Necrophobic la Rockstadt Extreme Fest 2020!

 

 Necrophobic va urca pe scena Rockstadt Extreme Fest 2020, care va avea loc în perioada 30 iulie – 02 august, pe terenul de biatlon de la baza Cetății Râșnov.

Se spune că formația și-a luat numele de la o melodie compusă de Slayer, de pe albumul „Reign of Blood” (1986). Trupa a apărut în peisajul muzical în 1989, fiind fondată de Joakim Sterner și de David Parland din dorința de da naștere unui gen de death metal încă și mai întunecat față de ceea ce exista la acel moment. Iar rezultatele tăioase, cu inserții acustice sau lirice feroce nu au întârziat să apară, fiind dominate de subiecte legate de satanism, moarte sau teme anti-creștine.

Albumul de debut, „The Nocturnal Silence”, a apărut în 1993, fiind urmat de „Spawned by Evil” în 1996 și de „Darkside” la numai un an distanță. Inspirația a continuat să anime trupa, astfel că la numai doi ani, Necrophobic aduce la lumină un nou material, „The Third Antichrist” (1999) sub Black Mark Production.

Schimbarea casei de discuri a oferit grupului ocazia să aducă pe piață încă un album „Bloodhymns” (2002), urmat de o nouă schimbare și de un nou material, „Hrimthursum” (2006), apărut sub Regain Records/ Candlelight USA, același label sub care Necrophobic va lansa și materialul care va câștiga titlul de „Albumul lunii” acordat de Metallian.com: „Death to All” (2009).

Iar noutățile nu au încetat să apară, Necrophobic fiind animați de o continuă forță creativă care au adus la lumină materiale precum „Womb of Lilithu”, „Pesta” sau „Mark of the Necrogram” (2018), ultimul menționat fiind definit de trupă drept mai mult decât un album, drept întunecimea supremă care cufundă toate războaiele în violență, drept o manifestare virulentă a forței muzicale pe toate fronturile.

După propriile spuse ale membrilor formației „noul album ne face să simțim că suntem o trupă dedicată 100% lucrurilor pe care le compunem. Că suntem 100% «metal people» care se implică total pentru a oferi celor din fața scenei o experiență intensă, un sunet incisiv și întunecat, ceva mult mai mult decât o muzică bine cântată”. O experiență plină de forță pe care o vor aduce în 2020 în fața fanilor Rockstadt Extreme Fest.

Necrophobic (SE) continuă seria numelor confirmate pentru cea de-a opta ediție a Rockstadt Extreme Fest, printre care se numără: Anthrax (USA), Cattle Decapitation (SUA), Overkill (SUA), Cradle of Filth (UK), As I Lay Dying (SUA), Rings of Saturn (SUA), Dyscarnate (UK), Unleashed (SE), Necrophobic (SE), October Tide (SE), IN THE WOODS… (NO), Mayhem (NO), Kampfar (NO), Despised Icon (CA), Kataklysm (CA), Death Angel (SUA), The Black Dahlia Murder (SUA), Rotting Christ (GR), In Mourning (SE), Mephorash (SE), Bethlehem (GER), Dead Label (IE), Katla. (IS), Psykup (FR), UADA (SUA) sau Tableau Mort (UK).

Abonamente Rockstadt Extreme Fest 2020 sunt deja disponibile online, exclusiv pe iabilet.ro.

Perioadele de vânzare a abonamentelor REF 2020 sunt:

  • Pre-sale 4: 1.000 de abonamente la prețul de 310 lei/ buc., până la epuizarea stocului, dar nu mai târziu de 20.01.2020;
  • Pre-sale 5: 1.000 de abonamente la prețul de 350 lei/ buc., până la epuizarea stocului, dar nu mai târziu de 16.03.2020;
  • Pre-sale 6: 1.000 de abonamente la prețul de 390 lei/ buc., până la epuizarea stocului, dar nu mai târziu de 18.05.2020.
  • În ultimul prag de pre-sale online, cât și la intrarea în festival: abonamentele vor fi la prețul de 440 lei/ buc.

Pentru Rockstadt Extreme Fest 2020 vor fi disponibile și bilete pe zi, la prețul de 220 lei/ buc., ce vor fi puse în vânzare începând cu 29.06.2020.

Copiii cu vârste de până la 12 ani vor avea acces gratuit în interiorul festivalului dacă vor fi însoțiți de un părinte sau tutore legal cu abonament sau bilet valid.

Facebook event Rockstadt Extreme Fest 2020: 

Justiţia europeană decide dacă Airbnb este serviciu online sau agenţie imobiliară

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene urmează să anunţe joi decizia într-o dispută între platforma de închiriere a locuinţelor în scop turistic între persoane fizice Airbnb şi autorităţile din Paris, într-un moment în care Airbnb este criticată în unele capitale europene, transmite DPA.

Această decizie va pune capăt unei bătălii îndelungate între Airbnb şi companiile hoteliere tradiţionale din Europa, care susţin că platforma Airbnb oferă servicii similare cu ale lor fără a fi însă supusă aceloraşi reglementări.

În anul 2018 autorităţile din Paris au dat în judecată Airbnb la un tribunal regional susţinând că platforma nu respectă reglementările locale cu privire la înregistrarea proprietăţilor imobiliare utilizate în scopuri turistice. Capitala Franţei susţinea, la acel moment, că cel puţin 20.000 de proprietăţi rezidenţiale au fost pierdute în favoarea turismului şi a altor scopuri, ceea ce a crescut presiunile asupra pieţei locuinţelor pentru rezidenţi.

În replică, Airbnb a susţinut că în calitate de platformă digitală înregistrată în Irlanda, serviciile sale de punere în contact a gazdelor cu vizitatorii sunt acoperite de legislaţia care protejează libera mişcare a serviciilor în UE.

În consecinţă, tribunalul din Paris a decis să se îndrepte spre Curtea Europeană de Justiţie pentru clarificări.

În luna aprilie a acestui an avocatul general al CJUE, Maciej Szpunar, a emis o opinie potrivit căreia platforma Airbnb "nu exercită un control asupra procedurilor esenţiale privind furnizarea serviciilor oferite de utilizatorii săi şi în consecinţă ar trebui considerată drept un serviciu care ţine de societatea informaţională". În majoritatea cazurilor, CJUE are tendinţa de a urma opiniile avocatului său general.

Decizia în dosarul care vizează Airbnb vine după un dosar similar în care a fost implicată aplicaţia de ride-hailing Uber. În anul 2017, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a definit Uber drept o companie de transport mai degrabă decât ca o firmă de tehnologie, ceea ce a supus Uber unor reglementări mai stricte în blocul comunitar.

SAGA Music Festival anunta valul 2 de artisti confirmati | Tiesto in line-up-ul SAGA! Alan Walker, Sam Feldt , Sigala

 

ALDA și Insomniac, doi dintre liderii mondiali ai scenei electronic dance music, anunță noi artiști confirmați la SAGA Music Festival.

Tiësto, headliner al celui de-al doilea val de confirmări!

Un număr limitat de abonamente la preț special pentru cele 3 zile de festival sunt disponibile pentru numai 199 lei/ buc.+ taxe (42 €) pe Bilete.ro

Noi confirmări (ordine alfabetică): Alan Walker – Sam Feldt (Live) – Sigala – Tiësto, 5, 6, 7 iunie 2020, București, România.

 ALDA și Insomniac, doi dintre liderii mondiali ai scenei electronic dance music, alături de organizatorul local The Mission, anunță un nou val de artiști confirmați la SAGA Festival: Alan WalkerSam Feldt (Live), Sigala și Tiësto.

Aceștia continuă seria confirmărilor anunțate recent: Disclosure, Don Diablo, Faithless DJ set, Marshmello (singurul său show din România) și Meduza, cu care fanii se vor întâlni pe 5-7 iunie 2020 la SAGA Festival, primul festival de muzică electronică de mare amploare din București.

  • Prima categorie de abonamente la preț special este deja sold-out, în prezent fiind disponibil un nou presale cu abonamente individuale pentru cele trei zile de festival la prețul de numai 199 lei + taxe (42 euro) pe ro.

Superstarul internațional Tiësto vine la SAGA Festival pentru a susține singurul său show din România din vara lui 2020. Fiind deja de multă vreme un punct de referință al industriei muzicale internaționale, artist și producător premiat cu numeroase discuri de platină, de aur și cu premii Grammy, Tiësto este un muzician cu o carieră fulminantă, sub semnul căruia stau câteva momente de cotitură ale scenei dance music internaționale.

Alături de binecunoscutul artist olandez, pe una dintre scenele SAGA va urca și Alan Walker, una dintre stelele industriei internaționale care a cunoscut o ascensiune impresionantă după lansarea hit-ului internațional „Faded” (2015), piesă care a intrat în grupul select al melodiilor care au atins peste un miliard de stream-uri pe Spotify. Participanții la eveniment se vor cufunda în atmosfera inedită a festivalului pe piesele hipnotizante ale superstarului norvegian Alan Walker, care va susține la SAGA Festival singurul său show din România din vara anului viitor.

Sam Feldt, unul dintre cei mai iubiți artiști ai scenei internaționale, vine la SAGA Festival pentru a completa seria show-urilor de excepție dedicate pasionaților de muzică și de distracție. După ce a impresionat mulțimile celor mai mari festivaluri din lume cu concertele sale ce debordează de o energie electrizantă și antrenează publicul pe ritmuri upbeat susținute de trompete, tobe și de un band cu vibe-uri bune, Sam Feldt aduce la SAGA Festival o experiență artistică ce promite să fie cu adevărat memorabilă.

Sigala, maestru pop-dance britanic ale cărui mixuri au ajuns în Top 10 UK Single Charts, inclusiv single-ul său de debut „Easy Love”, vine în premieră în România la SAGA Festival, aducând petrecăreților unele dintre cele mai iubite hit-uri radio pe care le-a lansat.

SAGA Festival va avea loc pe 5-7 iunie 2020 și va aduce pasionaților de festivaluri și de concerte o experiență muzicală absolută: peste 150 de artiști, 5 scene care vor găzdui show-uri din mai multe genuri muzicale, susținute de-a lungul a 3 zile de concerte și de distracție!

Evenimentul, care va transforma Bucureștiul în epicentrul unei experiențe muzicale absolut inovatoare, este organizat de două dintre cele mai importante companii din industria evenimentelor muzicale de la nivel mondial: ALDA și Insomniac, în parteneriat cu organizatorul local The Mission. Cei doi jucători internaționali și-au unit forțele anul trecut pentru a continua să lanseze și să dezvolte proiecte de succes, completând palmaresul evenimentelor memorabile, precum: binecunoscutul AMF din Amsterdam (Amsterdam Music Festival) și EDC (Electric Daisy Carnival) din Las Vegas, cel mai mare festival internațional dedicat genului EDM (electronic dance music). The Mission, organizatorul local, are peste 19 de ani de activitate, fiind cunoscut pe piața din România pentru cele peste 120 de evenimente de muzică electronică și nu numai – marca The Mission.

Intrarea SAGA Festival pe scena festivalurilor din Europa de Sud-Est reprezintă un moment important pentru pasionații de evenimente și de concerte live din București, care se vor putea bucura de primul festival de muzică electronică de mare amploare din capitală. SAGA promite publicului din România o experiență de neuitat, indiferent de preferințele muzicale personale.

SAGA Festival își propune să revoluționeze piața evenimentelor muzicale live prin pregătirea unor experiențe memorabile, imersive, a unor show-uri de lumini, proiecții și spectacole vizuale impresionante pe care organizatorii le vor oferi festivalierilor, pe lângă concertele electrizante. Toate detaliile vor fi dezvăluite de-a lungul următoarelor luni, pe măsură de noi informații despre SAGA Festival vor fi anunțate public.

Acest nou proiect al ALDA și Insomniac, companii ce organizează peste 350 de show-uri și au peste 30 de brand-uri de evenimente muzicale vizitate de milioane de participanți din întreaga lume, va contribui la dezvoltarea pieței de evenimente muzicale live din România și își propune să atragă festivalieri din întreaga lume, care se vor reuni la București pentru prima ediție a acestei sărbători muzicale de mare amploare. Iar acesta va fi doar începutul, SAGA propunându-și să devină unul dintre punctele de reper de pe piața festivalurilor muzicale internaționale.

Numărul limitat de abonamente pentru cele trei zile de festival, la preț special de numai 199 lei + taxe (42 euro), disponibile pe Bilete.ro sau în rețeaua națională Bilete.ro, sunt gândite ca un cadou de bun venit oferit de organizatori primilor cumpărători, pasionați de festivaluri.

  • Plasează o comandă pe ro prin e-ticket(print at home/ scanned on your mobile): plătește cu cardul, fără taxă de curierat. Pentru fiecare bilet achiziționat utilizatorul va primi pe e-mail un link unic. Tot ce trebuie să facă este să-și printeze biletul acasă și să vină cu el la eveniment.
  • Prin comandă:la bilete.ro (livrare la domiciliu prin curierat).
  • Direct:biletele sunt disponibile pe bilete.ro, în magazinele Inmedio și Relay semnalizate „Bilete.ro”, în magazinele Germanos/ Telekom, în oficiile Poștei Române și în casieriile Bilete.ro din București incinta Hotel Ibis, Calea Griviței nr. 143, parter și din Cluj la casieria BT Arena (Sala Polivalentă).
  • Lista completă a celor peste 1.500 de puncte de vânzare din rețeaua rode pe întreg cuprinsul țării poate fi accesată aici: http://www.bilete.ro/partners.asp.

INFO BILETE: +40.21.311.93.23 si/sau office@bilete.ro

# # #

Facebook event:

https://www.facebook.com/events/559274794866070/?notif_t=plan_user_invited&notif_id=1575382700193772

Facebook page: https://www.facebook.com/pg/SAGAFestivalOfficial/posts/?ref=page_internal

Instagram: https://www.instagram.com/Saga_Festival/

YT: https://www.youtube.com/channel/UCzjy9gHWKB_gowSz8EHJprg

Twitter: https://twitter.com/Saga_Festival

# # #

Despre ALDA

ALDA este producător global, dezvoltator de concepte de  eveniment și pentru show-uri de DJ și promoter de muzică electronică, ce are în portofoliul companiei unele dintre cele mai cunoscute evenimente ale industriei muzicale intrernaționale, precum: Armin Only, A State of Trance, Electronic Family, AMF, We Are Connected, New Horizons, and The Flying Dutch. La ADE 2018, ALDA a pornit un parteneriat cu Insomniac pentru ca împreună cele două companii să producă unele dintre cele mai impresionante evenimente muzicale, contribuind la aducerea scenei de electronic dance music mai aproape de public, în cât mai multe țări.

Despre Insomniac

Insomniac produce unele dintre cele mai inovatoare, complexe și interactive evenimente și festivaluri de muzică din întreaga lume. Sprijinite de cele mai noi tehnologii la nivel de lumini, efecte speciale, pirotehnice, de echipamente de sunet de ultimă generație și de instalații de mare complexitate, aceste evenimente captivează simțurile audienței și oferă fanilor un nivel unic și cu totul nou de interacțiune. Oferirea unei experiențe de eveniment de cea mai bună calitate este prioritatea numărul unu a companiei. Timp de peste 25 de ani, Insomniac a organizat peste 2.000 de festivaluri, concerte și evenimente de club în întreaga lume, care au avut aproape 5 milioane de participanți. Cel mai important eveniment anual organizat de companie, Electric Daisy Carnival Las Vegas (EDC), este cel mai mare festival de muzică dance de la nivel mondial, care atrage peste 465.000 de fani de-a lungul a trei zile. Compania a fost fondată de Pasquale Rotella în 1993, având sediul la Los Angeles (SUA). În 2013, Insomniac a început un parteneriat cu Live Nation, una dintre cele mai cunoscute companii de entertainment de la nivel global.

Despre The Mission

The Mission este prezent pe piața locală de 19 ani. După mai mult de 120 de evenimente de experiență muzicală inovatoare, totul poate fi rezumat destul de simplu: The Mission face spectacolele potrivite vibe-ului pieței și scenei muzicale din România. În toți acești ani, The Mission a conectat fanii cu idolii lor. Fat Boy Slim, The Chemical Brothers, Luciano, Armin van Buuren, Carl Cox, Tiesto, Solomun, Sven Vath sunt doar câteva din numele artiștilor care s-au alăturat acestui concept. Iar povestea continuă.

Al doilea sezon din serialul „Narcos: Mexic”, cu Diego Luna în rol principal, va fi lansat de Netflix pe 13 februarie 2020

 

Cel de-al doilea sezon din serialul „Narcos: Mexic”, cu Diego Luna în rol principal, va fi lansat de Netflix pe 13 februarie 2020.

Diego Luna joacă rolul lui Miguel Ángel Félix Gallardo, liderul cartelului Guadalajara. Tăcut, dar îndrăzneţ, încăpăţânat, dar inteligent, este, după toate aparenţele, un lider bun, loial prietenilor, asociaţilor şi angajaţilor lui, şi foarte ambiţios. Scoot McNairy îl joacă pe Walt Breslin, un agent DEA (Departamentul de Combatere a Drogurilor) dur, ale cărui metode nu sunt întotdeauna conform regulilor.

Sezonul al doilea continuă să documenteze greşelile, planurile proaste şi corupţia de ambele părţi ale graniţei, care au condus la un prezent periculos legat de războiul pierdut împotriva drogurilor.

La jumătatea anilor 1980, cartelul lui Félix Gallardo se dărâmă sub propria greutate, iar schimbările sociale şi politice din Mexic conduc la cele mai îndrăzneţe acte de corupţie sub conducerea unui guvern disperat.

„Narcos: Mexic” este produs de Gaumont Television pentru Netflix. Eric Newman este producător executiv şi showrunner. José Padilha, Doug Miro, Carlo Bernard şi Andi Baiz sunt producători executivi.

Newman a transmis într-un comunicat: „Pentru a percepe nivelul actual al violenţei legate droguri din Mexic, trebuie să înţelegeţi cum a început totul şi ce rolul integral a avut America în această situaţie. Cel de-al doilea sezon «Narcos: Mexic» este o cutie a Pandorei, iar noi încă ne zbatem în zadar să îi stăpânim conţinutul chiar şi după 30 de ani”.

Din distribuţia sezonului secund mai fac parte Mayra Hermosillo („Falco”), Sosie Bacon („Here and Now”), Andrés Londoño („Fear the Walking Dead”), Alex Knight („Legion”), Miguel Rodarte („Time Share”) şi Jesse Garcia („From Dusk Till Dawn: The Series”).

Post Malone, BTS, Sam Hunt şi Alanis Morissette vor cânta de Anul Nou în Times Square

 

Rapperul Post Malone, grupul k-pop BTS şi cântăreţii Sam Hunt şi Alanis Morissette vor susţine recitaluri de Anul Nou în Times Square din New York.

Post Malone va fi capul de afiş al „Dick Clark’s New Year’s Rockin’ Eve with Ryan Seacrest 2020”, recitalul lui fiind programat înainte de miezul nopţii.

Alături de el, în Times Square îşi vor face debutul şi BTS, Hunt şi Morissette, potrivit Dick Clark Productions şi ABC.

Aceasta va fi a 48-a ediţie a show-ului „Dick Clark’s New Year’s Rockin’ Eve with Ryan Seacrest”. Ea va include peste 5 ore de muzică şi relatări din lume.

Pe coasta de Vest a SUA, cântăreaţa Ciara va fi protagonista numărătorii inverse pentru noul an, iar actorul Billy Porter va fi gazda celei de-a patra petreceri anuale din New Orleans.

În Los Angeles vor cânta Paula Abdul, Kelsea Ballerini, Blanco Brown, Dan + Shay, Green Day, Dua Lipa, Ava Max, Megan Thee Stallion, Anthony Ramos, Salt-N-Pepa şi SHAED.

Pe scena din New Orleans vor urca Sheryl Crow şi Usher, iar la Miami, grupul Jonas Brothers.

300 de colindători din Gorj şi Mehedinţi, la Alaiul obiceiurilor de iarnă de la Târgu Jiu

Un număr de 300 de colindători din judeţele Gorj şi Mehedinţi vor participa, joi, la Alaiul obiceiurilor de iarnă, care se va desfăşura în zona pietonală a municipiului Târgu Jiu.

Evenimentul, organizat în fiecare an de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj (CJCPCT), va începe la ora 10,00 cu o paradă a formaţiilor participante din faţa CJCPCT Gorj până în Piaţa Prefecturii, iar apoi colindătorii vor susţine, pe scena amplasată în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu, un spectacol tradiţional de colinde.

"Sunt aşteptaţi din judeţ, la alai, Ansamblul 'Brâuleţul' din oraşul Turceni, Ansamblul folcloric 'Florile Jaleşului' din Arcani, Ansamblul 'Nedeia' din Novaci, Ansamblul 'Cheile Olteţului' din Polovragi, din oraşul Tismana - Ansamblul 'Tisa', din Padeş - Ansamblul de datini şi Obiceiuri 'Roua Cloşani', din Baia de Fier - Ansamblul Folcloric 'Liviu Dafinescu', din judeţul Mehedinţi, oraşul Baia de Aramă - Ansamblul Folcloric 'Bordeiaşul', din Runcu - Ansamblul 'Maria Apostol', din Băleşti - Grupul vocal 'Altiţa'. Vor fi prezente, de asemenea, ansamblurile Liceului de Arte 'Constantin Brăiloiu' şi Şcolii Populare de Artă din municipiul Târgu Jiu. Fiecare ansamblu va prezenta câte un program de 5 minute", se arată într-un comunicat remis de purtătorul de cuvânt al CJCPCT Gorj, Daniela Gapşea.

Cei prezenţi la spectacolul din Piaţa Prefecturii se vor delecta timp de 2-3 ore cu sunetele de zurgălăi, şuieratul bicelor ori ritmul tobelor, dar şi cu costumele tradiţionale gorjeneşti.

Ca şi anul trecut, vor fi puse în scenă Umblatul cu Capra, Ursul şi Pluguşorul, obiceiuri care încă sunt păstrate şi respectate în zona de sub munte.

Pollstar - Cântăreaţa Pink, artista anului 2019

 

Cântăreaţa americană Pink a fost desemnată de Pollstar artista anului 2019, turneul ei „Beautiful Trauma” generând cele mai mari încasări anul acesta.

Seria de concerte, începută pe 1 martie 2018 şi încheiată pe 2 noiembrie 2019, a generat încasări de 169,2 milioane de dolari, anul trecut, şi 215,2 milioane de dolari, anul acesta.

În 2019, peste 1,8 milioane de spectatori au participat la cele 68 de concerte din turneul care a cuprins în total 157 de show-uri, împărţite în şase segmente. În medie, veniturile generate de un concert au fost de 3,16 milioane de dolari, iar numărul de bilete vândute, de 26.749.

„Nu cred în genuri sau limite. Ce este eroic la realizarea unui astfel de show, cu un astfel de repertoriu, este că poate fi un concert rock, poate fi teatru, poate fi Broadway, poate fi acustic”, a spus artista.

Între cele mai de succes concerte din turneul de anul acesta au fost cel susţinut pe Wembley (Londra), în faţa a 72.615 persoane (16,6 milioane de dolari încasări), şi cele două de pe Olympiastadium din Munchen, în faţa a 113.564 de persoane (aproximativ 12 milioane de dolari încasări).

Elton John şi Ed Sheeran o urmează pe Pink în topul Pollstar, pe locurile 2 şi 3, cu încasări de pe urma turneelor de anul acesta de 212 milioane de dolari, respectiv 211,7 milioane de dolari.