Harnaaz Sandhu din India este Miss Univers 2021

 

Harnaaz Sandhu din India a câştigat titlul Miss Univers 2021, la finalul concursului controversat de anul acesta care a avut loc în sudul Israelului, informează CNN.

În discursul ei pe scenă, Sandhu a însemnat tinerii să conştientizeze că sunt „unici şi asta vă face frumoşi”.

„Încetaţi să vă comparaţi cu alţii. Eu cred în mine şi din acest motiv sunt aici astăzi”, a spus ea în aplauzele publicului.

Ceremonia a avut loc în staţiunea Eilat, unde 80 de femei din întreaga lume au concurat pentru coroană. Duminică a fost ultima zi a competiţiei. Nadia Ferreira din Paraguay şi Lalela Mswane din Africa de Sud su ocupat locurile al doilea, respectiv al treilea.

Gazda a fost actorul Steve Harvey, care, la un moment dat, i-a cerut lui Sandhu că imite un animal, după ce a afirmat că a aflat că ea are această abilitate. Harvey a fost criticat online pentru că a evidenţiat-o prin această solicitare considerată nepotrivită.

Harnaaz Sandhu a părut amuzată de cerinţă şi a imitat o pisică.

La sesiunea de întrebări şi răspunsuri, când Sandhu ajunsese în top 5, a profitat de ocazie pentru a vorbi despre schimbarea climei.

„Este momentul să acţionăm şi să vorbim mai puţin. Prevenţia şi protecţie sunt mai bune decât regretul şi refacerea”, a declarat ea.

După ce a fost anunţată câştigătoare, ea a sărbătorit pe scenă alături de celelalte concurente şi a strigat către camera de filmat „Chak de Phatte India”, exclamaţie care se traduce „Să facem asta, India!”.

Concursul de anul acesta a fost al doilea organizat în era Covid. Graniţele Israelului urmau să fie deschise turiştilor vaccinaţi înaintea principalului eveniment, ceea ce ar fi permis multor fani să participe. Însă din cauza creşterii numărului de cazuri şi a variantei omicron, Guvernul israelian a închis graniţele străinilor cu două săptămâni înainte.

Una dintre concurente, Miss Franţa, a fost testată pozitiv înainte să ajungă în Israel şi a fost nevoită să stea în carantină, işind la timp pentru faza preliminară, vineri.

Numeroşi critici au cerut boicotarea concursului, din motive politice, aşa cum a fost cazul altor evenimente găzduite de Israel.

Guvernul sud-african şi-a retras sprijinul şi i-a cerut lui Mswane să renunţe, din cauza modului în care Israelul tratează palestinienii, numindu-l „apartheid”, acuzaţie pe care Israelul a negat-o vehement. Însă Mswane, cu sprijinul organizaţiei Miss South Africa, a ales să călătorească şi să concureze.

Mai multe voci, inclusiv Miss Israel, Noa Cochva, au spus că Miss Univers nu trebuie să aibă legătură cu politica.

Lasă un răspuns

RSS
Follow by Email