CINEMA: Box Office-ul nord-american la inceputul lui 2019

Lungmetrajul „Aquaman”, de James Wan, s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american, pentru al treilea weekend, când drama SF „Escape Room” a fost singurul debut în top 10. 

Producţia Warner Bros. Pictures, cu Jason Momoa în centrul unei aventuri epice cu efecte vizuale care reconstruiesc imperiul subacvatic al şapte mări, a generat încasări de 30,7 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.

La nivel global, filmul lansat pe 21 decembrie, cu Amber Heard, Willem Dafoe, Nicole Kidman şi Patrick Wilson în distribuţie, a generat încasări de 940,7 milioane de dolari.

Filmul SF „Escape Room”, regizat de Adam Robitel, cu Taylor Russell şi Deborah Ann Woll în distribuţie, a generat în weekendul de debut încasări de 18 milioane de dolari, dublu faţă de bugetul de producţie.

Pe locul al treilea în topul nord-american s-a clasat „Mary Poppins Returns”, în coborâre o poziţie.

Filmul muzical regizat de Rob Marshall, cu Emily Blunt şi Lin-Manuel Miranda în distribuţie, nominalizat la patru categorii ale Globurilor de Aur, a generat încasări de 15,7 milioane de dolari în al treilea weekend de la lansare.

La nivel global, lungmetrajul - continuare a musicalului fantasy din 1964 - a generat încasări de 257,9 milioane de dolari, aproximativ dublu faţă de bugetul alocat. Din acest total, 138,7 milioane de dolari au fost încasaţi în Statele Unite şi Canada.

Animaţia „Spider-Man: Into The Spider-Verse”, premiată cu un Glob de Aur, s-a menţinut pe locul al patrulea, după al patrulea weekend de la premieră. Filmul a generat încasări de 13 milioane de dolari.

Filmul ştiinţifico-fantastic „Bumblebee", regizat de Travis Knight, cu Hailee Steinfeld şi John Cena în distribuţie, a coborât două locuri, până pe cinci. Încasările înregistrate de film în al treilea weekend de la premieră au fost de 12,7 milioane de dolari.

Thrillerul „The Mule”, scris şi regizat de Clint Eastwood, care joacă alături de Bradley Cooper, a coborât un loc, până pe şase. Filmul a generat, în al patrulea weekend de la premieră, încasări de 9 milioane de dolari.

Pe locul al şaptelea, în coborâre o poziţie, s-a clasat „Vice”, film nominalizat la şase categorii ale Globurilor de Aur, câştigător pentru „cel mai bun actor” (Christian Bale). În al doilea weekend de la lansare, lungmetrajul a generat încasări de 5,8 milioane de dolari.

Comedia „Second Act”, cu Jennifer Lopez în rol principal, s-a menţinut pe locul al optulea, după ce - în al treilea weekend de la lansare - a generat încasări de 4,9 milioane de dolari.

Locul şi l-a menţinut şi animaţia „Ralph Breaks the Internet”. Clasată pe nouă, producţia a generat - în al şaptelea weekend de la premieră - încasări de 4,6 milioane de dolari.

„Holmes and Watson”, cu Will Ferrell şi John C. Reilly, s-a clasat pe locul al zecelea, după ce în urmă cu o săptămână a debutat în top pe poziţia a şaptea. Comedia a generat, în al doilea weekend, încasări de 3,4 milioane de dolari.

Peste 2 milioane de români îşi serbează onomastica luni, de ziua Sfântului Ioan Botezătorul

Peste 2 milioane de români îşi serbează onomastica, luni, când este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul. Tradiţia spune că, în dimineaţa zilei de Sfântul Ion, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă, pentru a fi feriţi de boli în timpul anului. 

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), peste 2 milioane de români poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi fiind bărbaţi. 

Cele mai răspândite nume sunt Ioan, Ion, Ionuţ, Ioana, Ionela şi Oana, alături de derivatele lor Nelu, Ivan, Jana, Ionuţa, Nela, Onuţa, Ionelia şi Jan.

Creştinii îl consideră pe Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare dintre sfinţi, după Fecioara Maria.

În calendarul ortodox, el are trei zile de pomenire: 24 iunie - naşterea sa (sărbătoarea numită Drăgaica sau Sânzienele), 7 ianuarie - ziua Sfântului Ioan ca botezător al Domnului şi 29 august - tăierea capului Sfântului Ioan.

Sfântul Ioan mai este numit şi Înaintemergătorul, pentru că este cel care a anunţat venirea lui Hristos.

Părinţii lui sunt preotul Zaharia şi Elisabeta, care erau rude cu părinţii Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana.

Arhanghelul Gavriil i-a vestit lui Zaharia că soţia sa va naşte un fiu la bătrâneţe şi se va chema Ioan. Zaharia nu a crezut acest lucru şi a rămas mut până când Elisabeta a născut.

Potrivit învăţăturilor religioase, Ioan a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Iisus Hristos. 

Tradiţia spune că, în dimineaţa zilei de Sfântul Ion, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă, pentru a fi feriţi de boli în timpul anului. De asemenea, conform tradiţiei populare, după Sfântul Ion "se botează gerul”, adică temperaturile încep să crească.

De Sfântul Ioan, există obiceiul numit "Udatul Ionilor”.

În Bucovina, de exemplu, în trecut, se punea un brad împodobit la porţile tuturor celor care purtau numele de Ion, iar aceştia dădeau o petrecere.

În Transilvania, cei care purtau acest nume erau purtaţi prin sat până la râu, unde erau botezaţi.

Globurile de Aur 2019 - Filmele biografice „Green Book” şi „Bohemian Rhapsody”, marile câştigătoare. „The Americans” şi „The Kominsky Method”, cele mai bune seriale

Filmele biografice „Green Book” şi „Bohemian Rhapsody” şi drama „Roma” au fost marile câştigătoare la cea de-a 76-a ediţie a galei Globurilor de Aur, care a avut loc duminică seară la Los Angeles, şi unde „The Americans” şi „The Kominsky Method” au fost desemnate cele mai bune seriale. 

„Green Book”, de Peter Farrelly, a primit 3 Globuri de Aur („cea mai bună comedie”, „cel mai bun actor în rol secundar” şi „cel mai bun scenariu”), iar „Bohemian Rhapsody”, de Bryan Singer, şi „Roma” al lui Alfonso Cuaron au primit câte două trofee.

Filmul regizat de Farrelly este inspirat de povestea adevărată a prieteniei dintre un şofer de origine italiană (jucat de Viggo Mortensen) şi un muzician afro-american (Mahershala Ali) ce se leagă în timpul unei călătorii prin Sud, în anii 1960.

„Green Book”
„Green Book”

Filmul despre ascensiunea trupei Queen a fost premiat la categoriile „cea mai bună film - dramă” şi „cel mai bun actor în rol principal”.

„Roma” al lui Alfonso Cuaron s-a impus la categoriile „cel mai bun film într-o limbă străină” şi „cel mai bun regizor”.

Alfonso Cuaron
Alfonso Cuaron

Cât priveşte aria televiziune, „The Americans” al FX a fost desemnat „cel mai bun serial - dramă”, în timp ce producţia Netflix „The Kominsky Method” a fost aleasă „cel mai bun serial - comedie”.

Filmul „Vice” al lui Adam McKay, o dramă despre fostul vicepreşedinte Dick Cheney, cu Christian Bale, Sam Rockwell, Steve Carell şi Amy Adams în distribuţie, a primit cele mai multe nominalizări - 6.

Bale a fost premiat pentru interpretarea sa şi a mulţumit Satanei pentru inspiraţia pe care i-a dat-o.

Premiat pentru a doua oară cu Glob de Aur (primul trofeu l-a primit pentru „The Fighter”, care i-a adus şi un Oscar), Bale a mulţumit mai întâi soţiei lui, apoi a spus: „Mulţumesc, Satana, pentru că m-ai inspirat să joc acest rol”. Actorul a glumit, spunând că următorul rol pe care îl va interpreta va fi al lui Mitch McConnell, liderul majorităţii din Senatul american.

Christian Bale, în „Vice”
Christian Bale, în „Vice”

„The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story” (FX) a primit cele mai multe nominalizări pe partea de televiziune - 4.

După „Vice”, cele mai multe nominalizări au revenit „The Favourite” (5), „Green Book” (5), „A Star Is Born” (5), „BlacKkKlansman” (4) şi „Mary Poppins Returns” (4).

Între producţiile de televiziune s-au remarcat „Barry” şi „Sharp Objects” (HBO), „Homecoming”, „The Kominsky Method” şi „The Marvelous Mrs. Maisel” (Amazon) şi „A Very English Scandal” (BBC), cu câte trei nominalizări. 

Gala a fost găzduită de actorii Sandra Oh şi Andy Samberg. Actriţa a fost premiată pentru rolul din serialul - dramă „Killing Eve”, fiind prima femeie cu origini asiatice care a câştigat trofeul în ultimii 38 de ani. În 1981, Yoko Shimada s-a impus cu interpretarea din „Sogun”. Sandra Oh a fost şi prima actriţă cu origini asiatice care a prezentat gala.

Jeff Bridges a primit trofeul „Cecil B. DeMille”, iar Carol Burnett a primit primul Glob de Aur onorific pentru activitatea în televiziune.

Jeff Bridges
Jeff Bridges

Globurile de Aur au fost înmânate, între alţii, de Halle Berry, Chadwick Boseman, Sterling K. Brown, Jessica Chastain, Kaley Cuoco, Jamie Lee Curtis, Dick Van Dyke, Sam Rockwell şi Harrison Ford.

Lista completă a câştigătorilor celei de-a 76-a ediţii a galei Globurilor de Aur:

Cel mai bun film - dramă a fost ales „Bohemian Rhapsody” (r. Bryan Singer).

„Green Book” a fost desemnat „cel mai bun musical/ comedie” (r. Peter Farrelly).

Rami Malek a primit trofeul pentru „cel mai bun actor într-un film - dramă” pentru rolul Freddie Mercury din „Bohemian Rhapsody”.

Christian Bale a câştigat Globul de Aur la categoria „cel mai bun actor într-un musical/ comedie”, pentru rolul din „Vice” (r. Adam McKay). La această categorie au mai fost nominalizaţi Lin-Manuel Miranda pentru „Mary Poppins Returns”, Viggo Mortensen pentru „Green Book”, Robert Redford pentru „The Old Man & the Gun” şi John C. Reilly pentru „Stan & Ollie”.

Cea mai bună actriţă într-un film muzical/ comedie a fost aleasă Olivia Colman, pentru „The Favourite” (r. Yorgos Lanthimos).

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un lungmetraj de ficţiune a fost desemnată Regina King, pentru „If Beale Street Could Talk” (r. Barry Jenkins).

Cel mai bun actor într-un rol secundar a fost ales Mahershala Ali, pentru „Green Book”, film premiat şi la categoria „cel mai bun scenariu” (Brian Hayes Currie, Peter Farrelly şi Nick Vallelonga).

Cel mai bun film într-o limbă străină a fost desemnat „Roma” al lui Alfonso Cuaron, cineastul mexican fiind premiat şi la categoria „cel mai bun regizor”.

Cea mai bună actriţă într-un lungmetraj - dramă a fost Glenn Close, pentru „The Wife” (r. Björn Runge). Ea a fost premiată acum pentru a treia oară cu Glob de Aur (după rolurile din „The Lion in Winter” şi „Damages”).

Cea mai bună animaţie a fost desemnată „Spider-Man: Into the Spider-Verse”.

La categoria „cea mai bună muzică” a fost premiată cea compusă de Justin Hurwitz pentru „First Man” (r. Damien Chazelle).

Cât priveşte cel mai bun cântec, aici a fost desemnat câştigător „Shallow" („A Star Is Born”, Lady Gaga şi Bradley Cooper), compus de Lady Gaga, Mark Ronson, Anthony Rossomando şi Andrew Wyatt.Televiziune

„The Americans” a câştigat premiul categoriei „cel mai bun serial - dramă”.

Cel mai bun actor într-un serial de televiziune musical/ comedie a fost desemnat Michael Douglas, pentru „The Kominsky Method”, care a fost desemnat şi „cel mai bun serial - comedie/ musical”, iar pentru rolul într-un serial dramă a fost ales Richard Madden, pentru „Bodyguard”.

La categoria „cea mai bună actriţă într-un serial de televiziune - dramă” a fost desemnată câştigătoare Sandra Oh, pentru rolul din „Killing Eve”.

Rachel Brosnahan a fost desemnată „cea mai bună actriţă într-un serial - comedie/ musical”, pentru rolul din „The Marvelous Mrs. Maisel”.

Patricia Arquette a fost premiată la categoria „cea mai bună actriţă într-o miniserie/ film de televiziune”, pentrul rolul din „Escape at Dannemora”.

Darren Criss a fost premiat la categoria „cel mai bun actor într-o miniserie/ film de televiziune”, pentru rolul din „The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story”. Pentru acest trofeu au mai fost nominalizaţi Antonio Banderas („Genius: Picasso”), Daniel Bruhl („The Alienist”), Benedict Cumberbatch („Patrick Melrose”) şi Hugh Grant („A Very English Scandal”). 

Producţia „The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story” a fost câştigătoare şi la categoria „cea mai bună miniserie/ film de televiziune”.

Cel mai bun actor în rol secundar într-o miniserie, serial sau film de televiziune a fost ales Ben Whishaw, pentru „A Very English Scandal”.

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-o miniserie, serial sau film de televiziune a fost desemnată Patricia Clarkson, pentru „Sharp Objects”.

Unearth la Rockstadt Extreme Fest 2019

Unearth la Rockstadt Extreme Fest 2019

Unearth va urca pe scena Rockstadt Extreme Fest 2019, ce va avea loc între 1 – 4 august 2019, la poalele Cetății Râșnov.  

UNEARTH este un nume foarte cunoscut amatorilor de metalcore pur, trupa americană fiind headliner la cele mai importante festivaluri de profil.

Grupul a fost fondat în SUA, în 1998, de Trevor Phipps, Buz McGrath, Mike Rudberg și Chris Rybicki, Ken Susi alăturându-se curând după aceea.

Numele formației a fost dat de tobarul Mike Rudberg și face referire la misiunea proiectului, aceea de a „dezgropa”/ „scoate la lumină” (un-earth) sound-uri și abordări noi pentru scena internațională de hardcore și metal.

Având la activ un stil caracterizat de îmbinarea celor două genuri, trupa și-a lansat la scurt timp de la înființare primul EP, intitulat „Above the Fall of Man” (1999), urmat de albumul de debut, „The Stings of Conscience” (2001),  primit foarte bine de critică și de fanii celor două genuri.

În 2002 a venit „Endless” (2002), cel de-al doilea EP, iar la doar doi ani distanță, grupul a adus un nou material, intitulat „The Oncoming Storm”, începând, de asemenea, să meargă în turnee și să urce pe scenă alături de nume precum Killswitch Engage, Shadows Fall, Lamb of God, Slipknot, Gwar sau All That Remains.   

În 2006 a venit pe piață un alt material marcant pentru cariera deja în plină ascensiune a Unearth: „In the Eyes of Fire”, urmat de participarea la noi festivaluri (Ozzfest – SUA, Loud Park Festival – Japonia sau Download Festival) și de noi turnee alături de nume grele ale scenei internaționale, precum Slayer, Dimmu Borgir, DevilDriver sau Kataklysm.  

2008 aduce Unearth pe poziția 13 în Billboard Top Music Video Chart și vânzări însemnate ale unui nou material: DVD-ul „Alive from the Apocalypse”, urmat, în același an, de albumul numărul patru.

Intitulat „The March”, acest material a fost foarte primit de critica de profil și de fani, lucru tradus în vânzări de peste 100.000 de exemplare la nivel global și de noi turnee alături de The Acacia Strain, Whitechapel, Protest the Hero, Parkway Drive, Architects, Despised Icon, Carnifex, Lamb of God sau Five Finger Death Punch.

Trupa a continuat să își întărească poziția pe piața internațională cu „Darkness in the Light” (2011) și „Watchers of Rule” (2014), perioadă urmată de patru ani de tăcere.

Anul acesta, Unearth a lansat la cel de-al șaptelea album, „Extinction(s)”, produs cu ajutorul unei echipe puternice: materialul este scris în colaborare cu Daniel „DL” Laskiewicz (LGND și ex-The Acacia Strain), înregistrat cu chitaristul de la Fit For An Autopsy și cu Adam Dutkiewicz la tobe (Killswitch Engage), fiind produs de Will Putney (Gojira, Every Time I Die).  

Despre „Extinction(s)”, vocalul Trevor Phipps afirmă că piesele de pe acest album (precum „Incinerate”) readuc sound-ul agresiv și forța intensă a primelor materiale ale formației, îmbinate cu rafinamentul muzical obținut de trupă de-a lungul carierei. La nivelul versurilor sunt abordate teme variate, unele cu tentă socială și politică, „Incinerate”, spre exemplu, vorbind despre importanța unității într-o lume care instigă permanent la ură și la divizare, de vreme ce constant ni se spune să urâm pe cineva pentru simplul fapt că e diferit de noi sau pentru că are alte viziuni.  

Pe scena de la poalele Cetății Râșnov, Unearth (SUA) vor cânta alături de Mortem (Norvegia), Bloodbath (Suedia), Clawfinger (Suedia) Adept (Suedia), 1349 (Norvegia), Bölzer (Elveția), Mgła (Polonia), Candlemass (Suedia), Paradise Lost (Marea Britanie), Hypocrisy (Suedia), Asphyx (Finlanda), Schammasch (Elveția), Ektomorf (Ungaria) și de Korpiklaani (Finlanda). Noi nume consacrate în industria muzicală internațională vor fi anunțate în curând.

Abonamentele pentru ediția 2019 s-au pus în vânzare în rețeaua iaBilet și pe iabilet.ro.

Perioadele de vânzare a abonamentelor la REF 2019 sunt:

  • Pre-sale 4: include 1.000 de abonamente cu prețul de 300 lei/ buc., valabil până la epuizare, dar nu mai târziu de 20 ianuarie 2019;
  • Pre-sale 5: va include 1.000 de abonamente cu prețul de 330 lei/ buc., valabil până la epuizare, dar nu mai târziu de 17 martie 2019;
  • Pre-sale 6: va include 1.000 de abonamente cu prețul de 360 lei/ buc., valabil până la epuizare, dar nu mai târziu de 16 iunie 2019;
  • După data de 16 iunie 2019 și în timpul festivalului abonamentele vor costa 390 lei/ buc.

Pentru Rockstadt Extreme Fest 2019 vor fi disponibile și bilete pe zi, care vor fi puse în vânzare aproximativ cu 1 lună înainte de începerea festivalului la pretul de 220 lei. Mai multe detalii despre acestea vor putea fi oferite în la acel moment.

Copiii cu vârste de până la 12 ani vor avea acces gratuit în interiorul festivalului dacă vor fi însoțiți de un părinte sau tutore legal cu abonament sau bilet valid.

Cea de-a șaptea ediție a Rockstadt Extreme Fest, unul din cele mai importante evenimente metal din Europa de Sud Est si cel mai cunoscut festival de metal din Romania, va avea loc la poalele Cetății Râșnov - terenul de Biatlon de la baza cetății.

Facebook event Rockstadt Extreme Fest 2019:

VIDEO: De ce e mizerie în trenurile din România? Imaginile nesimţirii unor călători

Un clip video publicat vineri de un utilizator Facebook pe reţeaua de socializare a înfuriat internauţii: doi tineri mănâncă seminţe de floarea soarelui într-un tren, aruncând cojile pe podeaua vagonului.

Nu ne mai facem bine nici in 100 de ani.De ce nu este curatenie in trenuri,vai de capul lor

Publicată de Radu Gheorghe pe Vineri, 4 ianuarie 2019

Potrivit lui George Pîrjolea, un cititor adevarul.ro, imaginile sunt filmate într-un tren al CFR Călători care circulă pe ruta Bucureşti / Gara Obor - Feteşti - Constanţa, iar cei doi călători surprinşi mâncând seminţe în imaginile de mai jos au coborât la Lehliu şi nu sunt singurii care fac mizerie în acest mod în vagoane.    

VIDEO: aici!

Ştirea iniţială    

Utilizatorul care a publicat imaginile susţine că protagoniştii înregistrării ar fi din Bucureşti, fără a preciza despre ce tren este vorba şi pe ce traseu circula.

Din comentarii reiese că personalul din tren nu ar fi avut nicio reacţie când a trecut prin vagon, la vederea mizeriei făcute de cei doi călători, mai mult, nici nu ar fi fost controlaţi pentru a prezenta biletele de călătorie.

Slujba de Bobotează de la Patriarhie, oficiată de Patriarhul Daniel. La ce oră începe sfințirea Agheasmei Mari

De sărbătoarea Botezului Domnului, Patriarhul Daniel va oficia Sfințirea cea Mare a apei, după liturghia de la Patriarhie. Cereremonia va avea loc, duminică, 6 ianuarie, după ora 11:30. 

În curtea Catedralei patriarhale vor fi amplasate 24 de vase mari, cu o capacitate de 500 de litri de apă fiecare de la izvorul din Parcul «Grădina Maicii Domnului» al Reședinței Patriarhale.

De asemenea, în faţa Patriarhiei, va fi înălţată o cruce din cetină de brad, împodobită cu flori şi busuioc, a anunțat Biroul de Presă al Patriarhiei Române. 

Boboteaza, sărbătorită, în ziua de 6 ianuarie, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă şi are, pe lângă înţelesurile creştine – momentul naşterii spirituale a Mântuitorului – trăsături de mare sărbătoare populară.

6 ianuarie este ziua în care a fost botezat Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, Iisus s-a făcut cunoscut oamenilor, la 30 de ani, vârstă pe care evreii o consideră a maturităţii. 

Celebrată de către ortodocşi la fiecare început de an, Boboteaza semnifică sfinţirea apelor din întrega lume, a întregii creaţii, după cum Iisus Domnul s-a coborât în râul Iordan pentru botez. Sărbătoarea este plină de semnificații și tradiții. Iată cum îți afli ursitul cu busuioc sub pernă. 

Turneul celor 4 trambuline 2018-2019. Ryoyu Kobayashi e aproape de trofeu. Trei victorii din trei pentru niponul minune!


Turneul celor 4 trambuline 2018-2019 la sărituri cu schiurile este cea mai așteptată competiție a finalului si startului de an. Lupta ”icarilor moderni” are foarte mare impact între iubitorii sportului alb şi nu numai. 

Ryoyu Kobayashi are trei victorii din trei si e aproape de trofeu si de Marele Slem!

In clasamentul general, niponul are 815,9 puncte. Al doilea e austriacul Markus Eisenbicgler (770, 4 puncte), iar al treilea e norvegianul Andreas Stjernen (766,2).

Doar un dezastru la Bischofshofen, in ultima etapa, l ar putea  priva pe Ryoyu de trofeu. 

Japonezul Ryoyu Kobayashi, 22 de ani, e liderul sezonului în Cupa Mondială, urmat de polonezul Piotr Zyla și de alt polonez, campionul en-titre al Trambulinelor, Kamil Stoch.

Frate al mai cunoscutului sărtitor Junshiro Kobayashi (27 de ani), Ryoyu pare favorit al competiției, mai ales că are 4 victorii în acest sezon, primele din carieră, iar „presiunea nu e pe mine”. 

Turneul celor 4 trambuline 2018-2019

29.12.2018-30.12 Oberstdorf (Germania)

31.12-01.01. 2018 Garmisch-Partenkirchen (Germania)

03.01-04.01 Innsbruck (Austria)

05.01-06.01.Bischofshofen (Austria)

Una dintre particularitățile turneului este sistemul său de calificare. Spre deosebire de alte evenimente de sărituri cu schiurile în care cei mai buni 30 de concurenți din prima rundă de calificare acced în a doua rundă, toate evenimentele Turneului au loc după un sistem eliminatoriu, introdus din sezonul 1996-1997.

Cei 50 de concurenți calicați pentru o etapă sunt împărțiți în 25 de perechi.

Toți cei 25 de câștigători ai acestor dueluri și cei mai buni cinci învinși se califică pentru a doua rundă, în care se sare în ordine inversă, de la punctajul 30 la primul.

Peste 100.000 de oameni sunt așteptați la Trambuline.

Top 10 Cupa Mondială de sărituri cu schiurile 2018-2019

1. Kobayashi Ryoyu Japonia 556p

2. Zyla Piotr Polonia 445

3. Stoch Kamil Polonia 365

4. Geiger Karl Germania 327

5. Forfang Johann Andre Norvegia 321

6. Leyhe Stephan Germania 255

7. Klimov Evgeniy Rusia 238

8. Johansson Robert Norvegia 202

9. Wellinger Andreas Germania 198

10. Zajc Timi Slovenia 179

În istoria de 67 de ediții, doar neamțul Sven Hannawald, în 2002, și polonezul Kamil Stoch, în 2018, au reușit să câștige toate cele patru etape. 

Câștigătorii din ultimii 30 de ani

1989 Risto Laakkonen (Finlanda)

1990 Dieter Thoma  (Germania)

1991 Jens Weißflog (Germania)

1992 Toni Nieminen (Finlanda)

1993 Andreas Goldberger (Austria)

1994 Espen Bredesen (Norvegia)

1995 Andreas Goldberger (Austria)

1996 Jens Weißflog (Germania)

1997 Primož Peterka (Slovenia)

1998 Kazuyoshi Funaki (Japonia)

1999 Janne Ahonen (Finlanda)

2000 Andreas Widhölzl (Austria)

2001 Adam Małysz (Polonia)

2002 Sven Hannawald (Germania)

2003 Janne Ahonen (Finlanda)

2004 Sigurd Pettersen (Norvegia)

2005 Janne Ahonen (Finlanda)

2006 Janne Ahonen (Finlanda)/ Jakub Janda (Cehia)

2007 Anders Jacobsen (Norvegia)

2008 Janne Ahonen (Finlanda)

2009 Wolfgang Loitzl (Austria)

2010 Andreas Kofler (Austria)

2011 Thomas Morgenstern (Austria)

2012 Gregor Schlierenzauer (Austria)

2013 Gregor Schlierenzauer (Austria)

2014 Thomas Diethart (Austria)

2015  Stefan Kraft (Austria)

2016 Peter Prevc (Slovenia)

2017 Kamil Stoch (Polonia)

2018 Kamil Stoch (Polonia)

Janne Ahonen este singurul săritor care a câștigat turneul de cinci ori, cu victorii în 1999, 2003, 2005, 2006 și 2008.

Jens Weissflog a fost primul săritor care a ajuns la patru victorii, câștigand în 1984, 1985, 1991 și 1996.

Helmut Recknagel și Bjørn Wirkola au câștigat trei titluri fiecare. Victoriile lui Wirkola a venit în trei ani consecutivi (1967-1969), record încă neegalat.

Cea de a patra victorie a lui Janne Ahonen, din 2006, a fost prima în care victoria a fost împărțită, cu cehul Jakub Janda, care a câștigat primul său titlu la acest turneu.

Weissflog și Wirkola au câștigat fiecare zece concursuri la Turneul celor Patru Trambuline.

Janne Ahonen si Gregor Schlierenzauer, absent acum, deși e încă în activitate, sunt următorii, cu 9 victorii, iar finlandezul Matti Nykänen are șapte.

Germania are cele mai multe victorii, 16 (11 înainte de 1989). Urmează Finlanda cu 15 victorii, apoi Austria cu 14 victorii și Norvegia cu 10 victorii.