Primăria Parisului a interzis consumul de alcool pe malurile Senei

 

Francezii nu mai su voie să consume alcool pe malurile Senei, a decis Primăria pariziană.

Decizia a fost luată după ce francezii au sărbătorit ieșirea din izolare cu bere și șampanie.

Grupurile de petrecăreți nu purtau nici măști și nici nu păstrau distanța de siguranță, așa că a fost nevoie de intervenția poliției.

Acum, municipalitatea a interzis și vânzarea de băuturi alcoolice în preajma Senei.

Windows 10 la 11€ şi suita Office la 16€ doar în promoţia verii de la CDKeyoffers.com

Sistemul de operare Windows este unul dintre cele mai utilizate sisteme de operare la nivel mondial şi apreciat de foarte mulţi utilizatori - atât pentru tool-urile utile pe care le pune la îndemână cât şi pentru versatilitatea de care dă dovadă atunci când se lansează noi versiuni actualizate.

Odată ce aţi achiziţionat o versiune de Windows nouă, aceasta trebuie şi activată pentru a accesa complet funcţiile şi beneficiile ce vin odată cu instalarea acestuia.

Există mai multe modalităţi de a activa programele Windows şi suitele Office pe calculatorul dumneavoastră, pe care le puteţi găsi online atunci când daţi o simplă căutare pe internet. Însă trebuie să fiţi foarte atent atunci când alegeţi, deoarece varianta ce poate părea potrivită la început, poate să aducă ulterior mai multe probleme.

Puteţi să pastraţi calculatorul în siguranţă şi curat folosind key-uri cu licenţă precum cele oferite de magazinul online CDKeyoffers.com

În cadrul acestui magazine online veţi găsi cele mai bune variante de software-uri de care aveţi nevoie atunci când vă doriţi un sistem curat, la cele mai bune preţuri.

Promoţiile actuale sunt chiar aici:

Microsoft Windows 10 Pro OEM CD KEY GLOBAL  12.94€

Windows 10 Enterprise LTSC 2019 CD Key Global  15.26€

Microsoft Windows 10 Pro OEM CD-KEY GLOBAL(2 PC) 19.06€

Microsoft Windows 10 Home OEM CD KEY GLOBAL 11.34€

Office2016 Professional Plus CD Key Global  23.49€

Windows10 PRO + Office2016 Professional Plus CD Keys Pack  31.34€

windows 10 Home + office 2016 Pro - Bundle  27.86€

Microsoft Office Home And Student 2019 CD Key 27.34€

Microsoft Office 365 Account Global 1 Device 16.07€

Microsoft Office 2019 Professional Plus CD-KEY (1PC) 42.07€

Windows 10 Pro + Office 2019 Pro - Bundle 48.87€

Windows 10 Home + Office 2019 Pro - Bundle 50.25€

Microsoft Windows 10 Home OEM Scan CD Key Global14.39€

Mai mult decât atât, folosind codul promotional “AD20” atunci când faceţi achiziţia, veţi beneficia de un discount suplimentar de 20%

Activatorii de programe sunt printre cele mai la îndemână variante găsite deoarece: sunt gratis, se descarcă şi se instalează uşor accesând datele computerului dumneavoastră şi se resetează singuri după o anumită perioadă.

Acest tip de activatori sunt de multe ori ilegali, nesiguri din punctul de vedere al protecţiei datelor şi fişierelor şi de multe ori nu au nicio relaţie cu corporaţia Microsoft.

Vă puteţi pune în pericol computerele prin utilizarea acestor tool-uri deoarece aceste aceste aplicaţii de multe ori necesită dezactivarea antivirusului.

Acest lucru va conduce la neprotejarea sistemului PC-ului şi vor fi şanse foarte mari ca acesta să se infecteze cu malware şi să devină vulnerabil în faţă PUP-urilor.

Mecanismele de activare de acest tip pot fi folosite pentru a deschide backdoor-urile sistemului ca să atragă mai multe programe maliţioase sau ameninţări mai slabe, precum adware – afişarea de reclama intruzive sau redirecţionarea către site-uri cu conţinut nedorit.

CDKeyoffers.com este un magazin online specializat în furnizarea unei selecţii de coduri digitale pentru cele mai recente produse software apărute şi nu numai. Preţul este imbatabil iar livrarea se face instant prin sistemul automatizat online.

Cu 10 ani de experienţă, portofoliul de produse este foarte vast – variind de la key-uri pentru software-uri şi suitele Office, carduri PlayStation Network şi jocuri PC.

Opţiunile de plată sunt multiple iar livrarea se face digital şi rapid.

În cazul în care întâmpinaţi probleme, CDKeyoffers pune la dispoziţie clienţilor săi opţiunea de Livechat 24/7 pentru soluţionarea rapidă a neclarităţilor.

Poliţista de frontieră care salvează sute de copii şi bătrâni nevoiaşi

 

 

Simona Şuhan, o poliţiştă de frontieră din judeţul Botoşani, se dedică de 16 ani ajutorării familiilor sărace. A pus pe picioare câteva campanii umanitare de mare amploare, fiind premiată recent de ministrul de Interne Marcel Vela.

Simona Şuhan este o botoşăneancă de 36 de ani care lucrează la Poliţia de Frontieră. De aproape 16 ani patrulează pe frontierele nordice ale României, în judeţele Iaşi şi Botoşani. După fiecare misiune, de cele mai multe ori istovitoare, se întoarce acasă, îşi îmbrăţişează fiica de 7 ani, lasă uniforma la garderobă şi se apucă din nou de treabă. În timpul liber, Simona Şuhan se ocupă cu acţiunile umanitare.

Pe scurt, ajută cum poate oamenii nevoiaşi, în special copiii şi bătrânii. De la simple pachete cu mâncare date săracilor din satele de frontieră, Simona Şuhan a ajuns să organizeze campanii umanitare de amploare, ajutând sute de bătrâni şi copii. Mai mult decât atât a ajuns să servească drept model inspiraţional pentru oamenii din jurul său, declanşând un adevărat val de fapte bune în satele sărace ale Botoşaniului.

Poliţista de frontieră a schimbat în numai câţiva ani destinele şi viaţa multor familii, salvându-i şi ajutându-i să revină pe linia de plutire. Pentru acţiunile sale umanitare, mai ales cele din perioada de pandemie, Simona Şuhan a fost evidenţiată de ministrul Internelor, Marcel Vela.

„Fac asta de când mă ştiu“

Simona Şuhan este originară din Dorohoi, cel de-al doilea municipiu al judeţului Botoşani, un orăşel mic şi sărac. A urmat studii de specialitate, devenind asistent medical generalist. Totodată, a fost voluntar al Crucii Roşii, tocmai pentru a participa cât mai mult la acţiuni umanitare. De multe ori, dădea din ce avea nevoiaşilor pe care-i întâlnea cu diferite ocazii. „Fac asta de când mă ştiu. Mie mi-au plăcut mereu copiii şi, totodată, m-au impresionat cazurile de copii săraci. Am crezut mereu că acei copii pot avea un viitor, pot răzbate dacă sunt ajutaţi“, spune Simona Şuhan.

Acum aproximativ 16 ani, Simona a reuşit să se angajeze la Poliţia de Frontieră. Primul post al fost în judeţul Iaşi. Nici bine nu s-a angajat că a început să-şi coopteze colegii în tot felul de campanii umanitare. Prima dată cu ocazia sărbătorilor pascale. „Am pus mână de la mână, am cumpărat cozonaci, ouă roşii, pască şi am împărţit. Noi am vrut să fim mai discreţi. Să oferim şi atât“, spune botoşăneanca.

Cu rucsacul cu mâncare pe fâşie  

A fost însă doar începutul. Simona a fost trimisă pe frontieră, la sectorul de la Bivolari. Acolo, tânăra a luat contact cu sărăcia lucie din satele de pe malurile Prutului. A fost mişcată de copiii desculţi şi flămânzi. Imaginile crunte ale puştilor care vindeau urzici au marcat-o. În fiecare zi, umplea, cu banii din salariu, rucsacul cu alimente şi le ducea nevoiaşilor.

„Am rămas şocată cum am văzut copilaşi din satele de pe Valea Prutului care nu aveau ce să pună pe masă. Ca să cumpere o pâine culegeau urzici. Efectiv am văzut copii de 3 ani care culegeau urzici şi apoi veneau la marginea drumului să le vândă. De aceea, veneam totdeauna cu rucascul plin de mâncare la mine“, spune botoşăneanca.

Observând că nu-i poate ajuta suficient pe copii, a început să ceară ajutor. „Am vorbit cu prietene, cu toţi cei pe care-i cunoşteam, şi-i rugam să meargă să ajute. Îi rugam să meargă la faţa locului să vadă în ce condiţii stăteau oamenii aceia“, spune poliţista. A fost doar începutul. După 10 ani de lucru pe frontieră la Iaşi, Simona a decis să revină acasă.

„Haideţi cu mine, să găsim o soluţie“  

Simona Şuhan s-a transferat la Poliţia de Frontieră Botoşani. Şi-a dorit ca fiica ei să fie mai aproape de bunici. Practic s-a întors acasă, la Dorohoi. De aici a continuat munca pe frontieră. „N-am putut niciodată să fiu indiferentă. Sunt mulţi oameni necăjiţi, bolnavi, fără nicio şansă. Eu nu pot să stau aşa, şi să nu fac nimic. Am continuat acţiunile umanitare şi aici. La Dorohoi, fiind acasă, cunoşteam mai multă lume. În felul acesta am reuşit să adun mai mulţi parteneri de fapte bune. Am mobilizat prieteni, cunoscuţi, oameni cu magazine, toţi cei care puteau ajuta. Îi chemam cu mine când auzeam de o familie necăjită, de un copil cu probleme. Le spunem «Haideţi cu mine, să găsim o soluţie!». Aşa am început“, precizează poliţista de frontieră.

Văzând că apelurile sale au succes, Simona Şuhan a început să lucreze intensiv la campaniile umanitare. A început să posteze pe reţelele sociale diferite cazuri despre care auzea sau pe care le descoperea în misiunile sale.

După ce aduna suficienţi oameni dispuşi să ajute familiile aflate în necaz, pleca împreună cu binefăcătorii la faţa locului pentru a dona mâncare, haine sau alte lucruri necesare. A ajutat o mamă bolnavă de cancer, copii care aveau nevoie de operaţii sau chiar colegi care aveau nevoie de sânge.

  Case construite pentru săraci 

„Lumea a văzut ce distribuiam. Mai întrebam din om în om şi am început să ajut familii în mod direct. Lumea mergea cu mine la faţa locului, donam şi eu, donau şi ei, haine, alimente, orice se putea, numai să ajutăm. Şi aşa au început să ia amploare acţiunile umanitare de la Dorohoi.

Am început să deschid pagini de Facebook pentru diferite cazuri. De exemplu, a fost o mamă bolnavă de cancer, avea şi copii bolnavi. Apoi am mai ajutat un coleg de la Iaşi, cu o fetiţă bolnavă de cancer. Am reuşit, tot aşa cu o pagină făcută pentru ea, cu distribuiri, să strâng banii pentru operaţia la o clinică din România. Banii se duceau direct în contul lor. Mă simt fericită fiindcă fetiţa a reuşit să se facă bine“, spune poliţista de frontieră.

Tânăra a început şi o colaborare cu un tânăr de la ţară care a pus pe picioare un grup civic. Este vorba despre Daniel Câşlariu, cel care a fondat în urmă cu un an Asociaţia „Grup Civic“.

Alături de Câşlariu, Simona Şuhan a reuşit să ajute la ridicarea unei case pentru o familie de bătrâni care-şi creşteau strănepoţii abandonaţi de părinţi. „Am hotărât cu Daniel Câşlariu să pun umăr de la umăr şi să le facem o casă, pentru că ei stăteau într-o baracă. Casa este aproape finalizată. Este o colaboare frumoasă cu Daniel, putem ajuta mulţi oameni“, spune botoşăneanca.    Totodată, poliţista de frontieră a reuşit să reabiliteze şi casa unui tată bolnav de cancer care-şi creştea copiii într-o construcţie dărăpănată. A reuşit să le cumpere şi obiectele electrocasnice de care aveau nevoie.

Campania „Ajută un bunic“  

Campania umanitară care-a adus-o în atenţia autorităţilor centrale a fost însă cea numită „Ajută un bunic“. Demarată în plină pademie de COVID-19, campania propune ajutorarea bătrânilor săraci, care nu pot ieşi din casă şi nu au bani de alimente. „Am solicitat ajutorul oamenilor şi oamenii au vrut să se implice în mod direct.

Campania este de mare amploare. Noi le dăm o adresă, se duc acolo, fac cumpărături, cu mănuşi, cu măşti. Sună bunicii, îi întreabă de ce au nevoie, le fac cumpărăturile, de multe ori cu banii proprii, fiindcă sunt bunici care nu-şi permit, cu pensii foarte mici sau cu ajutoare sociale. Iniţial, ne-am propus să ajutăm 50 de bunici. În cele din urmă, am reuşit să ajutăm 100 de bunici şi încă 25 de familii care aveau nevoie de ajutor“, explică Simona Şuhan.

În paralel, poliţista de frontieră a reuşit să strângă pentru nevoiaşi, de Paşte, peste 1.500 de ouă roşii, 2.500 de pâini şi cozonaci. Toate au fost împărţite cu ajutorul voluntarilor. De altfel, în urma acţiunilor umanitare susţinute, Simona Şuhan, la sfârşitul lunii martie, a primit o diplomă de recunoaştere din partea Ministerului de Interne, fiind evidenţiată de ministrul de Interne, Marcel Vela, într-o videoconferinţă.

Poliţista de Frontieră a ajuns deja un model inspiraţional în Botoşani. Foarte mulţi oameni au început să doneze fie familiilor nevoiaşi de care aud, fie celor despre care Simona Şuhan scrie pe Facebook.

„Am preferat puterea exemplului. Lumea care vede ce fac se implică şi putem, astfel, fi folositori. Mă bucur enorm că tot mai mulţi oameni se alătură. Cred că aşa putem să-i ajutăm să răzbească pe copiii sărmani, mai ales“, spune Simona Şuhan.

sursa: adevarul

Dr. Anthony Fauci, previziune sumbră: „Nu este practic nicio şansă“ ca noul coronavirus să fie eradicat

 

Medicul american Anthony Fauci a declarat într-un interviu că „nu există practic nicio şansă” ca virusul care cauzează boala Covid-19 să fie eradicat - scrie Mediafax.

Medicul Anthony Fauci, nr. 1 în sistemul de sănătate publică din SUA, a spus, pentru NBC Sports, că din cauză că SARS-CoV-2 este atât de contagios şi se răspândeşte cu atâta uşurinţă în rândul oamenilor fără simptome, riscurile de a organiza evenimente sportive cu mulţi spectatori ar fi imense pentru oameni, potrivit Business Insider - arată Mediafax.

Fauci a comparat noul coronavirus cu epidemia de SARS, din 2003. Acea boală, sindromul respirator acut sever, este cauzată de un alt coronavirus, care este genetic asemănător cu noul virus, însă cel din urmă se răspândeşte foarte rapid.

„Spre deosebire de virusul SARS, din 2002, când am avut 8.000 de oameni infectaţi şi aproape 800 de decese, atunci virusul a fost eliminat prin măsuri bune aplicate în sănătatea publică prin simplul fapt că nu a mai fost transmis de la o persoană la alta”, a declarat Anthony Fauci.

Peste 4 milioane de persoane au fost confirmate până acum cu noul coronavirus, iar peste 80.000 de oameni au murit din cauza acestuia.

„Se transmite aşa uşor încât este răspândit în toată lumea, astfel că şi în condiţiile în care controlăm noi cu succes infecţiile din ţara noastră, iar numărul acestora scade dramatic în timpul verii, nu este practic nicio şansă ca virusul să fie eradicat”, a precizat Fauci.

„Vor fi infecţii în emisfera sudică, în Africa de Sud, în Argentina, sau alte locuri asemănătoare. Iar prin faptul că oamenii călătoresc, la nivel global, în fiecare zi, vor fi sute de mii de oameni care vor intra pe teritoriul SUA de peste tot, astfel că nu este nicio şansă să scăpăm de virus”, a declarat medicul.

SARS-CoV-2 este foarte contagios şi mai periculos decât gripa sezonieră, iar vaccinul, cel mai probabil, nu va fi disponibil când va începe epidemia de gripă.

Experţii cred că pentru a obţine vaccinul va dura între 12 şi 18 luni, în cele mai optimiste estimări.

Spania | Carantină de 14 zile pentru toate persoanele care vin din străinătate

 

Autorităţile spaniole au anunţat marţi că, începând cu 15 mai, va fi impusă o perioadă de 14 zile de carantină pentru toţi cei care vin din străinătate, informează TVE.

Ordinul a fost emis de Ministerul Sănătăţii şi va fi în vigoare pe parcursul stării de alertă şi al posibilelor prelungiri ale acesteia.

Cei plasaţi în carantină se vor putea deplasa doar pentru a merge la unităţi sanitare, pentru a cumpăra mâncare, medicamente sau bunuri de primă necesitate şi vor fi obligaţi să poarte măşti.

În Spania, Covid-19 a făcut 26.744 de victime. De la începutul epidemiei, aici au fost înregistrate 227.436 cazuri de contaminare.

În ultimele 24 de ore, au murit 123 de persoane diagnosticate cu noul coronavirus.

Portugalia | În ciuda restricțiilor de circulație, pelerinii merg la Fatima

 

În ciuda izolării generale și a restricțiilor de deplasare, cei mai fervenți credincioși din Portugalia au plecat în pelerinaj la Fatima. Tradiționala adunare, care are loc anual la 13 mai, a fost anulată pentru publicul larg. Slujbele din următoarele două zile vor fi transmise la televizor.

Unii pelerini au trecut peste apelul autorităților civile și al Bisericii și au pornit la drum. În ciuda anunțului că anul acesta, ceremonia de la Fatima se va desfășura dar fără pelerini prezenți la biserica dedicată Fecioarei Maria. Din nord în sudul țării armata a desfășurat 3500 de militari pentru a preveni aglomerările de oameni.

Atmosfera de la Fatima este departe de cea din anii trecuți când hotelurile erau rezervate cu mult timp înainte iar magazinele și restaurantele erau deschise. Azi, doar sunetul clopotelor mai sparge liniștea profundă care domină orășelul.

Fatima a devenit celebra după ce la 13 mai 1917, trei copii au declanșat un fenomen neobișnuit care a devenit unul de masă. Cei trei copii au vorbit despre Doamna din Lumina, despre minunea făcută de ea și de trei mesaje adresate oamenilor.

TEATRU ONLINE | ''De vânzare/For Sale'' de Gianina Cărbunariu, joi, de la ora 18.00, pe pagina de Facebook a Teatrului Odeon

 

Seria ''Marilor spectacole @Odeon'' continuă cu producţia ''De vânzare/For Sale'' de Gianina Cărbunariu, câştigătoare a Premiului UNITER în 2015, care va fi transmisă joi, de la ora 18,00, prin live streaming pe pagina de Facebook a Teatrului Odeon şi va fi disponibilă online şi pe canalul de YouTube până la ora 24,00.

Din distribuţie fac parte Alina Berzunţeanu, Antoaneta Zaharia, Marius Damian, Gabriel Pintilei, Alexandru Potocean, Gabriel Răuţă, Mihai Smarandache.

https://www.facebook.com/teatrul.odeon/videos/671989950028019/

Spectacolul a fost produs în cadrul proiectului "Hunger for trade", organizat de Deutsches SchauSpielHaus din Hamburg (Germania), în parteneriat cu teatre din Belgia (Koninklijke Vlaamse Schouwburg), Marea Britanie (Royal Exchange Theatre), Africa de Sud (South African State Theatre), Brazilia (Cia do Tijolo), India (Indian Ensemble Bangalore), Burkina Faso (Theatr'Evasion) şi Elveţia (Konzert Theater Bern). "Hunger for trade" este un proiect finanţat prin Programul Cultura al Uniunii Europene, se arată în comunicat.

Înregistrarea a fost realizată pentru arhiva teatrului.