Sibiul se promovează la Târgul de la Viena pentru că mulţi turişti austrieci vizitează oraşul

Reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Sibiu sunt prezenţi, începând de joi, la Târgul de Turism de la Viena (Austria), unde oraşul este promovat în fiecare an, după ce s-a constatat că mulţi turişti austrieci preferă să vină în concedii în inima Transilvaniei.

"Austria este una dintre ţările din care sosesc mulţi turişti la noi în Sibiu, unul dintre factorii decisivi fiind legătura facilă, prin zboruri directe de pe Aeroportul Internaţional Sibiu. De aceea, am considerat că este o piaţă de pe care putem atrage în continuare turişti în Sibiu şi că este potrivit să ne prezentăm oferta direct celor care caută destinaţii de vacanţă la Târgul de Turism din Viena", a declarat primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor.

Sibiul va fi prezentat prin materiale de promovare tipărite, precum broşuri şi hărţi. Un reprezentant al Primăriei Sibiu este prezent la stand (în hala A, standul 0132) pentru a oferi informaţii despre obiective turistice şi despre evenimentele cu tradiţie care au loc în Sibiu în fiecare an.
Sibiul este preferat de turiştii austrieci pentru că aici se vorbeşte limba germană şi există multe obiective de vizitat gen Muzeul Naţional Brukenthal, bisericile fortificate săseşti, care au legătură cu istoria şi cultura nemţilor din Transilvania.

Un alt avantaj al Sibiului este faptul că este primul oraş românesc care a fost în 2007, Capitală Culturală Europeană. Sibiul este singurul oraş turistic de trei stele Michelin din România. În 2020, Sibiul a fost nominalizat să concureze pentru distincţia de cea mai bună destinaţie turistică europeană.

Târgul de Turism de la Viena se desfăşoară de joi până duminică, în 2019 fiind vizitat de peste 150.000 de persoane, potrivit informaţiilor furnizate de Primăria Sibiu.

Miliardarul japonez care va fi primul pasager civil ce va călători spre Lună îşi caută online o soţie care îl va însoţi

 

Miliardarul japonez Yusaku Maezawa, care va fi primul pasager civil ce va călători spre Lună, a lansat online un concurs a cărui căştigătoare îi va deveni soţie şi îl va însoţi în prima cursă comercială a SpaceX în jurul satelitului natural al Pământului.

Demersurile lui Maezawa vor fi televizate, sub forma unui reality-show.

El are vârsta de 44 de ani şi este a 22-a cea mai bogată persoană din Japonia, cu o avere estimată de Forbes la 1,8 miliarde de euro. După cum a declarat pe site-ul oficial al proiectului, „singurătatea şi golul constant încep să mă cucerească”.

Maezawa spune că, după ce a trăit exact cum şi-a dorit şi şi-a condus compania timp de 21 de ani, este momentul unei „reporniri”. Recent, el a încheiat o relaţie pe care o avea cu actriţa Ayame Goriki. Acum, caută „o parteneră de viaţă” alături de care să strige din spaţiu „pentru dragostea noastră şi pacea mondială”.

Ea trebuie să aibă vârsta de peste 20 de ani, să fie necăsătorită, să aibă o personalitate „luminoasă”, să fie o fire optimistă şi „să fie interesată să îşi trăiască viaţa la maxim”. Cel mai important, femeia trebuie să fie „dornică să meargă în spaţiu şi să participe la pregătirile pentru călătorie”. În plus, nu este obligatoriu să vorbească limba japoneză.

Candidaturile pot fi depuse până pe 17 ianuarie, iar miliardarul va anunţa decizia la finalul lunii martie. Călătoria spre Lună va avea loc peste trei ani. Întreg procesul va fi inclus într-un documentar, „Full Moon Lovers”, finanţat de agenţia de publicitate CyberAgent şi compania de producţie Asahi. El va fi difuzat pe platforma de streaming Abema TV.

În septembrie 2018 a fost anunţat că Maezewa va fi primul pasager al SpaceX, compania lui Elon Musk. Japonezul a cumpărat toate locurile din nava spaţială BFR pentru un preţ care nu a fost dezvăluit.

Acest concurs este cea mai recentă acţiune controversată a lui. În 2017, numele lui Maezewa a făcut înconjurul lumii după ce magnatul a plătit 110,5 milioane de dolari pentru a cumpăra o creaţie din 1982 a lui Jean-Michel Basquiat, acesta fiind cel mai mare preţ plătit vreodată pentru o lucrare a artistului american. Pentru asta, aparent, a vândut o parte dintre acţiunile companiei din care deţine 38%. „Când ceva îmi place, vânez până la capăt”, a spus el atunci. Colecţionarul deţine şi un tablou realizat de Adrian Ghenie, cumpărat în 2016.

Pe Twitter, el a promis să împartă utilizatorilor care îi urmăresc contul 1 miliard de yeni (8,2 milioane de euro) pentru a porni, astfel, în Japonia o dezbatere cu privire la introducerea unui salariu de bază unic.

Jay-Z şi-a desemnat avocaţii să acţioneze în judecată închisori din Mississippi în numele a 29 de deţinuţi

 

Jay-Z şi-a desemnat avocaţii să acţioneze în judecată închisori din Mississippi în numele a 29 de deţinuţi ale căror vieţi, spune rapperul, sunt în pericol.

Potrivit BBC, în documentele din proces este susţinut că viaţa bărbaţilor „este în pericol” din cauza „personalului insuficient şi a neglijenţei”.

Jay-Z a deschis procesul prin Team Roc, divizia caritabilă a companiei lui Roc Nation, după ce cinci prizonieri au fost ucişi în atacuri care au avut loc în închisori din acest stat în decurs de o săptămână, la finalul anului.

Sunt contestate subfinanţarea şi lipsa de personal care duc la violenţe şi decese.

„Subfinanţarea îi forţează pe cei aflaţi în închisori din Mississippi să trăiască în mizerie, sănătatea fizică şi mentală a lor fiind pusă în pericol”.

Sunt cerute despăgubiri pentru deţinuţi şi emiterea unui ordin care să oblige Mississippi Department of Corrections să ia atitudine.

Acţiunea legală, începută de avocatul lui Jay-Z, Alex Spiro, în Greenville (Mississippi), a venit după ce în urmă cu o săptămână o scrisoare a fost trimisă guvernatorului statului, Phil Bryant.

„Roc Nation şi departamentul caritabil, Team Roc, cer ca Mississippi să ia măsuri imediate pentru a remedia această situaţie intolerabilă”, a fost transmis în scrisoare.

Jay-Z, pe numele real Shawn Carter, a devenit anul trecut primul rapper miliardar. Născut în 1969, el a debutat în 1996 cu albumul „Reasonable Doubt”. În 2008, s-a căsătorit cu cântăreaţa Beyonce Knowles.

Electric Castle câștigă titlul de Best Medium Festival din Europa

 

European Festival Awards, cea mai importantă competiție europeană din domeniu, a desemnat, aseară, câștigătorii ediției 2019, iar Electric Castle a fost desemnat Cel mai bun festival european de dimensiuni medii.

Cu o istorie de 7 ani, Electric Castle își confirmă, încă o dată, poziția unică în industria de evenimente de pe continent, ca un festival creat într‑o locație specială, cu un line-up și o producție de nivel internațional.

Zecile de mii de fani ai festivalului au avut propria contribuție la obținerea premiului, votul acestora aducând Electric Castle în lista scurtă a evenimentelor nominalizate pentru ediția 2019.

Din aceasta, câștigătorul a fost ales de un juriu format din oameni de specialitate care lucrează în industria de entertainment și evenimente. Având drept competitori festivaluri cu o tradiție de decenii, Electric Castle a reușit să convingă și să obțină titlul, mulțumită și unei ediții 2019 de top.

Electric Castle se află, în prezent, în pregătirea ediției cu numărul 8, care va avea loc între 15 și 19 iulie, pe domeniul Banffy din comuna Bonțida, Cluj. Primele nume de pe afiș au fost deja confirmate, festivalul surprinzând, din nou, cu nume importante. Printre ele twenty øne piløts,  trupa cu cel mai bun album rock al ultimei decade, Foals, cotați unul dintre cele mai bune act‑uri live britanice, The Neighbourhood, Zhu, Rezz, Fisher, Floating Points și mulți alții.

Pentru al doilea an consecutiv, Electric Castle își respectă promisiunea de a aduce pe domeniul Banffy și cei mai importanți artiști New Media din lume. Robert Henke , James Clar, Claire Hentschker, printre alții, vor reinterpreta spațiul istoric al castelului, creând instalații unice în care tehnologia și arta dau o nouă dimensiune realității.

Festivalul își va întâmpina publicul într-un spațiu al cărui suprafață crește, față de ediția anterioară, cu peste 30%, cu o nouă structură a scenelor și un camping adus la standardul de „festival în festival” prin noile facilități adăugate.

O lună până la spectacolul The Illusionists

 

Peste o lună, The Illusionists aduc în premieră în România cel mai mare spectacol de magie din istoria Broadway-ului.

Între 13 și 15 februarie 2020, Luis De Matos, James More, Andrew Basso, Enzo Weyne, Kevin James, An Ha Lim și Aaron Crow pun în scenă la Sala Polivalentă din Capitală patru spectacole ce vor tăia respirația audienței. 

Reprezentațiile vor fi traduse în limba română. Biletele se găsesc în rețelele Entertix și MyTicket. Vezi trailer.

Spectacolul „The Illusionists: direct de pe Broadway” S-a jucat până acum în peste 200 de orașe din 25 de țări. Este, până în acest moment, cel mai mare spectacol de magie din istoria Broadway-ului, înșirând, unul după altul, numere de iluzionism și mentalism șocante, infuzate cu adrenalină pură.

Vânzările de bilete la Teatrul Marquis de pe Broadway au totalizat fabuloasa sumă de peste 8 milioane de dolari în 6 săptămâni, și recordurile de audiență s-au ținut lanț: show-ul și-a adjudecat recordul celor mai mari vânzări dintr-o singura săptămână la Teatrul Neil Simon de pe Broadway (1,8 mil. USD), idem la Sydney Opera House (Sydney), Shaftesbury Theatre (Londra), Auditorium National (Mexico City) și Arts Center (Melbourne).

Luis De Matos (PT) – „The Master Magician” – Se cheamă că ești un adevărat Maestru al Magiei atunci când, pe lângă aplauzele publicului și elogiile presei, ai și respectul nețărmurit al breslei din care faci parte. Recunoaștere de care De Matos are parte din plin: a fost desemnat „Magicianul Anului” de către Academia de Arte Magice din Hollywood, a fost premiat cu trofeele „The David Devant” și „Golden Grolla” pentru contribuția sa. Magia a fost pasiunea sa încă din copilărie. În 1990, era deja o prezență frecventă pe micile ecrane din Portugalia, iar doi ani mai târziu și-a lansat propria producție TV, „This is Magic”, o provocare care l-a obligat să se perfecționeze constant spre a oferi mereu privitorilor noi și noi trucuri și iluzii. A scris articole și cărți pentru marele public în care predă elementele de bază ale meșteșugului și organizează regulat festivaluri de magie.

Andrew Basso (IT) – The Escapologist” – Ziarele din lumea întreagă l-au desemnat „succesorul de drept al lui Houdini”. De 18 ani pe marile scene ale mapamondului, „The Rock Star of Magic” își ține publicul cu inima la gură cu momente incredibile de evadare ce sfidează moartea. Show-ul său ce redefinește legile fizicii e construit în jurul faimoasei celule de tortură subacvatică a maestrului Houdini, dar, spre deosebire de original și pentru a ridica suspansul la cote maxime, varianta lui Basso oferă privitorilor o perspectivă 360 grade asupra a ce se întâmplă în apă.

Kevin James (SUA)  – „The Inventer” – Este inventator și consultant pentru mulți dintre colegii săi de breaslă. Multe dintre ideile sale spectaculoase și-au croit loc pe marele ecran, în mai multe pelicule de lung metraj sau în reprezentațiile altor magicieni celebri precum Doug Henning, Penn & Teller, Mark Wilson și David Copperfield. Pentru felul în care regândește arta magiei i s-au decernat „Creative Fellowship Award” de către Academia de Arte și Științe Magice din Hollywood în 2004, precum și mai multe trofee de „Magician of the Year”. James admite că se lasă inspirat de vizionarul P.T. Barnum și credo-ul său artistic este să-i facă pe cei mari să se simtă din nou… copii.

James More (UK) –  „The Deceptionist” –  Este unul dintre cei mai viralizați iluzioniști din lume. Renumele său a bubuit o dată cu participarea la „Britain’s Got Talent” (2013) unde a avut cea mai urmărită audiție din seria sa, cu peste 80 de milioane de accesări pe YouTube. Iluzionistul de origine britanică a continuat să facă valuri cu turneul din Rusia al propriului său spectacolul, „Theatre of Illusion“. Portofoliul său include, de asemenea, participări speciale în show-urile „America’s got Talent” și la „Got Talent World Stage”, dar și numeroase alte apariții televizate.

Enzo Weyne (FR) –  „The Unforgettable” – Când vine vorba despre Weyne, trebuie să uiți tot ce știai și să te abandonezi unei experiențe ce-ți va pune toate simțurile la încercare. Încă de la 11 ani, vârsta la care Weyne și-a susținut primul spectacol de magie, a înțeles că vrea să pună în scenă iluzii impresionante, la scară amplă. Așa că a decis să urmeze studiile care să-i permită să facă asta: ingineria, unde a învățat să elaboreze planuri, să-și pună ideile pe hârtie și să înțeleagă mecanica și electrotehnica, psihologia și fenomenele paranormale. În 2013, la „France’s Got Talent” a stupefiat juriul și publicul reușind să facă să apară un elicopter pe scenă, un număr nemaivăzut până acum la televizor. 2015 a fost anul său de cel mai bun: la doar 26 de ani, a urcat pe scena legendarului „Casino de Paris” cu spectacolul „Beyond Illusions”, spectacol care a devenit punctul de plecare al unei noi aventuri.

Aaron Crow (BE) –  „The Warrior” – superputerile există și se văd alb pe negru la TV. Mai exact, la „America’s Got Talent“, ediția din 2018, unde Aaron Crow a ajuns în semifinale. În 2003 numerele sale de iluzionism captivante i-au adus titlul de „WORLD CHAMPION OF MENTALISM”. Jocurile sale periculoase înmărmuresc audiența: îi plac armele albe și situațiile cu potențial letal. Clipurile sale au milioane de vizualizări pe YouTube, iar portofoliul său include premii precum „The International Brand Personality Award”.

An Ha Lim (KOR) – „The Manipulator” –  rapiditatea și precizia cu care jonglează în trucurile sale cu cărțile de joc sunt atât uimitoare încât îi fac pe spectatori să se întrebe, pe YouTube și pe forumuri dacă nu cumva An Ha Lim este, în acest moment, cel mai bun magician din lume la această categorie: manipularea.

Producția The Illusionists se aventurează dincolo de limitele imaginației umane, purtându-și audiența într-un univers palpitant unde granița dintre realitate și iluzie dispare. Călcând pe urmele unor legende precum Harry Houdini, The Illusionists combină tehnologie de vârf, jocuri de lumini spectaculoase, costume extravagante și o superbă montare scenică într-un spectacol captivant ce abundă în numere de iluzionism și mentalism, evadări din situaţii aparent imposibile și multe alte surprize.

„A HIGH-TECH MAGIC EXTRAVAGANZA.”

The New York Times

„MIND-BENDING ACTS OF MAGIC AND ILLUSION… OUTRAGEOUS AND JAW-DROPPING ACTS.”

Time Out New York

„PREPARE TO BE AMAZED. . . THE STUNTS ARE NOT JUST MYSTIFYING, THEY’RE DEATH-DEFYING.”

FOX 5 (New York)

Biletele pentru cele patru show-uri The Illusionists – DIRECT FROM BROADWAY, de pe 13, 14 și 15 februarie 2020, se găsesc în rețelele Entertix și Myticket, la prețurile: 349 Lei (Cat. I), 299 Lei (Cat. II), 249 (Cat. III), 199 Lei (Cat. IV) și 149 Lei (Cat. V). Mai multe detalii pe www.entertix.ro și pe www.myticket.ro

Program The Illusionists la Sala Polivalentă:

Joi, 13 februarie 2020 – 20:00

Vineri, 14 februarie 2020 – 20:00

Sâmbătă, 15 februarie 2020 –16:00 și 20:00

Vertical Entertainment celebrează câştigarea a 5 premii Golden Globes în 2020

 

Vertical Entertainment, companie românească de top din industria de distribuție de filme pentru cinematografe, numără cele mai importante 5 premii Globurile de Aur în 2020 pentru filmele din portofoliul său.

1917, filmul de război capodoperă a regizorului Sam Mendes şi care va fi disponibil în cinematografele noastre din 24 Ianuarie 2020 este câștigătorul Celui mai Bun Film Dramatic și al premiului pentru Cel Mai Bun  Regizor.  

Filmul Joker aduce producătorului Warner Bros două premii semnificative : unul pentru pentru prestația lui Joaquin Phoenix care își securizează distincția de Cel Mai Bun Actor în Rol Principal și unul pentru Cea Mai Bună Coloana Sonoră, creată de Hildur Guðnadóttir.

Celebrăm surpriza plăcută a Globurilor din anul acesta acordând premiul pentru Cel Mai Bun Lungmetraj de Animație filmului Missing Link ( Blănos și Haios), distribuit în România în luna aprilie a anului 2019.

Deţinătoare în exclusivitate a licenţei Warner Bros. Pictures în România precum şi distribuitor al producţiilor semnate de către însemnate case de producţie independente, precum: Lionsgate, Summmit Ent., DreamWorks Pictures, Nu Image şi STX., compania Vertical Entertainment aduce pe marile ecrane cele mai prestigioase filme pentru publicul român.

CINEMA | Box office global 2019

 

Lungmetraje cu supereroi şi două animaţii au înregistrat cele mai mari încasări anul acesta, când opt dintre primele zece filme au depăşit pragul de 1 miliard de dolari, iar Disney a dominat piaţa.

Primele zece filmele care au generat cele mai mari încasări anul acesta înseamnă, cumulat, peste 12,5 miliarde de dolari, potrivit boxofficemojo.com.

„Avengers: Endgame”, al patrulea şi ultimul lungmetraj din franciză, a generat încasări de 2,79 de miliarde de dolari. Este filmul cu cele mai mari încasări din istorie. Tot el a înregistrat şi cel mai bun debut din toate timpurile, cu 1,2 miliarde de dolari.

https://www.youtube.com/watch?v=BdHCp62jC84

Producţia Disney-Marvel Studios, regizată de fraţii Anthony şi Joe Russo, a fost lansată pe 26 aprilie. La nivel nord-american, a generat încasări de peste 858 de milioane de dolari.

Producţia Disney „The Lion King”, regizată de Jon Favreau, a fost lansată pe 19 iulie şi s-a clasat pe locul al doilea între filmele de anul acesta cu cele mai mari încasări. Lungmetrajul live-action a generat încasări totale de 1,65 de miliarde de dolari, din care peste 543 de milioane de dolari, în Statele Unite şi Canada.

 

Animaţia „Frozen II”, deşi sub aşteptări din punct de vedere al poveştii, a suscitat interes peste tot în lume. De la lansarea în cinematografe, pe 22 noiembrie, producţia Disney a generat încasări de 1,21 miliarde de dolari, din care peste 416 milioane de dolari, la nivel nord-american.

 

Lungmetrajul „Spider-Man: Far From Home”, regizat de Jon Watts, a devenit, la jumătatea anului, al 40-lea film care a generat încasări de peste 1 miliard de dolari.  Al şaptelea film al francizei şi al 23-lea Marvel a fost lansat pe 2 iulie. A generat încasări totale de 1,13 miliarde de dolari, din care peste 390 de milioane de dolari, la nivel nord-american. „Spider-Man: Far From Home” este producţie Marvel-Sony.

 

„Captain Marvel” s-a clasat pe poziţia a cincea în lista de final de an. Lansat pe 8 martie, filmul a generat încasări totale de 1,12 miliarde de dolari. Al 18-lea film Disney care a depăşit pragul de încasări de 1 miliard de dolari este regizat de Anna Boden şi Ryan Fleck şi este primul blockbuster Marvel care are în centru o femeie supererou. La nivel nord-american, lungmetrajul a generat încasări de peste 426 de milioane de dolari.

 

Lungmetrajul „Toy Story 4” a avut premiera pe 21 iunie şi este cel mai de succes film al francizei animate Disney-Pixar care a debutat în 1995. În total, cea de-a patra animaţie a generat încasări de 1,07 miliarde de dolari, din care peste 434 de milioane de dolari, la nivel nord-american.

 

Premiat cu Leul de Aur la Veneţia, „Joker”, regizat de Todd Phillips, a debutat în cinematografe pe 4 octombrie. Lungmetrajul cu Joaquin Phoenix în rol principal a generat încasări totale de 1,06 miliarde de dolari, din care peste 333 de milioane de dolari, la nivel nord-american. Filmul este o producţie Warner Bros.

 

Locul al optulea în clasamentul general al anului este ocupat de o altă producţie Disney, „Aladdin”. Lansat pe 24 mai, filmul regizat de Guy Ritchie este al 41-a din istorie care a generat încasări de peste 1 miliard de dolari. La nivel global, „Aladdin” a generat încasări de 1,05 miliarde de dolari, din care peste 355 în SUA şi Canada.

 

Filmul de acţiune „Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw”, regizat de David Leight, a ocupat locul al nouălea în clasament, cu încasări totale de 758,9 milioane de dolari. Lansată pe 2 august, la nivel nord-american, producţia Universal a generat încasări de peste 173 milioane de dolari.

 

Lungmetrajul SF „Star Wars: Episode IX – The Rise of Skywalker”, regizat de J.J. Abrams, a avut premiera în cinematografe în urmă cu două weekenduri. În acest timp scurt, producţia Lucasfilm, subsidiară a Disney, a generat încasări de 704,3 milioane de dolari la nivel global. Din această sumă, peste 341 de milioane de dolari au venit din cinematografele nord-americane. „The Rise of Skywalker” este al treilea episod din al treilea set de filme „Star Wars”, iniţiate de  cineastul George Lucas în 1977.

RSS
Follow by Email
Set Youtube Channel ID