Poliţia din Berlin a arestat sute de participanţi la protestele faţă de restricţiile impuse în Germania în contextul pandemiei

Poliţia din Berlin a arestat sute de participanţi la protestele faţă de restricţiile impuse în Germania în contextul pandemiei

 

Poliţia din Berlin a arestat, sâmbătă, mai multe sute de participanţi la protestele faţă de restricţiile impuse în Germania în contextul pandemiei, potrivit BBC.

Aproximativ 38.000 de oameni au demonstrat, în general paşnic, în capitala germană. Două sute de persoane au fost arestate la un miting, despre care autorităţile au spus că a fost tulburat de extremişti de dreapta care au aruncat cu pietre şi sticle.

Poliţia a ordonat unui grup din apropierea Porţii Brandeburg să se disperseze pentru că încalcă măsurile de siguranţă sanitară impuse, apoi a făcut arestări.

„Din păcate, nu avem altă opţiune”, a scris poliţia berlineză pe Twitter, care a precizat că măsurile nu au fost respectate. Protestatarii, care au refuzat să poarte măşti, au stat grupaţi în anumite locuri.

Un alt grup de aproximativ 30.000 de oameni a ascultat paşnic discursurile ţinute. Între cei arestaţi s-a aflat şi Attila Hildmann, adept al teoriilor conspiraţiei, care a vorbit mulţimii printr-o portavoce.

Chiar dacă Germania nu a înregistrat un nou val de infecţii la fel de mare ca în alte ţări europene, rata contaminărilor este în creştere şi aici. Ţara cu 83 de milioane de locuitori a impus unele dintre cele mai eficiente măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus. În luna aprilie, ele au fost, treptat, ridicate, însă autorităţile au continuat să urmărească infecţiile, care au înregistrat o creştere în luna august.

Joi, cancelarul Angela Merkel şi autorităţile regionale au introdus o amendă minimă de 50 de euro pentru cei care nu poartă mască în locurile în care este impus acest lucru. Organizarea de evenimente care presupun adunări mari a fost interzisă până anul viitor.

De la începutul epidemiei, Germania a înregistrat peste 242.800 de contaminări şi 9.300 de decese.

Proteste asemănătoare celor din Germania au avut loc în mai multe oraşe de pe continent, precum Londra, Paris, Viena şi Zurich, unde unii demonstranţi au spus că virusul este o înşelătorie.

FORBES | Jeff Bezos, avere record. Fondatorul Amazon l-a depășit cu aproape 90 de miliarde de dolari pe Bill Gates

Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, are o avere care depășește 200 de miliarde de dolari, au raportat Forbes și Bloomberg, conform Forbes.com.

Forbes estimează că afaceristul deține 204,6 miliarde de dolari, în timp ce Bloomberg susține că averea acestuia a ajuns la 202 miliarde de dolari.

Bill Gates, cofondatorul Microsoft, este al doilea cel mai bogat om al planetei, cu o avere netă de 116,1 miliarde de dolari. Astfel, averea lui Jeff Bezos a ajuns să fie mai mare cu 88,5 miliarde de dolari decât cea a lui Bill Gates.

Cea mai mare parte din averea lui Jeff Bezos provine din afacerea cu Amazon. De asemenea, acesta deține The Washington Post și compania de explorare spațială Blue Origin.

Experții susțin că averea fondatorului Amazon ar fi fost și mai mare, dacă acesta nu ar fi trecut, anul trecut, prin cel mai scump divorț din istorie. Fosta sa soție a primit 25% din acțiunile companiei, care valorează acum 63 de miliarde de dolari.

BBC | Grădina zoologică din Varșovia va da elefanților ei marijuana medicală în cadrul unui proiect pilot prin care se va testa cum le reduce aceasta nivelul de stres

Grădina zoologică din Varșovia va da elefanților ei marijuana medicală în cadrul unui proiect pilot prin care se va testa cum le reduce aceasta nivelul de stres, scrie BBC.

Canabisul medicinal a fost folosit în mai multe părți de lume pentru tratarea câinilor și cailor, ”dar, probabil, este prima astfel de inițiativă pentru elefanți”, a declarat Agnieszka Czujkowska, medicul veterinar responsabil de proiect.

Cei trei elefanți africani vor primi, prin trompe, doze lichide de concentrație înaltă cu canabidoidul CBD. Veterinarul spune că CBD nu provoacă nici euforie, nici nu are efecte dăunătoare asupra ficatului și rinichilor.

”Este o încercare de a găsi o alternativă naturală la metodele actuale de combatere a stresului, mai ales la medicamentele sintetice”, a spus ea.

Proiectul, a adăugat Czujkowska, vine într-un moment potrivit deoarece turma de elefanți a trecut recent prin decesul femelei alfa. Grădina Zoologică monitorizează cât de stresați sunt elefanții prin testarea nivelurilor de hormoni și prin observarea comportamentelor.

Medicul veterinar a precizat că va dura aproximativ doi ani până când echipa ei va putea ajunge la rezultate concludente. Dacă proiectul va avea succes, va fi administrată marijuana și altor animale ce trăiesc în captivitate.

Înregistrări cu Rod Stewart, The Hollies, Status Quo, Elvis Presley, Elton John şi Roxy Music la „Top of the Pops”, considerate pierdute, vor fi scoase la licitaţie

Înregistrări cu Rod Stewart, The Hollies, Status Quo, Elvis Presley, Roxy Music şi Elton John realizate în anii 1970 la emisiunea „Top of the Pops”, dispărute de mai mulţi ani, vor fi scoase la licitaţie pe 8 septembrie.

În acea perioadă, era obişnuit ca BBC să înregistreze peste show-uri vechi pentru a face economii privind pelicula. Însă un pasionat de muzică - cunoscut doar ca fiind din Ţara Galilor - le-a salvat înregistrându-le cu un Sony CV-2000, unul dintre primele videorecordere.

„Tot ce ştim despre acest om este că era din Ţara Galilor şi că aceste casete au fost cumpărate de o companie specializată în găsirea, salvarea şi restaurarea de înregistrări de televiziune”, a spus Dan Hampson de la casa de licitaţii Omega. „În anii 1970, familia lui probabil se întreba de ce petrece fiecare joi seară în faţa televizorului cu un echipament mare, dar acum oamenii sunt bucuroşi că a fost păstrat”.

Hampson a precizat că lotul suscită interes şi a adăugat: „Sunt 150 de reprezentaţii pe 34 de benzi. Sunt fragmente din cântece, dar şi legături”.

Este aşteptat ca înregistrările să fie vândute pentru 5.000 - 8.000 de lire sterline.

Katy Perry a născut o fetiță! Katy Perry și Orlando Bloom au devenit părinții micuței Daisy Dove


Zi mare pentru Katy Perry! Solista americană a născut o fetiță frumoasă și sănătoasă, primul său copil și cel de-al doilea al actorului Orlando Bloom. Acesta mai are un fiu în vârstă de 9 ani și jumătate alături de modelul Miranda Kerr. Micuța a primit numele Daisy Dove Bloom.

Vedetele au ales să facă publică vestea nașterii fiicei lor prin intermediul UNICEF, organizație ai cărei ambasadori sunt. O fotografie alb-negru a stârnit emoția internauților. Micuța Daisy strânge strașnic degetele părinților ei. Detaliul care a atras atenția este margareta pictată pe unghia lui Katy Perry, având în vedere că Daisy se traduce Margareta.

”A meritat să aștept până la vârsta asta pentru că la 20 de ani nu aveam sentimente materne. Acum simt că sunt o super-mamă și că abia aștept să îmi intru în rol pe deplin”, spunea Katy Perry cu puțin timp înainte de a deveni mamă.

 

katy perry si orlando bloom alaturi de fiica nou-nascuta

Imaginea emoționantă cu familia completă a fost distribuită de cei de la UNICEF
foto: arhivă personală

 

"Plutim în dragoste și uimire de venirea pe lume în siguranță și sănătate a fiicei noastre. Știm că suntem norocoși și că nu toată lumea poate beneficia de o experiență liniștită a nașterii.

Comunitățile din toată lumea se confruntă cu lipsa lucrătorilor din domeniul sănătății, iar la fiecare 11 secunde, o femeie însărcinată sau un nou-născut moare, mai ales din cauze ce ar putea fi prevenite. De când cu COVID-19, și mai mulți vieți sunt puse în pericol de lipsa apei, a săpunului, a vaccinului și a medicamentelor care să prevină boli.

Ca părinții unui nou-născut, acest lucru ne frânge inimile. Empatizăm cu părinții care se chinuie, acum mai mult ca niciodată.

Ca ambasadori UNICEF, știm că organizația este pe teren pentru a face tot ce e posibil pentru a se asigura că fiecare viitoare mamă are acces la o îngrijire corespunzătare. În onoarei inimii bune pe care șytim că fiica npoastră o are deja, am lansat o pagină de donații în numele lui DDB (Daisy Dove Bloom  - n.r.), prin care puteți susține un start sănătos în viața și o lume mai sănătoasă pentru fiecare copil. Sperăm că inima voastră va înflori cu generozitate", au transmis Katy Perry și Orlando Bloom.

Nu au dat detalii prea multe despre venirea pe lume a fiicei lor, ci au preferat să atragă un semnal de alarmă cu privire la condițiile precare prin care trec copiii nou-născuți și mămicile din anumite comunități mai puțin norocoase. Mai mult, Katy (35 de ani) și Orlando (43 de ani) au inițiat o pagină de donații pentru strângerea de fonduri pentru micuții defavorizați.

Katy Perry și Orlando Bloom au câte o căsnicie la activ

katy perry orlando bloom

Katy Perry și Orlando Bloom au fost surprinși la cumpărături când sarcina solistei începuse să se vadă
foto: Profimedia

Katy Perry și Orlando Bloom au devenit iubiți în ianuarie 2016, după ce s-au întâlnit la a 73-a ediție a Globurilor de Aur, însă s-au despărțit în 2017, pentru a reveni la sentimente mai bune în aprilie 2018.

De atunci sunt nedespărțiți, iar acum, relația lor a trecut la un alt nivel: sunt părinți și se pregătesc de nuntă. Orlando a mai fost căsătorit timp de trei ani cu modelul australian Miranda Kerr, cu care are și un băiețel de nouă ani și jumătate, iar Katy a fost soția actorului Russell Brand, de care a divorţat în 2011, după 14 luni de căsnicie.

Bella Hadid are boala Lyme. Modelul de 23 de ani povesteşte cu ce se confruntă în fiecare zi

 

Model Bella Hadid

Modelul a povestit în amănunt ce experimentează din cauza acestei afecţiuni. Bella Hadid suferă de opt ani de boala Lyme. "În fiecare zi am cel puţin 10 dintre aceste simptome, asta încă de la 14 ani, dar mai agresiv după ce am împlinit 18 ani", a scris Bella legat de o imagine în care apare lista simptomelor bolii Lyme: de la artimii caridace la dureri de încheieturi.

"Boala îmi afectează şi memoria. Mi s-a întâmplat să nu-mi mai amintesc brusc cum ajung cu maşina din Malibu, unde locuiesc, până în Santa Monica. Tot din cauza bolii mi-am vândut calul, fiindcă îmi era prea rău ca să îmi mai cultiv această pasiune pentru echitaţie. Dacă aş fi putut face asta, e foarte posibil să nu fi făcut modelling deloc", a mai mărturisit Bella Hadid.

Sarah Harding, membră a formației Girls Aloud, a dezvăluit că are cancer la sân în stadiu avansat

Într-un mesaj postat pe Twitter ea a scris: „Nu există o modalitate ușoară de a spune acest lucru și, de fapt, nici măcar nu simt că este adevărat când scriu asta, dar iată.

La începutul acestui an am fost diagnosticată cu cancer mamar și în urmă cu câteva săptămâni am primit vestea devastatoare că boala s-a răspândit și în alte părți ale corpului meu."

Cântăreața, în vârstă de 38 de ani, care a devenit faimoasă în 2002 cu formația cu Girls Aloud, le-a mulțumit fanilor că s-au interesat de ea și și-a cerut scuze pentru că nu mai postat nimic în ultima perioadă.

A mai spus că acum a sosit „momentul potrivit pentru a împărtăși ceea ce s-a întâmplat”.

Harding a mai scris: „Urmez în prezent ședințe săptămânale de chimioterapie și mă lupt cât pot de tare. Am înțeles că ar putea fi șocant să citești așa ceva pe social media și nu asta este intenția mea. Dar săptămâna trecută s-a spus online că am fost văzută la spital, așa că simt că acum este momentul să-i anunț pe oameni despre ceea ce se întâmplă și acesta este cel mai bun mod la care m-am gândit prin care pot să fac acest lucru."

RSS
Follow by Email
Set Youtube Channel ID