Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, joi seară, că starea de alertă se decretează la nivel naţional pentru 30 de zile. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat că purtarea măştii devine obligatorie în spaţiile închise. De asemenea, se prelungeşte suspendarea zborurilor de pe toate aeroporturile.
Carantinarea celor care vin din străinătate se face la domiciliu. Ieşirea din afara localităţilor se va face doar din ”motive întemeiate”.
VIDEO: https://www.facebook.com/watch/?ref=external&v=863654337464287
Anexa conţinând măsurile luate, inclusiv excepţiile de la interdicţia de părăsire a localităţii şi declaraţia pe proprie răspundere necesară
UPDATE: Decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă:
Art.1 Începând cu data de 15.05.2020, se declară Starea de alertă la nivel naţional, pentru o perioadă de 30 de zile.
2 Art.2 Măsurile de prevenire şi control a infecţiilor, aplicabile pe timpul stării de alertă, sunt prevăzute în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 Regulile de desfăşurare a unor activităţi care necesită măsuri specifice de protecţie sanitară se adoptă prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului cu competenţă în domeniu.
Art.4 Pentru alte măsuri decât cele prevăzute la art. 3, necesare aducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale emit acte normative şi acte administrative, potrivit normelor de competenţă şi domeniilor de activitate pe care le gestionează.
Art.5 În aplicarea dispoziţiilor art. 7 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020, privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale HG nr.557/2016 privind managementul tipurilor de risc, secretarul de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, prin ordin al comandantului acţiunii, măsurile necesare prevenirii şi combaterii infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2 , în cadrul acţiunilor de răspuns la nivel naţional.
Art.6 Prezenta Hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru şi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, susţin, joi seară, o declaraţie de presă, la finalul şedinţei CNSU, pentru a anunţa măsurile care se vor aplica pe durata stării de alertă.
Marcel Vela a explicat că starea de alertă se decretează la nivel naţional pentru 30 de zile.
”Art1. Începând cu data de 15 mai se declară starea de alertă la nivel naţional pentru 30 zile”, este primul articol al Hotărârii adoptate de CNSU.
Secretarul de stat Raed Arafat a explicat că în mijloacele de transport în comun, în centrele comerciale şi la locurile de muncă purtarea măştii devine obligatorie.
Şeful DSU a explicat că se prelungeşte interdicţia zborurilor de pe toatre aeroporturile pentru o perioadă de 14 zile.
”Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici din aviaţie spre Austria, Belgia, Confederaţia Elveţiană, Franţa, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Iran şi din aceste ţări către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu 15 mai 2020”, a anunţat Raed Arafat.
De asemenea, se suspendă transportul internaţional de persoane către aceleaşi tări, până la 1 iunie 2020.
”Se instituie carantina sau izolarea la locuinţă pentru persoanele care vin din străinătate. Cele care nu pot sta acasă, se poate opta pentru carantina instituţionalizată. Cei care vin în ţară indiferent de unde vin se aplică măsura de izolare la domiciliu. Carantină instituţionalizată pentru cei care nu au unde sta sau care încalcă carantina la domiliciu”, a anunţat Raed Arafat.
Arafat a precizat că în localitate se poate circula liber, dar nu în grupuri mai mari de trei persoane.
Ieşirea în afara localităţii se va face doar pentru motive întemeiate.
”Este interzis în afara localităţii cu excepţii: interes profesional, umanitar, activităţi agricole, îngrijirea unei proprietăţi, programe sau proceduri în centre de tratamente, îngrijirea copiilor, membrilor de familie, asistenţa persoane vârstnice, deces, asistenţa medicală care nu poate fi amânată”, a mai precizat Raed Arafat.