Marea Britanie încă poate organiza un al doilea referendum privind Brexitul, susţine Nathalie Loiseau, ministrul francez pentru Afaceri Externe, scrie Reuters.
„Uşa rămâne deschisă, dar depinde de ei ce aleg”, a afirmat Loiseau pentru televiziunea franceză CNews.
Fostul prim-ministru britanic Tony Blair este printre cei care cer un al doilea referendum după ce acordul premierului Theresa May a fost întâmpinat cu ostilitate în Parlament şi cel mai probabil nu va fi aprobat. May a exclus posibilitatea organizării unui al doilea referendum.
Franţa ia măsuri, de asemenea, pentru a minimiza potenţialul impact al ieşirii Marii Britanii din UE fără un acord, a informat Loiseau. În octombrie, ministrul Bugetului din Franţa, Gerald Darmanin, a informat că Parisul angajează încă 700 de ofiţeri vamali şi creează noi facilităţi pentru controlul graniţelor în cazul în care va avea loc un Brexit fără acord.
Black Sabbath, Julio Iglesias şi Dionne Warwick se numără între artiştii pe care Recording Academy îi va recompensa în luna mai cu premii pentru întreaga activitate.
Recording Academy a anunţat miercuri artiştii care vor primi trofee pentru merite speciale.
Pentru întreaga activitate vor fi premiaţi Black Sabbath, George Clinton & Parliament-Funkadelic, Billy Eckstine, Donny Hathaway, Julio Iglesias, Sam & Dave şi Dionne Warwick.
Lou Adler, Ashford & Simpson şi Johnny Mandel vor fi recompensaţi cu Trustees Award, iar Saul Walker va primi Technical Grammy Award.
Ceremonia la care vor fi acordate aceste trofee va avea loc pe 11 mai 2019, la Los Angeles.
„În fiecare an, Recording Academy are privilegiul de a celebra giganţii muzicii care au adus o contribuţie importantă moştenirii noastre culturale. Anul acesta, avem un grup extraordinar de artişti ale căror realizări şi artă vor continua să influenţeze şi să inspire generaţiile care vor veni”, a spus Neil Portnow, preşedinte şi CEO al Recording Academy.
Premiul pentru întreaga activitate este acordat interpreţilor cu o contribuţie remarcabilă, iar Trustees Award îi celebrează pe cei care au contribuit la dezvoltarea altor domenii din industrie.
Comitetul Recording Academy este cel care alege personalităţile ce primesc cele două trofee. Technical Grammy este acordat pe baza votului diviziei de producţie a Academiei, al consiliului consultativ şi altor comitete.
Black Sabbath este considerată inventatoare a stilului heavy metal, influenţând numeroase trupe, George Clinton & Parliament-Funkadelic este unul dintre cele mai cunoscute grupuri funk, cântăreţul jazz Billy Eckstine (1914-1993) a ajutat la depăşirea barierelor de către artiştii afro-americani în anii 1940-1950, în timp ce Donny Hathaway (1945-1979) a fost un stilist soul universal.
Julio Iglesias este cel mai cunoscut şi de succes artist latin crossover, duo-ul soul Sam & Dave a fost printre primele de gen care au dominat topurile, iar Dionne Warwick este apreciată pentru cariera sa în R&B, pop şi soul.
Lou Adler este unul dintre cei mai importanţi impresari din industria muzicală. Numele lui este legat de Monterey Pop Festival, Roxy Theatre din Los Angeles şi de carierele unora ca Mamas And The Papas, Carole King şi Cheech & Chong.
Nickolas Ashford şi Valerie Simpson au fosrmat o echipă puternică de producţie şi compoziţie muzicală. Între creaţiile lor se numără „Ain't No Mountain High Enough" şi „You're All I Need To Get By”.
Compozitor versatil, aranjor şi muzician jazz, Johnny Mandel este cunoscut între altele pentru coloana sonoră a serialului „M*A*S*H”.
Saul Walker a fost profesor, mentor şi inovator în domeniul audio, fondator al API (Automated Processes Inc.).
Festivalul suedez de muzică Statement, unde este interzisă participarea bărbaţilor, a fost găsit vinovat de discriminare, potrivit unei decizii a agenţiei guvernamentale Discrimination Ombudsman.
Discrimination Ombudsman a transmis că descrierea unui eveniment ca „fără bărbaţi” încalcă legile antidiscriminare. Promovarea făcută evenimentului „a descurajat un anumit grup de a participa”, a mai spus agenţia.
Organizatorii evenimentului au scris într-un mesaj publicat pe Facebook că sunt „prea ocupaţi să schimbe lumea” pentru a comenta decizia DO.
„Succesul festivalului Statement arată că este exact de ceea ce avem nevoie, iar verdictul DO nu schimbă acest lucru”, se mai arată în mesaj.
Nu au fost impuse penalităţi financiare, deoarece nimeni nu a avut de suferit din cauza restricţiilor.
La începutul lunii septembrie a avut loc prima ediţie a evenimentului de două zile - „primul mare festival de muzică pentru femei, nonbinari şi transgender”.
El a fost creat de actriţa suedeză Emma Knyckare, după ce în cadrul festivalului Bravalla din Suedia au fost înregistrate mai multe incidente sexuale.
Organizatorii festivalului Bravalla au anulat ediţia din 2018 în urma numeroaselor plângeri făcute în 2017.
Proprietatea impresionantă, situată în Beverly Hills, uimește orice trecător. Însă când vine vorba să o cumpere cineva... ei bine, lucrurile nu sunt chiar atât de simple.
Casa, construită în stil colonial spaniol, nu e bântuită de duhuri rele, însă tot nu se apropie prea mulți oameni de ea. Scoasă la vânzare pentru prima dată în anul 2007, locuința a avut de atunci un preț astronomic: 165 de milioane de dolari.
Nu a cumpărat-o nimeni, însă prețul, în loc să scadă, a crescut. În 2016, casa era listată la prețul de 195 de milioane de dolari.
Azi, cine vrea să se cazeze în cele 20 de dormitoare și apartamente ale imobilului trebuie să plătească suma de 135 de milioane de dolari.
FOTO: mansionglobal.com
Proprietatea aparține avocatului și investitorului în imobiliare Leonard Ross, scrie masionglobal.com.
Acesta a renovat locuința la jumătatea anilor ‘90 sperând să-i sporească valoarea.
Pe lângă tencuieli și consolidări, impunătoarea casă are și o poveste de film. Proprietatea a servit drept platou de filmare pentru pelicula Nașul 1.
Poate vă amintiți scena din film, când Vito Corleone îi face o ofertă de nerefuzat lui Jack Woltz, prin intermediul lui Tom Hagen, „il consigliere”. Fiindcă acesta refuză, se trezește dimineața, în pat, alături de capul calului său. Scena aceasta, dar nu numai, a fost filmată în locuința pe care azi nu o vrea nimeni. Vezi mai jos scena din Nașul!
Înainte de a fi cumpărată de Leonard Ross, casa a fost deținută de mogulul media William Randolph Hearst, după care a ajuns la actrița Marion Davies. Se pare că John F. Kennedy și soția lui, Jacqueline, au petrecut o parte din luna lor de miere aici.
FOTO: mansionglobal.com
Locuința se întinde pe 4.650 de metri pătrați și găzduiește, printre altele, un bazin olimpic, un teren de tenis, două săli de film, o zonă de petrecere cu o capacitate de 400 de persoane.
Echipa “România, te iubesc” a ajuns şi la Sibiu, în cadrul turneului de promovare a cărţii. Librăria s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru cei care au vrut să îşi întâlnească jurnaliştii preferaţi.
Cartea s-a epuizat rapid, iar pentru autografe şi fotografii s-a stat la rând minute în şir.
„Cartea asta e valoroasă pentru că e adevărat, cuvântul scris rămâne. Şi rămâne aici pe hârtia asta şi peste 10-20-30 de ani când copilul din spatele meu va citi cartea asta”, spune Paula Herlo
Într-o librărie cochetă din centrul Sibiului, colegii de la “România, te iubesc” au trecut alături de telespectatori prin filmul sutelor de ore care stau în spatele reportajelor de succes. Iar pentru cei care îi îndrăgesc, întâlnirea a fost un vis împlinit.
„Practic ne-am întâlnit cu nişte adevăraţi eroi, cu nişte oameni care au făcut garantat pentru România mai mult decât 2 guverne.”, spune unul dintre cei care au venit la lansarea de la Sibiu.
Copleşiţi de emoţie au fost şi jurnaliştii. „Ne bucurăm că am întâlnit români foarte faini, foarte vii, care împing România înainte şi ne-au dat foarte multă energie”, spune Alex Dima.
Cartea “România, te iubesc” poate fi găsită în librării sau se poate comanda online.
Desi n-a reusit pana acum decat sa inaugureze, cu mare intarziere, cateva cioturi de autostrada contractate de alte guverne, Cabinetul Dancila si-a fixat obiective din cale afara de ambitioase, in materie de infrastructura.
Mai exact, nu se mai limiteaza la incercarile de a construi autostrazi, ci vrea sa termine pana in 2025 si canalul navigabil Bucuresti-Dunare, inceput de Ceausescu si abandonat de autoritati, dupa Revolutie.
De fapt, ideea de a transforma Bucurestiul in port la Dunare - cu toate ca orasul se afla la zeci de kilometri distanta de malul fluviului - a aparut in urma cu mai bine de un secol si jumatate, in vremea lui Alexandru Ioan Cuza.
La acel moment, romanii cautau ajutorul francezilor pentru a realiza un canal navigabil de la Bucuresti la Oltenita, oras aflat pe malul Dunarii.
In perioada interbelica s-au dat chiar legi si s-au propus mai multe solutii tehnice pentru realizarea proiectului. Intrarea Romaniei in cel de-Al Doilea Razboi Mondial a zadarnicit, insa, toate planurile pe care autoritatile le aveau, la acel moment, pentru dezvoltarea navigatiei pe ape interioare.
Cei care au inceput, intr-adevar, sa lucreze la o cale navigabila care sa lege Bucurestiul de Dunare au fost comunistii. Astfel, din dorinta lui Ceausescu, inginerii de la Institutul de Proiectari Transporturi Auto, Navale si Aeriene (IPTANA), impreuna cu alti specialisti, au ales solutia de lucru: amenajarea cursului raului Arges si a Dambovitei pentru a permite navigatia si pentru a se crea legatura cu Dunarea.
Comunistii au infiintat chiar si o Administratie a Canalului Dunare-Bucuresti.
Dupa finalizarea proiectarii, in anul 1986, muncitorii s-au apucat de treaba. In ciuda volumului foarte mare de munca, in numai 3 ani regimul a realizat, pe Arges, 79% din excavatiile necesare, a ridicat cam 2 treimi din diguri si a turnat aproape jumatate din cantitatea de beton de care era nevoie, in zona.
In 1989, insa, dupa caderea comunismului, lucrarile s-au sistat. Oficial, incepand din 1994, santierele au intrat in conservare. In realitate, insa, tot ce nu s-a putut fura a fost lasat sa se degradeze.
Cum sustine Cabinetul Dancila ca vrea sa lege Bucurestiul de Dunare
Guvernul Dancila considera ca cel mai eficient mod de a construi mari obiective de infrastructura - de la autostrazi, la aeroporturi si canale navigabile - este parteneriatul public privat (PPP).
Aceasta forma de lucru presupune ca privatul face o lucrare mai mult cu bani proprii si, in compensatie, statul ii permite sa o inchirieze, ca acesta sa isi amortizeze investitia si sa faca profit.
Tot Cabinetul Dancila a fost cel care a decis ca de gasirea si contractarea constructorilor care vor sa faca autostrazi, canale si aeroporturi in PPP trebuie sa se ocupe nu Ministerul Transporturilor, ci Comisia de Prognoza.
Aceasta din urma - in ciuda faptului ca avea, intitial, alta manire - realizeaza acum studii de fundamentare si lanseaza proceduri de selectie a constructorilor interesati sa lucreze cu statul.
Cabinetul Dancila a inclus canalul Bucuresti-Dunare pe lista proiectelor pe care ar vrea sa le realizeze in PPP. Foto: captura site-ul Guvernului
Recent, Comisia de Prognoza a lansat in dezbatare publica un studiu de fundamentare pentru constructia canalului Bucuresti-Dunare.
Documentul are la baza un studiu de fezabilitate realizat pentru aceasta investitie in 2012 si care n-a fost folosit pana acum.
Ce presupune constructia canalului Bucuresti-Dunare
Ca sa poata face canalul Bucuresti-Dunare, un constructor ar trebui sa puna din buzunar macar vreun miliard de euro (adica minim 75% din valoarea totala a proiectului, estimata la 1,43 de miliarde de lei) .
Comisia de Prognoza estimeaza, insa, ca acela care se va incumeta sa o faca va castiga dublu din exploatarea canalului.
Problema nu tine, insa, doar de bani, ci si de faptul ca lucrarile - care ar trebui executate in numai 5 ani - sunt deosebit de dificile. Canalul a fost gandit de comunisti sa fie lung de 73 de kilometri, lat de 80 de metri si adanc de cel putin 4,5 metri.
Ca sa-l poata construi, pe Arges, constructorul ar trebui sa lucreze pe ruinele ramase din comunism, iar pe Dambovita, sa o ia de la zero.
Practic, constructorul va fi nevoit sa faca excavari masive, sa refaca mai multe baraje si ecluze si sa construiasca altele noi. In plus, va fi nevoit sa realizeze noduri hidrotehnice, care sa produca energie.
Nu in ultimul rand, ar trebui construite 3 porturi, de-a lungul canalului Dunare-Bucuresti.
Unul dintre ele ar urma sa fie la Oltenita, pe malul Dunarii, iar altele doua in apropiere de Bucuresti (pe Arges, in comuna 1 Decembrie si pe Dambovita, la Glina).
Asa ar trebui sa arate portul de pe raul Arges, din apropiere de Bucuresti. Foto: Studiul de fundamentare al Comisiei de Prognoza
Ar mai fi nevoie si de o multime de diguri, de amenajari, de cai de acces si de prize pentru irigatii.
Mai multe despre aspectele tehnice ale constructiei canalului puteti afla citind integral studiul Comisiei de Prognoza.
Studiul de fundamentare al Comisiei de Prognoza pentru Canalul Dunare-Bucuresti
Dupa 5 ani in care va face toate astea, constructorul va putea folosi, timp de 20 de ani, canalul pentru transport, productie de energie, agrement (spre exemplu organizarea de croaziere - n.red.), vanzarea de energie electrica, furnizare de apa catre populatie, irigatii si piscicultura.
Din ce ar castiga bani constructorul canalului, potrivit Comisiei de Prognoza.
Foto: Captura studiul de fundamentare al Comisiei de Prognoza
Teoretic, pana in al 17-lea an, constructorul ar trebui sa isi finalizeze amortizarea investitiei si sa inceapa sa faca profit. E posibil, insa, ca lucrurile sa nu mearga asa.
Tocmai de aceea, statul - desi nu vrea sa plateasca mai mult de 25% din constructia canalului - e totusi dispus sa-i dea constructorului 100 de milioane de euro daca termina mai devreme cu un an, dar si sa-i achite plati de disponibilitate care sa nu depaseasca 50 de milioane pe an.
Ramane de vazut daca, in urmatoarea perioada, Comisia de Prognoza va reusi, intr-adevar, sa gaseasca un constructor dispus sa investeasca cel putin un miliard de euro in constructia canalului, angajandu-se astfel sa lucreze cu statul roman pentru urmatorul sfert de secol.
Cu siguranță, aceasta este imaginea cea mai puternică a protestelor din Franța, ajunse acum la cel de-al cincilea act. Artista luxemburgheză Deborah de Robertis, în sânii goi, cu gluga de la un hanorac roșu pe cap, față în față cu o jandarmeriță, iar între ele scutul din dotarea reprezentantei forțelor de ordine.
Efectul vizual a fost o reușită, imaginile cu Deborah și celelalte patru femei în sânii goi, cu boneta frigiană pe cap, întruchipând-o pe Marianne, simbolul Republicii franceze, au făcut înconjurul lumii. E drept, cârcotașii au observat că cocarda de pe boneta lui Deborah nu este conformă cu realitatea (mijlocul este roșu, în loc să fie albastru).
Simbolul a fost foarte puternic, după comentatorii francezi, adaptând în manieră patriotică mișcarea ucraineană Femen. Și totuși, este vorba mai degrabă despre un gest ”artistic”, elaborat, decât despre unul social, spontan.
Mai multe ”Marianne” în sânii goi și cu glugă roșie pe cap au deschis cea de-a cincea rundă de proteste ale ”vestelor galbene” la Paris - foto: EPA
Femeia în sânii goi, cunoscută pentru că se afișează nud în muzee
Apariția de la Paris, în deschiderea celui de-al cincilea act al protestelor ”vestelor galbene”nu este decât o nouă punere în scenă marca Deborah de Robertis, artistă luxemburgheză cunoscută deja pentru reprezentațiile ei controversate în muzeele din toată lumea.
Născută dintr-un tată italian și o mamă franțuzoaică, Deborah a făcut din corpul ei un mijloc de expresie.
În timpul studiilor la Școala de Cercetări Grafice din Bruxelles, tânăra a descoperit striptease-ul. De atunci șochează publicul muzeelor prin aparițiile ei neprogramate.
În 2014, Deborah a reprodus în direct pictura ”Originea lumii”, a lui Gustave Courbet, la Musée d’Orsay din Paris. Oamenii de ordine au reacționat greu, artista având timp să filmeze reacțiile entuziaste ale publicului la vederea sexului ei dezgolit.
Un an și jumătate mai târziu, Deborah s-a întins complet goală în fața picturii Olympia, a lui Manet, în același muzeu. De data aceasta bodyguarzii au închis repede sala și au rugat-o pe artistă să se îmbrace. Cum aceasta a refuzat, a fost chemată poliția, iar Deborah a fost arestată.
În luna august a acestui an, artista s-a afișat goală în sanctuarul din Lourdes, gest pentru care artista va trebui să răspundă în fața Tribunalului din Tardes, în mai 2019.
