O tânără din comuna ialomiţeană Colelia a ajuns cetăţean de onoare al oraşului Seul, la 8.000 de kilometri depărtare de casă. În aproape patru ani de când se află în Coreea de Sud, Silvia Pencu, de 24 de ani, a fost îndrăgită de străini.
Spune că nu se vede întoarcându-se prea curând în România şi nici lucrând pentru cineva de aici. Îşi doreşte o carieră solidă şi cred că în Coreea are toate oportunităţile.
Tânăra s-a adaptat perfect noutăţilor şi a pornit în aventura vieţii ei. Şi-a făcut prieteni din toate colţurile lumii, a experimentat tot felul de extravaganţe culinare şi a pus umărul la promovarea României în Asia.
În prezent, Silvia locuieşte în Coreea de Sud, unde studiază Mass Media şi Relaţii Internaţionale. Spune că şi-a dorit încă din adolescenţă să studieze în străinătate, iar Coreea i s-a părut ţara perfectă.
Anul universitar s-a terminat în decembrie 2018, iar în martie intră în anul 4 de facultate.
“Încă de când eram în liceu eram interesată de cultura coreeană şi, având în vedere că am visat dintotdeauna să studiez în străinătate, am aplicat pentru o bursă de studiu datorită căreia în februarie 2015 m-am mutat în Seul.
Cred că lucrurile se întâmplă cu un motiv, fapt pentru care inclusiv aventura mea coreeană, amânată iniţial cu un an, din cauza eşecului de a primi bursa în 2014, m-a format şi m-a ajutat să devin cine sunt astăzi.
O lecţie preţioasă pe care am învăţat-o atunci a fost să înţeleg că un eşec nu este decât o pârghie pentru adevăratul succes.
După cum spuneam, am plecat în 2015, deci au trecut deja mai bine de trei ani şi jumătate de când locuiesc în Seul.
În primul an am învăţat limba coreeană, iar începând cu 2016 urmez studiile de licenţă la Korea University.
Am plecat în 2015, în februarie şi un an de zile am învăţat limba coreeană la Ewha Womans University, dupa care, în martie 2016, am inceput studiile de licenţă la Mass Media şi cu a doua specializare în Relaţii Internaţionale”, povesteşte Silvia.
De fapt, singurele cuvinte pe care le ştia când a ajuns în Coreea erau formulele de salut.
A învăţat totul acolo, şi un avantaj foarte puternic pe care crede că l-a avut a fost faptul că înainte de se muta a ascultat foarte mulţi ani muzică în limba coreeană şi a vizionat filme.
„Indiferent dacă nu cunoşti limba respectivă, expunerea continuă este foarte importantă.
Poate că nu este un exerciţiu conştient, dar creierul nostru este extrem de complex şi are capacitatea de a face conexiuni pe care le stochează şi le foloseşte atunci când e nevoie, în cazul meu în momentul în care am început să învăţ limba coreeană în Seul“, afirmă românca.
Spune că s-a adaptat destul de uşor, deoarece a fost foarte deschisă noutăţilor, iar strategia ei principală a fost să nu compare mâncarea, societatea sau în general noua viaţă cu cele din România.
“În momentul în care compari, începi să devii melancolic, ceea ce nu e deloc de ajutor atunci când faci o asemenea schimbare.
Coreea este situată în Asia de Est, la 8.000 de kilometri depărtare de casă, dar dacă ajungi să apreciezi cele ce se întâmplă în jurul tău şi să îmbrăţişezi schimbările fără să critici, sau să consideri că obiceiurile tale sunt superioare celor coreene, atunci chiar şi o ţară la 8.000 de km depărtare de casă poate deveni acasă,” spune Silvia.
Adaptarea nu a fost dificilă, pentru că oamenii pe care i-a întâlnit acolo au fost foarte prietenoşi şi generoşi, dar rezervaţi.
Pentru că vorbea limba coreeană, Silvia a avut parte de surprize plăcute de câteva ori: la piaţă ori la restaurant a primit ceva gratis.
“Cultura este foarte diferită şi este important să accepţi aceste diferenţe pentru a te adapta.
De exemplu, vârsta joacă un rol foarte important în societatea lor, fiind esenţial să ştii cât de politicos să te adresezi interlocutorului, dat fiind faptul că sunt mai multe nivele de politeţe, folosite diferit în funcţie de circumstanţe.
Pentru a şti cum să te raportezi la conversaţie, este deci important să ştii vârsta celuilalt, atunci când te întâlneşti pentru prima dată cu cineva, întrebări personale legate de vârstă, serviciu, sau relaţii, fiind complet normale.
Ceea ce nouă ni se poate părea indiscret, este de fapt o deprindere necesară pentru a delimita tipul de relaţie care se poate crea între cele două persoane”, spune tânăra din judeţul Ialomiţa.
In Coreea de Sud îi place cel mai mult faptul că societatea se mişcă foarte rapid, precum o maşinărie bine unsă, de la livrarea unui colet, până la construirea unei clădiri.
A uimit-o foarte mult siguranţa de pe stradă. Nu îţi este teamă să mergi singur indiferent de oră şi nu i s-a întâmplat niciodată să fie hărţuită verbal pe stradă, ca în România.
Acolo sunt camere de supraveghere peste tot şi, datorită faptului că ei lucrează foarte mult peste program, sunt multe locuri deschise 24/7.
Primirea titlului de cetăţean de oanoare a suprins-o plăcut şi pe Silvia, care spune că încă încearcă să se obişnuiască în această postură.
În urmă cu un an a făcut un internship la primăria din Gangdong, un district din estul Seului, iar în 2018, autorităţile de acolo au recomandat-o pentru acest titlu.
Câteva dintre criteriile care trebuie îndeplinite sunt cel puţin trei ani de locuit în Seul şi cât mai multe activităţi care să ajute comunitatea locală.
Printre activităţile recunoscute Silviei s-au numărat predarea limbii engleze în centre sociale pentru elevii din medii defavorizate, promovarea României în şcolile din Gangdong şi participarea la un panel motivaţional despre visuri şi carieră cu personaltăţi din Gangdong.
Cea mai mare însemnătate a avut-o însă Summitul KIS G100 Dokdo, în care Silvia fost desemnată liderul Europei.
“Dokdo reprezintă un subiect foarte contestat în Asia de Est, fiind o insulă care, deşi aparţine Coreei de Sud, este vizată de Japonia, care nu pentru prima dată încearcă să îşi asume un teritoriu ce nu îi aparţine.
În cadrul summitului am promovat ideea de colaborare şi necesitatea unei comunicări eficiente pentru realizarea păcii internaţionale”, a povestit Silvia Petcu.
Despre România, coreenii au imagine bună: cei în vârstă asociază România cu Nadia Comăneci, iar cei tineri, de obicei cu Dracula.
„Ne bucurăm de o imagine pozitivă, întrucât sunt foarte fascinaţi de tot ce ţine de Europa şi de rasa caucaziană“, mai spune Silvia.
Pe lângă acomodarea cu oamenii, cultura, civilizaţia şi limba, Silvia a mai avut de trecut un obstacol în Coreea: mâncarea, la fel ca toate celelalte aspecte, este complet diferită.
“Pe lângă faptul că mănâncă inclusiv lucruri pe care noi cel mai probabil nu le-am mânca niciodată (viermi de mătase sau chiar carne de câine, în cazul generaţiei care a luptat în războiul civil), din punctul meu de vedere mănâncă mai sănătos decât noi.
Dieta lor mi se pare mai echilibrată, datorită plantelor şi a rădăcinilor folosite.
Când vine vorba de gust, este destul de dulce, ceea ce nu a reprezentat o problemă pentru mine, dar este în acelaşi timp şi picantă, ceea ce pot spune că a fost iniţial o mică provocare.
Cel mai probabil cea mai mare provocare a fost însă să mă obişnuiesc cu orezul trei mese pe zi, în loc de pâine”, explică tănăra.
Fiecare zi trăită de Silvia departe de casă este diferită, este o provocare pe care şi-a asumă cu responsabilitate şi multă pasiune.
În weekend, de exemplu, fie participă la vreun eveniment, fie poate fi găsită la orfelinatul Oryu.
O zi de joi, pe de altă parte, începe cu o călătorie cu metroul spre Yeouido, districtul central al staţiei naţionale de radio şi televiziune KBS, unde la ora 15.00 poate fi găsită la o emisiune despre viaţa străinilor în Coreea de Sud.
După ce se termină emisiunea ia metroul spre casă, unde cel mai probabil îşi petrece timpul lucrând fie la ceva pentru şcoală, fie la nuvela pe care doreşte să o publice anul viitor.
„Scrisul este o pasiune pe care o am încă de când eram la şcoala generală.
Îmi termin ziua cu o cină în stil coreean şi cel mai probabil cu o ceaşcă de ceai şi o discuţie interesantă în sufragerie, împreună cu prietene din diferite colţuri ale lumii, care locuiesc în acelaşi cămin cu mine.
Despre întoarcerea acasă, deocamdată, nici nu poate fi vorba. Momentan simt că nu e timpul să mă întorc.
Este adevărat, mai am încă un an de facultate, dar pe lângă acest aspect, simt că nici in 2020 nu aş face-o.
Îmi doresc să ajut la schimbarea României, şi pentru a face acest lucru consider că educaţia reprezintă cheia viitorului.
Dar problema este lipsa de instruire a unor profesori, dar mai ales, lipsa motivaţiei a multor elevi.
Mi-ar plăcea să revin şi să creez un institut pentru instruirea acestora, dar nu mă văd lucrând pentru cineva în România.
Pentru a îmi îndeplini deci acest ideal, este nevoie de foarte multă muncă şi de abilităţi pe care simt că pot să le dezvolt în afară.
Am învăţat foarte mult de la oamenii cu care am intrat în contact şi am realizat că aceste experienţe nu pot fi comparate cu ceea ce înveţi în cărţi“, concluzionează românca.
sursa: adevarul
