Show-ul va fi transmis în direct și în exclusivitate la TVR 1, TVR Moldova, TVRi, TVR HD și online, pe TVR+, duminică, 17 februarie, de la ora 20.30

Un adevărat fenomen muzical, Netta Barzilai, laureata Eurovision 2018, vine pentru prima dată în România, într-un recital live la finala Selecției Naționale.

Într-o seară în care spectacolul și emoția vor culmina cu desemnarea câștigătorului Selecției Naționale, laureata marelui trofeu Eurovision 2018 va cânta pe aceeași scenă pe care va fi anunțat reprezentantul României la ediția din acest an a concursului intenațional.

„Invitația de a cânta la Selecția Națională mă onorează. Aștept cu nerăbdare recitalul de la București și sărbătoarea alături de toți oamenii incredibili care mă așteaptă acolo. Va fi o seară incendiară!”

Netta Barzilai aduce pe scena de la Sala Polivalentă nonconformismul și stilul inconfundabil,  accentuat de looper, care au consacrat-o.

Tânăra artistă a cunoscut un succes fulminant odată cu adjudecarea marelui trofeu la ediția precedentă Eurovision cu piesa „Toy”, pe care o va interpreta duminică, în premieră, în fața publicului din România.

Cel mai recent hit al său este „Bassa Sababa”, lansat la începutul lunii februarie.

12 piese au rămas în cursa pentru a reprezenta România la Eurovision: D A I N A – Letiția Moisescu & Sensibil Balkan, Dear Father – Laura Bretan, On a Sunday – Ester Peony, Renegades – Linda Teodosiu, Right Now – Olivier Kaye, Your journey – Aldo Blaga, Army Of Love – Bella Santiago,  Destin – Trooper, Skyscraper – Teodora Dinu, We Are The Ones – Claudiu Mirea, Without You (Sin Ti) – Dya & Lucian Colareza și Underground – Vaida.

Câștigătorul Selecției Naționale va fi ales de un juriu format din Tali Eshkoli, Head of Event & Content Eurovision Song Contest 2019, Emmelie de Forest, laureata a ediției din 2013, Deban Aderemi și William Lee Adams, jurnaliști și influenceri consacrați în fenomenul ESC, Șerban Cazan, Head of Production HaHaHa Production și celebrul artist moldovean Alex Calancea.


Punctajele obtinute prin televot vor avea ponderea punctajului acordat de către un membru al juriului.

Finala Selecției Naționale va avea loc duminică, la Sala Polivalentă din București și va fi transmisă în direct și în exclusivitate la TVR 1, TVR Moldova, TVRi, TVR HD și online, pe TVR+, de la ora 20.30.

Sub sloganul „Dare to dream”, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai. La ediția cu numărul 64 a competiției muzicale, alături de România s-au mai înscris 41 de țări.
Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta Israelului, Netta, cu piesa „Toy”.

Credit foto: Daniel Kaminsky

Recitalul susținut de Netta este realizat cu sprijinul:
Ambasadei Israelului în România
Fundației Magna Cum Laude Reut
TUBORG
Companiei Aeriene EL AL
Hotelului Minerva

Mulțumim Ford – mașina oficială a Selecției Naționale Eurovision România 2019

Eveniment realizat de
Televiziunea Română în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin ARCUB .

Lasă un răspuns