Bianca Andreescu (19 ani, 29 WTA) a câștigat trofeul la Rogers Cup, dar nu a putut să se bucure pe deplin, pentru că această victorie a venit în urma abandonului Serenei Williams (37 de ani, 10 WTA).

Americanca a abandonat la scorul de 3-1 în favoarea Biancăi, acuzând niște dureri la spate. Marea campioană a mers pe bancă și a izbucnit în lacrimi, anunțând că nu mai poate continua.

Bianca Andreescu a mers imediat la adversara ei și i-a adresat câteva cuvinte de încurajare. „Oh, la naiba! Ești bine, ce s-a întâmplat? Îmi pare foarte rău că nu poți continua. Am trecut și eu prin foarte multe accidentări și știu cum e. Te doare în zona cefei? Vezi, deja știu totul despre tine”, i-a spus zâmbind și a îmbrățișat-o pe americancă.

 

„Știu cât de greu este să te retragi, să fii accidentată. Nu aș fi vrut să câștig așa. Te-am văzut de foarte multe ori jucând. Ești o mare campioană și în teren și în afara lui. Sunt fără cuvinte. Este un vis îndeplinit. Nu a fost ușor, am avut meciuri grele. Mai ales, prin ce am trecut în ultimele două luni, mi-am spus să nu renunț. Mă simt binecuvântată acum. Aș vrea să mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest turneu și nu în ultimul rând publicului. Fără voi nu aș fi câștigat acest turneu. Și pentru echipa mea, v-am speriat cu aceste șuișuri și coborâșuri, dar acest trofeu este doar începutul. Vreau să le mulțumesc și familiei și prietenilor care m-au încurajat permanent. Vă mulțumesc pentru tot ceea ce mi-ați oferit. Sper ca acest succes să ofere încredere și să îi motiveze pe cei mai tineri jucători din Canada”, a spus Bianca Andreescu, la festivitatea de premiere. 

 

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns

RSS
Follow by Email
Facebook
Facebook
YOUTUBE
YOUTUBE
INSTAGRAM