Îndemn de Sărbători de la Biserică: „Oricine poate fi Moş Crăciun! Fii Părintele unei familii sărace!“

Nu este Crăciun adevărat dacă nu ne gândim şi la binele celor mai nevoiaşi. Apropierea praznicului Naşterii Domnului este pentru oameni prilejul de a ajuta şi mai mult decât o fac în mod obişnuit.

La parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Constanţa este fierbere mare deoarece preoţii şi enoriaşii au trei proiecte pe care le vor duse la bun sfârşit până de praznicul Naşterii Domnului.

Primul proiect, „Oricine poate fi Moş Crăciun“, este iniţiat de Clubul Phoenix-Ştiinţa Constanţa, în parteneriat cu parohia Sfântul Mina.

Până la 15 decembrie, credincioşii sunt invitaţi să aducă la bisericuţa de lemn din Parcul Tăbăcărie haine şi jucării.

În cadrul acestei acţiuni, sâmbătă, 15 decembrie, la ora 18.00, la Sala Sporturilor din Constanţa se va disputa un meci de baschet caritabil între MK All Stars şi Phoenix - Ştiinţa Constanţa.

În loc de bilet de intrare, spectatorii sunt rugaţi să aducă un cadou: jucărie de pluş, îmbrăcăminte sau articole de igienă.

Totodată, ei sunt îndemnaţi să vină îmbrăcaţi în roşu, galben sau albastru pentru a forma împreună un mare steag tricolor. 

Toate darurile colectate vor fi oferite după data de 15 decembrie. Partenerii vor forma o caravană şi vor merge în judeţ pentru a le dărui celor 167 familii selectate, cu 486 copii şi 40 de bătrâni, din următoarele sate: Arsa (8 familii, 17 copii), Remus Opreanu (5 familii, 14 copii), Conacu (6 familii, 25 copii, 10 bătrâni), Vârtop (20 familii, 60 copii, 30 de bătrâni), Vâlcele (15 familii, 29 copii), Almalău (9 familii, 21 copii), Carvăn (4 familii,  14 copii), Gârliţa (16 familii, 56 copii), Lipniţa (15 familii, 30 copii), Ostrov (7 familii,  20 copii), Tufani (5 familii, 20 copii), Zorile (7 familii, 26 copii), Poarta Albă (15 familii, 58 copii) şi Galeşu (35 familii, 96 copii).

Cea de-a doua acţiune, „Fii Părintele unei familii sărace!“, este iniţiată de către parohia Sfântul Mina şi îi are parteneri pe Auchan-Vivo Constanţa şi Zip Escort.

Tot până la 15 decembrie în biserica Sfântul Mina şi la casele de marcat din Auchan vor fi colectate alimente neperisabile care vor fi dăruite aceloraşi beneficiari din acţiunea „Oricine poate fi Moş Crăciun“: 167 familii, 486 copii şi 40 de bătrâni din zone sărace ale judeţului Constanţa. Cel de-al treilea proiect, „Concert extraordinar de colinde“, este organizat la biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina“ din Constanţa în ziua de duminică, 23 decembrie, la ora 18.00.

Concertul este susţinut de către Corala ortodoxă bărbătească Armonia (dirijor: arhid. lect. univ. dr. Ion Iulian Dumitru) şi naistul Igor Podgoreanu.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, însă spectatorii vor fi îndemnaţi să îi răsplătească colindul, în cadrul unei colecte. 

Banii colectaţi vor fi folosiţi de către parohie pentru finalizarea lucrărilor la Aşezământul „Sfântul Cuvios Arsenie“ din Techirghiol, aşezământ social dedicat copiilor abandonaţi şi femeilor abuzate.

Construcţia aşezământului a început în anul 2015 şi se află la stadiul de finisaje. 

Bianca Bazaliu este jucătoarea care o va înlocui pe Cristina Neagu: România cheamă de urgenţă o handbalistă în Franţa

Echipa pregătită de Martin Ambros şi-a pierdut omul numărul 1, aşa că selecţionerul spaniol va completa lotul pentru partida de vineri din semifinale.

Cristina Neagu va sta 6 luni pe tuşă, dacă verdictul iniţial şi anume ruptura ligamentelor incrucişate la piciorul drept se va confirma de RMN-ul pe care îl va efectua, astăzi, în Franţa.  

Şi chiar dacă accidentarea se va dovedi a fi mai puţin gravă, Neagu, oricum, nu va mai intra pe teren la acest Campionat European. Drept urmare, potrivit trimisului prosport.ro la Nancy, Marius Huţu, selecţionerul Martin Ambros o va chema pe Bianca Bazaliu de urgenţă în Franţa pentru completarea lotului.  

„Lucrăm la treaba asta“, a spus Ambros Martin, potrivit prosport.ro.

Bianca Bazaliu (21 de ani) e legitimată, ca şi Cristina Neagu, la CSM Bucureşti.

Ea a fost componentă a echipei de junioare a României care a câştigat medalia de aur la Campionatul Mondial din Macedonia, în 2014.

Atunci, Bazaliu s-a clasat pe locul 2 în topul marcatoarelor, cu 76 de goluri înscrise, şi a fost votată în echipa ideală a turneului ca cel mai bun inter stânga.

Prima declarație a premierului Theresa May, după votul de încredere din Partidul Conservator: „Trebuie să livrăm Brexitul”

După ce Theresa May a câștigat votul de încredere al parlamentarilor din Partidul Conservator, aceasta a făcut câteva declarații, în care le-a mulțumit celor care o susțin în continuare. 

„Sunt recunoscătoare pentru vot. Trebuie să livrăm Brexitul britanicilor și să le oferim un viitor mai bun în această țară. O să mă duc mâine (joi – n. red.) la Consiliul European sa discut despre granița dintre Republica Irlanda și Irlanda de Nord”, a declarat Theresa May, imediat după votul de încredere al conservatorilor.

În continuare, premierul britanic a exclamat prioritățile sale în perioada următoare. 

„Trebuie să construim o economie mai puternică, să punem oamenii pe primul loc. Trebuie să aducem Brexitul oamenilor care au votat pentru el, trebuie să construim o țară mai bună și o țară pentru toți cetățenii britanici”, a conchis șefa executivului de la Londra.

Theresa May, premierul Marii Britanii, rămâne în funcția pe care o deține, la două zile după ce a anunțat amânarea votului în Parlament privind acordul Brexit.

În urma unui vot de încredere, desfășurat miercuri seară, membrii Partidului Conservator au arătat că o susțin în continuare pe șefa executivului britanic.




Ce diagnostic are Cristina Neagu și cât lipsește, după accidentarea șocantă din meciul cu Ungaria

Cristina Neagu, 30 de ani, accidentată grav în finalul meciului Ungaria - Romania 31-29 în Grupa Principală 2 de la Euro 2018 de handbal feminin, a primit un verdict crunt după investigațiile efectuate la genunchiul drept în această dimineață. GSP.ro informează că sportiva nu va mai juca în acest sezon și va reveni cel mai probabil abia la vară! 

Verdict crunt după accidentarea Cristinei Neagu, anunță Marian Ursescu, corespondentul Gazetei Sporturilor la Nancy, Franța: interul tricolorelor a suferit o ruptură de ligamente la genunchiul drept.

Pauza este de minimum 6 luni, ceea ce înseamnă că actualul sezon este încheiat! Neagu s-a accidentat grav în minutul 52 al partidei cu Ungaria (29-31, rezultat suficient pentru calificarea fetelor în semifinalele Euro 2018).

A fost scoasă cu targa de pe teren şi dusă în vestiar. Colegele plângeau, pur și simplu, pe bancă. 

Cristina nu a ajuns direct la spital, unde ar fi trebuit să aștepte câteva ore pentru a face rezonanţa magnetică. Doar i s-a imobolizat genunchiul într-o fașă ghipsată.

Joi dimineaţă la ora 7:00, ora Franţei, un ceas mai târziu la București, Neagu a fost la spitalul din Nancy unde staff-ul medical făcuse programare de miercuri seară, iar diagnosticul primit a fost crunt: ruptură de ligamente! 

Echipa GSP a surprins imagini dramatice cu Cristina, azi, înainte ca handbalista să plece la RMN: era deja în cârje și se simțea rău din cauză că i se umflase piciorul. 

Charlie Sheen, un an de când nu mai bea şi nu se mai droghează

Actorul american Charlie Sheen, cunoscut din serialul "Doi bărbaţi şi jumătate/ Two and a Half Men", a publicat o fotografie pe Twitter cu medalionul de la Alcoolicii Anonimi, inscripţionat cu numărul 1 care reprezintă 12 luni de când nu mai bea şi nu se mai droghează, scrie revista People. 

Pe monedă poate fi citit şi "pentru ca sinele tău să fie adevărat" şi are printate cuvintele "unitate" şi "recuperare". 

https://twitter.com/charliesheen/status/1072556540748546050/photo/1?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1072556540748546050&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.cnn.com%2F2018%2F12%2F11%2Fentertainment%2Fcharlie-sheen-one-year-sobriety%2Findex.html

Alături de fotografie, Sheen, în vârstă de 53 de ani, a adăugat: "Asta s-a întâmplat ieri! Un moment fabulos din noua mea călătorie", adăugând hashtag-ul "#Total concentrat". 

Actorul, tată a cinci copii, are o istorie legată de dependenţa de droguri. 

În 2011, într-un interviu la Today Show, Sheen a spus că nu a trebuit să meargă la dezintoxicare deoarece regulamentul de la Alcoolicii Anonimi a fost "scris pentru oameni normali, oameni care nu sunt speciali, care nu au sânge de tigru, ştiţi, ADN de Adonis". 

În noiembrie 2005, intervievat în aceeaşi emisiune, actorul a dezvăluit că a fost diagnosticat cu HIV. 

El i-a spus gazdei emisiunii Matt Lauer: "Trebuie să opresc acest atac, aceste neadevăruri şi poveşti foarte dăunătoare care ameninţă sănătatea multor altora". 

De atunci, actorul din "Plutonul/ Platoon" s-a dedicat alcoolului şi drogurilor şi în 2016 a spus trei cuvinte: "concentrat, treaz, încrezător". 

Carlos Irwin Estévez, născut pe 3 septembrie 1965, cunoscut sub numele de scenă Charlie Sheen, este un celebru actor american, cunoscut în special pentru rolurile sale din serialele ”Doi bărbaţi şi jumătate/ Two and a half Men” şi ”Anger Management”.

În anul 2010 Charlie Sheen a fost cel mai bine plătit actor din industria de televiziune, cu venituri de 1,8 milioane de dolari obţinute într-un singur sezon.

Viaţa privată a actorului Charlie Sheen a fost însă marcată de numeroase probleme cu justiţia, cauzate de consumul de alcool şi stupefiante, dar şi din cauza unor episoade de violenţă domestică.

Din acest motiv, starul american a fost concediat în martie 2011 de CBS şi Warner Bros din serialul "Two and a Half Men".

Keith Richards a renunţat la alcool: Era momentul să mă las

Keith Richards, chitarist al trupei The Rolling Stones, a mărturisit că a renunţat la consumul de alcool în urmă cu un an. 

Într-o discuţie cu revista Rolling Stone, el a afirmat că se săturase, însă, „ocazional”, bea câte un pahar de vin şi o bere.

„Era momentul să mă las. La fel ca în cazul celorlalte lucruri. Nu mai voiam să fac asta”, a afirmat Richards, care va împlini 75 de ani pe 18 decembrie.

Colegul său de trupă Ronnie Wood, prezent la discuţie, a completat: „Este o plăcere să lucrezi cu el. Este mult mai voios. Este deschis la idei. Nu prea mai mergea, ştii. Cred că Keith pe care îl ştiam şi iubim ajunsese la un punct în care, dacă mai bea ceva, depăşea limita şi ar fi devenit periculos”.

Richards a adăugat că „a fost interesant să cânt treaz”, în timp ce Wood, care în urmă cu un an a dezvăluit că s-a tratat de cancer pulmonar, a completat: „Cântăm mult mai conştient acum. Avem peste 70 de ani, dar ne prezentăm încă la fel ca la 40”.

Trupa britanică The Rolling Stones a anunţat recent 15 date de concert pentru turneul pe care îl va susţine în 2019, în Statele Unite.

The Rolling Stones, înfiinţată la Londra în 1962, este una dintre cele mai apreciate formaţii rock din lume. Până în prezent, grupul britanic a lansat 30 albume de studio, care au fost vândute în aproximativ 200 de milioane de copii pe plan mondial. Între discurile de referinţă se numără „Their Satanic Majesties Request” (1967), „Beggars Banquet” (1968), „Let It Bleed” (1969), „Sticky Fingers” (1971), „Exile on Main St” (1972), „It's Only Rock 'n Roll” (1974), „Tattoo You” (1981), „Steel Wheels” (1989), „Voodoo Lounge” (1994) şi „Bridges to Babylon” (1997). În prezent, grupul este format din Mick Jagger (voce, chitară), Keith Richards (chitară, voce), Charlie Watts (tobe) şi Ronnie Wood (chitară). Grupul britanic a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1989.

Cel mai recent disc al formaţiei, „Blue & Lonesome”, a fost lansat în 2016.

Crăciunul Copiilor, între 14 şi 16 decembrie în Parcul "Regele Mihai I" (Herăstrău)

Colinde, demonstraţii de dansuri populare şi concerte au fost incluse în programul celei de-a IV-a ediţii a Crăciunului Copiilor, care va fi sărbătorit între 14 şi 16 decembrie, în Parcul "Regele Mihai I" (Herăstrău - Intrarea Charles de Gaulle). 

Timp de trei zile, uşa casei lui Moş Crăciun se va deschide, pentru ca toţi copiii să-i poată spune care sunt dorinţele lor pentru seara de ajun. Spiriduşi-bulgăraşi puşi pe şotii, coruri de copii, muzicieni îndrăgiţi şi meşteri autentici vor fi şi ei prezenţi în satul Moşului, pentru a introduce publicul în taina sărbătorilor de iarnă, cu arta şi meşteşugul lor.

Programul celei de-a IV-a ediţii Crăciunul Copiilor se deschide, vineri, cu vizita primelor cete de colindători: Alina Sorescu şi atelierul ei de muzică pentru copii şi grupul Mlădiţele Ilfovene, care aduce în dar colinde din vremuri de demult. Sărbătoarea muzicală continuă sâmbătă şi duminică alături de Corul de Copii al Operei Naţionale Bucureşti, Grupul coral Minisong, Corul de Copii Sunetul Muzicii, Corul Contrapunct, Clubul Vedetelor, trupa Dream Walkers şi tânăra solistă Bianca Lixandru (BiBi).

Din program nu lipsesc spectacolele de teatru, teatru-circ şi teatru de păpuşi pentru cei mici. Aceştia vor putea urmări spectacole puse în scenă de Teatrul Ion Creangă şi Compania de teatru de animaţie MAG, dar şi momente de improvizaţie după fabule şi povestiri cu tâlc.

Scena colorată găzduieşte de asemenea demonstraţii spectaculoase de dansuri tradiţionale, prezentate de Ansamblul Doiniţa şi Şcoala de dans Larisa şi Marin Barbu.

Iar pentru cei care doresc să se alăture în pas de dans artiştilor, energicii dansatori de la Trouble Crew au pregătit demonstraţii interactive de street dance, în timp ce dansatorii profesionişti provoacă publicul să încerce diferite coregrafii haioase, pe muzica unor colinde antrenante. 

Ca în fiecare an, în satul lui Moş Crăciun sunt deschise şi staţii de ateliere, care pot fi vizitate de micuţii vizitatori cu vârsta peste 4 ani.

Aceştia se vor putea bucura zilnic de ateliere de olărit şi ateliere de pictură pe podoabe din lemn sau ceramică.

Tot aici vor putea confecţiona decoraţiuni din pâslă şi vor învăţa să realizeze felicitări folosind tehnica linogravurii.

Vineri

17.00 - 17.30, Concert de colinde - Alina Sorescu şi atelierul ei de muzică pentru copii
17.30 - 17.50, Magicianul Cezar Vlad Popescu
17.50 - 18.00, "Măgarul şi privighetoarea" - fabulă dramatizată, cu Ani Creţu
18.00 - 18.30, Demonstraţie interactivă de street dance – Trouble Crew Show
18.30 - 18.40, Ne jucăm, improvizăm! Cu Dario si Mimil!, cu Claudia Revnic şi Cerasela Popescu
18.40 - 19.00, Dansăm şi ascultăm colinde!
19.00 - 20.00, Concert de colinde - Mlădiţele llfovene, alături de Mărioara Man

În intervalul ora 16.00 - 20.00, va fi Vizita lui Moş Crăciun şi Ateliere de meşteşuguri şi creativitate

Sâmbătă

11.00 - 12.00, "Clowns" - spectacol de teatru-circ, Teatrul Ion Creangă
12.00 - 12.10, Ne jucăm, improvizăm! Cu Dario şi Mimil!, cu Claudia Revnic şi Cerasela Popescu
12.10 - 12.40, Crăciun magic - MINISONG
12.40 - 13.00, "Prostia omenească", după Ion Creangă - spectacol, cu Claudia Revnic, Ani Creţu, Cerasela Popescu şi Maria Ţăran

17.00 - 17.50, Concert de colinde - Clubul Vedetelor 
18.00 - 18.30, Dansăm şi ascultăm colinde!
18.30 - 19.00, Concert - Bibi
19.00 - 19.30, Demonstraţie de dansuri populare - Ansamblul Doiniţa
19.30 - 20.00, Concert - Corul de Copii al Operei Naţionale Bucureşti

În intervalul orar 11.00 - 13.00 şi 16.00 - 20.00 - Vizita lui Moş Crăciun şi ateliere de meşteşuguri şi creativitate

Duminică

11.00 - 11.20, Bunicul, după B. Şt. Delavrancea - storytelling cu desene, cu Carmen Palcu Adam şi Mihai Verbiţchi
11.20 - 12.00, Atelierul de distracţie, cu Andra Mirescu şi Andreea Gaica
12.00 - 13.00, "Cenuşăreasa" - spectacol de teatru de păpuşi, Compania MAG

17.00 - 17.30, Demonstraţie de dansuri tradiţionale - Şcoala de dans Larisa şi Marin Barbu
17.30 - 18.00, Dansăm şi ascultăm colinde!
18.00 - 18.30, Concert de colinde - Trupa Contrapunct
18.30 - 19.00, Concert - Trupa Dream Walkers
19.00 - 19.30, Demonstraţie interactivă de street dance - Trouble Crew Show
19.30 - 20.00, Concert de colinde - Corul de copii Sunetul muzicii

În intervalul orar 11.00 - 13.00 şi 16.00 - 20.00 - Vizita lui Moş Crăciun şi Ateliere de meşteşuguri şi creativitate

Accesul la toate activităţile este gratuit.