Fotomodelul german Heidi Klum, în vârstă de 45 de ani, s-a logodit cu chitaristul trupei Tokio Hotel Tom Kaulitz, în vârstă de 29 de ani, scrie The Hollywood Reporter.
Jurata de la "America's Got Talent" şi-a anunţat luni logodna cu muzicianul pe contul de Instagram.
"Am spus da!", a scris Klum alături de o fotografie alb şi negru în care apar cei doi îmbrăţişaţi şi în care se vede şi inelul de logodnă primit de fotomodel.
Heidi Klum are patru copii - fetele Lou, în vârstă de 9 ani, şi Leni, de 14 ani, şi fiii Johan, 12 ani, şi Henry, în vârstă de 13 ani. Supermod, copiii şi Kaulitz au petrecut recent o parte din weekend la Disneyland, în Anaheim, Calif.
Klum a mai fost căsătorită cu cântăreţul Seal, de care s-a despărţit în 2012. Înainte, ea a fost căsătorită cu Flavio Briatore, directorul echipei de Formula 1 Renault. Ea a devenit cunoscută la nivel mondial ca top-model, dar şi ca actriţă, femeie de afaceri, designer şi producătoare de televiziune.
Tom Kaulitz a fost căsătorit până anul acesta cu Ria Sommerfeld.
În timp ce formaţiile Slayer şi Kiss şi-au anunţat "turneele de adio", precum şi alţii, Ozzy Osbourne a reiterat faptul că "No More Tours 2" a fost înţeles incorect, potrivit site-ului loudwire.com.
"Oamenii au înţeles total greşit", a spus Osbourne, referindu-se la "turneul de adio". "Ar fi trebuit să se numească turneul "Ozzy Osbourne Slowing Down". Ceea ce fac nu este să încep pe 1 ianuarie şi să revin pe 31 decembrie. Încă fac turnee, dar nu aşa de extinse cum am făcut în ultimii 50 de ani".
Cântăreţul a continuat: "Am nepoţi acum şi am 70 de ani şi nu vreau să fiu găsit mort într-o cameră de hotel pe undeva. Am de gând să o fac într-un mod mai liniştit şi voi avea câteva concerte în Vegas... dar niciodată nu mă voi opri. Întreaga viaţă pe care am trăit-o a ajuns în punctul în care există oameni care vor să mă audă şi cât timp ei vor fi dornici să mă audă voi fi acolo".
În octombrie, Ozzy Osbourne a anunţat că anulează restul turneului său nord-american "No More Tours 2" din cauza unei infecţii la mâna dreaptă. Prin turneul "No More Tours 2" Osbourne sărbătoreşte cinci decenii de activitate, marcând şi finalul carierei sale. Seria de concerte se va încheia în 2020.
În februarie 2017, el a susţinut ultimul concert alături de Black Sabbath. Evenimentul a avut loc în Birmingham, oraşul în care a fost înfiinţată trupa în 1968.
Ozzy Osbourne, născut pe 3 decembrie 1948, în Aston (Birmingham, Anglia), supranumit "Prince of Darkness", este interpret, compozitor şi vedetă TV. A devenit cunoscut, la începutul anilor 1970, ca vocalist al formaţiei Black Sabbath, din care a făcut parte din 1968 până în 1978. A urmat o carieră solo, cu 11 albume de studio lansate, vândute în peste 55 de milioane de copii în întreaga lume. În 2006, a fost inclus în US Rock and Roll Hall of Fame, ca parte a trupei Black Sabbath, alături de colegii săi Tony Iommi, Bill Ward şi Geezer Butler. Trupa Black Sabbath s-a reunit în 2010 şi a lansat un nou album de studio, intitulat "13", în 2013. De asemenea, în 2007, el a primit o stea pe The Birmingham Walk of Stars. Alături de Sharon, soţia, Kelly, fiica, şi Jack, fiul, a fost protagonistul show-ului TV "The Osbournes", difuzat de postul MTV din 2002 până în 2005.
O campanie umanitara în ajutorul familiilor care au copii bolnavi de cancer. Oamenii aceștia nu au unde locui, dacă nu sunt din Capitală, dar îşi tratează copiii în spitalele de aici.
Pentru ei se construieşte acum o casă ridicată exclusiv din donaţii. Magic Home. Va fi gata în primăvară…
Dar e doar un pas: pentru ca familiile să poată fi ajutate pe termen lung, se caută acum companii dispuse să doneze 20% din impozitul pe profit. Bani pe care oricum îi dau statului, fără să știe ce se întâmplă cu ei.
Mirel Dolofan: În momentul în care s-a întâmplat cu copilul, la Bagdasar, acolo, nu puteam sta. Nu cunoşteam pe nimeni, nu aveam variante şi atunci am stat în curtea spitalului. Reporter: Aţi dormit acolo? Mirel Dolofan: Mult spus dormit, moţăiam câte o jumătate de oră pe noapte. Efectiv pe bancă, aşa.
5 ani înţepenit pe un scaun de spital, sau pe o bancă, sau numai el ştie pe unde. Aşa a trăit Mirel, un zidar din Brăila, încerând să îşi salveze băiatul bolnav de cancer.
Gălbenuş al lui, aşa cum îi spunea Mirel fiului, a pierdut lupta. La 12 ani. Bărbatul ştie acum, mai bine ca oricine, prin ce trec 600 de familii din România care anual află ceea ce niciun părinte n-ar trebui să audă.
Mirel Dolofan: Să stai două luni, trei luni, şapte luni internat… Efectiv nu ai ce face. Nu poți face naveta câte 500 de kilometri să speli două rânduri de haine.
Povestea tulburătoare a lui Mirel şi a lui Gălbenuş a urnit o mână de oameni, care au grijă de copiii bolnavi de cancer, să înceapă un proiect unic în România: o casă care să găzduiască familiile din provicie, care îşi tratează copiii în spitalele din Bucureşti.
La un kilometru şi jumătate de Spitalul Fundeni se ridică o casă frumoasă: Magic Home, refugiul părinţilor.
25 de oameni vor avea, din primăvara anului viitor, un loc decent în care să se odihnească după orele istovitoare pe care le petrec la căpătăiul copiiilor lor internaţi.
E o casă ridicată 100% din donaţii, după una dintre cele mai ambiţiose campanii de strangere de fonduri.
100.000 de oameni au trimis sms-uri şi au adunat împreună mai bine de un milion de euro. După nouă luni în care au aşteptat autorizaţia de securitate la incendiu, voluntarii s-au apucat de lucru, iar casa e aproape gata.
E un loc la care Mirel a lucrat cu mâinile lui, cu gândul şi inima la Gălbenuş.
Vlad Voiculescu, fondator Magic Home: Încercăm să îi încurajăm pe oameni să vină la spital, noi asigurăm cheltuielile pentru transport, iar pe toată perioada în care copilul este internat în spital sunt suportate toate costurile de către noi.
Alţi oameni şi-au pus casele la dispoziţie pentru părinţii copiilor bolnavi de cancer, iar acum ideea Magic Home s-a extins în opt oraşe: Bucureşti, Viena, Cluj-Napoca, Timişoara, Chişinău, Iaşi, Târgu Mureş şi Craiova.
Pentru întreţinerea caselor e nevoie în continuare de sprijin, iar voluntarii mizează în această perioadă şi pe companiile care pot dona 20% din impozitul pe profit pentru refugiul părinţilor.
Valeriu, voluntar Magic Home: Le zic de multe ori oamenilor, fără ajutorul vostru, n-am putea să realizăm nimic, noi doar ne-am pus la dispoziţie. Deci mulţumim că ne ajutaţi să ajutăm!
Când vine vorba de bradul de Crăciun, vedetele nu se uită la bani! Starurile de la Hollywood se întrec să aibă cei mai frumoşi pomi. Îi împodobesc cu cele mai scumpe decoraţiuni după ultima modă.
Actorul Antonio Banderas (58 de ani) se simte tânăr şi fericit alături de iubita sa, Nicole Kimpel, de doar 37 de ani.
Bancheriţa olandeză, care l-a făcut să divorţeze de actriţa Melanie Griffith (60 de ani), după 19 ani de căsnicie, trăieşte împreună cu starul spaniol într-o casă din Londra.
Ei şi-au împodobit recent bradul de Crăciun şi au pus pozele pe reţelele sociale, pentru a se mândri cu acesta.
La averea lui de 45 milioane $, Banderas are ambiţia să aibă cel mai frumos pom, în comparaţie cu ai celorlalte vedete.
Împreună cu Nicole, el a aşezat bradul între canapelele cu imprimeuri cu fluturi şi au pus în faţa lui o splendidă crăciuniţă cu frunze roşii. Ei au împodobit pomul numai cu decoraţiuni alb-argintii.
Reese Witherspoon (42 de ani) face bradul mai mult pentru fiul său, Tennessee, în vârstă de 6 ani.
Copilul este rezultat din mariajul divei cu Jim Toth (48 de ani), împreună cu care este din 2011. Ea a mai fost căsătorită cu actorul Ryan Phillippe (44 de ani), cu care are doi copii, Ava (19 ani) şi Deacon (15 ani).
Reese, care are o avere de 150 de milioane $, şi-a propus să împodobească pomul de Crăciun în alb şi roşu, anul acesta.
Actriţa Brooke Shields (53 de ani) adoră să împodobească bradul.
Vedeta, care are o avere de 25 milioane $, vrea să le bucure pe cele două fiice ale ei, Rowan Frances, de 15 ani, şi Grier Hammond, cu cel mai frumos pom de Crăciun.
Vedeta şi-a găsit liniştea alături de scenaristul Chris Hency, împreună cu care e din 2001.
Brooke a mai fost măritată cu tenismenul Andre Agassi, din 19 aprilie 1997 până la 9 aprilie 1999.
Beyoncé (37 de ani) şi-a făcut un brad de Crăciun decorat în argintiu şi mov. Diva, care are o avere de 1,4 miliarde $, împreună cu soţul ei, Jay Z (49 de ani), ţine mult la eleganţă chiar şi atunci când e vorba de pomul de Sărbători.
Fiica lor, Blue Ivy, de 7 ani, e la fel de pretenţioasă ca şi ea. Şi micuţii gemeni ai lor, Sir şi Rumi, care nu au încă doi ani, se bucură deja de brad.
Cântăreţul Ozzy Osbourne (70 de ani), care are o avere de 220 milioane $, şi soţia sa, Sharon (66 de ani), şi-au împodobit pomul de Crăciun cu multe luminiţe.
Marile companii caută întotdeauna nume cât mai ușor de pronunțat și care să rămână întipărite în mintea potențialilor clienți, dar procesul prin care se ajunge la aceste denumiri nu are întotdeauna o logică.
Business Insider a compus o listă a celor mai interesante povești de acest fel, iar multe dintre acestea sunt populare și în România.
1. Pepsi
Inventatorul Pepsi, Caleb Davis Bradham, a vrut inițial să devină medic, dar în urma unor probleme de familie a părăsit școala medicală și a devenit farmacist, potrivit site-ului companiei.
Invenția sa inițială, cunoscută sub numele de „Brad’s Drink” (Băutura lui Brad, n.r.), a fost făcută dintr-un amestec de zahăr, apă, caramel, ulei de lamaie și nucșoară. Trei ani mai târziu, Bradham și-a redenumit băutura, despre care a spunea că ajută digestia, în „Pepsi-Cola”, luată din cuvântul dispepsie (dyspepsia în engleză, n.r.), care înseamnă indigestie.
2. Google
Numele Google a apărut în urma unei sesiuni de brainstorming de la Universitatea Stanford. Fondatorul Larry Page căuta idei pentru un site care să indexeze o cantitate uriașă de date e alături de mai mulți studenți.
Una dintre sugestii a fost „googolplex” unul dintre cele mai mari existente. Numele „Google” a apărut după ce unul dintre studenți l-a pronunțat greșit, iar Page și-a înregistrat apoi compania cu acest nume.
3. McDonald’s
Raymond Kroc, fondatorul companiei McDonald’s, era un vânzător de automate pentru milkshake în momentul în care i-a întâlnit pe frații Dick și Mac McDonald, care dețineau un restaurant care vindea burgeri în San Bernardino, California.
Frații McDonald au cumpărat mai multe aparate de la Kroc, care a fost atât de impresionat de burgerii lor încât a devenit agentul lor și a deschis restaurante în toată America, potrivit Time. Câțiva ani mai târziu, el a cumpărat brandul McDonald’s.
4. Rolex
Hans Wilsdorf, fondatorul companiei Rolex, căuta un nume pentru compania sa care să poată fi spus în orice limbă, potivit Business Insider.
„Am incercat sa combinam literele alfabetului in toate modurile posibile. Așa am ajuns la o listă cu sute de nume, dar nici unul dintre ele nu mi s-a părut potrivit. Într-o dimineață, în timp ce mergeam cu trăsura prin Londra, un duh mi-a șoptit „Rolex” în ureche”.
5. Zara
Fondatorul Zara, Amancio Ortega, dorea inițial ca numele companiei să fie Zorba, după filmul „Zorba Grecul” din 1964. Dar această idee nu a ținut mult.
Primul magazin, care a fost deschis în La Coruña în 1975, se afla în apropierea unui bar numit Zorba, scrie The New York Times. Ortega făcuse deja matrițele pentru logo-ul firmei sale, când proprietarul barului i-a spus că este prea deruntant ca amândoi să aibă același nume.
În cele din urmă, Ortega s-a apucat să rearanjeze literele cuvântului pentru a forma cel mai apropiat cuvânt de numele inițial și așa a rezultat Zara.C
6. Häagen-Dazs
Reuben Mattus, imigrant evreu din Polonia, și-a numit compania de înghețată Häagen-Dazs ca o modalitate de a aduce un omagiu Danemarcei, potrivit unui interviu acordat publicației de știri evreiești Tablet Magazine. Dar, în realitate, numele nu înseamnă nimic.
„Singura țară care a salvat evreii în timpul celui de-al doilea război mondial a fost Danemarca, așa că am pus un nume danez complet fictiv și l-am înregistrat. Häagen-Dazs nu înseamnă nimic, dar atrage atenția, mai ales că are și tremă„, a spus Mattus.
7. Starbucks
Într-un interviu acordat The Seattle Times, cofondatorul Starbucks, Gordon Bowker, a povestit despre cum au ajuns pe nume. La început, treceau printr-o listă de cuvinte începând cu „st” deoarece credeau că acestea au cel mai mare impact.
„Cineva a venit cu o veche hartă minieră a zonei Cascade și a Muntelui Rainier, unde existat un vechi oraș minier numit Starbo. De îndată ce am văzut Starbo pe hartă, mi-am amintit imediat de secundul lui Melville din Moby-Dick (numit Starbuck, n.r.)”.
8. Nike
Când a fost fondată în 1964, compania purta numele Blue Ribbon Sports și a preluat numele Nike abia 7 ani mai târziu. Cofondatorii, antrenorul de atletism Bill Bowerman și alergătorul Phil Knight, voiau să pună companiei numele „Dimension 6”, daru au fost convinși să se răzgândească de primul angajat pe care l-au avut, care le-a sugerat numele Nike, de la zeița victoriei în cultura greacă.C
9. Lululemon
Lululemon nu este o companie cunoscută în România, însă povestea ei este interesantă. Fondatorul Chip Wilson, a hotărât să ofere această denumire brandului de echipament pentru yoga deoarece credea că japonezii nu ar fi putut să-l pronunțe, fapt ce ar spori popularitatea mărcii în această țară.
„Credeam că o firmă de marketing japoneză nu ar încerca să creeze un brand cu nume nord-american care conține litera „L”, deoarece sunetul nu există în fonetica japoneză.
Prin includerea unui „L” în nume se credea că japonezii ar considera numele în mod inerent nord-american și autentic. În esență, numele „Lululemon” nu reprezintă nimic altceva dect faptul că are trei de „L” în el. Nimic mai mult și nimic mai puțin”, scria Wilson în 2009 pe site-ul companiei.
Pentru sărbătoarea de Crăciun, cel mai frumos fundal muzical este alcătuit din colindele Coralei Armonia, cel mai bun cor bărbătesc din lume.
Corala Armonia, declarată în repetate rânduri cel mai bun cor bărbătesc din lume la competiţiile internaţionale, s-a întors acasă dintr-un turneu prin toată ţara.
În ziua de Crăciun, luni, 25 decembrie, teologii vor fi prezenţi la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Petru şi Pavel din Constanţa, unde vor susţine un concert după Sfânta Liturghie, de praznicul Naşterii Domnului, oficiată de arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie.
Înregistrările spectacolelor date de Corala Armonia, aparţinând Arhiepiscopiei Tomisului, fac întreagă atmosfera de Crăciun a românilor.
orala este formată din preoţi, diaconi şi studenţi ai Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Ovidius, Constanţa şi abordează un repertoriu diversificat, compus atât din piese religioase, folclor românesc, colinde tradiţionale româneşti şi străine, cât şi piese din repertoriul clasic universal.
Povestea spusă de Armonia Povestea corului începe în 2001, la Seminarul Teologic Tulcea, acolo unde a fost înfiinţat de Ion Iulian Dumitru (acum în vârstă de 38 ani), un tânăr teolog din Prahova.
După doi ani în care a funcţionat la Tulcea, corala a intrat sub tutela Arhiepiscopiei Tomisului.
De aici, ansamblul vocal începe să se dezvolte. Dirijorul Iulian Dumitru a studiat pe lângă Teologie, şi Muzică, secţiunea Artă sacră. De la un nucleu de 8-10 membri, corala are acum 30 membri.
Jumătate dintre ei sunt clerici, jumătate sunt studenţi sau absolvenţi de Teologie. „Iniţial, am fost un cor religios. A cânta despre Dumnezeu este înălţător. Îţi înmoaie inima.
Am avut succese extraordinare cu muzica religioasă, dar ne-am gândit să dezvoltăm şi latura de folclor românesc, care este, de fapt, un filon al muzicii religioase. Ne face foarte fericiţi“, spune dirijorul Iulian Dumitru.
Toţi cei 30 de cântăreţi ai corului sunt ca o mare familie. „Relaţiile noastre se bazează înainte de toate pe dragoste de cânt.
Nu e uşor să faci performanţă fără să fii profesionist. Totul pleacă de la credinţă, pentru că noi suntem un cor ortodox. Aici nu există tensiuni, bârfe.
Am ajuns să avem relaţii naşi-fini între noi. Suntem sudaţi sufleteşte total, altfel nu am fi ajuns la asemenea performanţă“, spune dirijorul Iulian Dumitru.
În 2012, teologii din Constanţa au participat pentru prima oară la un concurs, obţinând premiul cel mare.
Performanţa se întâmpla la Dobrici, în Bulgaria. După doar o lună, traversau Oceanul Atlantic, pentru Jocurile Corale Mondiale din Cincinnati – Statele Unite ale Americii.
Rezultatul: două medalii de aur la secţiunile la care au concurat.
Corala Armonia a participat apoi la Europenele de la Graz - Austria şi şi-a sporit palmaresul: a luat două medalii de aur, una de argint şi marele premiu. Iar premiile au curs de atunci.
Disciplină, cantonamente şi repetiţii „Am crezut în arhidiaconul Iulian Dumitru de când avea doar 13 ani, era ucenic şi l-am auzit cântând. Are o voce îngerească, este un om admirabil şi foarte talentat.
A făcut performanţă la toate seminariile pe unde a trecut - Giurgiu, Tulcea - şi acum la Constanţa.
Şi-a selectat singur membrii corului şi a impus o disciplină fără de care nu se poate reuşi. Ei stau în cantonament, au repetiţii şi fac pregătiri exact ca nişte sportivi.
Deja au dus pasiunea lor la un nivel profesionist, astfel încât intenţionăm, prin crearea unui institut cultural pe lângă Universitatea Ovidius, să le creăm legitimitatea şi statutul oficial de angajaţi.
Eu mă ocup personal de corală, având un doctorat în muzică, şi vreau să îi susţin pentru a promova imaginea României în lume“, a declarat la acea vreme arhiepiscopul Tomisului, ÎnaltPreasfinţitul Teodosie.
Arhiepiscopul Teodosie vorbea entuziast despre corala care i-a adus aşa un succes. „Ştiam cât sunt de valoroşi, ei pot susţine chiar spectacole de operă şi au un repertoriu splendid şi vast, de peste 100 de piese foarte frumoase, pretenţioase şi ample.
La slujba de Înviere de pe plajă, preoţi mai bătrâni mi-au spus uimiţi: «Am urmărit mâinile dirijorului, iar acestea exprimă muzica fără s-o asculţi.» Când au plecat la Olimpiadă, le-am zis: «Să nu veniţi fără medalie, că nu vă mai recunosc!».
N-am dormit în nopţile de concurs, am avut mari emoţii“. Prelatul a amintit despre episodul Harisma, fostul cor al Arhiepiscopiei, care odată ajuns în Statele Unite ale Americii s-a autodesfiinţat, deoarece majoritatea membrilor nu au mai vrut să se întoarcă acasă.
Cu Armonia, lucrurile au stat altfel. „Când m-au sunat să-mi dea vestea cea mare, mi-au spus modeşti: «Am împlinit misiunea. Nu v-am făcut de ruşine.» Avem ambiţii mari, pe măsura talentului corului.
Peste 4 ani avem dorinţa de a organiza acest concurs în România. Fără muzică nu e armonie, nici dragoste şi nici bucurie.
“ Cum se formează un cor campion
Pentru un cor format în sânul Bisericii este nevoie de voci foarte bune, de credinţă şi de încă ceva.
„Selecţia se face în primul rând după caractere frumoase, suflete curate, care să aibă nu doar bucuria cântului. Caut oameni cu dragoste şi frică de Dumnezeu, care să fi trăit sau să fi făcut parte din Biserică.
La solfegii, teorie muzicală, nu am pretenţii. Dar punem mare accent pe calităţile vocale, noi cântăm numai a capella, deci este nevoie de voci foarte bune“, spune Iulian Dumitru.
Corul are tenori, baritoni, başi.
„Absolut toţi membrii ar putea să cânte ca solişti“, îi prezintă dirijorul. În mod obişnuit, fac repetiţii săptămânale. Când sunt evenimente, repetă zilnic, iar pregătirea începe cu o lună înainte.
„Avem o sală la Arhiepiscopie, în bibliotecă, unde facem repetiţiile. Sala trebuie să aibă o acustică apropiată de condiţiile de competiţie.
Noi spunem că sala trebuie să fie surdă, să nu aibă ecou şi să absoarbă sunetul, pentru că ecoul te fură“, explică el.
Ei sunt România!
Când cânţi acasă, lumea te cunoaşte. Când cânţi în deplasare, responsabilitatea creşte.
Emoţiile încep când se pleacă la competiţii. Miza este cu atât mai mare cu cât concursul se desfăşoară peste hotare.
Ochii publicului sunt aţintiţi asupra scenei, aşteptând magia muzicii. „Emoţiile te transformă, când păşeşti pe scenă ai altă stare de spirit. Iar când scena este în afara ţării, sentimentul este mai intens.
Cânţi în faţa unor români care nu şi-au mai văzut ţara de ani de zile, cânţi în faţa unor străini care nu cunosc mare lucru despre România.
Ai responsabilitatea de a te prezenta impecabil şi ne mobilizăm altfel“, arată dirijorul. Oricum ar fi, reprezentarea trebuie să fie impecabilă, pentru că membrii coralei nu doar artişti, ci şi oameni ai Bisericii.
Din ţinutele de scenă folosite fac parte sutana, costumul elegant, portul popular. „Vestimentaţia este parte din reprezentarea scenică. Este o chestiune psihologică, privitorii îşi fac o impresie despre muzică, involuntar, privind întregul.
Ţinuta noastră face parte din mesajul transmis, în funcţie de secţiunea la care concurăm.
La Europenele de la Graz am purtat costume populare cu ie, chimir, iţari albi şi opinci din piele, dar şi costume elegante şi eşarfe pentru o pată de culoare.
La Mondialele de la Riga am îmbrăcat straie dobrogene, cu chimire şi cămăşi din in decorate cu o broderie simplă de culoare crem“, spune dirijorul Iulian Dumitru.
Aşa se face că încă de la prima apariţie pe scena unor Mondiale, românii au mai uimit cu ceva, nu doar cu cântecul lor.
Americanii au venit să pipăie costumele populare făcute la Sadova-Suceava şi să întrebe ce este minunăţia aceea, că ei n-au mai văzut aşa ceva niciodată.
Juraţii i-au filmat cu telefoanele
La spectacolele Coralei Armonia, reacţiile publicului dau greutate tuturor premiilor din lume.
Deşi ei cântă româneşte, publicul intră imediat în rezonanţă cu artiştii de pe scenă. Explicaţia stă nu doar în muzică, ci şi în felul în care o transmiţi, după cum crede Iulian Dumitru.
„Muzica bună electrizează, te face să simţi fiori fără să ai calităţi muzicale. Când cântăm folclor românesc, sala vuieşte. Nu există folclor mai frumos, mai diversificat, mai ritmat decât al nostru.
Străinii mai ales sunt impresionaţi de cântecele noastre populare. Ne spun: «Nu înţelegem limba voastră, dar ne-a plăcut foarte mult! Aţi cântat atât de frumos!»“, relatează dirijorul.
De încântare, publicul aplaudă şi bate cu picioarele în podea, ca să amplifice uralele.
Nu o dată s-a întâmplat ca până şi juraţii să scoată telefoanele să filmeze corala ortodoxă în timpul evoluţiei.
Mulţumire mai mare nici că poate fi: mesajul de pace şi frumuseţe, cântat în limba română, ajunge la inimile tuturor. Există totuşi un moment aparte după spectacol, care spune mai multe decât orice cuvinte.
La membrii corului vin alţi români, plini de dor de ţară, cu lacrimi în ochi. „Vin români lăcrimând şi vor doar să ne îmbrăţişeze, pur şi simplu. Unii nu şi-au văzut ţara de 20 ani.
Nici nu mai au cuvinte, sunt copleşiţi de emoţii, ca noi, de altfel“, mărturiseşte arhidiaconul Dumitru.
Mesajul universal al muzicii
Când câştigă un premiu atât de valoros, gândul campionilor se îndreaptă evident spre cei de acasă şi spre marea bucurie care le este dedicată.
Mândrie pentru că se cântă imnul României, sufletul inundat de fericire pentru succesul dobândit, dar mai presus de toate, gânduri de recunoştinţă. „Am încercat să înţeleg de ce am ajuns unde am ajuns.
Dacă n-ar fi Dumnezeu, noi n-am putea fi. Noi slujim prin muzică. Acesta este mesajul Său transmis prin noi: bucuria vieţii este să faci ceva pentru aproapele tău.
Să rupi din cămaşa ta, să rupi din tine pentru a da aproapelui tău. Asta este calea cea dreaptă“, mărturiseşte dirijorul Iulian Dumitru.
Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Moş Crăciun sunt marcate, în diverse colţuri ale lumii, prin obiceiuri, tradiţii, dar şi denumiri diferite: spre exemplu, finlandezii îl au pe ''Joulupukki'', care ar veni din ţinutul ''Korvatunturi'', tărâm care are forma unei urechi, despre care se spune că ar fi urechea cu care Moşul ascultă dacă sunt cuminţi copiii.
În Germania, ''Christklots'' reprezintă obiceiul de a arde un butuc toată noaptea de Crăciun, care, conform tradiţiei, se crede că ar apăra casa de hoţi şi de nenorociri tot restul anului.
În întreaga Germanie, Adventul este perioada anului cea mai plină de atmosferă până în Ajunul Crăciunului, în 24 decembrie, în ziua următoare creştinii sărbătorind naşterea lui Iisus.
În ziua de ajun, familia se adună pentru cină şi pentru a merge împreună la biserică la Mesa din noaptea de Crăciun.
Tradiţia împodobirii bradului a început în Germania (se pare că primii creştini care au adus brazi împodobiţi în casele lor au fost nemţii, în secolul al XVI-lea).
Mai târziu, împodobirea acestora a devenit un obicei şi în alte ţări. În 1890, deja erau importate din Germania ornamente pentru pomii de Crăciun, conform volumului ''Cartea de Crăciun'' de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).
Foto: (c) Focke Strangmann / EPA
În Elveţia, butucul ars în foc în noaptea de Crăciun este cunoscut sub numele de ''Bouche de Noel''. O tradiţie a elveţienilor este ''Parada ridichilor luminate'', obicei preluat de la mexicani.
Copiii ajutaţi de părinţi se înarmează cu ustensile specializate şi scobesc cu mare grijă câte o ridiche mare de lună, alb-violet, pe care apoi o împodobesc cu diferite crestături şi forme.
Similar cu dovleacul de Halloween, în ridichea împodobită micuţii elveţieni pun o lumânare şi poartă ridichea ca pe o făclie, ori o agaţă ca pe un lampion.
În Anglia, butucul care se arde în noaptea de Crăciun este denumit ''Yule log''. În fiecare din cele patru duminici dinainte de naşterea lui Iisus se aprinde o lumânare, aşezată într-o cutie.
Copiii din Anglia nu îşi primesc cadoul în data de 24 decembrie, ci în 25. Una dintre tradiţii este ca elevii să monteze, în şcoli sau în biserici, scenete despre naşterea Mântuitorului.
În vechime, se foloseau animale vii pentru redarea atmosferei, însă în prezent se preferă costumele.
Un alt obicei vechi este şi acela de a atârna ciorapi de şemineu în aşteptarea cadourilor, în casă se atârnă vâsc, iar în jurul casei - crenguţe de brad. Faimoasa budincă englezească era numită ''hackin''.
În secolul al XVII-lea, budinca de prune era pregătită chiar în dimineaţa de Crăciun şi era stropită cu brandy şi flambată la servire.
Tot tradiţiei Crăciunului englezesc îi aparţine şi pacheţelul surpriză numit ''cracker'', care este împărţit la servirea budincii de Crăciun, precizează volumul amintit.
În Italia, Crăciunul începe cu opt zile înainte şi este cunoscut sub denumirea de ''Novena''.
Copiii merg din casă în casă şi recită poezii sau cântă, însă darurile le primesc de-abia pe 6 ianuarie.
În multe biserici sunt expuse iesle cu pruncul Iisus şi magi în mărime naturală.
Un punct de atracţie îl constituie Irozii - un teatru popular cu scene, care, pe lângă Irod, prezintă un moş cu barbă lungă, cu cojocul întors, reprezentând bufonul romanilor, şi o paiaţă cu clopoţei la picioare, care poartă un băţ năzdrăvan - în amintirea saltimbancilor chemaţi cu prilejul unor astfel de manifestări.
În Italia există obiceiul ca, înainte de Moş Crăciun, să vină Baba Cloanţa (Befana), călare pe mătura ei, care verifică atentă cine a fost cuminte şi cine nu. Ea se strecoară pe hornuri şi lasă cadourile lângă bradul împodobit.
Foto: (c) Jacek Bednarczyk / EPA
În Austria, cete de copii străbat străzile colindând pe la ferestre. Piaţa de Crăciun din Viena este atracţia principală a sărbătorilor, deşi Crăciunul este celebrat mai ales acasă, cu o masă festivă şi cadouri.
În Suedia, cea mai importantă zi este Ajunul Crăciunului. O masă specială este pregătită în acest scop - şuncă, peşte şi fasole - aceasta fiind şi prilejul cu care rudele îşi fac daruri.
Mulţi suedezi merg la biserică în dimineaţa zilei de Crăciun. Crăciunul se numeşte la suedezi Jul şi este urmat de alte sărbători.
Moşul are pe aceste meleaguri o înfăţişare diferită: el este reprezentat ca un pitic îmbrăcat în roşu, cu barbă albă, mare amator de orez cu lapte, tradiţionala mâncare suedeză de Crăciun.
Suedezii descoperă surprizele de Crăciun într-un sac îngropat adânc în zăpadă.
Foto: (c) Hayoung Jeon / EPA
În Islanda vin treisprezece Moşi Crăciuni. Cu 13 zile înainte de Crăciun, primul Moş Crăciun coboară din munţi, ocoleşte fiecare casă şi apoi pune dulciuri în ghetuţele copiilor, în vreme ce aceştia dorm.
Dacă au fost cuminţi, copiii primesc dulciuri, fructe, iar dacă au fost răi, primesc un cartof.
A doua zi, cel de-al doilea Moş vine în oraş şi tot aşa până la 25 decembrie, când primul Moş se întoarce la casa lui din munţi, pe 26 cel de-al doilea şi tot aşa până pe 6 ianuarie.
Ziua de 6 ianuarie este numită şi ''Al treisprezecelea'' şi este considerată de islandezi ultima zi de Crăciun pentru că în această zi ultimul Moş Crăciun se întoarce la casa lui.
În Finlanda, familiile se reunesc pentru a petrece Crăciunul, cea mai importantă sărbătoare a anului. Copiii aşteaptă sosirea lui Moş Crăciun care pune mereu aceeaşi întrebare: ''Sunt cumva copii cuminţi aici?''.
Moşul are o desagă plină de cadouri, iar în timp ce ''slujitorii'' lui îl ajută să le împartă, el povesteşte celor mici despre călătoria grea pe care o face din Laponia.
Printre mâncărurile servite de Crăciun se numără: şunca sau curcanul, cartofii, morcovul, pateul de ficat, orezul care conţine o singură migdală. Persoana care mănâncă migdala se va căsători în anul ce urmează. În 25 decembrie se serveşte un fel de peşte care iniţial s-a preparat printr-un proces îndelungat.
Danezii au o modalitate mai puţin întâlnită de a împărţi cadourile: se adună toţi membrii familiei în jurul bradului şi cel mai vârstnic ia un cadou pe care-l dă celui destinat care ia, la rândul său, un altul şi-l dă persoanei pentru care a fost pregătit şi aşa mai departe.
În Danemarca se foloseau steguleţe, clopoţei şi steluţe.
Olandezii îl aşteaptă pe ''Sinter Klaas'' care vine pe un cal alb şi lasă daruri în saboţii de lemn.
În Grecia, masa de Crăciun are în mijloc o pâine tradiţională, iar după ospăţ masa nu se strânge pentru ca Iisus să aibă cu ce-şi potoli foamea.
Moş Crăciunul lor este totuna cu Sf. Vasile, filantropul Asiei Mici. El împarte cadouri şi dulciuri copiilor.
Foto: (c) Friedemann Vogel / EPA
În Polonia, se păstrează obiceiul ca, în cinstea stelei de la Bethleem, masa de Crăciun să înceapă după ce apare pe cer prima stea ''Gwiazdka'' (''mica stea''). Toţi brazii de Crăciun erau împodobiţi cu îngeraşi, steluţe şi păsări.
În Spania, darurile de Crăciun sunt oferite de magi, care se deplasează în cortegii de curteni, cavaleri şi lăutari, iar în case şi biserici există iesle miniaturale care redau atmosfera naşterii Domnului. Crăciunul este sărbătorit la 25 decembrie, dar darurile se dau pe 6 ianuarie, cu ocazia zilei celor Trei Regi (''Reyes Magos''), se mai arată în ''Cartea de Crăciun''.
În Rusia, Moş Crăciun (''Babuşka'') este însoţit de Albă-ca-Zăpada (''Snegurocika''), iar copiii primesc prăjituri şi jucării, printre care celebrul set de păpuşi ''Matrioşka''.
În Ungaria, în ajunul Crăciunului, creştinii respectau câteva tradiţii. Era interzisă cererea sau darea de împrumuturi. Nu era bine nici ca femeile să coasă, să ţeasă sau să spele vase, pentru că altfel le paşte o nenorocire. În ajunul Crăciunului rufele spălate şi puse la uscat aduceau boala asupra familiei. Masa festivă de Crăciun era completă doar dacă avea tradiţionala carne de porc prăjită, curcanul copt la cuptor, maioşul şi cozonacul cu nuci. Pomul de Crăciun era împodobit cu fructe, prăjituri, dulciuri şi lumânări.
În SUA, cu cinci săptămâni înainte de Crăciun, în fiecare duminică, americanii aprind câte o lumânare, fiecare reprezentând câte ceva. În seara Crăciunului, toate acestea sunt reaprinse pentru a sărbători Naşterea Domnului. La masă se mănâncă curcan, iar specialitatea Crăciunului este o prăjitură cu fructe confiate. În America se împodobesc clădirile cu pomi de Crăciun, punctul central al sărbătorii fiind cadoul (achiziţionat, de regulă, din magazin), adus, aici şi în Canada, de ''Santa Claus''. Există 11 oraşe numite ''Santa Claus'' în opt state americane: Alaska, Arizona, Georgia, Indiana, Minnesota, Nevada, Oregon şi Utah şi 50 de locuri cu numele ''Noel''.
Foto: (c) Martin Divisek / EPA
În Alaska, Moş Crăciun face, înainte de a aduce cadourile, o vizită secretă de verificare a cuminţeniei copiilor. Aceştia trebuie să îl întâmpine cu tradiţionalul colind ''Gristuusaaq suu'uq'' (''Astăzi s-a născut Hristos'').
În Cuba, cea mai importantă perioadă este Ajunul Crăciunului, denumită ''nochebuena'' (''Noaptea cea bună''). Masa tradiţională înseamnă pentru cubanezi friptura de porc, fasole neagră servită cu orez şi plante tradiţionale (Yuca) sub formă de piure. Familiile se reunesc şi, într-o groapă săpată în pământ şi plină de cărbuni acoperiţi cu frunze de bananier, frig un porc întreg. Familiile (care în Cuba includ rudele de toate gradele) petrec toată noaptea pe muzică tradiţională.
În Costa Rica, Columbia şi Mexic, darurile sunt aduse de ''Nino Jesus'' (''Copilul Iisus''). În Mexic, înainte de Crăciun, se organizează Festivalul sculpturii în ridichi.
În Chile, copiii şi adulţii confecţionează sau cumpără mici figurine din lut, pe care le aşează sub brad. Aceste figurine se numesc ''pasebre''. Moş Crăciun (''Viejito Pascuero'') îşi alege şi el câte o figurină de sub fiecare brad.
Libanezii plantează boabe de grâu în ghivece, cu o lună înaintea Crăciunului, pe care le amplasează, în seara sfântă, sub brad sau alături de montajul de Crăciun, constând în reconstituirea scenei Naşterii Mântuitorului.
Japonezii celebrează Crăciunul cu lanterne, păpuşi şi aranjamente florale şi cu ''Jizo'' (''Moş Crăciun'').
Creştinii din India împodobesc bananieri sau pomi de mango. Bisericile sunt umplute de flori roşii (Crăciuniţe), iar cei bogaţi oferă ajutor celor nevoiaşi.
În Filipine, sărbătoarea Crăciunului începe cu nouă zile înainte de 25 decembrie, cu Misa de Gallo. În fiecare zi din cele nouă are loc un teatru religios, iar colindătorii vestesc Naşterea Domnului cu ''Maligayang Paskob''.
