Arnold Schwarzenegger, 71 de ani, a fost surprins recent în vizită în Austria, cu iubita lui, Heather Milligan, 43 de ani. Se vede bine marea diferenţă de vârstă dintre ei din cauza bărbii lui albe.
Actorul Arnold Schwarzenegger se află în vizită în Austria cu iubita sa, Heather Milligan. Starul merge în fiecare iarnă în ţara sa natală.
Arnold şi Heather au asistat duminica trecută la competiţa de schi alpin Super G Race la Hahnenkamm, în Kitzbuehel. “Terminatorul” a fost suprins ţinându-se de mână cu superba iubită mult mai tânără.
Schwarzenegger se iubeşte cu terapeuta Heather Milligan din 2015 şi se înţeleg încă foarte bine.
Actorul s-a despărţit de soţia sa, Maria Shriver (62 de ani), în 2011, după ce s-a aflat că a făcut un copil, numit Joseph Baena, cu menajera familiei, Mildred Baena.
Shriver a depus actele de despărţire, însă starul a blocat divorţul.
Arnold Schwarzenegger şi Maria Shriver nu au un contract prenupţial şi trebuie să împartă o avere estimată la 400 de milioane de dolari.
Ori de câte ori avocaţii celor două părţi s-au întâlnit pentru a soluţiona cazul, Arnold a tergiversat făcând ca partajul să fie imposibil de făcut.
Deşi are o relaţie de peste trei ani cu Heather Milligan, actorul susţine că regretă enorm despărţirea de Shriver şi spune că regretă faptul că a înşelat-o cu menajera familiei. Arnold Schwarzenegger şi-a dus iubita tinerică în vizită în Austria.
Cea mai nonconformistă poliţistă din România a stârnit uimirea colegilor săi după ce şi-a împodobit trupul cu tatuaje şi a publicat o mulţime de fotografii cu ea în ipostaze provocatoare.
Atena Elena Bănuţ (30 de ani) a devenit poliţistă în urmă cu zece ani, iar în prezent lucrează la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara, în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.
Ceea ce o deosebeşte de colegii ei este mulţimea de tatuaje pe care şi le-a realizat în ultimii ani şi cu care se mândreşte pe reţelele de socializare.
Poliţiştii au voie să se tatueze atâta timp cât simbolurile inscripţionate pe corpurile lor nu sunt vizibile, atunci când aceştia poartă uniforma de vară, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
Tânăra s-a conformat regulilor stricte, astfel că tatuajele cu care şi-a împodobit trupul în ultimii ani au fost făcute pe coapse, piept şi spate. Atena Bănuţ este pasionată de fotografii în care se înfăţişează ăn ipostaze sexy, pe care nu ezită să le publice pe pagina sa de socializare.
Întrebată de tatuaje, nu a dorit să facă precizări. „Eu nu sunt ipocrită şi ştiu că femeile îşi doresc admiraţia sexului opus. Le-aş spune fetelor să îşi urmeze visele şi să se pună pe ele pe primul loc, dar să nu îşi neglijeze cariera. Să aibă grijă de ele şi să investească în ele”, declara, tânăra, în 2016, pentru adevarul.ro.
Un serial bazat pe Chucky, păpuşa cu păr roşcat posedată de sufletul unui criminal în serie, a fost comandat de Syfy şi va fi scris de Don Mancini, care a semnat şi filmele francizei pe care acesta va fi bazat.
Mancini, David Kirschner şi Nick Ancosta vor fi producători executivi, iar Universal Content Productions (UCP) va produce serialul.
„Show-ul va fi o abordare nouă a francizei, vom explora personajul Chucky într-un mod permis doar de formatul serialului de televiziune”, a spus Mancini, care a adăugat că va menţine linia originală, citează Variety.
Chucky a debutat în 1988, în filmul „Child’s Play”, regizat de Tom Holland, produs de David Kirschner, bazat pe o poveste a lui Mancini. Franciza a cuprins şase continuări, toate scrise de Mancini şi produse de Kirschner. Mancini a regizat şi trei dintre filme.
Syfy a mai comandat episoade pilot pentru show-urile „Cipher” şi „(Future) Cult Classic”, produse de UCP, care vor intra în producţie anul acesta.
Actorul care îl interpretează pe “El Chapo” în serialul “Narcos” şi-a făcut o apariţie neaşteptată la procesul narcotraficantului mexican, luni, la New York, pentru a-şi studia mai bine personajul.
Actorul mexican Alejandro Edda, în vârstă de 34 de ani, care îl joacă pe Joaquin Guzman alias “El Chapo” în serialul de succes “Narcos”, difuzat de Netflix, a fost prezentat de un jurnalist avocatului lui “El Chapo” şi însuşi acuzatului, la sosirea sa la tribunalul federal din Brooklyn, unde are loc procesul.
“În calitate de actor, scopul meu este de a da veridicitate personajului”, a explicat Edda jurnaliştilor. “Am venit să studiez un bărbat care, într-o anumită măsură, este un mit, o legendă”, a adăugat el, precizând că faptul că l-a văzut pe “El Chapo” în carne şi oase l-a făcut “nervos”.
El a mărturisit că are “sentimente contradictorii” legate de “El Chapo”, în vârstă de 61 de ani, şi de procesul său.
“Ca actor, studiez o fiinţă umană. Observ felul de a fi, privirea, cum îşi atinge faţa”, a precizat el. “Omeneşte, este puternic, trist, se simte toată forţa Statelor Unite contra unei singure persoane”.
“Dar ca mexican, acest domn trebuie să plătească petnru crimele sale. Există mulţi oameni, mii, care au murit din cauza traficului de narcotice”, a adăugat Edda, întrebându-se dacă “El Chapo” nu a fost “o marionetă” în tot acest proces.
Joaquin Guzman este acuzat că a co-dirijat cartelul Sinaloa, responsabil de exportarea a 155 de tone de cocaină în Statele Unite între 1898 şi 2014.
Dacă va fi condamnat, el riscă închisoare pe viaţă.
“El Chapo” a vorbit luni despre posibila sa depoziţie.
“Nu voi depune mărturie”, a confirmat el judecătorului Brian Cogan. “Este ceea ce m-au sfătuit avocaţii mei şi sunt de acord”, a adăugat el, într-un rar schimb de replici cu judecătorul.
După două luni şi jumătate de depoziţii, acuzarea şi-a încheiat luni prezentarea dosarului.
Avocaţii apărării au planificat să citeze doar câţiva martori, pledoariile finale fiind aşteptate începând de miercuri iar juraţii pot începe să delibereze vineri.
Teatrul Apollo din Harlem (New York), pe a cărui scenă au cântat legende ale muzicii precum The Jackson 5, Aretha Franklin şi Marvin Gaye, va aniversa sâmbăta împlinirea a 85 de ani, cu o zi a porţilor deschise în care ăşi va rememora trecutul şi va prezenta un program suplimentar.
Stagiunea iarnă-primavară la Apollo va celebra "moştenirea acestui teatru ca epicentru a culturii afro-americane" iar printre evenimentele sale principale se remarcă spectacolul Dance Theater of Harlem, festivalurile Africa Now şi Women of the World precum şi emblematicele Amateur Nights", potrivit unui comunicat al organizatorilor.
View of streetcars running past the Apollo Theater, Loew's Victoria and Harlem movie theaters on a busy afternoon on 125th street in Harlem. (Photo by Herbert Gehr/The LIFE Picture Collection/Getty Images)
Ziua porţilor deschise din 2 de februarie, gratuită, va fi prezentată de istoricul Billy Mitchell, cunoscut ca 'Mr. Apollo', cu participarea arhivei digitale a teatrului, creatorilor nuvelei grafice 'Showtime at the Apollo' şi a numeroase reprezentaţii muzicale.
La 20 februarie se dă startul Amateur Nights, unul dintre cele mai vechi concursuri de talente din New York în care artişti în devenire vor rivaliza pentru câştigarea premiului de 20.000 de dolari, cu speranţa de a deveni la fel de populari ca celebrii lor predecesori: Ella Fitzgerald, Sarah Vaughn, Luther Vandross y D'Angelo.
The Apollo, Harlem, Manhattan
Din program mai fac parte evenimentul 'Race Music', care îmbină muzică, film şi politică; 'WiLDFLOWER', o piesă de teatru inovatoare; şi spectacolul 'Twisted Melodies', despre viaţa cântăreţului de soul şi compozitor ai anilor 70, Donny Hathaway.
Instituţia va pune accentul şi pe rădăcinile sale umoristice, cu 'Apollo Comedy Club', la care vor participa peste 15 artişti de comedie, alături de spectacolul 'Music Café' şi de organizarea de reuniuni pentru a dezbate teme ale actualităţii.
Cea de-a 85-a aniversare de la înfiinţarea teatrului Apollo coincide cu prima extindere fizică din istoria sa, pentru a deveni Centrul de Arte Scenice Apollo, un proiect prevăzut să se încheie în toamna anului 2020 şi care presupune deschiderea de noi teatre.
Compania americană Amazon va difuza, pe platforma sa video online, un serial dedicat vieţii lui Diego Maradona, ale cărui filmări au debutat luni la Buenos Aires, cu acordul legendarului fotbalist argentinian, anunţă presa sud-americană.
Serialul "Sueno Bendito" (Vis binecuvîntat), realizat împreună cu societatea de producţie mexicană BETF Media, se va concentra asupra perioadei de început a carierei lui Maradona, la echipa Argentinos Juniors, urmând să se încheie cu scurta sa trecere pe la FC Sevilla.
De asemenea, filmul va pune accent pe perioada în care "El Pibe d'Oro" a evoluat la FC Barcelona şi pe impactul incredibil pe care acesta l-a avut la SSC Napoli, echipă pe care a condus-o la câştigarea singurelor sale două titluri de campioană a Italiei.
Trei actori argentinieni, Nazareno Casero, Juan Palomino şi Nicolas Goldschmidt, îl vor interpreta pe Maradona în trei perioade diferite ale vieţii sale, marcată de scandaluri, femei, droguri şi dopaj.
Jucător genial, dar antrenor mediocru, Maradona a fost căpitanul selecţionatei Argentinei care a cucerit trofeul la Cupa Mondială din 1986, desfăşurată în Mexic.
Cineastul Emir Kusturica a realizat anterior un documentar despre Maradona, însă acesta este primul serial dedicat fostului campion mondial, astăzi antrenor în Mexic, la echipa Dorados de Sinaloa.
Filmul de aventuri „Drumul unui câine către casă/ A Dog's Way Home”, inspirat de cartea omonimă a lui W. Bruce Cameron şi regizat de Charles Martin Smith, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend.
Lungmetrajul, din distribuţia căruia face parte Ashley Judd, a generat încasări de 602.305 lei şi a fost vizionat de 31.268 de spectatori, potrivit cifrelor comunicate News.ro de Cinemagia.
Filmul o are în centru pe Bella, o căţeluşă care călătoreşte sute de kilometri prin Colorado, în căutarea stăpânului ei.
Locul secund în topul românesc a fost ocupat de „Glass”, în coborâre o poziţie, după al doilea weekend de la premieră, când a generat încasări de 498.382 de lei. Din distribuţia filmului fac parte James McAvoy, Bruce Willis şi Samuel L. Jackson.
După al şaselea weekend de la premieră, „Aquaman”, cu Jason Momoa şi Amber Heard în distribuţie, a coborât un loc, până pe trei, cu încasări de 345.134 de lei şi 14.365 de spectatori.
Comedia „Familie de-a gata/ Instant Family”, cu Mark Wahlberg şi Rose Byrne în distribuţie, s-a clasat, după al doilea weekend de la premieră, pe locul al patrulea, în coborâre o poziţie, după ce a generat încasări de 344.398 de lei şi a fost vizionată de 16.343 de spectatori.
Filmul de acţiune „Capcana/ Destroyer”, cu Nicole Kidman şi Sebastian Stan în distribuţie, a debutat pe locul al cincilea, cu încasări de 323.396 de lei şi 15.261 de spectatori.
Pelicula spune povestea unei femei detectiv de poliţie care reia legătura cu echipa cu care a lucrat în trecut într-o acţiune sub acoperire pentru a face pace.
Drama istorică „Mary regina Scoţiei/ Mary Queen of Scots”, cu Saoirse Ronan şi Margot Robbie în distribuţie, a debutat pe locul al şaselea, cu încasări de 215.882 de lei şi 9.946 de spectatori.
Drama cu accente de thriller „Papillon”, cu Charlie Hunnam şi Rami Malek în distribuţie, a coborât trei locuri, până pe şapte, după ce - în al doilea weekend de la premieră - a generat încasări de 204.624 de lei şi a fost vizionată de 9.212 spectatori.
Animaţia „Ralph rupe netu'/ Ralph Breaks the Internet” a mai coborât trei locuri, după al patrulea weekend de la lansare, clasându-se pe opt, cu încasări de 172.575 de lei.
Tot trei locuri a coborât, după al doilea weeekend de la premieră, filmul de animaţie „Asterix: Secretul poţiunii magice/ Astérix: Le secret de la potion magique”. El s-a clasat pe locul al nouălea, cu încasări de 137.886 de lei şi 7.325 de spectatori.
În al treilea weekend de la premieră, filmul de animaţie „Crăiasa zăpezii: Ţinutul oglinzilor/ The Snow Queen: Mirrorlands” a coborât trei locuri, până pe zece, cu încasări de 123.299 de lei şi 6.312 spectatori.
RECOMANDARI: „Frizerul de câini/ Dogman” şi „Valurile/ Las Olas”, au debutat pe marile ecrane româneşti weekendul trecut.
Frizerul de câini a fost nominalizat pe 9 ianuarie la premiile BAFTA pentru Cel mai bun film într-o limbă străină, aflându-se din nou în competiție cu filme precum Cold War (Războiul Rece), Roma, Shoplifters (O afacere de familie) și Capharnaüm.
Filmele lui Garrone se evidențiază prin tematica realistă, preferinţa de a lucra cu actori non-profesionişti şi amprenta vizuală puternică. Acestea sunt câteva dintre trăsăturile care i-au adus comparaţii cu neorealiştii italieni ai anilor ‘60.
Sinopsis:
Într-o lume unde dreptatea aparține celor puternici, Marcello, un simpatic și caraghios frizer de patrupede, își completează veniturile de la salonul canin la care lucrează vânzând și ceva droguri– doar din când în când!
Când Simoncino, client fidel de al lui Marcello și fost boxer, e eliberat din pușcarie, cartierul ia foc – iar Marcello se vede nevoit să îi sară în ajutor.
Gândind că poate ține bestia în frâu, Marcello se alătură violentului său tovarăș cu devotamentul unui câine credincios care își urmează orbește stapânul.
Hotărât să-și ia revanșa după ani îndelungi de umilințe și frustrări – Marcello își face un plan de răzbunare care îl ia până și pe el prin surprindere. Rating: N15