Scena Nativităţii, interzisă la primăria localității Béziers din Franța

Crăciunul vine în fiecare an, dar nu oriunde. Cel puţin în Franţa, unde primarul unei localităţi din sudul ţării este somat să mute o scenă a Naşterii Domnului amplasată în primărie.

Asta pentru că încalcă legea separării bisericii de stat. Este al doilea an consecutiv când primarul e somat în justiţie din această cauză.

Primarul localității Béziers din Franța, Robert Ménard este cunoscut pentru tenacitatea pe care o arată atunci când trebuie să-și susțină ideile. Și anul acesta a decis amplasarea scenei care reprezintă Nașterea Domnului la Primărie.

Tribunalul a hotărât că locul acesteia nu e acolo, pentru că este vorba despre o instituție publică și că trebuie mutată. Și, mai mult decât atât, că primarul nu respectă principiul secularismului Republicii Franceze.

Deși știe foarte bine ce înseamnă separația puterilor în stat, Robert Ménard se ambiționează să amplaseze scena la Primărie.

El are la dispoziție 48 de ore să se supună deciziei Tribunalului. În caz contrar, riscă să se aleagă cu o amendă de 2000 de euro pentru fiecare zi de întârziere.

Burger King va reveni în România în 2019

La şase ani după ce a ieşit de pe piaţa noastră, celebra companie mai are un singur magazin în ţară, dar în aeroport. 

Burger King va reveni în România, după ce a semnat un acord cu dezvoltatorul de restaurante AmRest, cu sediul în Polonia.

Reţeaua Burger King va fi extinsă, de asemenea, şi în Polonia, Cehia, Slovacia şi Bulgaria.

„Acest acord stabileşte un nou punct de referinţă în implementarea strategiei de creştere a Burger King în regiune.

Avem o viziune clară asupra dezvoltării brandului şi suntem cu adevărat încântaţi de oportunităţile oferite de AmRest”, a declarat Alan Laughlin, preşedintele pentru reţeaua Burger King din cadrul AmRest.

c’mon, throw your doggo a bone. get a FREE treat when you order the Whopper + Dogpper combo through DoorDash, PLUS FREE delivery on first-time orders of $10 or more using the code DOGPPER. see details: drd.sh/7pDRcM/

Publicată de Burger King pe Miercuri, 28 Noiembrie 2018

„Credem cu tărie că angajamentul nostru de a creşte brandul va crea o valoare deosebită pentru clienţii noştri şi pentru cei interesaţi şi că va contribui la consolidarea poziţiei de lider a AmRest în Europa Centrală şi de Est”, a adăugat el.

Burger King a avut anterior mai multe restaurante pe piaţa locală, care au fost însă închise treptat, ultimele în 2012.

În prezent, Burger King mai operează un singur magazin în România, în interiorul Aeroportului Henri Coandă, care poate fi vizitat numai dacă vă luaţi un bilet de avion.

AmRest operează 40 de restaurante Burger King în Polonia, 14 în Cehia, 2 în Slovacia şi 1 în Bulgaria.

Cinci școli și licee din București au fost pictate în cadrul proiectului "Educație prin Artă"

Timp de două săptămâni, cinci școli și licee din Sectorul 1 din București au intrat pe mâna artiștilor de street art, care au înfrumusețat pereții exteriori ai clădirilor prin picturi ce au legătură cu educația.

Pornind de la numele proiectului “Educație prin artă”, artiștii au pus în scenă picturi vesele și semnificative pentru școlari și liceeni. Mai precis, deși diferite, fiecare desen reprezintă “evoluția și conexiunea umană”.

Astfel, de la picturi cu scriitori (Alexandru Vlahuță și Goethe), cărți, până la imagini despre legăturile dintre oameni, elevii din Colegiul Tehnic Grivița, Colegiul Goethe, Liceul Al. Vlahuță, Școala Gimnazială nr. 192 și Școala Gimnazială nr. 175 se bucură de imagini colorate care le stimulează creativitatea chiar de la intrarea în școală.

Organizat de Primăria Sectorului 1 aMunicipiului București prin Centrul Cultural al Sectorului 1 și Asociația pentru Educație, Dezvoltare și ImplicareaTineretului (EDIT), proiectul “Educație prin Artă” a reușit să unească artiștiistradali cu instituțiile publice pentru înfrumusețarea a cinci locuri în carese pun bazele educației viitoarei generații.

Prima ediţie a Bucharest Arts and Public Space Festival începe în data de 15 decembrie

Artişti din România, Germania, SUA şi Belgia sunt invitaţi să ofere o reprezentare contemporană a spaţiului urban, pornind de la patrimoniul cultural existent - monumente, statui, parcuri şi grădini din Bucureşti, prin dezvoltarea şi prezentarea de creaţii artistice - performance-uri, instalaţii şi ateliere - la prima ediţie a Bucharest Arts and Public Space Festival care începe pe 15 decembrie. 

"Creşterea dinamicii sociale, respectiv a mobilităţii persoanelor şi a noilor comunităţi urbane contemporane aduce cu ea o lipsă de cunoaştere a ceea ce oraşele noastre oferă, istoria acestora şi potenţialul lor pentru fiecare locuitor sau turist. Artişti din România, Germania, SUA şi Belgia sunt invitaţi să ofere o reprezentare contemporană a spaţiului urban, pornind de la patrimoniul cultural existent - monumente, statui, parcuri, grădini, prin dezvoltarea şi prezentarea de creaţii artistice - performance-uri, instalaţii, ateliere, în cadrul primei ediţii Bucharest Arts and Public Space Festival, 2018", declară Andreea Căpitănescu, director artistic 4Culture.

"Duet-C Eliade", de artistul belgian Roel Heremans

Sâmbătă şi duminică (15 - 16 decembrie), de la ora 19.00, în "Duet-C Eliade", artistul belgian Roel Heremans creează adevărate experienţe mentale coregrafice. Heremans foloseşte modele arhitecturale specifice pentru a crea spaţii temporare în care sunetul stimulează procesele gândirii şi schimbă percepţia vizuală. Heremans investigheză opera filozofică târzie a lui Mircea Eliade şi dezvoltă o coregrafie imaginară interactivă participativă.

Oraşul este pus în valoare de prezenţa sonoră a corpului-obiect, observator critic al evenimentelor şi  trecerii timpului, în instalaţia video-sound "Corp şi arhitectură în spaţiul urban", semnată de Maria Balabaş şi Andreea Căpitănescu.

Voci din arhiva Radiodifuziunii Române, publicate de Editura Casa Radio este o instalaţie sonoră  performativă pentru realizarea căreia Maria Balabaş a căutat în texte şi timbruri vocale un fir narativ, un element comun - o frază, ori un vers, ori o amintire. Performance-ul s-a născut din toate aceste întâlniri şi voci aduse împreună: Ana Blandiana, Eugen Ionesco, Nina Cassian, George Coşbuc, George Bacovia, Alexandru Phillipide, Henriete Yvonne Stahl, Ion Caraion, Maria Banuş, Mariana Marin, Şerban Foarţă, Mihail Sadoveanu etc.

"The Exchange", de Michael Douglas Kollectiv & Dana Caspersen

Luni, la Galeria Galateca, Michael Douglas Kollectiv & Dana Caspersen invită publicul să participe la o nouă formă de explorare a întrebării: "Cum influenţăm noi, ca indivizi, nivelul violenţei în lume?". În "The Exchange", participanţii se mişcă în spaţiul de acţiune, spaţiu ce este adus la viaţă prin mişcările lor şi este conturat prin experienţele şi convingerile acestora. Performance-ul se foloseşte de acţiuni fizice simple, precum mersul, gesturile şi imaginaţia, folosite ca instrumente de schimb pentru angrenarea în această cercetare colectivă.

Sergiu Matiş, artist român care performează la Berlin, prezintă pe 18 decembrie, la WASP Working Art Space and Production, solo-ul "Nocturne for broken vocal cords". Alăturându-se romanticilor în fascinaţia lor pentru întuneric şi noapte, imitând natura şi flirtând cu folclorul, aceste nocturne sunt construite din blocuri masive de zgomot (noise) acustic şi motoric, precum şi din o abundenţă de texte reciclate, strigate sau recitate în mare viteză. Instrumentele coregrafice aplicate mişcării şi vocii fac posibilă navigarea prin multitudinea de mişcări şi sunete, sprijinând haosul într-un mod coerent.

În "Listening to Sculptures", instalaţie foto-video prezentată miercuri, 19 decembrie, de la 19.30, la WASP - Working Art Space and Production, Călin Dan şi Iosif Király (subREAL) adoptă postura a doi reporteri înarmaţi cu microfon, căşti şi cameră video, care interoghează monumente figurative de for public. Dimensiunea performativă caracteristică întregului proiect "Interviewing the Cities" este exacerbată în cadrul acestei serii, care pune într-o lumină critică atât sculptura de for public, cât şi poziţia dominantă a mass-mediei în cultura contemporană.

În instalaţia prezentată la WASP, "subREAL" aduce în atenţie procesul care a stat la baza realizării fotografiilor, prezentând variante de lucru alături de piese care de-a lungul anilor au devenit iconice, dar şi câteva imagini de making off, fotografii documentând procesul fotografierii.

Proiectul "2565 main [Relative Position]", producţie 4Culture şi WASP Studios, reprezintă o colaborare între artistul Ciprian Ciuclea şi compozitorul Cătălin Creţu şi este gândit ca un spaţiu multimedial în care o proiecţie video principală, de mari dimensiuni, pe 3 canale, este combinată cu o a patra dimensiune interactivă, unde o cameră video preia dinamica publicului şi modifică în timp real sunetul generat. Instalaţia va fi prezentată la WASP, miercuri, 19 decembrie, începând cu ora 19.30.

În cadrul festivalului va mai fi prezentată o selecţie de instalaţii multimedia produse de Asociaţia 4Culture şi WASP Studios în 2018, şi va fi organizat un workshop de design contemporan coordonat de Simina Filat, designer, recent premiată în cadrul Galei Uniunii Artiştillor Plastici din România, la secţiunea design. Workshop-ul este dedicat elevilor şi se va desfăşura în studioul artistei.

Evenimentele festivalului au intrarea liberă.

YouTube a eliminat 58 de milioane de clipuri, 1,67 milioane de canale şi câteva sute de milioane de comentarii în Q3 2018

YouTube a făcut public aşa-numitul raport al transparenţei pentru al treilea trimestru al acestui an şi, pentru prima oară, a numit şi cauzele care au dus la ştergerea unei cantităţi masive de conţinut. 

În perioada iulie - septembrie 2018 au fost şterse de pe YouTube în total 58 de milioane de clipuri video.

7,8 milioane au fost eliminate pentru că au contravenit politicilor oficiale ale site-ului, iar restul de peste 50 de milioane au dispărut ca urmare a ştergerii unui număr de 1,67 de milioane de canale.

Din cele 7,8 milioane cele mai frecvente motive pentru ştergere au fost spam-ul sau înşelătoria (72%), îngrijorări privind siguranţa copiilor (10,2%) şi nuditate ori conţinut sexual (9,9%).

Pornografia, violenţa, spam-ul, discursul ofensator şi cyberbullying-ul au fost motivele principale care au dus la eliminarea în aceeaşi perioadă a peste 1,6 milioane de canale care conţineau peste 50 de milioane de clipuri video.

Din octombrie 2017, de când YouTube a început să publice aceste rapoarte, au fost şterse 31 de milioane de clipuri, exceptând trimestrul vizat de cel mai nou raport - ceea ce arată o creştere a numărului de conţinut eliminat de pe YouTube.

Cea mai probabil cauză pentru această escaladare este exigenţa în creştere a YouTube, care are nevoie de conţinut de o calitate cât mai ridicată pentru a fi asociat cu brandurile care cumpără reclamă.

Din cele 7,8 milioane de clipuri eliminate independent de canalele şterse, 81% au fost identificate de algoritmii artificiali folosiţi în acest scop. Conţinutul marcat de algoritm este apoi verificat de unul din cei câteva zeci de mii de moderatori.

În aceeaşi perioadă, au fost şterse şi peste 224 de milioane de comentarii pentru cam aceleaşi motive pentru care au fost eliminate şi clipurile video respectiv canalele.

Interesant este că 99% din comentarii au fost depistate de algoritmi. Google nu oferă o explicaţie suplimentară în acest caz, însă cel mai probabil moderatorii nu sunt implicaţi aproape deloc în acest caz, pentru care YouTube se bazează aproape exclusiv pe algoritmi. Moderatorii doar verifică cazurile marcate de algoritm şi i-au decizia de ştergere sau menţinere a comentariilor.

"REGELE VALSULUI", ANDRÉ RIEU SUSȚINE PATRU CONCERTE PE SCENA BT ARENA DIN CLUJ-NAPOCA

Celebrul violonistAndré Rieu va susţine cel de-al patrulea concert, la BT Arena din Cluj-Napoca, pe 7 aprilie 2019, după ce cererea de bilete pentru primele trei concerte programate în zilele de 4, 5 și 6 aprilie a înregistrat un nou record în rândul evenimentelor concertistice din România.

Solicitările permanente, mesajele șientuziasmul publicului l-au convins pe André Rieu, și pe membrii echipei sale,să facă toate demersurile necesare pentru a le onora și pentru a le răsplătiîncrederea.  

Astfel, de pe 4 și până pe 7 aprilie, sărbătoarea bucuriei și a muzicii interpretate de celebrul violonist André Rieu și de muzicienii Johann Strauss Orchesta, va uni peste 25.000 de oameni și va răsuna în inima Transilvaniei.

Regele valsului îi va încânta pe toți cei prezenți cu un spectacol excepțional cuprins în cadrul tunerului mondial 2019.

”Salut prieteni! Ne aflăm în Londra, unde tocmaiam susținut concertul de Crăciun și sunt foarte, foarte încântat să anunț că vom susține patru concerte în țara voastră atât de frumoasă, în România! Ne revedem curând!”, le-a transmis violonistul fanilor din România, prin intermediul unui nou mesaj video.

Mesajul video este disponibil aici: https://youtu.be/4v8gdQyCK9A

Biletele pentru cel de-al patrulea concert au fost puse în vânzare la prețuri ce pornesc de la 200 lei, atât online pe www.eventim.ro și www.andrerieu.com, precum și la magazinele partenere Eventim, din toată țara: Orange, Vodafone, Germanos, Librăriile Cărturești și Humanitas, magazinele Carrefour, benzinăriile OMV și la casa de bilete din Iulius Mall Cluj-Napoca.

Concertele lui André Rieu sunt ca un foc deartificii al emoțiilor. Cu peste 100 de concerte pe an, André Rieu livreazăpublicului divertisment total cu melodii celebre, romantice, înțesate cunumeroase surprize, umor și soliști internaționali de primă clasă. Împreună cucei 60 de muzicieni, membrii orchestrei sale Johann Strauss, cea mai mare orchestră privată din lume, carismaticul artist de origine olandeză susțineturnee în întreaga lume de peste 30 de ani.

Peste 40 de milioane de CD-uri și DVD-urivândute, de 30 de ori numărul 1 în topurile internaționale și 500 de discuri deplatină îl fac pe André Rieu un adevărat "maestru al mulțimii", titrează cu extaz New York Times.

Videoclipurile publicate pe contul său de YouTube au atins până acum peste un miliard de vizionări și peste 3.7 milioane de fani îl urmăresc pe RegeleValsului pe Facebook.

În luna iulie a acestui an, André Rieu și-a susținut concertele fantastice anuale, în aer liber, în orașul său natal din Olanda, Maastricht.

Pentru prima dată, timp de 13 seri, mai mult de 15.000 defani din peste 80 de țări au luat parte la concertele sale extraordinare de laVrijthof.

AndréRieu este căsătorit de peste 40 de ani și locuiește, alături de soția sa Marjorie, într-un castel romantic, ce se presupune căa aparținut lui D'Artagnan, unul dintre cei trei mușchetari, construit în anul 1452 în orașul său natal Maastricht din Olanda. 

Cei doi au împreună doi fii și cinci nepoți.

Concert Tom Jones la Cluj-Napoca in 2019

Concert Tom Jones la Cluj-Napoca in 2019
Sir Tom Jones va canta pentru prima data in Transilvania! Artistul britanic vine in Romania pentru a incanta publicul din Cluj pe 26 iunie la Sala Polivalenta BT Arena cu cele mai cunoscute hit-uri: It`s Not Unusual, Kiss, Delilah, I`ll never fall In Love Again si If I Only Knew. Pe langa aceste cantece, Tom Jones va interpreta noi piese de pe cele mai recente albume: Long Lost Suitcase, Spirit In The Room si Praise & Blame.Biletele s-au pus in vazare pe iabilet.ro si in reteaua iabilet.ro/retea.

Nu scapa acum cele mai bune locuri!

CUMPARA BILETE

Sir Tom Jones este un artist complet, care a explorat multe genuri muzicale si preferintele unui public la fel de divers si eclectic.

Cu o cariera muzicala de peste cinci decenii, Tom Jones este o forta in lumea muzicala, castigand admiratia criticilor atat pentru show-urile live desavarsite, cat si pentru cele peste 40 de albume inregistrate.

De-a lungul carierei, Tom Jones a castigat numeroase distinctii muzicale, iar in 2006 a fost investit la rangul de cavaler de catre regina Marii Britanii, fiind invitat sa concerteze la Palatul Buckingham cu ocazia celebrarii Jubileului de Diamant. 

Anul 2010 a marcat lansarea albumului "Praise & Blame", ce contine exclusiv cantece inregistrate live in celebrul studio al lui Peter Gabriel.

Albumul este o intoarcere la origini si a fost produs de Ethan Johns (Kings of Leon, Ryan Adams, Ray LaMontagne, Laura Marling, Paolo Nutini). In anul 2012 a urmat lansarea albumului "Spirit In The Room", cu piese scrise de muzicieni celebri, precum Richard Thompson, Leonard Cohen, Paul Simon sau Paul McCartney, rezultand un mix de naturalete, simplitate si muzica soul. 

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Beraria H, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet si pe terminalele Selfpay din toata tara la urmatoarele preturi:

Seating TEREN VIP       - 427.5 lei + taxe - pret final 475 lei
Seating TRIBUNE 1       - 355.5 lei + taxe - pret final 395 lei 
Seating TEREN PREMIUM - 310.5 lei + taxe - pret final 345 lei 
Seating TRIBUNE 2       - 256.5 lei + taxe - pret final 285 lei
Seating TRIBUNE 3       - 202.5 lei + taxe - pret final 225 lei 
Seating TRIBUNE 4       - 130.5 lei + taxe - pret final 145 lei 

Pentru detalii suplimentare despre turneu, puteți vizita site-ul oficial al artistului: www.tomjones.com.Un eveniment Emagic