VIDEO: Samsung Galaxy Fold, primul smartphone pliabil Samsung, a fost prezentat oficial

La patru luni distanţă după ce i-a confirmat existanţa, Samsung şi-a prezentat oficial primul smartphone pliabil. 

Galaxy Fold are două ecrane: un ecran de 7,3 inch cu rezoluţie 1536 x 2152 pixeli când este deschis şi un ecran de 4,6 inch ce poate fi folosit când sistemul de pliere este închis.

Pe partea tehnică, Fold are la bază chipset-ul Qualcomm SDM855 Snapdragon 855, o placă grafică Adreno 640, 12 GB memorie RAM şi 512 spaţiu de stocare cu suport pentru carduri de memorie.

Conform celor de la Samsung, spaţiul de stocare Universal Flash Storage 3.0 ar avea o viteză de două ori mai mare decât a oricărui altui smartphone.

Senzorul de amprente este montat pe una din laturile telefonului, pentru a putea fi folosit in ambele situaţii - pliat sau nepliat.

Smartphone-ul pliabil al celor de la Samsung are în total şase camere foto: trei pe sapte, două pe interior şi una pentru selfie-uri.

Galaxy Fold are şi două baterii care însumează o capacitate de 6.000 mAh.

App Continuity este o nouă facilitate software special dezvoltată pentru acest model, care permită continuare lucrului la o aplicaţie atunci când se face trecerea de la un ecran la altul.

Vor fi disponibile două versiuni, cu LTE respectiv 5G, ce vor fi disponibile din 3 mai.

Preţul de pornire pentru Galaxy Fold este 1.980 de dolari.

VIDEO | Câştigătorii galei Brit Awards 2019

DJ-ul şi producătorul Calvin Harris şi trupa alternative The 1975 se numără între câştigătorii galei Brit Awards, care a avut loc miercuri seară la Londra. 

Harris şi The 1975 au primit câte două trofee, impunându-se la categoriile „British producer of the Year” şi „British single” (ft. Dua Lipa, „One KIss”), respectiv „British group” şi „British album of the Year” („A Brief Inquiry Into Online Relationships”).

La categoria „British album of the year” au mai fost selectate Anne-Marie - „Speak Your Mind”, Florence + The Machine - „High As Hope”, George Ezra - „Staying At Tamara's” şi Jorja Smith - „Lost & Found”.

Jorja Smith a fost desemnată „British female solo artist”, iar la categoria „British male solo artist” s-a impus George Ezra.

VIDEO: The BRIT Award 2019 Full Show

Tom Walker a fost ales de critici „British breakthrough act”, iar „Woman Like Me” (Little Mix ft. Nicki Minaj) a fost câştigătorul categoriei „British video”.

Drake a fost ales cel mai bun artist internaţional, în timp ce Ariana Grande a fost desemnată cea mai bună artistă internaţională.

Duo-ul The Carters (Beyonce şi Jay-Z) a fost ales cel mai bun grup internaţional.

Ed Sheeran a primit trofeul „Brits global success”, iar Pink a fost premiată pentru contribuţia adusă muzicii, devenind astfel primul artist internaţional care a primit acest trofeu onorific.

Anne-Marie şi Dua Lipa au condus în lista selecţiilor cu câte patru nominalizări, în timp ce Jorja Smith a primit trei, la fel şi George Ezra.

Gafă în lumea modei - Burberry a lansat hanoracul cu ştreang. Compania recunoaşte că a greşit

Burberry a inclus în noua colecţie, prezentată la Săptămâna Modei de la Londra, un hanorac cu ştreang, obiect vestimentar pentru care a fost mustrată, iar compania britanică s-a scuzat, recunoscând că a greşit. 

Între vocile critice la adresa Burbbery s-a numărat şi cea a modelului Liz Kennedy, care a prezentat la Londra pentru Burberry. Ea a scris pe Instagram: „Sinuciderea nu este modă. Să nu uităm nici de oribila istorie a linşajului”.

Şeful companiei, Marco Gobbetti, a spus că regretă neplăcerile create şi că „a fost o insensibilitate şi am făcut o greşeală”.

Hanoracul a fost inclus în colecţia dedicată tinerilor „Tempest”, realizată de directorul de creaţie Riccardo Tisci, care a fost prezentată duminică.

Gobbetti a adăugat că cele scrise de Kennedy „nu reflectă cine suntem ori valorile noastre”.

„Vom reflecta asupra acestui caz, vom învăţa din el şi vom lua toate măsurile pentru a nu se repeta”.

Ricardo Tisci s-a scuzat la rândul lui: „Având în vedere că designul a fost inspirat de tema nautică, mi-am dat seama că a fost insensibil”.

Burberry este a treia mare companie de modă implicată în scandaluri de la începutul acestui an.

La începutul lunii februarie, brandul de lux Gucci a retras de la vânzare un obiect vestimentar, un pulover din lână care acoperea partea de jos a feţei şi era decupat în zona gurii, unde ţesătura imita buze roşii, care a fost considerat de mulţi jignitor. În ianuarie, Prada a retras un accesoriu care se încadra aceluiaşi stereotip.

viewscnt

Filmul „The Dirt” despre trupa Mötley Crüe va fi lansat de Netflix în martie

Filmul „The Dirt” despre trupa Mötley Crüe, considerată cea mai depravată formaţie rock din toate timpurile, va fi lansat de Netflix pe 22 martie. 

Anunţul a fost făcut de reţeaua Netflix cu ocazia lansării primului trailer al lungmetrajului. 

Iwan Rheon, cunoscut din „Urzeala tronurilor”, îl interpretează pe chitaristul Mick Mars, Douglas Booth, pe basistul Nikki Sixx, Machine Gun Kelly (Colson Baker), pe toboşarul Tommy Lee, iar Daniel Webber, pe vocalul Vince Neil.

Lungmetrajul biografic este bazat pe autobiografia omonimă, semnată de Nikki Sixx, Tommy Lee, Vince Neil, Mick Mars şi scriitorul Neil Strauss.

Filmul îi urmăreşte pe cei patru membri ai grupului de la începuturile trupei, trecând prin supradoze şi petreceri, accidentul rutier care a dus la condamnarea la închisoare a lui Neil, mariajul tumultuos al lui Lee cu Heather Locklear şi lupta lui Mars cu boala.

Autobiografia „The Dirt” a apărut în 2001. Ea detaliază viaţa membrilor grupului, problemele cu alcoolul şi drogurile şi relaţiile amoroase.

În 2015, membrii grupului glam rock Mötley Crüe - Vince Neil, Mick Mars, Nikki Sixx şi Tommy Lee - au anunţat, într-o conferinţă de presă, că se retrag din activitate. Ultimul concert a fost susţinut pe 31 decembrie 2015, la Los Angeles.

Mötley Crüe a fost înfiinţată în 1981, în Los Angeles. Trupa a lansat 9 albume de studio, care au fost vândute în peste 100 de milioane de exemplare, un sfert din acestea, în Statele Unite. Ultimul disc al formaţiei este „Saints of Los Angeles”, apărut în 2008.

Cărțile de identitate se modifică. Cum vor arăta noile documente

Cărțile de identitate ale cetățenilor Uniunii Europene vor fi modificate, UE urmând să introducă măsuri de securitate mai stricte.

Modificările au fost decise în cadrul unui acord informal cu privire la un regulament care va spori securitatea cărţilor de identitate ale cetăţenilor Uniunii Europene la care au ajuns reprezentanţii Preşedinţiei române a Consiliului şi ai Parlamentului European.

Potrivit acordului, cărţile de identitate vor avea un format uniform de card de credit, o zonă de citire optică şi va respecta standardele minime de securitate stabilite de OACI (Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale).

Acestea vor trebui, de asemenea, să includă o fotografie şi două amprente digitale ale titularului, stocate în format digital, pe un cip fără contact, informează News.ro.

Ministerul Afacerilor Interne anunţă că noile norme propuse vor îmbunătăţi securitatea acestor documente prin introducerea unor standarde minime, atât pentru informaţiile conţinute, cât şi pentru elementele de securitate comune tuturor statelor membre care le emit.

”Securitatea pe întreg teritoriul UE nu poate fi realizată decât prin asigurarea securităţii în fiecare stat membru.

Noile norme privind standardele de securitate pentru documentele de identitate ne vor permite să depistăm mai uşor cazurile de fraudare a documentelor şi de furt de identitate, îngreunând acţiunile teroriştilor şi infractorilor şi facilitând totodată libera circulaţie a călătorilor de bună credinţă”, a declarat Carmen Daniela Dan, ministrul Afacerilor Interne.

Cărţile de identitate vor indica, de asemenea, codul de ţară al statului membru emitent, în interiorul unui steag al UE.

Cărţile de identitate vor avea o perioadă minimă de valabilitate de 5 ani şi o perioadă maximă de valabilitate de 10 ani.

Statele membre pot elibera cărţi de identitate cu o perioadă de valabilitate mai lungă persoanelor cu vârsta peste 70 de ani.

În cazul în care se emit cărţi de identitate pentru minori, acestea pot avea o perioadă de valabilitate mai mică de 5 ani.

Ministerul Afacerilor Interne are deja un proiect prin care să adapteze legislaţia naţională la cerinţele europene.

”În noile cărţi de identitate ale cetăţenilor români vor fi introduse elemente de siguranţă în plus faţă de cele actuale în scopul de a facilita călătoria în afara ţării, dar şi pentru a facilita accesul la anumite sisteme informatice ale unor instituţii publice.

De asemenea, după modificarea legislaţiei vor putea fi eliberate cărţi de identitate şi pentru minorii cu vârste sub 14 ani, la solicitarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali”, au mai transmis oficialii MAI.

Potrivit acestora, mandatul de negociere prevede că noile norme vor intra în vigoare la 2 ani de la adoptare, aceasta însemnând că până la data respectivă toate documentele noi eliberate trebuie să îndeplinească noile criterii.

UniCredit ofera credite cu dobanda anuala efectiva 0% pentru cei care vor sa isi cumpere scutere electrice Vespa

UniCredit Consumer Financing a incheiat un parteneriat cu The Bike Hub, importatorul oficial pentru Romania al grupului Piaggio pentru brandurile Aprilia, Vespa, Moto Guzzi, Piaggio, Gilera si Derbi in contextul in care acesta a lansat in Romania Vespa Elettrica, primul model integral electric din oferta.

In urma acestui parteneriat dintre UniCredit Consumer Financing si The Bike Hub, clientii pot beneficia de credite cu dobanda anuala efectia (DAE) de 0%, direct in showroom, pentru achizitia modelului proaspat lansat, conform unui comunicat de presa emis de catre Banca.

UniCredit Consumer Financing vine in intampinarea clientilor care doresc sa achizitioneze noul Vespa Elettrica cu o oferta speciala.

Astfel, pana pe 28 februarie 2019, clientii pot beneficia de credite cu dobanda anuala efectiva („DAE”) de 0%, direct in showroom, pentru achizitia modelului proaspat lansat.

„Suntem banca pentru lucrurile care conteaza pentru clienti si, in acest context, vrem ca, prin parteneriatul incheiat, sa venim in intampinarea celor care cauta solutii de a fi mai eficienti in traficul urban din ce in ce mai aglomerat.

Astfel, persoanele care vor cumpara pana pe 28 februarie un produs Vespa Elettrica oferit de catre The Bike Hub pot beneficia de finantare direct in showroom, cu toate costurile zero.

Intr-o lume dinamica, suntem mereu pregatiti sa ne adaptam cu produse la fel de dinamice”, a declarat Septimiu Postelnicu, Vicepresedinte Executiv al Diviziei de Retail UniCredit Bank.

Oferta de finantare Vespa Elettrica este valabila pentru sume minime de 4.500 de lei si sume maxime de 100.000 de lei, pe o perioada cuprinsa intre 6 si 36 de luni.

Clientii care apeleaza la aceasta oferta vor beneficia de o dobanda fixa de 0% pe an, comision lunar de administrare credit de 0 lei, precum si de un comision de acordare de 0 lei, DAE de 0%.

Produsul de finantare UniCredit Consmer Financing este destinat persoanelor fizice, cetateni romani sau cetateni straini rezidenti in Romania cu venituri obtinute in Romania.

Persoanele eligibile pentru credit sunt cele cu varste cuprinse intre 30 si 70 de ani, respectiv intre 30 si 55 de ani in cazul navigatorilor, cu un venit minim lunar de 2.000 de lei.

Tudorel Toader și a Ordonanțelor sale prin care și-a subordonat Justiția; CTP: "Ce n-a făcut nici PCR – Justiție cu circuit închis"

A fost ziua în care toată atenția a fost captată de asaltul dat de Tudorel Toader asupra Justiției. Doua ordonanțe de urgență controversate. Reacții și proteste.

 Ministrul Justiției a anunţat două OUG în Justiţie.

Una dintre cele mai importante modificări este că la funcţiile de conducere din parchete, începând cu funcţia de procuror general, pot candida şi judecători care au fost procurori, iar avizul nu va mai fi dat de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cum se întâmplă acum, ci de către plenul CSM.

 Prima reacţie a preşedintelui Iohannis, după ordonanţele de urgenţă: PSD a acţionat astăzi din nou împotriva statului de drept și PSD vrea să creeze un statut special pentru cei care au probleme în justiţi. 

Dragnea a spus că nu ştia despre ordonanţa de urgenţă pentru modificarea legilor Justiţiei, aprobată de Guvern, dar a citit-o şi este „în regulă”.

Secţia de anchetare a magistraţilor a cerut de trei ori preluarea dosarului Tel Drum. DNA a refuzat.


Cristian Tudor Popescu crede că ce a făcut Tudorel Toader n-a făcut nici PCR – Justiție cu circuit închis.

Prin cheremul lui T. Toader, SECȚIA va fi unica secție de pe această planetă care nu face parte dintr-un întreg, este scoasă de sub autoritatea Parchetului General, ca o mână care se mișcă separată de corp, sub controlul exclusiv al lui T. Toader.

Dosarele politicienilor sau clienților partidului Dragnea vor fi înșfăcate de pe masa procurorilor DNA și aruncate în sertarele SECȚIEI. ”Tudorel Toader şi-a subordonat Justiţia cu o OUG hoţească.

 Dăncilă spune că OUG pe justiție este similară ordonanței pentru alocațiile copiilor: Nu dăm pentru o persoană, ci pentru România și toți românii, potrivit G4media.ro.

 Evenimentul zilei deschide cu Brâncuși, România liberă vorbește despre terenul pierdut de un orășel, iar Antena 3 despre Kovesiși cum i-au crescut șansele la Bruxelles. Mai nimic despre Ordonanțe, dar multe opinii despre Kovesi. 

Prima reacţie a Comisiei Europene după ordonanţa de modificare a legilor justiţiei. ​Timmermans: „Nu ştiam că va fi adoptată”.

UE, de la dreapta la stânga, se mobilizează pentru susținerea Codruței Kovesi, Bucureștiul sabotează candidatura, scrie cursdeguvernare.ro.