România – Spania, la Euro 2018 de handbal feminin

România a cedat fără drept de apel în fața Olandei, 24-29, însă are încă șanse în să prindă un loc în semifinalele Euro 2018.

Marți, de la ora 19.00 (TVR 1), tricolorele evoluează cu Spania, formația care nu mai poate atinge primele două poziții din Grupa Principală 2.

Aflat la Nancy, acolo unde evoluează fetele, reporterul GSP Marian Ursescu 'a scanat' toate posibilitățile.

Cum ne calificăm în semifinale Victorii cu Spania și Ungaria – Calificare fără emoții.

Cel mai probabil de pe locul doi. Primul loc mai poate fi prins doar dacă Olanda pierde următoarele două partide; Victorie cu Spania, înfrângere cu Ungaria – Dacă rămânem la egalitate de puncte doar cu Ungaria suntem eliminați.

Dacă în ecuație intră Norvegia și/sau Germania, departajarea s-ar putea face la golaveraj, unde am putea sta mai bine în cazul unei înfrângeri la limită cu Ungaria; Victorie cu Ungaria, înfrângere cu Spania – România mai poate fi egalată la puncte doar de Germania sau Norvegia, adversare cu care stă mai bine la meciurile directe.

S-ar putea ajunge la egalitate în patru între România, Olanda, Germania și Norvegia, toate cu 6 puncte.

Situație în care am merge în semifinale! Există şi o variantă cinci echipe din grupa a doua principală ar termina cu acelaşi număr de puncte: 6. Olanda pierde ambele partide, cu Norvegia şi Germania, România câştigă cu Spania, dar pierde cu Ungaria. În același timp, Germania câştigă cu Olanda, Ungaria bate România în ultimul meci, iar Norvegia câştigă cu Olanda şi Spania. Totul s-ar stabili atunci la golaveraj.

Norvegia e echipa avantajată după victoria la scor cu Ungaria, 38-25, dar nici România nu stă rău. Grupa principala 2

1. Olanda 6p (+9) / 3 jocuri

2. România 4p (+8) / 3 jocuri

3. Germania 4p (+1) / 4 jocuri

4. Ungaria 4p (-9) / 4 jocuri

5. Norvegia 2p (+4) / 3 jocuri

6. Spania 0p (-13) / 3 jocuri

*Primele două clasate se califică în semifinale

Programul grupei Marți, 11 decembrie:

Spania – România (ora 19:00), Olanda – Norvegia (ora 22:00) Miercuri, 12 decembrie: Spania – Norvegia (ora 16:45), Ungaria – România (ora 19:00), Olanda – Germania (ora 22:00)

Martin Ambros – antrenor principal România:

„Vreau să o felicit pe Helle Thomsen si pe jucătoarele sale, au făcut un meci foarte bun. La începutul partidei ambele echipe au fost puțin anxioase, poate resimțind cele 3 zile de pauză.

E foarte greu sa joci împotriva Olandei, mai ales in situația de astăzi in care ele au condus aproape tot timpul pe tabelă. In cea de-a doua repriză asta a contat si mai mult, fiind foarte greu sa găsim soluții, iar în momentul în care le-am găsit portarul a reușit sa intervină.

Nu am jucat la același nivel ca până acum, insă cred că asta este o veste bună. Putem aborda altfel următoarele meciuri”.

„Nu deschidem telefoanele, laptopurile, rămânem noi ai noştri aici, cum am fost şi până acum.

Gândurile pozitive contează de la cei care cred cu adevărat în noi până la capăt” – Eliza Buceschi, golgheterul României la Euro 2018 de handbal feminin, 32 de goluri „Sunt supărată, tristă, frustrată, însă vreau să privesc înainte!

Avem două meciuri în urma cărora ne putem califica în semifinale. Stăm la mâna noastră şi putem să facem asta!” – Cristina Neagu Înaintea meciului direct, jurnaliştii de la AS au scris despre salariul pe care Cristina Neagu îl primeşte la CSM Bucureşti: Cristina Neagu a fost aleasă în trei ocazii diferite cea mai bună handbalistă a lumii şi este o stea a sportului românesc.

Este sportiva cu cel mai mare salariu din ţara ei, unde câştigă 300.000 de euro pe an la CSM Bucureşti, la fel ca fotbaliştii.

Handbalista s-a întors în ţara ei pentru a ajuta clubul finanţat de Primăria Bucureştiului să devină mai mare'. 

VIDEO FULL SHOW: Care au fost cele mai tari apariții de la British Fashion Awards 2018

Celebrităţile şi-au făcut simţită prezenţa la British Fashion Awards 2018, eveniment care a fost susţinut în Londra, fiind dedicate modei britanice.

Pentru prima oară, premiile din acest au onorat 100 de talente cele mai inovatoare și mai inspiratoare din întreaga lume, de la artiști de machiaj și modele la influenceri digitali și jurnaliști, votate de 2.000 de membri ai industriei modei.

Vedetele prezente pe covorul roșu au uimit cu ținutele spectaculoase şi sexy sau outfituri care le-au pus în valoare siluetele perfecte.

Printre acestea, Kendall Jenner.

Celebrul supermodel a renunțat la inhibiții și a apărut într-o ținută transparentă, lăsând totul la vedere.

Pe covorul roşu şi-au făcut apariţia celebrităţi precum Victoria Beckhan, Arizona Muse, Bar Rafaeli, Kate Moss, Penelope Cruz, Uma Thurman sau Kristin Scott.

În cadrul evenimentului au fost premiați lideri de afaceri, designeri de accesorii și mulți alții.

Premiile au sărbătorit cele mai bune creații și inovații în modă, recunoscând indivizi excepționali, mărci și întreprinderi de pe tot globul.

Alți mari cîștigatori au inclus și Gucci, care a castigat Brandul Anului și Kaia Gerber, care a fost încoronată Modelul Anului. 

Mel B a ajuns de urgență la spital cu coastele rupte! Operația a durat 3 ore

Cântăreața Mel B a ajuns de urgență la spital cu două coaste rupte și o mână secționată, în urma unui accident despre care, momentan, artista nu-și dorește să dezvăluie prea multe informații.

Membra formației Spice Girls a ajuns rapid pe mâna medicilor, care s-au ocupat în sistem de urgență de operația vedetei, care a durat trei ore.

Mel B, în vârstă de 43 de ani, și-a pus fanii în alertă în urma unui accident nefericit care s-a terminat neplăcut pentru vedetă.

Aceasta a ajuns la un spital din New York în stare critică și a fost operată de urgență, având două coaste rupte și o mână secționată, potrivit Mirror.

Intervenția chirurgicală a durat mai mult de trei ore, iar starea de sănătate a cântăreței este momentan una bună.

Mel B a ajuns de urgență la spital în urma unui accident

Deși a confirmat vestea, Mel B nu a dorit să ofere detalii cu privire la incident. Totuși, pentru a-și mai liniști admiratorii, vedeta a ales să publice o imagine pe rețelele de socializare, ce o înfățișa pe aceasta purtând un suport protector din spumă, pentru mâna rănită grav. 

Membra formației Spice Girl s-a aflat în centrul atenției în ultima perioadă, promovându-și cartea „Brutal de sinceră”, o autobiografie în care aceasta vorbește despre mariajul abuziv pe care l-a avut cu fostul ei soț, Stephen Belafonte.

De asemenea, ea a fost forțată de împrujurimi să-și anuleze ultima lansare de carte, însă le-a promis celor ce au cumpărat bilete că o va reprograma. 

Mel B a ajuns la spital cu o mână secționată și două coaste rupteFoto Instagram

Operația cântăreței a durat peste trei ore

„Am două coaste rupte, o mână secționată care a avut nevoie de îngrijire de urgență, operația durând mai mult de trei ore, prin urmare și suportul de protecție”, a scris Mel B pe rețelele de socializare.

„Am fost nevoită să anulez lansarea mea de carte din New York și îmi cer iertare personal de la toate persoanele care au cumpărat bilete pentru a mă vedea. Promit că lansarea va avea loc cu o altă ocazie, în viitorul apropiat.

Momentan mâna mea dreaptă este cusută și încerc să nu fac prea multă mișcare pentru a le da o șansă coastelor mele să se vindece. Durerea este îngrozitoare, dar sunt pe mânile bune ale medicilor.

Mulțumesc de înțelegere”, și-a continuat cântăreața mesajul adresat admiratorilor săi. Mel B și celelelalte membre ale trupei Spice Girls au dezvăluit că se reunesc și organizează din nou concerte în vara acestui an, mai puțin Victoria Beckham. 

Colegele sale de trupă au vizitat-o în spital - Foto Instagram

Andreea Macri din România, povestea incredibilă a fotografului oficial al celebrei reviste Vogue din Paris

Defilează cu talentul ei la cele mai spectaculoase showuri de modă din lume şi se prezintă Andreea Macri din România.

Este fotograful oficial al celebrei reviste Vogue din Paris, unde a ajuns după ce timp de patru ani le-a tot trimis scrisori de intenţie.

Vrea ca povestea ei să inspire şi alţi tineri talentaţi care n-au curajul să viseze. Deşi pot ajunge sus.

Sute de showuri de modă, mii de poze livrate şi o poveste spusă în fiecare dintre ele.

Unul din sutele de blituri de la o prezentare de modă e al Andreeei Macri, o româncă devenită fotograful oficial al celebrei reviste Vogue Paris. Apariţia ei în peisajul glamouros al modei  a suprins pe toată lumea. Fotografii străini se întrebau de ce ea şi nu ei.

Răspunsul e simplu: “Imi place să surprind latura umană a personajelor, când se privesc cred că e un sentiment că eşti puţin descoperit, dar pe urmă ajunge să le placă şi aşa mă mai cheamă şi la anul”.

 Fotografiile ei sunt aparte. Se fereşte de şabloane şi pune în fiecare fotografie experienţa ei de viaţă. Dar până să-i aflăm secretul succesului, facem o călătorie cu ea la Milano. Acolo, Andreea va trage cadre la lansarea celebrului caledarului Pirelli.

Madonna, Lady Gaga, Jane Birkin, Jean Paul Gaultier, Kate Moss şi alte celebrităţi i-au trecut prin cadru. E mereu pe drumuri cu proiecte care o ţin permanent cu aparatul la gât.

Acum câteva săptămâni am întâlnit-o la Londra unde făcea fotografii angajaţilor unei companii de top. În cea mai cosmopolita capitală europeană.

Tot acolo se afla şi biroul Gabrielei Cove, şefa fotografilor VOGUE Internaţional cu care Andreea lucrează îndeaproape.

Ca să ajungă în liga mare a fotografilor de modă Andreea a făcut ceea ce noi romanii nu prea ştim să facem. Şi-a vândut marfa. A insistat. A trimis fotografii tuturor revistelor importate din Paris. Le scria de patru ori pe an, ataşa fotografii şi aştepta.

În acea perioadă Andreea Macri era stilistul revistei THE ONE, al cărei director editorial era Andreea Esca. La shootinguri lucra deseori cu fratele ei, Ionuţ Macri, la rândul său fotograf.

În redacţie se făceau glume pe seama insistentelor ei. Scria atât revistelor, cât şi creatorilor de modă ca să obţină invitaţii la show-urile lor.

A primit raspunsuri după patru ani. Dar din momentul în care au primit primul set de fotografii de la ea nu şi-au mai dorit pe altcineva. Pentru că e altfel, pentru că pozele ei exprima stări, ascund nuanţe, sunt despre oamenii din spatele reflectoarelor.

În fotografiile ei, personajele sunt de multe ori cu spatele. Pentru că fotografiile ei spun alte poveşti. Fotografiile ei ascund toată poveastea ei de viaţă.

S-a născut într-o familie pasionată de fotografie. Mamă, tatăl, bunicii, toţi făceau poze. Bunica maternă, profesoara de franceză, cea care i-a fost aproapiata în copilărie şi care are azi 96 de ani, a făcut-o să se îndrăgostească de această meserie.

În bucătăria ei a intrat prima dată în contact cu lumea fotografiei. Andreea spera ca şi fiul ei de cinci ani să le moştenească pasiunea.

Bunicul patern era de asemenea pasionat, iar pe cel matern îl regăsim la rândul lui într-un selfie de epocă. O întreagă familie de artişti care se exprimă prin fotografie. A crescut cu mirosul de revelator şi fixator din bucătăria bunicii. Aşa că, deloc întâmplător, după după liceu a intrat la scenografie, unde a urmat-o pe profesoara Adina Nanu şi al ei curs de Educaţie Vizuală.

În acea perioadă era şi barman în Club 30, perioada în care a intrat în contact cu showbizul bucureştean. Fratele ei, Ionuţ Macri, avea deja un studio în care făcea fotografii pentru reclame, iar Andreea îl ajuta cu style-ingul modelelor. De aici până la postul de stilist al revistei THE ONE n-a fost decât un pas.

Timp de 5 ani a îmbrăcat vedetele care apăreau în pictorialele revistei. Chiar şi acolo avea o tuşă personală. Nu se ghida după tendinţe, ci crea personaje.

A lucrat mereu cu reflctoare, dar de fiecare dată se ascunde în spatele lor. E timidă. O recunoaşte şi ea, iar meseria de fotograf e exact antitodul.

La săptămânile modei face notă discordantă cu tot glamourul acelor zile. Încearcă să treacă neaobservata. Iar toate astea i se trag din copilărie.

“Comunismul se regăseşte în frică şi în ruşine. Să nu deranjezi, dorinţa de mulţumi cu orice preţ, dar sunt bucuroasă că 40 de ani imi aduc mai multă înţelepciune”.

Azi e unul din cei mai apreciaţi fotografi de modă din lume. E mândră de asta şi mai ales e mândră că atunci când se prezintă, Andreea spune că e din România.

Andreea Macri defilează cu talentul ei într-o lume care uneori o orbeşte. Dar în fiecare fotografie se regăseşte Romania ei, tineretea anilor 90 când era şeful barmanilor, plăcerea de a crea personaje cu ajutorul hainelor, pasiunea bunicilor şi a părinţilor de a purta aparatul de gât.

Andreea Macri nu e doar un fotograf de modă, e un artist care într-o lume considerată frivola face ca fotografiile ei să vorbesca despre artă.

VIDEO: Deadland Ritual, format din membri Black Sabbath şi Guns N' Roses, a lansat primul single

Supergrupul Deadland Ritual, format din muzicieni care au cântat în trupe precum Black Sabbath şi Guns N' Roses, a lansat primul single, „Down in Flames”.

Trupa este formată din Franky Perez (voce), Matt Sorum (tobe), Geezer Butler (bas) şi Steve Stevens (chitară).

Numele celor patru sunt legate de Black Sabbath, al cărui cofondator este Butler, Guns N' Roses, Velvet Revolver şi The Cult, pentru care Sorum a fost toboşar, Billy Idol, cu care Steve Stevens colaborează de trei decenii, şi Apocalyptica, al cărui solist este Perez.

Primul single al Deadland Ritual a fost lansat luni şi beneficiază de un videoclip semnat de Sarah Winters.

Steve Stevens şi Franky Perez au fost primii pe care Matt Sorum i-a sunat: „Ştiam că vrem să facem un sound rock mai puternic, iar când l-am contactat pe Geezer şi el a fost de acord să cânte am ştiut că asta ar putea fi o trupă mare. La scurt timp după ce l-am contactat pe producătorul Greg Fidelman s-a născut Deadland Ritual”.

Black Sabbath a susţinut ultimul concert pe 4 februarie 2017, iar Geezer Butler a decis să se alăture grupului.„Lucram la un nou album solo când a apărut treaba asta. A fost atractiv pentru mine să lucrez cu o trupă pentru că sunt obişnuit cu asta. Aşadar, pare foarte natural. Abia aştept să concertez cu băieţii”, a spus Butler, citat de Loudwire.

Trupa are deja două concerte stabilite pentru anul viitor. Muzicienii vor fi prezenţi la festivalurile Download şi Hellfest, în iunie. Ei continuă să compună şi este posibil ca în curând să laseze un prim album.

Cât despre setlistul de concert, ei spun că vor analiza catalogul fiecăruia şi vor alege „piesele la care vă aşteptaţi mai puţin”.

China interzice vânzarea mai multor modele de iPhone

Un tribunal chinez a interzis vânzarea şi importul mai multor modele de iPhone, o decizie care vine pe fondul războiului comercial între SUA şi China, anunţă CNN.

Decizia a venit după ce o instanţă din Fuzhou a decis că Apple încalcă două brevete ale Qualcomm, o companie americană ca produce microcipuri.

Modelele exceptate de la interdicţie sunt iPhone XS, iPhone XS Plus şi iPhone XR, care nu erau încă disponibile în China în momentul în care Qualcomm a intentat procesul.

Brevetele în cauză permit utilizatorilor să editeze şi să schimbe mărimea pozelor pe telefon şi să gestioneze aplicaţiile folosindu-se de touchscreen, conform Qualcomm.

Decizia a fost anunţată public luni, însă a fost implementată începând cu săptămâna trecută. Cu toate acestea, Apple a anunţat că toate modelele de iPhone rămân disponibile în China.

„Dacă Apple încalcă interdicţia, Qualcomm va căuta impunerea ordinelor prin tribunalele care fac parte din sistemul de tribunale al Chinei”, a precizat Don Rosenberg, consilierul general al Qualcomm, într-un comunicat.

Apple a acuzat Qualcomm că îşi asumă un brevet care a fost deja invalidat de tribunalele internaţionale şi alte brevete pe care nu le-a folosit niciodată. Apple a informat că va răspunde printr-o acţiune în instanţă.

„Eforturile Qualcomm de a ne interzice produsele este încă o mişcare disperată din partea unei companii care este investigată pentru practici ilegale de autorităţile de reglementare din întreaga lume”, a informat Apple.

Apple a precizat a depus o cerere pentru ca tribunalul să reconsidere decizia.

Qualcomm a salutat decizia, precizând că Apple îi datorează bani pentru că i-a folosit tehnologia.

„Punem preţ pe relaţiile noastre cu clienţii şi rar recurgem la tribunal pentru ajutor, însă credem în nevoia de a proteja drepturile de proprietate intelectuală”, a declarat Don Rosenberg. „Apple continuă să beneficieze de proprietatea noastră intelectuală fără să ne plătească”, a adăugat el.

Acţiunile Qualcomm au crescut cu 2% ca urmare a deciziei, dar şi acţiunile Apple au crescut cu 1% la sfârşitul zilei de tranzacţionare.

China şi SUA sunt implicate într-un război comercial iar tehnologia se află în centrul disputei dintre cele două ţări. La câteva zile după ce preşedintele american, Donald Trump şi preşedintele chinez, Xi Jinping, au ajuns la un acord privind un armistiţiu de 90 de zile, Canada a anunţat că a reţinut-o pe Meng Wanzhou, şefa operaţiunilor financiare la Huawei, cea mai mare companie chineză de telecomunicaţii, existând posibilitatea ca ea să fie extrădată în SUA.

Dacă Beijingul şi Washingtonul nu ajung la un acord în cele 90 de zile, Trump a ameninţat că va impune taxe pentru toate exporturile Chinei în SUA care nu sunt deja vizate de tarife.

FILME NOI: Second Act (2018) | A doua şansă

Maya, o femeie ambițioasă de 40 de ani, este blocată într-un loc de muncă prost plătit, luptându-se cu frustrările visurilor neîmplinite.

O femeie inteligentă care a lucrat cu sârguință într-un magazin local, acesteia îi este refuzată o poziție managerială din lipsa unei diplome universitare.

Cu toate acestea, când are șansa de a primi jobul viselor ei, ea profită la maxim de oportunitate.

După o eroare de identificare, Maya impresionează directorul executiv al uneia dintre cele mai mari corporații din New York și primește un loc de muncă în compania sa.

Indusă în eroare, compania o consideră pe Maya o consultantă desăvârșită și o angajează să se ocupe de o afacere importantă.

Având în vedere oportunitatea incredibilă de a avea cariera și stilul de viață la care l-a visat mereu, ea trebuie să dovedească că inteligența poate fi la fel de valoroasă ca și o diplomă universitară, și că nu este niciodată prea târziu pentru a-și lua revanșa.