The Guardian | Rata scăzută a mortalității din cauza coronavirusului din Germania intrigă experții

Rata relativ redusă a mortalității din Germania intrigă experții, pe măsură ce coronavirusul se răspândește în Europa. Unii pun la îndoială metodologia culegerii de date, în timp ce alții susțin că ratele ridicate de testare ale țării permit o aproximare mai exactă a amenințării noului coronavirus, analizează publicația The Guardian, preluată de Mediafax.

În timp ce pandemia a lovit Germania cu forță deplină, Universitatea Johns Hopkins notând 22.364 de infecții confirmate până duminică dimineață, sunt raportate doar 84 de decese, relatează The Guardian.

Germania are astfel cea mai mică rată a mortalității din cele 10 țări cel mai grav afectate de pandemie: 0,3%, comparativ cu 9% în Italia și 4,6% în Marea Britanie.

Contrastul cu Italia este deosebit de surprinzător, în condițiile în care cele două țări au cel mai mare procent de cetățeni cu vârsta de 65 de ani sau mai mult în Europa. Iar indicele Bloomberg Global Health indică un stil de viață mai sănătos pentru italieni decât pentru germani.

Politicieni germani și oficialii din domeniul sănătății au fost reticenți să comenteze rata scăzută a mortalității.

Lothar Wieler, președintele Institutului Robert Koch (RKI), a declarat că nu se așteaptă să existe o diferență semnificativă a ratelor de mortalitate între Italia și Germania, pe termen lung.

"Este prea devreme să spunem dacă Germania este mai bine pregătită medical pentru pandemia COVID-19 decât alte țări", a declarat Marylyn Addo, de la Centrul Medical al Universității din Hamburg. Addo a sugerat că o explicație probabilă a cifrelor a fost că, în timp ce spitalele din nordul Italiei sunt supraaglomerate cu pacienți, Germania nu a atins capacitatea maximă și a avut mai mult timp pentru a aproviziona cu echipamente și pentru a redistribui personalul.

Foarte important, Germania a început să testeze oamenii, chiar cu simptome mai ușoare, relativ devreme, ceea ce înseamnă că numărul total de cazuri confirmate poate oferi o imagine mai exactă a răspândirii virusului decât în ​​alte state.

Profilul de vârstă al celor afectați în primele săptămâni a fost, de asemenea, mai tânăr decât în ​​alte țări, mulți dintre ei inși sănătoși, care s-au întors din stațiunile de schi din Austria sau Italia, ceea ce ar explica rata scăzută a mortalității.

"Presupun că mulți tineri italieni sunt sau au fost infectați fără să fie detectați vreodată", a declarat pentru ziarul "Die Zeit" Christian Drosten, virolog la spitalul Charité din Berlin. "Acest lucru explică, de asemenea, rata mortalității presupus mai mare a virusului acolo."

Drosten, care a consiliat ministerul german al Sănătății, a avertizat, de asemenea, că rata mortalității din Germania probabil va crește în următoarele săptămâni, întrucât zonele cu risc ridicat devin mai greu de identificat și capacitatea de testare devine extinsă. "Pare că virusul a devenit mai periculos, dar asta ar fi o denaturare. Va reflecta pur și simplu ceea ce deja începe să se întâmple: ratăm din ce în ce mai multe infecții".

Metodologia din spatele colectării datelor din Germania ar putea avea un rol, de asemenea, în discrepanța dintre cifrele italiene și germane.

Dacă un pacient este testat pozitiv pentru COVID-19 în Germania, medicul va anunța autoritatea medicală locală, care va transfera digital datele către Institutul Robert Koch (RKI). Acest proces, mai lent, explică de ce cifrele zilnice ale RKI au fost constant mai mici decât cele de la Universitatea Johns Hopkins, care își actualizează mai des tabelele de date. Până la ora 10 dimineața duminică, de exemplu, RKI anunța doar 55 de victime în Germania.

Spre deosebire de Italia, în Germania nu există teste postmortem pentru noul coronavirus. RKI spune că persoanele care nu au fost testate pentru COVID-19 în viață, dar care sunt suspectate că au fost infectate, "pot fi" testate după moarte. În sistemul de sănătate descentralizat din Germania însă aceasta nu este încă o practică de rutină.

Drept urmare, este teoretic posibil să existe persoane care ar fi putut să fi murit în casele lor înainte de a fi testate și care nu apar în statistici.

Specialiștii medicali, precum Addo, nu consideră că numărul cazurilor nedeclarate este semnificativ din punct de vedere statistic. "Clinicile care se ocupă de afecțiuni respiratorii au fost în alertă cu privire la virus de săptămâni întregi, așa că aș fi foarte surprinsă dacă ar exista un număr semnificativ de decese neînregistrate."

Cifrele oficiale ale mortalității RKI includ atât persoanele care au murit din cauza virusului, cât și pe cele infectate și cu probleme de sănătate, la care nu a putut fi determinată cauza precisă a morții.

Cum a salvat Sfântul Spiridon insula Corfu de ciumă în anul 1673

 

Epidemia de ciumă din anul 1673 a pustiit insula Corfu fără milă și în toiul dezastrului s-a oprit brusc și în chip de neînțeles.

Din bisericile și casele de pe insulă se înălțase rugăciune neîncetată către Dumnezeu și, cu trei nopți înainte de potolirea molimei, în vârful clopotniței a apărut o lumină strălucitoare.

Înlăuntrul luminii, privitorii puteau vedea limpede chipul Sfântului Spiridon cu o cruce în mână punând pe fugă ciuma care luase forma unei fantome negre, zvârcolindu-se și răsucindu-se în văzduh, ca și cum ar fi încercat să scape din mâna sfântului. Să luăm aminte!

În amintirea minunii din octombrie 1673, când Sfântul Spiridon a salvat insula Corfu de epidemia ciumei, corfioții fac procesiune cu sfintele sale moaște și îi mulțumesc pentru nenumăratele sale binefaceri către localnici și către lumea întreagă.

(Text preluat din Sfântul Ierarh Spiridon, ocrotitorul bolnavilor, Editura Doxologia, Iași, 2019)

Sfântul Ierarh Spiridon este cinstit în mod deosebit la biserica din orașul Corfu, Grecia, unde se păstrează cinstitele sale moaște.

Părintele George Konispoliatis ne-a oferit detalii despre aceasta sărbătoare: ‘Cum ne uităm spre sfântul altar, în partea dreapta este o cămăruță unde sunt puse moaștele Sf. Spiridon, într-o racla de argint.

După slujba paraclisului, Sf. Spiridon este scos în picioare și stă la intrare, la ușa, unde intrăm în cămăruță lui.

Acolo, Sf. Spiridon stă trei zile și două nopți, adică până astăzi, la ora 16.00. În tot acest timp, se face Sf. Liturghie dimineața, paraclisul sfântului, Vecernia, Priveghere, iar a doua zi, din nou, Sf. Liturghie.

În toate aceste trei zile și două nopți, incontinuu vine lume și se închină. La ora 16.00 s-a făcut un mic paraclis și un mic perelinaj, de trei ori, în interiorul bisericii, apoi, de la ușa bisericii, binecuvintează oamenii care stau afară în genunchi și așteaptă că să-l vadă pe Sf. Spiridon’.

Părintele George Konispoliatis ne-a vorbit și despre alte trei procesiuni similare care se fac la biserica din Corfu pe parcursul anului: ‘La noi se fac patru procesiuni în tot timpul anului. Deci, e procedeul pe care l-am descris înainte care are loc și pe 11 august, când sărbătorim o minune a Sf. Spiridon, dar și în Sâmbăta mare, când vine foarte multa lume din Atena, din Epir. Moaștele Sf. Spiridon sunt scoase prin oraș, în Duminica Floriilor, în Sâmbăta Mare, prima duminica a lunii noiembrie și pe 11 august, toate acestea facandu-se în amintirea unor minuni pe care le-a făcut Sf. Spiridon, aceste procesiuni datând de acum 400-500 de ani, și de atunci au loc în fiecare an’.

De asemenea, părintele George Konispoliatis a făcut referiri și la cele mai importante motive pentru care Sf. Ierarh Spiridon se bucura de o cinstire deosebita din partea localnicilor din Corfu: ‘Sf. Spiridon pentru Corfu este totul, pentru oamenii de aici, chiar și pentru oamenii care nu merg la biserica sau care n-au o viață religioasa.

Cu toate că am fost sub ocupație venețiană, au avut și aceștia un respect pentru Sf. Spiridon, el făcând minuni care au salvat insula de ciuma, o teribila boala care omora o mulțime de oameni în anii secolului XVI-XVII.

Pe 11 august 1716, este o minune pe care a făcut-o Sf. Spiridon când a salvat insula de ocupația turcilor, când aceștia au atacat insula Corfu, iar Sf. Spiridon a intervenit într-un mod minunat. Este un eveniment nu numai religios, ci și unul istoric, toți istoricii timpului vorbind de aceasta minune’.

Noi reguli pentru producţia alimentelor. Ce trebuie să facă angajaţii şi firmele

 

Noile reguli impuse prin cea de-a doua ordonanţă militară a determinat Ministerul Agriculturii să facă demersuri pentru continuarea activităţii din domeniul producţiei alimentare.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a anunţat că activitatea fermierilor din sectoarele vegetal, zootehnic, apicol, industrie alimentară trebuie continuată în contextul măsurilor prevăzute de Ordonanţa Militară a ministrului Afacerilor Interne privind măsurile de prevenire a Covid-19, publicată în Monitorul Oficial nr. 232 din 21 martie 2020, ministerul dând asigurări că va face toate demersurile pentru ca activitatea de producţie din agricultură să se desfăşoare în cele mai bune condiţii în această perioadă.  

”Astfel, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale recomandă tuturor angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul agricol să completeze declaraţiile pe proprie răspundere prevăzute ca anexa la OM, pentru a confirma deplasarea între domiciliu şi locul de muncă, ţinând cont de specificul activităţilor din sectorul vegetal, zootehnic, apicol şi industrie alimentară iar, la rândul său, angajatorul va elibera o adeverinţă prin care va confirma faptul că angajaţii realizează activităţi de producţie în domeniul vegetal, zootehnic, apicol ori în industria alimentară”, arată un comunicat al ministerului.  

De asemenea, Ministerului Agriculturii dă asigurări că va face toate demersurile pentru ca activitatea de producţie din agricultură să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.

”Conducerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale asigură opinia publică că va face toate demersurile necesare astfel încât activitatea de producţie din agricultură – domeniile vegetal, zootehnic, apicol şi al industriei alimentare de pe teritoriul României să se desfăşoare în cele mai bune condiţii în această perioadă”, mai informează ministerul.

Spitalele din New York City sunt la 10 zile de o criză provocată de explozia cazurilor de coronavirus

 

Primarul oraşului New York, epicentrul epidemiei de coronavirus din Statele Unite, Bill de Blasio, a descris, duminică, epidemia drept cea mai mare criză de la Marea Criză Economică şi a solicitat ca armata americană să se mobilizeze pentru a evita ca sistemul de asistenţă medicală să fie depăşit de situaţie, relatează Reuters.

„Dacă nu vom primi mai multe ventilatoare medicale în următoarele 10 zile, oamenii vor muri”, a declarat primarul Bill de Blasio, în condiţiile în care numărul de cazuri de COVID-19 a trecut de 8.000 în cel mai populat oraş al Statelor Unite în timp ce numărul deceselor a ajuns la 60.

La nivel naţional, numărul de cazuri a trecut de 29.000, cu cel puţin 385 de morţi, potrivit datelor Reuters.

Numărul de cazuri de COVID-19 din Statele Unite şi Spania este depăşit doar de cel din China şi cel din Italia, aceasta din urmă raportând săptămâna trecută un număr record de decese zilnice din cauza coronavirusului.

"Aceasta va fi cea mai mare criză internă din Marea Criză Economică.Acesta este motivul pentru care avem nevoie de o mobilizare la scară largă a armatei americane", a declarat de Blasio pentru CNN, referindu-se la criza economică din anii '30."

Aproape unul din patru americani, respectiv 80 de milioane, au primit ordin să stea acasă, deoarece New York, California, Illinois, Connecticut şi New Jersey au instituit carantine la nivel naţional.

Pe tot globul, miliarde de oameni se adaptează la o nouă realitate, ţări precum Italia, Spania şi Franţa fiind practic blocate, în timp ce mai multe naţiuni din America de Sud iau măsuri similare pentru a încerca să evite contagiunea. La nivel global, numărul cazurilor de coronavirus a depăşit 300.000, iar cel al morţilor este de peste 13.000.

Restricţiile care afectează segmente mari ale publicului american pentru a încerca să se reducă răspândirea coronavirusului ar putea dura 10 până la 12 săptămâni, sau până la începutul lunii iunie, a declarat duminică secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin.

Parlamentarii de la Washington se apropie de un acord care ar putea injecta o sumă record de 1.000 de miliarde de dolari în economie pentru a limita daunele provocate de coronavirus.

Vorbind la emisiunea „Fox News Sunday”, Mnuchin a spus că pachetul de sprijin va acorda unei familii americane obişnuite de patru persoane o plată unică de 3.000 de dolari.

De Blasio a spus că oraşul nu primeşte din partea guvernului federal echipamentele medicale necesare pentru a lupta cu răspândirea rapidă a bolii uneori mortale.

„Dacă preşedintele nu acţionează, vor muri oameni care ar fi putut să trăiască”, a declarat Blasio pentru NBC.

Spitalele au nevoie de echipamente de protecţie pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii şi pentru ventilatoare, deoarece se pregătesc pentru un val de pacienţi care vor avea nevoie de ajutor pentru respiraţie, în condiţiile în care cazurile severe duc adesea la pneumonie şi la scăderea funcţiei pulmonare.

Andrew Cuomo, guvernatorul din New York, a cerut guvernului federal să preia achiziţia de materiale medicale, astfel încât statele să nu fie nevoite să concureze între ele pentru resursele de care au nevoie urgent. El a reiteral, de asemenea, o solicitare pentru Corpul de Ingineri al Armatei pentru a construi spitale temporare.

Săptămâna trecută, administraţia preşedintelui Donald Trump a făcut eforturi pentru a adopta măsuri agresive pentru a stopa impactul economic, după ce Trump a încercat să minimizeze riscurile generate de virus.

Trump a scris duminică pe Twitter că producătorii auto Ford Motor, General Motors şi Tesla au primit undă verde să producă ventilatoare şi alte articole deficitare.

Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional al Alergiilor şi Bolilor Infecţioase din SUA, a declarat duminică că administraţia de la Casa Albă a recunoscut urgenţa situaţiei din New York.

"Nu doar New York-ul încearcă doar să obţină resurse, ci vom obţine fonduri din partea guvernului federal", a spus Fauci pentru CBS News.
Producătorul american de medicamente Merck a anunaţat că duminică dimineaţă a livrat în New York 500.000 de măşti donate.

Ajutorul nu vine destul de repede, a spus Cuomo.

„Timpul contează, minutele contează, iar aceasta este literalmente o problemă de viaţă şi de moarte”, a spus el.

De asemenea, el i-a criticat pe locuitorii din New York care au mers în parcuri şi în alte locuri şi nu respectat distanţarea socială. El a menţionat că 53% din cazurile din New York sunt ale unor persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani.
"Este insensibil, arogant, autodistructiv ... şi trebuie să se oprească şi trebuie să se oprească acum", a spus el. „Aceasta nu este o glumă şi nu glumesc.”

Oficial OMS: Nu este suficient să ne blocăm populaţia pentru a combate coronavirusul, este nevoie de măsuri de sănătate publică

Ţările nu pot să-şi blocheze pur şi simplu populaţia pentru a învinge coronavirusul, a declarat duminică, expertul în situaţii de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Mike Ryan, adăugând că sunt necesare şi măsuri de sănătate publică pentru a evita reapariţia virusului, transmite Reuters.

"Ceea ce trebuie să facem este să ne concentrăm pe găsirea celor bolnavi, pe cei care au virusul şi să-i izolăm, să le găsim contactele şi să le izolăm", a spus Ryan într-un interviu acordat emisiunii Andrew Marr de la BBC.

„Pericolul existent chiar acum, cu restricţiile ... este că dacă nu punem în aplicare măsuri puternice de sănătate publică, atunci când restricţiile de circulaţie şi blocajele vor fi ridicate pericolul este că boala va reveni”, a avertizat oficialul OMS.

O mare parte din Europa şi Statele Unite au urmat exemplul Chinei şi al altor ţări asiatice şi au introdus restricţii drastice pentru a lupta împotriva noului coronavirus, majoritatea lucrătorilor fiind sfătuiţi să lucreze de acasă, în timp ce şcolile, barurile, pub-urile şi restaurantele fiind închise.

Ryan a spus că că China, Singapore şi Coreea de Sud, care au combinat restricţiile cu măsuri riguroase pentru a testa orice posibil suspect, au oferit un model pentru Europa, despre care OMS a spus că a înlocuit Asia ca epicentru al pandemiei.

„După ce am suprimat transmisia, trebuie să urmărim virusul. Trebuie să luptăm împotriva virusului ”, a spus Ryan.

Italia este în prezent cea mai afectată ţară din lume de epidemia de coronavirus, iar premierul britanic Boris Johnson a avertizat că sistemul de sănătate al Marii Britanii ar putea fi depăşit de situaţie, dacă oamenii nu vor evita interacţiunile sociale. Ministrul britanic al locuinţelor, Robert Jenrick, a declarat că producţia de teste se va dubla săptămâna viitoare şi va urca ulterior.

Ryan a mai spus că mai multe vaccinuri sunt în curs de dezvoltare, dar doar pentru unul au fost începute teste clinice în Statele Unite. Întrebat cât timp va dura înainte să existe un vaccin disponibil în Marea Britanie, el a spus că oamenii trebuie să fie realişti.

"Trebuie să ne asigurăm că este absolut sigur ... vorbim de cel puţin un an. Vaccinurile vor veni, dar trebuie să ieşim şi să facem ceea ce trebuie să facem acum”, a spus el.

Propunere DSP: Transformarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, strict pentru tratarea pacienților cu COVID-19 din județele Brăila și Galați , iar pacienţii brăileni și gălățeni care nu au COVID-19 să fie tratați la Galați

Propunerea Direcției de Sănătate Publică Galați ca spitalele din municipiul Brăila, respectiv Spitalul Judeţean de Urgență, Spitalul de Pneumoftiziologie și Spitalul de Psihiatrie, interneze paciențîi suspecți sau confirmați cu noul coronavirus din județele Brăila și Galați a stârnit un val uriaș de comentarii negative pe rețelele de socializare.

Potrivit DSP Galaţi, pacienţi brăileni și galaţeni care nu au COVID-19 ar urma fie tratați în spitalele din municipiul Galați. 

Propunerea este în conformitate cu decizia Ministerului Sănătății care recomandă tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus în spitale separate de pacienții cu alte boli, strict pentru a nu-i infecta și pe aceștia, pentru a se evita situația creată ca precedent în Italia.

După ce a fost criticat în termeni duri de primarul Marian Dragomir și europarlamentarul Mihai Tudose, prefectul Catalin Boboc a reacţionat, precizând  „nu s-a luat o decizie oficiala în acest sens”.

Mai mult decât atât, Boboc le-a cerut lui Dragomir și Tudose „ lase populismul”, acuzandu-i  „s-au cățărat inacceptabil pe un subiect extrem de sensibil”.

Rușinos ce se întâmplă, doar pentru unii pozeze în salvatori și poarte un război fară sens! Acum e un singur război de dus, cu un virus! Dragi brăileni, cu toții trecem printr-o perioada foarte grea, însă, sub nicio forma, nu voi permite acest subiect, care are legătură cu sănătatea brăilenilor, fie exploatat politic! Ați văzut cu toțîi propunerea care circula în spațiul public, venita din partea DSP Galaţi către DSP Brăila. Însă, reţineti: NU S-A LUAT O DECIZIE OFICIALA în acest sens! Am luat legătură cu toți managerii și directorii medicali ai spitalelor din Brăila, cu domnul președinte al Consiliului Județean, Francisk Iulian Chiriac, și asigur împreună vom decide tot ce e mai bine pentru noi toți!”, a scris prefectul pe o rețea de socializare.

Tot în mesajul de pe Facebook, Cătălin Boboc a făcut referire la Dragomir și Tudose, care au vorbit despre demisia prefectului în cazul în care propunerea DSP Galaţi deveni realitate. „Le cer public domnului primar Marian Dragomir și domnului europarlamentar Mihai Tudose lase politica deoparte în aceste momente, lase populismul. Chiar nu este cazul în aceste momente existe abordări găunoase! Îmi doresc nu fie ceea ce bănuiesc, și anume o acțiune concertată a liderilor politici din Galați și Brăila, având în vedere toți fac parte din același partid, căci altfel nu-mi explic cum un astfel de document, care nu este decât o opinie a celor din Galați, a ajuns stârnească aceasta panica printre brăileni! Îi asigur pe acești domni, care s-au ţarat inacceptabil pe un subiect extrem de sensibil, toate masurile care vor fi luate îi vor avea principali beneficiari pe brăileni și orice măsură avea la baza doar argumente medicale… NU POLITICE!

Nu vreau se repete scenariul din Italia, unde interesele economice și cele politice au întârziat măsurile necesare, iar situația a degenerat, așa cum vedem cu toții! În final, dacă sistemul sanitar va ceda, neputând face față tratării atât pacienților cu COVID-19, cât și celor contaminați, raspunde domnul primar Dragomir pentru urmări?”, a concluzionat prefectul Boboc.

sursa: debraila.ro

Primul deces al unui pacient din România infectat cu noul coronavirus. Bărbatul avea cancer în stadiu terminal

A fost înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus pe teritoriul României. Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, avea cancer în stadiu terminal.

”A fost înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus pe teritoriul României. Este vorba de  pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiaşi şi transferat în aceeaşi dată la SCBI Craiova”, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.
Pacientul avea afecţiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer).