Cea mai mare fabrică de Nutella din Franța, aflată în Normandia, a fost închisă temporar după ce au fost identificate niște probleme de calitate la un ingredient care intră în compoziția produselor Nutella și Kinder Bueno.
Producătorul dă asigurări că niciunul din produsele aflate acum pe piață nu este afectat.
Producătorul Ferrero a anunțat că problemele au fost identificate marți, 19 februarie, la un control al calității în fabrica din Villers-Ecalles, Normandia, Franța.
Activitatea fabricii a fost suspendată temporar, iar în acest moment este în desfăşurare o anchetă, ale cărei rezultate vor fi disponibile la sfârşitul săptămânii.
”În acest moment putem spune că niciun produs aflat pe piață nu este afectat de această situație și că aprovizionarea clienților clienților noștri nu va fi întreruptă”, a transmis producătorul Ferrero, citat de presa franceză.
La întrebarea dacă este vorba despre o problemă bacteriologică, purtătorul de cuvânt al companiei a răspuns că nu este în măsură să ofere un răspuns înainte de finalizarea anchetei.
La fabrica Ferrero din Franţa sunt produse şase sute de mii de borcane de Nutella în fiecare zi, un sfert din producţia mondială.
În zilele de sâmbătă şi duminică, 23 şi 24 februarie, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" invită vizitatorii la evenimentul dedicat sărbătorii populare cunoscută sub numele de "Dragobete".
Muzeul Satului organizează cu acest prilej, o serie de acţiuni culturale care să amintească de tradiţiile ce aveau loc în această perioadă: cântece, descântece şi dansuri, potrivit https://muzeul-satului.ro.
Sâmbătă, începând cu ora 17.00, va avea loc un recital de muzică clasică "Şoptind şoapte de amor".
Soprana Mihaela Andrei, împreună cu chitaristul Adrian Andrei, vor susţine un spectacol dedicat dragostei, iar actriţa Cristina Elena Lascu va citi din cele mai cunoscute poezii ale lui Mihai Eminescu.
Duminică, de la ora 12.00, Narcisa Mihai şi Alexandru Nicolae vor interpreta descântecul de Dragobete.
Programul va continua cu spectacolul "Fluieraş de soc, mult zice cu foc" al Fluieraşilor de la Dobroteşti.
Urmează un concert folcloric cu artiştii Narcisa Băleanu, Alin Rusu, Ştefania Pârlea şi Gabriel Dumitru.
Programul se va încheia cu spectacolul ansamblului folcloric "Doina Cârcinovului" din comuna Priboieni, judeţul Argeş.
Tot duminică, de la ora 12.00, vor avea loc atelierele de creaţie "Drag de Dragobete".
Înscrierea la ateliere se face la intrarea din şos. Kiseleff nr. 28, pe baza biletului de acces în muzeu, numărul de locuri fiind limitat la 10 persoane.
În cele două zile ale evenimentului va avea loc şi un târg al meşterilor populari, unde vizitatorii vor avea ocazia să întâlnească meşteri populari şi artişti plastici, de la care pot cumpăra produse tradiţionale: cozonac, plăcinte, turtă dulce şi mărţişoare.
Vizitatorii cu numele Draga, Drăguţa, Dragoş, Drăgan vor avea acces gratuit în muzeu pe baza cărţii de identitate, anunţă site-ul oficial al Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti".
Duminică 24 februarie, de la ora 19.00, Muzeul Municipiului Bucureşti organizează concertul "Dar Muzical de Dragobete", cu soprana Arlinda Morava şi Bucharest Ladies Cvintet, desfăşurat la Palatul Suţu.
Invitatul special al evenimentului este mezzosoprana Adriana Alexandru.
Preţul biletului de intrare este de 20 de lei şi include vizitarea expoziţiilor de la Palatul Suţu, în termen de 30 de zile, potrivit site-ului muzeulbucurestiului.ro.
Eveniment este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Municipiului Bucureşti.
Venirea primăverii timid de curajoasă solicită o reuniune a celor mai talentați 55 de designeri români, cu cele mai fresh creații și cele mai noi tendințe, cu cea mai proaspătă energie și motivație.
Îți dăm întâlnire la un sesiune de shopping creativ strașnic de mult așteptată, în aceeași clădire cu personalitate - Casa Universitarilor București, alături de prieteni vechi și noi, mărțișoare delicate, culori vibrante și creații frumoase pentru oameni mici și oameni mari.
Tu ce mărțisoare preferi, cele clasice care amintesc de copilărie sau cele contemporan de moderne?
Ce zici, îți convingi cel mai bun partener de shopping creativ să te însoțească la Bounty Fair #41, pe 23 și 24 februarie?
Veți găsi ( ) :
*sute de mărțișoare inedite, vesele și tocmai bune de impresionat femei dragi
* un eveniment potrivit de venit cu prietenele, la shopping, probat haine şi accesorii cu stil, de ales ținute pentru evenimentele de primăvară, de redefinit stilul vestimentar și garderoba
*55 dintre cei mai talentați designeri și artizani români, cu pasiune și drag pentru artă și creație contemporană
Lista brandurilor participante la Bounty Fair #41:
* 13 ateliere haioase și educative cu tematici variate, adaptabile la vârstele micuților, în cadrul cărora se vor distra, vor socializa şi îşi vor dezvolta abilitățile creative:
* tombolă cu premii pe loc:
* zonă de restaurant (la demisolul clădirii)
Bounty Fair #41 |Ediție de Mărțișor | Data: 23 - 24 februarie 2019 Program: 10:00- 19:00 | Locaţie: clădirea Casei Universitarilor Bucureşti, str. Dionisie Lupu 46 | Harta Google: https://goo.gl/7JPqby
Intrare: 8 lei de persoană pe zi, copiii pȃnă ȋn 14 ani au intrarea gratuită. Biletul se achită numerar la intrare și include accesul ȋn zona de tȃrg și zona de ateliere.
Scopul evenimentului constă în promovarea creativității şi talentului romȃnesc, informarea oamenilor cu privire la calitatea şi unicitatea produselor lucrate manual, susținerea producției și producătorilor autohtoni, dar şi crearea unui mediu pentru dezvoltarea creativă a celor mici și celor mai mari.
În esență, Bounty Fair este un eveniment dedicat ȋntregii familii, indiferent de vȃrstă!
Pe afiș o puteți admira pe Dorina Constantin purtând o rochie super fain & chic aleasă din showroom-ul Dacia 24
Locație: Casa Universitarilor București
Dichisar de Martie - Cel mai mare târg de handmade și design din București se întâmplă pe 23 și 24 Februarie la Impact Hub București.
Prima ediție din an, cu Mărțișor și 8 Martie în gând, locul de unde cumperi cadouri speciale, unicat sau de negăsit în altă parte.
Pentru mame, surori, iubite, colege sau pentru toaaate prietenele. Dar mai ales pentru tine!
Sărbătorim 15 ediții trecute și o începem pe a șaisprezecea așa cum am învățat: împreună cu elita makerilor români. Pe muzică bună, la o cafea adevărată și un biscuit cu lavandă, să ne vindece de astenie.
• Shopping alternativ cu peste 90 de creatori români • Brunch & Coffee de weekend. Ia-ți și prietenele! • Quiche-uri reinventate, deserturi fără zahăr și băuturi din ingrediente naturale • Muzică bună, cadouri surpriză, stat la povești și tot ce mai trebuie pentru un weekend de primăvară memorabil
➤ Bilete: 10 LEI, disponibile la intrare ➤ Salutări și întrebări: evenimente@breslo.ro ➤ www.dichisar.ro
Half is Free, 23 Februarie, The Ark, Str Uranus 150, 10:00-19:00. Festival de Shopping | Totul la jumatate de pret
Branduri: Acob a porter, Adelina Ivan, Aer Wear, Alexandra Nacu Jewelry, Ana Maria Dragan, Antante, Antifashion, Antonia M, Baden 11, Bon Bijou, Cajoux, Catryoshka, Chemistry, Choofi, Colors of love, Concept a Trois, Couture de Marie, Dana Dinu, 2noduri, Exclusives, Florentina Giol, Framboise, Funky Kids, Hard Coeur by Sore, I Heart Concept Store, Izabela Mandoiu, Kinga Varga, KoModa, Larisa Dragna, Laura Olaru, Lyria – povestea ta pictata, Maison Chouchou, Maison Ilia, Magia Culorilor, Metropolitan Jewelry, Melkior, Miss Mary a Little, Millisimo, Molecule F & Friends (Bluzat, CDIEM Accessories, Claudia Castrase, Efemere, Elida Toma, Flash Jewels, GI Jewellery by Isabela Groza, Hairoin, Iutta, L’Armoire, Lena Criveanu, Lisa&Co, Marabou Boutique, Mayra Fashion, Provocative by Raluca Constantin, Pulse, Ruxandra Papa, Una-i Luna.), Muna, Musette, Naiv Clothing, Nissa, Nighters, Nita Sao, Noon, OMRA, Piera Lingerie, Pineberry, PNK, Rochie de seara, Sweet Paprika, Ukiscreator, Undress.
The F Factor este mai mult decât un târg de modă
Venim in întâmpinarea lunii martie cu cele mai deosebite cadouri de primăvară pentru cei dragi ție.
Ne dorim sa va accesorizăm viața și să petrecem împreună o zi in care sa ne simțim cât mai bine.
The F Factor înseamnă o zi în care vei socializa și vei cunoaște cei mai cool designeri.
Designeri și brand-uri românești care îți vor pregăti cele mai noi si speciale creații , alese cu grijă pentru această zi, și mai ales pentru luna dedicată femeilor. Vei putea alege dintr-o ofertă spectaculoasă și variată , iar noi te vom ajuta sa îți petreci o zi altfel printre prieteni.
The F Factor îți accesorizează primăvara | Editia a 4-a The F Factor înseamnă “Accesorize Your Life !”
Pe 24 februarie, ne intalnim în cel mai creativ loc din Bucuresti, Qreator by Iqos, între orele 11 – 20, să petrecem împreună o zi de neuitat.
Cafeaua si cocktailurile sunt din partea noastră . Iar Bogdan Tudor ne va acompania pe ritmuri nebune care sa ne faca sa vibrăm. Tot ce ne dorim este ca tu sa petreci o zi în care sa te bucuri si sa începem primăvara împreună cu o energie pozitivă.
* Evenimentul se adresează exclusiv persoanelor cu vârsta minimă de 18 ani. ** Evenimentul este public. *** Intrarea este liberă .
Filmul "Green Book" a fost marele învingător la cea de-a 76-a ediţie a galei de decernare a Globurilor de Aur, organizată la Los Angeles, unde pelicula regizată de Peter Farrelly a câştigat trei premii şi a însemnat o promisiune de continuare a luptei pentru egalitatea de gen, potrivit site-urilor publicaţiilor americane Variety şi The Hollywood Reporter.
De pe 1 martie, pe marile ecrane din țară! Un film distribuit in Romania de OdeonFilm.
GLOBURILE DE AUR 2019. Lungmetrajul "Green Book", cu Viggo Mortensen şi Mahershala Ali în rolurile principale, s-a impus la categoriile "cel mai bun film - comedie/musical", "cel mai bun actor în rol secundar" (Mahershala Ali) şi "cel mai bun scenariu".
'Green Book' a fost desemnat cel mai bun film al anului 2018 de către National Board of Review, o asociaţie cu o vechime de un secol din care fac parte entuziaşti ai celei de-a şaptea arte din New York şi care dă startul sezonului marilor premii propunând cele mai bune producţii ale anului, informează site-ul revistei de specialitate Variety.
Premiile sindicatului producătorilor americani (PGA) au onorat, pelicula ”Green Book” cu premiul dedicat producţiilor de cinema, transformând pelicula biografică într-un favorit pentru premiile Oscar, arată Variety.
Poate exista prietenie între un artist afro-american și un șofer american dur, cu origini italiene, într-o Americă dominată de prejudecăți și rasism?
Green Book e un proiect care ne oferă șansa de-a descoperi excepțiile care-au condus la eliberarea de idei preconcepute.
Ca și în cazul ecranizării Loving, este adus în fața spectatorilor un caz real.
În lumea strălucitoare de la Holywood, se fac pași spre reconcilierea cu un trecut destul de încărcat de „culoare”, dacă ne gândim și la apreciata peliculă Hidden Figures.
Așadar, odată cu Green Book, Peter Farrelly ne oferă un fel de „cuațiune culturală”, fiindcă a lăsat deoparte sfera umorului scatologic și-a reușitelor comerciale (Dumb and Dumber,There’s Something About Mary).
Bunăoară, Don Shirley (Mahershala Ali) și Tony Vallelonga (Viggo Mortensen), glisează între umor și emoție, într-un veritabil „road-movie” inspirat dintr-o poveste reală (chiar din titlu – denumirea autentică a ghidului turistic – aflăm despre grozăviile segregaționiste din acea epocă).
Green Book denunță, într-o formulă estetică bine servită de un duo actoricesc de excepție, rasismul – adevărat ecou al politicii actuale, puse în practică de Donald Trump.
În spatele convențiilor unei comedii contemporane, regăsim, din plin, sentimentalismul sincer drapat în spatele acestor coduri.
În această biografie cinematografică, regăsim o parte dintre marginalii tipului de cinema abordat dePeter Farrelly; Don Shirleye mereu la limită cu normele.
Există, totuși normă – în forma sa clasică – banda pop/rock reunește cu brio succesiunea de gaguri.
Tipul de regie practicat de Farelly nu abundă în inventiviatate, ci într-un filon subteran prin care se aduce un elogiu Americii populate cu „idioți magnifici” și cu genii neînțelese.
Don Shirley (1927-2013), pianistul virtuoz, este un personaj farrellyan, un fel de „freak”, dacă ținem seama de contextul în care se desfășoară întreaga acțiune (începutul anilor ’60 – într-o Americă segregaționistă).
În comunitatea sa, acest „freak” e o „apariție” – un negru exhibat. Artistul excelează în muzică, atât jazz, cât și clasică.
Pianistul ne este prezentat ca un dandy cultivat, dar solitar. Delicatețea și subtilitatea acestui film se regăsește un pledoaria anti-rasistă, fiindcă se trece cu o oarecare lejeritate peste artă, tocmai pentru a prezenta emoționanta prietenie.
Acest „buddy movie” trebuie să devină o poveste atașantă, deși e construită pe o canava convențională.
Tony Lip (1930-2013) este un bodyguard din Bronx. Aflat într-o perioadă de șomaj temporar, ajunge șoferul lui Shirley.
De-ndată ce se confruntă cu noua sa postură, de „angajat al unui negru”, albul nu-și poate reprima micul său rasism cotidian.
Reticențele sale erau amplificate de senzația pe care o resimțea durul care trebuia să îl servească pe doctorul…de culoare. Cu toate acestea, Shirley e un adevărat aristocrat al spiritului – rafinat și cultivat.
Tony Lip este cel care va descoperi și va înlătura singurătatea și suferința ascunse bine în spatele manierelor elevate.
Evoluția faptelor va grăbi și umanizarea, căci fiecare va prelua de la celălalt doar ce e mai bun, într-o reciprocitate favorabilă.
Opoziția dintre angajatul alb, ușor nătâng și cam xenofob, și elegantul său șef de culoare, care nu mâncase niciodată pui prăjit direct cu degetele goale, scapă oricărui tip de caricatură și se deplasează spre terenul politic.
Departe de a fi (doar) moralizator, Green Book e un film care poate încânta orice amator de dialoguri scăpărătoare, mai ales când acestea se leagă între colțurosul Viggo Mortensen și oscarizatul Mahershala Ali.
Cineastul strecoară, cu abilitate, sentimentele bune între liniile separate, iar vena sentimentală e pe deplin asumată.
Încă din primele scene simțim această tonalitate când observăm privirile tandre ale soției lui Tony. Precum un copil mare, Tony nu are o atitudine prietenoasă față de comunitatea de negri, totuși Peter Farrelly nu l-a transformat într-o brută rasistă, ci doar a punctat lipsa de educație.
Departe de a trata vreo modificare radicală a comportamentului sau vreo criză de conștiință, Farrelly aduce în prim-plan oameni înțepeniți în norme și cutume, așa cum existau în acea epocă.
Niciunul nu va încerca să îl modifice pe celălalt, ci doar se vor accepta așa cum erau.
În pofida micilor privilegii, Shirley știe că este un fel de „sclav de lux”.
Imediat ce spectacolul se termină, artistul se întoarce în vestiar și își dă jos costumul condiției sale sociale.
Peter Farrelly se apleacă asupra trăsăturilor de bază, multiplică replicile spirituale și face loc fabulei despre toleranță, convocând tipul de umanism aplicat în peliculele lui Frank Capra.
Optimismul voluntar e bine reliefat de cei doi actori aflați la vârful artei lor interpretative – Viggo Mortensen și Mahershala Ali – ambii conferă profunzime.
Într-o țară în care negrii încă mai sunt împușcați de poliție se simțea nevoia de o astfel de „pedagogie a umorului” pentru a ne reaminti o pagină sumbră (ignorată de unii dintre tinerii de azi) din istoria recentă a Statelor Unite.
Să prezinți o povestire simplă nu exclude subtilitate; cineastul abordează fin și tema homosexualității – reacția „îngerului păzitor” al pianistului (un amestec de pudoare și empatie).
O tandru-ironică odisee dintr-o Americă patriarhală și rasistă, Green Book depășește conturile ilustrativ-hagiografice și se deghizează într-un „feel good movie” pentru a învălui melancolia și tristețea.
Regia:Peter Farrelly
Scenariul:Nick Vallelonga, Brian Hayes Currie,Peter Farrelly
Artiști de marcă vor fi prezenți la festivalul UNTOLD 2019, care va avea loc în perioada 1-4 august la Cluj-Napoca.
DJ-ul numărul unu al lumii, Martin Garrix, alături de David Guetta și Dimitri Vegas & Like Mike, vor fi prezenți la ediția aniversară UNTOLD.
Pentru 2019, organizatorii festivalului UNTOLD pregătesc ediția aniversară de cinci ani, care va depăși toate experiențele trăite de fanii evenimentului în primele patru ediții.
Devenit un fenomen internațional și unul dintre evenimentele muzicale ale anului, UNTOLD aduce în acest an, pe cele 9 scene amplasate în perimetrul festivalului, peste 200 de artiști internaționali.
Primii artiști anuntați în line-up-ul festivalului sunt: Martin Garrix, David Guetta, Dimitri Vegas&Like Mike, Timmy Trumpet, Bastille, James Arthur, Oscar and The Wolf, Loco Dice, Solomun, Andy C, Borgore, Chase&Status, Boris Brejcha, Rusko, Tale of US și Sub Focus B2B Wilkinson, Pendulum DJ Set B2B Friction, Camo&Krooked Live.
Acestea sunt doar primele nume dintr-un line-up care se anunță a fi unul legendar la ediție aniversară.
DJ-ul care la numai 22 de ani a fost desemnat pentru a doua oară consecutiv numărul 1 în lume de către revista DJ MAG, MARTIN GARRIX, revine pe mainstage-ul festivalului UNTOLD.
Artistul a făcut un show incredibil în 2016 și 2017 și se află pe primele locuri în topul preferințelor tinerilor din întreaga lume. DAVID GUETTA a fost la prima ediție a festivalului, în 2015 și a rămas impresionat de căldura cu care l-au primit fanii din România.
Tocmai pentru că a fost o experiență unică și memorabilă pentru el, artistul se reîntoarce pe scena principală a festivalului UNTOLD ca să celebreze împreună cu fanii, ediția aniversară a unuia dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din Europa.
Laura Codruța Kovesi s-a clasat pe locul 2 la votul ambasadorilor în Consiliul UE.
Ambasadorul României a votat pentru candidatul francez, ca urmare a mandatului dat de Guvernul României, potrivit unor surse europene.
Ambasadorii UE l-au plasat pe candidatul francez pe locul 1, iar pe Kovesi pe 2, la egalitate cu cel german.
Astfel, candidatul francez a avut 50 de voturi, iar Kovesi și cel german - 29 de voturi.
Mesajele europarlamentarului Siegfried Mureșan:
”Cer Guvernului României să ne spună public dacă a supus la vot numirea Procurorului European astăzi în Reuniunea ambasadorilor la Uniunea Europeană din statele membre.
În agenda oficială a reuniunii scria „procesul de pregătire în cadrul Consiliului”. Cer sa ne spună ce s-a votat astăzi și ce rol are votul dat astăzi în procedura de selecție a Procurorului European.
Noi, Parlamentul European, am fost mereu extrem de transparenți; am comunicat din timp că va avea loc audierea celor 3 candidați în data de 26 februarie în Comisia pentru libertăți civile și în Comisia pentru control bugetar din Parlamentul European.
Cer, de asemenea, Guvernului României, să spună public ce mandat a avut România in ședința Consiliului, mai exact, cum a votat delegația României care a condus reuniunea de astăzi.
Președinția română a Consiliului Uniunii Europene este a poporului român, iar Guvernul României trebuie să facă politica oamenilor, nu doar a lui Liviu Dragnea și Tudorel Toader. Guvernul are obligația să fie transparent.”
”Votul dat astăzi la nivelul ambasadorilor UE care a plasat candidatul francez pentru funcția de Procuror European pe primul loc, iar candidatul român și cel german la egalitate pe locul 2 arată lobby-ul puternic făcut de Guvernul francez în sprijinul candidatului său. Pentru a obține poziția de procuror european, candidatul român are nevoie de 3 atribute: 1. CV solid și recunoscut de decidenții de la nivel european. Această condiție este îndeplinită. Pregătirea excelentă a doamnei Kövesi este recunoscută de prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans (socialist), de miniștrii guvernelor din UE și de europarlamentarii de la principalele grupuri politice europene; 2. Susținerea țării sale. Este evident că Guvernul României si Tudorel Toader au lucrat împotriva, nu în sprijinul candidatului român; 3. Un guvern credibil al țării din care provine care să poată negocia și să poată obține sprijin din alte țări pentru candidatul propriu. Guvernul Dăncilă are zero credibilitate la nivel european așa că și din acest motiv Guvernul României este o piedică, nu un ajutor pentru candidatul român la funcția de Procuror European.”
Laura Codruţa Kovesi s-a clasat pe primul loc în clasamentul realizat de comitetul independent de selecţie, pentru funcția de procuror european.
Pe ultima sută de metri, criticii de film se întrec în predicţii privind câştigătorii Oscar 2019, întocmind liste cu cine va triumfa potrivit statisticilor şi cine ar trebui de fapt să iasă învingători.
Dacă la multe dintre categorii zarurile par a fi deja aruncate, în ceea ce priveşte Oscarul pentru cel mai bun film lucrurile nu sunt tocmai clare şi mulţi sunt de părere că ne poate fi rezervată o surpriză.
Votul membrilor Academiei Americane de Film s-a încheiat marţi după-amiază, iar în noaptea de duminică spre luni vom afla cine sunt câştigătorii Oscar 2019.
Va reuşi regizorul mexican Alfonso Cuarón o victorie istorică? Are oare Spike Lee vreo şansă reală? Glenn Close sau Olivia Colman?
O privire peste lista cu predicţii Oscar 2019 ne-ar putea oferi câteva răspunsuri.
Criticii de film ai prestigioaselor publicaţii „Variety“ şi „The Hollywood Reporter“ au întocmit liste cu cine va câştiga şi cine ar trebui să câştige trofeele acordate de Academia Americană de Film.
Ei vorbesc despre câteva posibile surprize, însă, având în vedere palmaresul pe care îl au deja unele filme, este greu de crezut că vor exista la cele mai importante categorii, notează News.ro.
Predicţii Oscar 2019. Care va fi cel mai bun film
Cea mai importantă categorie a premiilor Oscar este şi cea mai imprevizibilă, însă pare că marea bătălie se dă între două titluri.
În opinia majorităţii criticilor, trofeul pentru cel mai bun film ar trebui să meargă la drama alb-negru „Roma“, regizată de Alfonso Cuarón, însă nu este exclusă total nici o victorie a dramei cu accente comice „Green Book“, semnată de Peter Farrelly.
Ambele şi-au adjudecat cele mai importante trofee în sezonul premiilor de la Hollywood.
„Roma“, producţie Netflix, este nominalizat la zece categorii Oscar 2019, după ce s-a impus la Festivalul de la Veneţia de anul trecut, unde a fost premiat cu Leul de Aur.
Au urmat două Globuri de Aur (regie şi film în limbă străină), trei premii BAFTA, trofee din partea mai multor societăţii de critici de film, un premiu Goya, iar Cuarón a fost recompensat de Sindicatul Regizorilor Americani (DGA).
La rândul lui, „Green Book“ a câştigat Globul de Aur şi trofeul Sindicatului Producătorilor Americani.
Totuşi, se pare că „Roma“ ar avea un avantaj în ochii membrilor Academiei prin faptul că dacă ar câştiga ar deveni primul film într-o limbă străină, dar şi prima producţie Netflix care primeşte Oscarul, iar în ultimii ani Academia a avut o afinitate sporită pentru a face istorie.
Tot 10 nominalizări a primit şi „The Favourite“ al lui Yorgos Lanthimos, care a fost, la rândul său, premiat la Veneţia, recompensat cu un Glob de Aur pentru interpretare feminină (Olivia Colman), şi, între altele, câştigător la premiile Gotham.
Deci, nici tragicomedia nu poate fi exclusă din rândul filmelor cu mari şanse la Oscar.
Totuşi, în accepţiunea tuturor, cel mai bun regizor va fi, fără drept de apel, Alfonso Cuarón, ceea c ear însemna că Oscarul va merge pentru a cincea oară în şase ani la un cineaste Mexican.
În plus, Cuarón are în palmare trofeele Globul de Aur, BAFTA şi DGA.
Şi aici însă există probabilitatea unei suprize rezervate lui Spike Lee, foarte apreciat pentru regia „BlacKkKlansman“.
Criticii privesc şi din perspectiva în care Cuarón a mai câştigat Oscarul în urmă cu cinci ani, pentru „Gravity“, pe când Lee este pentru prima dată nominalizat pentru regie, iar membrii Academiei s-ar putea gândi să-i recompenseze pe ambii – Cuarón la Cel mai bun film şi Lee la Cel mai bun regizor.
Bătălia pentru cel mai bun actor în rol principal se dă între Rami Malek şi Christian Bale
Cât priveşte cel mai bun actor în rol principal, două nume se distanţează din pluton, mai ales că Oscarul la această categorie a fost câştigat de 11 ori în ultimii 16 ani a mers către protagoniştii din filme biografice.
Drept urmare, egipteanul Rami Malek este dat drept câştigător pentru interpretarea legendarului Freddie Mercury din „Bohemian Rhapsody“, însă opţiunile sunt împărţite când vine vorba despre cine ar trebui să câştige.
„Variety“ scrie că trofeul ar trebui să ajungă la Bradley Cooper, pentru „A Star Is Born“, în timp ce „The Hollywood Reporter“ îl consideră pe Christian Bale îndreptăţit să câştige pentru transformarea fabuloasă din „Vice“, unde îl portretizează pe fostul vicepreşedinte american Dick Cheney.
Iniţial, Bale era cotat cu cele mai mari şanse, însă predicţiile s-au schimbat după ce Malek a reuşit să se impună la premiile SAG şi BAFTA, la Globurile de Aur ambii fiind recompensaţi.
Dat fiind entuziasmul stârnit de „A Star is Born“ şi „Green Book“, nu pot fi excluşi din cursă nici Bradley Cooper, respective Viggo Mortensen, însă o victorie a unuia dintre ei ar fi de-a dreptul şocantă, preconizează criticii.
Pentru cea mai bună actriţă în rol principal, „Variety“ şi „THR“ spun că Glenn Close va fi premiată pentru interpretarea din „The Wife“.
Pe lângă faptul că face un rol de excepţie, veterana Hollywoodului este cea mai nominalizată actriţă care nu a câştigat niciodată, având şase „înfrângeri“ la activ, un motiv în plus pentru care criticii cred că a venit momentul ca Academia să-i facă dreptate.
Însă va reuşi Close să traducă în victorie singura nominalizare primită de filmul „The Wife“? Există, totuşi, un precedent creat de Juliane Moore cu patru ani în urmă, cu „Still Alice“.
Criticii consideră însă că Olivia Colman ar trebui să fie premiată pentru „The Favourite“, ea fiind până de curând favorita. Există şi voci care o susţin pe Melissa McCarthy, pentru „Can You Ever Forgive Me?“.
Asemeni lui Cuarón şi lui Malek, Mahershala Ali a dominat circuitul de premii la categoria Cel mai bun actor secundar, aşa că va fi premiat pentru rolul secundar din „Green Book“, precizează şi „Variety“ şi „THR“, însă ambele sunt de părere că Richard E. Grant („Can You Ever Forgive Me?“) merită să câştige Oscarul.
Părerile sunt împărţite şi în vederea celei mai bune actriţe în rol secundar. Dacă „Variety“ spune că Regina King va fi premiată pentru „If Beale Street Could Talk“ şi că tot ea ar trebui să câştige, „The Hollywood Reporter“ o numeşte pe Amy Adams („Vice“) în ambele situaţii.
Câştigătorii celor 24 de categorii ale premiilor Oscar 2019 vor fi anunţaţi duminică seară, într-o gală care va avea loc la Dolby Theatre din Los Angeles.
În România, ceremonia va putea fi urmărită în direct pe postul de televiziune Digi24, începând cu ora 02.00.
Unul dintre cei opt liceeni din echipa sibiană care a câştigat un concurs de robotică organizat de NASA în SUA, Sabin Mareş, a declarat miercuri, că cel mai mult l-a impresionat la americani că sunt deschişi şi veseli şi pe stradă, ceea ce nu poţi vedea prea des în România şi că îi încurajează pe adolescenţi să îşi cultive pasiunile, nu doar să facă teme pentru şcoală, pentru a-şi trăi viaţa cum doresc.
Elevii sibieni au fost premiaţi miercuri de către Inspectoratul Şcolar Judeţean cu câte o medalie.
"A fost ca în filme", a spus Sabin Mareş, liceanul sibian din clasa a XII-a de la Colegiul Naţional "Octavian Goga", membru în echipa Valak, care a câştigat, la finalul lui ianuarie, primul loc la competiţia secundară numită Virtual Finals a concursului internaţional Zero Robotics, organizat de către NASA şi Universitatea MIT din SUA.
Întrebat ce l-a impresionat cel mai mult la concursul din SUA, Sabin Mareş a spus: "Oamenii. Oamenii au fost foarte deschişi, foarte sociabili. Asta se vede şi în Sibiu, dar în alte oraşe ale României, nu se vede".
Sabin le recomandă elevilor din generaţia lui să nu se mulţumească doar să înveţe lecţii pentru şcoală, ci să creadă în pasiunile lor.
"Să nu regreţi nimic. (...) Să nu mai înveţe doar pentru şcoală. Să îşi pună în practică hobby-urile. Să nu facă ce vor ceilalţi, să facă ce vor ei. Să trăiască viaţa lor, nu a altora", a spus elevul sibian.
Sabin Mareş, Radu Căpriţă, Gabriel Mihăilă, Mihai Ghişe, Victor Palagniuc, Rareş Păltineanu, Radu Cataramă şi Eric Avram sunt cei opt elevi sibieni din echipa câştigătoare a concursului din SUA. Cei opt elevi de clasa a XII-a studiază la specializarea Matematică Informatică din colegiile naţionale "Octavian Goga" şi "Gheorghe Lazăr" din municipiul Sibiu.
Cei opt liceeni sibieni au reprezentat Colegiul Naţional "Octavian Goga" din Sibiu pentru prima dată în concursul Zero Robotics. Unul dintre liceeni, Sabin Mareş, învaţă la Colegiul Naţional "Octavian Goga" şi, împreună cu ceilalţi, au format împreună echipa Valak, pentru că mai exista o echipă (Quaternion) de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" din Sibiu, iar regulamentul concursului nu permitea existenţa a două echipe care să reprezinte acelaşi liceu.
În cadrul concursului de anul acesta, elevii au primit sarcina fără precedent de a conecta cu succes, în cel mai scurt timp posibil, doi sateliţi, evitând în acelaşi timp ciocnirea lor de reziduurile spaţiale, în condiţii de microgravitaţie din orbita joasă a Pământului. În timpul competiţiei, roboţii SPHERES vor fi configuraţi cu ajutorul unor cleşti imprimaţi 3D chiar la bordul ISS.
Competiţia Zero Robotics îşi propune să inspire viitori ingineri şi oameni de ştiinţă, oferindu-le elevilor ocazia de a-şi depăşi limitele şi de a-şi dezvolta abilităţi noi în ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică (STEM) şi să-i ajute să capete abilităţi esenţiale specifice ingineriei, precum rezolvarea problemelor, designul procesului de gândire, training de operaţiuni, muncă de echipă şi abilităţi de prezentare.
În marea finală a competiţiei Zero Robotics din acest an s-au calificat cinci echipe româneşti - din Sibiu, Târgovişte şi Timişoara, iar în competiţia secundară Virtual Finals, alte trei echipe din Timişoara, Sibiu şi Bucureşti, în total opt echipe reprezentând România.