Transmisiunea de două ore a „One World: Together at Home”, urmărită de aproximativ 21 de milioane de telespectatori

 

Transmisiunea de două ore a evenimentului „One World: Together at Home” pe 26 de reţele de televiziune a fost urmărită, sâmbătă noapte, de aproximativ 21 de milioane de telespectatori, potrivit datelor Nielsen, citate de Variety.

Evenimentul muzical, organizat de Global Citizen şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a strâns 127,9 milioane de dolari pentru ajutorarea lucrătorilor sanitari din prima linie în lupta cu Covid-19. Peste 55 de milioane de dolari din banii strânşi vor fi donaţi COVID-19 Solidarity Response Fund, iar aproximativ 73 de milioane de dolari vor merge către echipele regionale şi locale.

The Rolling Stones, Lady Gaga, Paul McCartney, Billie Eilish, Lizzo, Jennifer Lopez, Taylor Swift, Keith Urban, Elton John, Stevie Wonder, Shawn Mendes şi Camila Cabello s-au numărat între artiştii care au cântat sâmbătă noapte din casele lor.

Nielsen a mai raportat că interacţiunile despre „Together at Home” au însumat sâmbătă 4,9 milioane pe Facebook, Instagram şi Twitter.

Evenimentul a fost vizionat online, pe YouTube, de peste 23 de milioane de utilizatori.

Între televiziunile care au transmis segmentul de două ore se numără CBS, NBC, ABC, NatGeo, Univision, VH1, MTV, CMT, Comedy Central, Parmount Network, Nickelodeon şi TVLand.

Ministrul Sănătăţii: Nu vorbim de relaxare deocamdată. Se va face gradual, cu purtarea de mască şi mănuşi. Adunările publice, competiţiile sportive vor continua să fie interzise, iar mall-urile vor rămâne închise

 

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că, în contextul în care în această perioadă curba privind numărul de îmbolnăviri din cauza SARS-Cov-2 este încă în creştere, autorităţile menţin măsurile de prevenire a răspândirii virusului.

În ceea ce priveşte viitoare măsuri de relaxare a restricţiilor privind circulaţia persoanelor, ministrul spune că acestea vor fi luate atunci când curba cazurilor noi şi a cazurilor critice va începe să scadă.

De asemenea, relaxarea se va face gradual, pe categorii de vârstă şi, nu în ultimul rând, în funcţie de specificul fiecărei localităţi.

Adunările publice, competiţiile sportive vor continua să fie interzise, iar mall-urile vor rămâne închise.

Grupul de Comunicare Strategică a transmis că discuţiile din spaţiul public sunt generate de propuneri ale unor persoane, care nu au fost dezbătute de autorităţi.

UPDATE: Grupul de Comunicare Strategică a transmis, luni, precizări cu privire la vehicularea în spaţiul public a unor propuneri referitoare la eventuale măsuri de relaxare a restricţiilor instituite pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus (COVID-19):

1. Măsurile instituite până în acest moment de autorităţi îşi dovedesc eficienţa în combaterea răspândirii noului coronavirus (COVID-19) şi se impune respectarea strictă a acestora şi în perioada imediat următoare.

2. Eventualele măsuri de relaxare a restricţiilor nu sunt avute în vedere pentru perioada imediat următoare din raţiuni de securitate sanitară.

3. Dezbaterile referitoare la ridicarea graduală a restricţiilor trebuie să ţină cont de evoluţia epidemiologică în fapt, precum şi de necesitatea prevenirii riscurilor referitoare la un alt val de infectare.

4. Autorităţile fac permanent estimări asupra evoluţiei răspândirii virusului, care se bazează în primul rând pe comportamentul social şi pe rata de conformare a cetăţenilor faţă de măsurile deja adoptate.

5. În acest moment, dezbaterile publice referitoare la unele propuneri privind măsurile de relaxare a restricţiilor privesc iniţiative individuale, care nu au făcut obiectul analizelor sau deciziilor la nivelul forurilor autorizate. Astfel de propuneri vor fi discutate cu toţi factorii implicaţi în gestionarea situaţiei răspândirii noului coronavirus (COVID-19), ţinând cont de toate riscurile şi de identificarea măsurilor care pot fi implementate pentru a garanta sănătatea cetăţenilor.

6. În analiza referitoare la eventualele măsuri de relaxare a restricţiilor se va ţine cont de recomandările Comisiei Europene, precum şi de coordonarea cu celelalte state ale Uniunii Europene.

7. În privinţa deciziilor referitoare la relaxarea măsurilor de restricţie, se va ţine cont de nevoia aplicării acestora tuturor categoriilor de cetăţeni. Astfel, va fi avută în vedere implementarea acelor soluţii prin care să beneficieze de aceste măsuri toate categoriile de persoane, în condiţii de siguranţă sanitară, fără a impune restricţii suplimentare anumitor categorii de persoane.

Un proiect de relaxare a măsurilor aparţinând doctorului Adrian Streinu Cercel, prezentat de Digi 24, propune, printre altele, izolarea la domiciliu a persoanelor de peste 65 de ani pentru trei luni de acum înainte şi chiar despărţirea obligatorie a bătrânilor de familiile lor.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Din punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii suntem încă într-un moment în care suntem în urcare, vom face o evaluare cam după o săptămână după sărbătorile pascale, vom vedea de la zi la zi numărul de cazuri, creşterea acestuia precum şi numărul deceselor, dar când va veni vorba de  relaxare vom vorbi individual pentru fiecare comunitate în parte. (...) Încă suntem pe panta ascendentă a curbei despre care vorbim de două luni de zile. Suntem într-un moment în care urmărim ca şi creşterea numărului de cazuri să se facă într-un număr mic. (...) Încă suntem precauţi şi menţinem măsurile de izolare, distanţare socială şi urmărim îndeaproape fiecare localitate, fiecare focar. Întâi să ajungem la un număr de cazuri constant şi după aia ne gândim la descreştere. Nu vorbim de relaxare deocamdată”, a declarat ministrul Sănătăţii, luni, într-o intervenţie la Digi 24.

Acesta a precizat o relaxare a restricţiilor ”va fi în acelaşi timp cu anumite restricţii, va fi oricum cu mască şi mănuşi”.

Tătaru a ţinut să precizeze că nu se va pune problema de a fi reluate adunări publice, reluarea competiţiilor sportive sau deschiderea mall-urilor.

”Aceste măsuri de relaxare vor veni în momentul în care vom vedea acea curbă a cazurilor noi sau a cazurilor critice începe să scadă. Le vom lua în funcţie de fiecare comunitate în parte şi în funcţie de fiecare focar. Avem 10 judeţe plus Bucureştiul care au 70% din cazuri. Avem 6 judeţe trecute de 300 de cazuri, aproape de 400 de cazuri. Sunt focare încă în expansiune, chiar dacă transmiterea locală nu mai este aşa accentuată, dar este o transmitere locală continuă şi la fiecare dintre ele avem motive să fim încă precauţi menţinem aceleaşi măsuri” a mai spus ministrul sănătăţii.

Acesta a precizat că în prezent sunt peste 260 de cazuri de bolnavi diagnosticaţi cu COVID-19 aflaţi în terapie intensivă, unele dintre acestea fiind „potenţial critice”.

”Terapia intensivă este cea care face diferenţa în acest moment şi aduce un suport” a spus Tătaru.

După ce a făcut vizite în mai multe unităţi sanitare, ministrul spune că cei din corpul medical au ”un moral ridicat”, chiar şi în judeţe care au un număr mare de bolnavi.

Ministrul Sănătăţii spune că un vârf al epidemiei ar însemna conform calculelor autorităţilor române, un număr de 15-20.000 de cazuri.

SAGA Festival 2020, amânat de organizatori pentru altă lună din cauza pandemiei de coronavirus

SAGA Festival se ține anul ăsta, dar în septembrie 

SAGA Festival va avea loc între 11-13 septembrie în parcul Izvor din Capitală.

Decizia de a muta festivalul în toamnă, a venit după ce organizatorii au monitorizat îndeaproape situația la nivel global din ultimele săptămâni cu privire la COVID-19. Amânarea evenimentului a fost cea mai bună opțiune, sănătatea și bunăstarea participanților fiind principala prioritate.

Acest eveniment reprezintă un moment special de sărbătorire a unei noi experiențe muzicale, electronic dance, care pătrunde în hub-ul cultural al României. Acest festival - produsul ALDA (AMF) & Insomniac (EDC) - marchează un nou început pentru scena festivalurilor din Europa de Est, cu reprezentații muzicale extraordinare, care vor avea loc de-a lungul a trei zile de sărbătoare.

Line-up-ul poate să fie diferit + artist-surpriză

Organizatorii festivalului au menționat că line-up-ul, care va fi anunțat în curând, s-ar putea să fie ușor diferit, din cauza calendarelor artiștilor, însă asigură că lista finală va fi la standardele ridicate ale ALDA și Insomniac.

De asemenea, va include și un artist surpriză, care va fi anunțat în perioada următoare.

Ce au cumpărat cel mai mult online românii de la începerea pandemiei

 

Creşterea consumului de divertisment, a serviciilor de livrare la domiciliu şi a cheltuielilor în farmacii, alături de scăderea cheltuielilor de transport, a tranferurilor de bani şi a tranzacţiilor de schimb valutar sunt cîteva dintre modificările comportamentului de consum constatate de Revolut.

Revolut, platformă financiară cu peste 1 milion de utilizatori în România, a comunicat o serie de date ce reflectă obiceiul de consum al utilizatorilor din România din perioada 14 martie - 14 aprilie, în comparaţie cu luna precedentă.

Pandemia de Coronavirus a avut un impact semnificativ asupra consumului de divertisment online, din moment ce majoritatea oamenilor petrec mai mult timp ca oricând acasă.

Pe parcursul ultimei luni, românii au cheltuit mai mult pe divertisment online, un număr mai mare dintre ei petrecându-şi timpul jucând jocuri video sau vizionând filme pe platforme de home cinema.

Doar luna trecută, utilizatorii Revolut din România au cheltuit peste 7,5 milioane de euro pe divertisment online, cu un număr al tranzacţiilor mai mare cu 43% faţă de luna precedentă şi o creştere a valorii acestora de 54%.

În timp ce cheltuielile cu platforme online ce difuzează filme au crescut moderat în ultima lună (în cazul HBO GO cu 25%, iar în cazul Netflix cu 11%), achiziţiile de jocuri online au explodat atât din punct de vedere al numărului tranzacţiilor, cât şi ca valoare totală: consumul de jocuri de pe Steam Games aproape s-a triplat: numărul tranzacţiilor a crescut cu 178%, în timp ce valoarea tranzacţiilor a crescut cu 176%; Playstation.

Numărul tranzacţiilor a crescut cu 106%, în timp ce valoarea totală a acestora a crescut cu 132%; Xbox. Numărul tranzacţiilor a crescut cu 157%, în timp ce valoarea totală a acestora a crescut cu 161%, potrivit Mediafax.

Utilizatorii români ai Revolut au cheltuit peste 12 milioane de euro pe alimente de la începutul perioadei de carantină pe teritoriul României. În timp ce numărul tranzacţiilor a scăzut cu 37%, valoarea totală a tranzacţiilor a crescut cu 17%, ceea ce arată că românii merg mai rar în supermarketuri, dar fac cumpărături de o valoare mai ridicată, acoperind astfel necesarul de alimente pentru o perioadă mai lungă de timp.

Datele arată, de asemenea, că numărul tranzacţiilor pentru cumpărarea de alimente a crescut în ultimele două săptămâni înainte de instaurarea stării de urgenţă pe 16 martie, întrucât oamenii au anticipat faptul că vor urma restricţii în ceea ce priveşte libertatea de mişcare. În prima săptămână de la instaurarea carantinei, numărul tranzacţiilor a scăzut cu 51%.

Datele Revolut arată că barurile, restaurantele şi lanţurile de fast food au înregistrat cele mai mari reduceri ale numărului de tranzacţii efectuate în locurile respective, Starbucks (-94%), KFC (-90%) şi McDonald’s (-75%) fiind grav afectate.

Cu toate că în cazul restaurantelor numărul tranzacţiilor a scăzut cu 88%, platformele pentru comenzi online sunt pe val. În medie, numărul tranzacţiilor a crescut cu 60%, în timp ce valoarea lor s-a mărit cu 90%. Aceasta demonstrează faptul că, deşi românii nu mai pot merge la restaurant, comandă prin aplicaţii pentru a se bucura acasă de felurile preferate de mâncare.

În timp ce numărul de comenzi ale Glovo şi Uber Eats a crescut cu circa 50%, eucemananc.ro a înregistrat cea mai mare creştere, cu un număr de comenzi aproape dublu în ultima lună faţă de perioada precedentă (numărul tranzacţiilor a crescut cu 104%, iar valoarea acestora a crescut cu 193%).

În ciuda carantinei, apetitul românilor pentru cumpărături a rămas la un nivel înalt. În timp ce mall-urile şi alte locuri pentru divertisment sunt închise, oamenii au ales să cumpere mai mult online. Astfel, numărul tranzacţiilor a crescut cu 64%, iar valoarea lor aproape s-a dublat.

Cine a înregistrat cele mai mari creşteri

eMag a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de tranzacţii efectuate de utilizatorii Revolut în ultima lună, cu 162%, în timp ce valoarea acestora a crescut cu 180%

Decathlon se situează pe poziţia a doua, cu un număr al tranzacţiilor mai mare cu 75%, iar valoarea acestora majorată cu 143%

FashionDays se află pe locul trei. Numărul tranzacţiilor a crescut cu 67%, iar valoarea lor a crescut cu 67%

Românii profită de perioada de carantină şi pentru a-şi redecora locuinţele sau pentru a face diverse reparaţii. Pentru prima dată de la lansarea în România, comercianţi precum IKEA, Dedeman, Leroy Merlin sau Bricostore intră în topul celor 100 de branduri preferate de utilizatorii Revolut. Deşi numărul total al tranzacţiilor efectuate la aceşti comercianţi a scăzut cu 35% în ultima lună, valoarea acestora a crescut cu 4.5%, ceea ce arată faptul că, deşi merg mai rar în magazine, oamenii cumpără mai mult.

Sănătatea a fost una dintre principalele preocupări ale românilor pe parcursul ultimei luni. Aceştia au cheltuit peste 325.000 de euro în farmacii, în creştere cu 21% faţă de luna precedentă, iar cele mai mari cheltuieli le-au făcut la Farmacia Tei. Numărul tranzacţiilor cu Revolut a crescut aici cu 74%, iar valoarea acestora a crescut cu 73%.

Cine a înregistrat scăderi

Fie că vorbim despre ridesharing, benzinării sau despre sistemul public, transportul a înregistrat scăderi semnificative în ultima lună. Numărul tranzacţiilor efectuate la furnizorii de transport a scăzut în medie cu 83%, iar valoarea acestor tranzacţii s-a micşorat cu un procent similar.

Aplicaţiile de ridesharing au fost, de asemenea, lovite de carantină, iar FreeNow (-88%), Bolt (-81%), Uber (-79%) şi Yango (-74%) au fost toate puternic afectate. Totuşi, sistemul public de transport a fost cel mai afectat, cu o scădere de 95% atât în ceea ce priveşte numărul de tranzacţii, cât şi valoarea cheltuită.

Pentru prima dată de la lansarea în România, niciun comerciant din categoria călătorii nu a intrat în topul Revolut - 100 de comercianţi. Având în vedere că suntem în carantină, în cele mai multe cazuri, cheltuielile pentru călătorii au fost reduse la 0 pe parcursul ultimei luni.

Un număr tot mai mare de români alege să îşi plătească facturile la utilităţi online, în contextul crizei COVID-19. În medie, numărul tranzacţiilor efectuate de utilizatorii Revolut către furnizorii de utilităţi a crescut cu 25%, iar valoarea tranzacţiilor a crescut cu acelaşi procent. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că românii petrec mai mult timp acasă şi, prin urmare, plătesc facturi mai mari.

Serviciile de telecomunicaţii au înregistrat, de asemenea, creşteri în ceea ce priveşte tranzacţiile, din moment ce oamenii au început să lucreze de acasă, iar nevoia de a fi conectaţi mereu cu ceilalţi este mai mare.

Măsurile recente de carantină au făcut ca un număr tot mai mic de oameni să se deplaseze fizic şi să plătească cu cardul. Acest lucru a redus numărul plăţilor fizice efectuate cu cardul pe toate categoriile de cheltuieli. Numărul acestui tip de tranzacţii a scăzut cu 58% de la anunţarea carantinei, însă, în acelaşi timp, numărul tranzacţiilor online a crescut cu 21%.

Plăţile P2P şi transferurile internaţionale de bani au scăzut

Luna trecută utilizatorii Revolut au transferat mai rar mici sume de bani către prieteni şi familie. Datele arată o scădere cu 32% a numărului de plăţi P2P şi transferuri internaţionale în perioada 15 martie - 13 aprilie.

Numărul tranzacţiilor de schimb valutar a scăzut cu 53% între 15 martie şi 13 aprilie, iar valoarea acestora a scăzut cu 43%.

Disney trece în concediu fără plată 100.000 de angajaţi

 

Walt Disney va înceta să mai plătească peste 100.000 de angajaţi în condiţiile în care toate parcurile de distracţie şi hotelurile companiei din Europa, Statele Unite şi Asia au fost închise din cauza crizei coronavirus.

Renunţarea la salarii pentru aproape jumătate dintre angajaţii companiei ar trebui să-i aducă acesteia economii de până la 500 de milioane de dolari pe lună, potrivit Financial Times, citat de BBC.

Disney a înregistrat venituri operaționale de 1,4 miliarde de dolari pentru parcurile de distracție și alte produse şi servicii, în ultimele trei luni ale anului 2019.

Compania a anunţat că va plăti asigurările medicale pentru angajaţii săi pe perioada suspendării salariului.

În ciuda scăderii drastice din cauza închiderii parcurilor de distracţie, Disney a înregistrat creşteri considerabile ale numărului de abonaţi ai platformei sale de streaming Disney Plus, cu peste 50.000 de noi abonaţi în ultima lună.

Luna trecută, Walt Disney a anunţat că președintele său executiv, Bob Iger, va renunța la întregul său salariu în timpul pandemiei, iar directorul executiv Bob Chapek va avea salariul redus cu 50%. Iger este unul dintre directorii cu cea mai mare remunerație din sectorul divertismentului, câștigând anul trecut 47,5 milioane de dolari ca președinte și director executiv al companiei.

Wizz Air prelungeşte perioada în care mai multe zboruri sunt suspendate

 

Wizz Air a anunţat că prelungeşte perioada în care mai multe zboruri din România sunt suspendate, a anunţat compania, enumerând destinaţiile.

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, a anunţat astăzi că mai multe rute din România rămân suspendate.

Rutele spre Franţa şi Germania sunt suspendate până pe 3 mai, iar rutele spre Olanda, Elveţia şi Marea Britanie rămân suspendate până pe 30 aprilie. Măsurile sunt cauzate de prelungirea restricţiilor de călătorie impuse de autorităţile române pe toate zborurile din România către aceste ţări, în cadrul eforturilor de limitare a pandemiei Covid-19.

Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informaţi automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicaţia pentru mobil. Clienţii vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziţia de produse şi servicii Wizz Air.

Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – şi vor fi informaţi despre paşii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienţii vor putea primi doar 100% din suma achitată iniţial.

Pasagerii care şi-au făcut rezervările prin intermediul agenţiilor de turism – inclusiv agenţiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenţia de unde şi-au cumpărat biletele.

Wizz Air îşi cere scuze pentru inconvenientele pe care le pot produce aceste restricţii de călătorie clienţilor şi îi asigură că siguranţa şi binele pasagerilor şi ale echipajului rămân principalele priorităţi ale companiei.

Un tratament experimental pentru COVID-19 are rezultate foarte bune în cazul pacienţilor severi

 

Un tratament experimental se pare că are succes în lupta cu COVID 19, informează CNN. Pacienţii cu forme severe au plecat acasă după câteva zile de spitalizare.

Este vorba despre Remdesivir. Pacienţii cu COVID-19 care primesc Remdesivir şi-au revenit rapid, iar cei mai mulţi au mers acasă în câteva zile.

Pacienţii aleşi pentru studiul clinic au avut simptome respiratorii severe şi febră. După administrarea Remdesivir au fost capabili să părăsească spitalul după mai puţin de o săptămână de tratament, informează STAT News, citat de CNN.

„Cea mai bună veste este că majoritatea pacienţilor noştri au fost deja externaţi, ceea ce este grozav. Am pierdut doar doi pacienţi”, a spus dr. Kathleen Mullane, specialist în boli infecţioase la Universitatea din Chicago, care conduce studiul clinic.

Nu există o terapie aprobată pentru COVID-19, dar institutele naţionale de sănătate organizează teste pentru mai multe medicamente şi alte tratamente, printre care şi remdesivir.

Medicamentul, realizat de Gilead Sciences, a fost testat împotriva Ebola cu puţin succes, dar multiple studii la animale au arătat că medicamentul poate preveni şi trata coronavirusurile cum ar fi COVID-19, inclusiv SARS (sindromul respirator sever acut) şi MERS (Orientul Mijlociu Respirator) Sindromul).

În februarie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat că Remdesivir a arătat potenţial împotriva COVID-19, potrivit Mediafax.

Studiile medicamentului sunt în curs de desfăşurare la zeci de alte centre clinice, de asemenea. Gilead sponsorizează testele medicamentului la 2.400 de pacienţi cu simptome severe de COVID-19 în 152 de site-uri de testare din întreaga lume. De asemenea, testează medicamentul la 1.600 de pacienţi cu simptome moderate la 169 de spitale şi clinici din întreaga lume.

Gilead a spus că aşteaptă rezultatele procesului până la sfârşitul lunii.