Gabriela Firea anunţă că a semnat contractul de realizare a Arenei Polivalente; termen de realizare estimat la 3 ani

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunţă că a semnat joi contractul de realizare a sălii multifuncţionale Arena Polivalentă, care urmează să fie cea mai mare sală de acest gen din România, cu o capacitate de 20.000 de locuri.

Trustul de Construcţii Metropolitane va realiza proiectarea şi execuţia, scrie pe Facebook Gabriela Firea. Compania Municipală Dezvoltare Durabilă a realizat studiul de fezabilitate, iar indicatorii tehnico-economici au fost aprobaţi în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Arena Polivalentă va avea şi 200 de locuri destinate persoanelor cu dizabilităţi, patru săli de conferinţe, centru de presă, o parcare subterană pentru 380 de autovehicule, iar în exterior vor putea fi parcate 20 de autocare, şase care de reportaj şi alte 30 de autovehicule. De asemenea, lângă sală vor exista cinci terenuri de sport în aer liber, se precizează în postarea menţionată.

"Astfel, Arena Polivalentă va putea găzdui competiţii de gimnastică, judo, lupte, tenis de masă, haltere, scrimă, volei, handbal, baschet, tenis, box, precum şi alte gale sportive, iar pentru concerte şi alte manifestări culturale se va putea amplasa o scenă în suprafaţă de circa 400 de metri pătraţi.

Prin studiul de fezabilitate se estimează un cost de aproximativ 138 de milioane de euro cu TVA pentru construcţia şi dotarea completă a arenei, iar proiectarea şi execuţia lucrărilor va dura 36 de luni", arată edilul general.

Firea scrie că sala multifuncţională "va răspunde noilor tendinţe europene ale arenelor multifuncţionale" prin faptul că va avea spaţii destinate unor evenimente diverse, de la concerte live, la conferinţe şi congrese, dar "va respecta şi cerinţele federaţiilor naţionale sportive în vederea organizării de competiţii naţionale şi internaţionale" de nivel Liga Campionilor şi Jocuri Olimpice.

"Sala Polivalentă va putea fi comparată cu AccorHotels Arena din Paris (fosta Palais Omnisports) care are o capacitate de maximum 20.300 de locuri, iar în anul 2016 s-a situat pe locul 3 mondial la numărul de bilete vândute la evenimente", conchide Gabriela Firea.

Open Air Blues Festival Brezoi – Ce a însemnat ediția a treia. Ce headlineri au pregatit deja organizatorii și ce surprize îi așteaptă pe fanii blues-ului la următoarea ediție din 2020!

Open Air Blues Festival Brezoi – Vâlcea 2019

Peste 10 000 de oameni au dansat și s-au bucurat de un regal de blues în cadrul Open Air Blues Festival Brezoi 2019.

Festivalul a avut loc în micuțul oraș Brezoi, amplasat într-o zona superba de pe Valea Oltului, la doar 35 km de Rm Vâlcea.

Conceput încă de la prima ediție ca Festival Internațional, OABFB 2019 a venit în cel de-al treilea an de existență cu un lineup de excepție, al cărui cap de afiș a fost Beth Hart, considerată una dintre cele mai bune voci feminine din lume la ora actuală.

Ediția 2019 a adus în fața publicului cele mai multe nume internaționale aflate vreodată pe aceeași scenă în regiunea noastră.

Lineup-ul excepțional din acest an, în care pe lângă Beth Hart s-au regăsit nume ca Oscar Benton, Ana Popovic, Jonathon Boogie Long sau Eb Davis & The Superband, a încântat publicul iubitor de blues timp de 4 zile și 4 nopți de poveste.

În a patra zi de festival, alături de EB Davis și Oscar Benton, pe scenă a urcat AG Weinberger, un artist pe cât de controversat, pe atât de iubit, cu un repertoriu vast și versatil, promotor înfocat al blues-ului american în Romania.

VIDEO PRO TV

„Open Air Blues Festival Brezoi nu este Woodstock-ul României. Este, începând de astăzi, Brezoiul lumii!” a declarat de pe scenă artistul, în aplauzele întregului auditoriu.

Open Air Blues Festival Brezoi 2019, în cuvintele publicului:

„ Locul, oamenii, aerul, soarele, până și ploaia și nu în ultimul rând organizarea, m-au făcut să am senzația că Beth Hart, EB Davis, Oscar Benton și tot ceilalți au cântat… în <curtea noastră>, la o întâlnire cu prietenii. Atât de natural, atât de excepțional și totodată familiar. Felicitări!”

„Unul din motivele pentru care mai de mult îmi trecea prin minte eventualitatea unei emigrări era să pot merge la festivaluri ca cel de anul ăsta de la Brezoi. Mă bucur că acum au venit festivalurile lângă mine”

„Atmosferă frumoasă, bună organizare și, în primul rând, muzică de calitate”

„Extraordinară experiența, organizare bună, atmosfera minunată, oameni faini. Așa da. Cine nu a fost acolo are ce regreta.”

„Open Air Blues Festival este visul așteptat de mult timp și realizat acum al lui Mihai Răzvan Mugescu și o mână de “bluesmen”, artiști din Liga I a muzicii. Este un exemplu clar că se poate face artă, entertainement, turism la scară mare și de inaltă clasă.

Felicitări tuturor celor care au conlucrat pentru a realiza acest proiect, aplauze și plecăciune artiștilor care ne-au încântat de pe scenă!”

Ecourile acestui an încă nu s-au stins, însă organizatorii pregătesc deja ediția din 2020, anunțând și primul nume din lineup-ul anului viitor, Samantha Fish.

Lansată în muzică în anul 2009, Samantha Fish s-a poziționat încă de la început ca un artist cu un potențial imens în lumea blues-ului contemporan, fiind numită de New York Times „o impresionantă chitaristă de blues ce performează cu forță și dulceață” și „una dintre cele mai promițătoare tinere artiste ale genului”.

Festivalul a fost inițiativa Asociației Mentor Rock și este organizat în parteneriat cu Primăria Brezoi.

Notorietatea sa a crescut de la an la an, susținut fiind atât de Consiliul Județean Vălcea cât și de o serie de branduri dornice să se asocieze cu un eveniment ce promite să devină una dintre cele mai apreciate alternative culturale de petrecere a timpului liber.

SUMMER WELL 2019 | LINE-UP FINAL. Experiențe de neuitat si distracție fără limite, între 9 – 11 august 2019

SummerWell2019

 

Vara aceasta devine scena distracției șa amintirilor memorabile pentru cei care se pregătesc de weekendul Summer Well.

The National, The 1975, Jungle, Razorlight, Maribou State, Tender, Pale Waves, Black Honey, Zola Blood și Red Rum Club sunt artiștii care vor susține LIVE concerte pe Orange Main Stage, iar pe Red Bull Music Stage te vei întâlni cu IAMDDB, AJ Tracey, Subcarpați și Bobby Basil.

 Devenit deja o tradiție de București, a noua ediție Summer Well vă așteaptă în perioada 9-11 August 2019 pe Domeniul Știrbey, Buftea.

Trei zile de festival cu un line-up compus din nume mari ale scenei muzicale internaționale, completat de experiențe originale precum: Night Picnic, instalații de artă special create pentru Summer Well, After Party-uri, Glamping sau Bellevue Lounge, care vor transforma atmosfera festivalului într-o vacanță memorabilă de 3 zile.

În exclusivitate la Summer Well anul acesta, sâmbătă, 10 august, zona Red Bull Music Stage este transformată de Subcarpați într-un „Iarmaroc” unde pe lângă concertele trupei, vor mai fi ateliere de beat-uri, atelier de măști tradiționale și alte meșteșuguri sau măști AR.

Summer Well înseamnă mai nou nopți albe alături de prieteni pentru că redefinește experiențele nocturne pentru participanți: vor putea dansa până dimineață la After Party-uri, iar distracția este completată de instalațiile ce capătă o nouă viață odată cu lăsarea întunericului.

Festivalul devine anul acesta în premieră hub-ul ce va reuni o serie de proiecte artistice realizate special pentru festival de către artiști celebri internaționali, sub umbrela Summer Well Art Collection.

Printre aceștia se numără: Luke Jerram cu Museum of the Moon, Quintessenz cu o instalație captivantă ce folosește tipare, forme și culoare pentru a schimba percepția asupra spațiului, Javier Riera cu Landscape Light Interventions, Tina Fung și Reza Hasni cu Labradorescence și Morag Myerscough & Luke Morgan.

Printre noutăți vei remarca și zona de Glamping dar și Bellevue Lounge, cu bar privat și platformă amenajată pentru vizionarea concertelor – pentru care participanții își pot upgrada biletele.

Mai mult, anul acesta, Summer Well adună cele mai creative proiecte românești, sub denumirea Summer Well X – conferințe, expoziții de artă, cine exclusiviste, zone de gaming – în colaborare cu Visual Playground, One Night Gallery, WeDine sau  Bucharest Gaming Week.

 

Programul festivalului

Vineri, 9 august

Summer Well debutează vineri, 9 august, cu Night Picnic, unde vor cânta Son Lux și Orchestra Simfonică din București, care interpretează într-o manieră clasică, cele mai cunoscute piese ale artiștilor care vor urca pe scenă în cele două zile de festival.

 

Sâmbătă, 10 august

Orange Main Stage: Red Rum Club, Tender, Pale Waves, Jungle si The 1975

Red Bull Music Stage: Subcarpați prezintă Iarmaroc si IAMDDB

After Party: SPP și Nicecream FM

 

Duminică, 11 august

Orange Main Stage: Zola Blood, Black Honey, Maribou State, Razorlight, The National

Red Bull Music Stage: AJ Tracey și Bobby Basil

After Party: David August și Zimbru

Pregătește-te de distracție non stop la Summer Well, unde muzica se combină cu o varietate de activități și zone: shopping la Summer Well Pop-up Shop și în Summer Well Fair, healthy food & drinks în Wellness Area, consacratele instalații neon, zona de street food, precum și tiroliana care traversează lacul, căsuța din copac și Stargazing cu telescop.

Zona de camping ascunsă în pădure, chiar în inima festivalului și opțiunea Glamping te vor face cu siguranță să ai un weekend ca o vacanță muzicală.

Porțile festivalului Summer Well 2019, care se va desfășura sâmbătă și duminică pe Domeniul Știrbey, din Buftea, se deschid, în ambele zile (10 și 11 august) la ora 12.00.  Vineri, 9 august, cu ocazia Night Picnic, accesul se va permite începând cu ora 18.00.

Prețul unui abonament este de 295 lei + taxe până pe data de 8 august (inclusiv) și 345 lei în zilele festivalului. Abonamente și bilete de o zi pentru festival se găsesc online pe www.summerwell.ro și în aplicația de mobil a festivalului.

Summer Well este un festival Orange. Partenerii festivalului care au pregătit o mulțime de activări și surprize sunt: Huawei, Mastercard, Glo, Banca Transilvania, Beck’s, Pepsi, Mega Image, Smartwater, J&B, Red Bull, Aperol, Nivea, Colorista, NYX, Lay’s, Levi’s, Mercedes, Ben & Jerry’s, Betty Ice și Hochland.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Elle, Unica, Viva, Igloo și Banchiza Urbană.

***

Despre Summer Well

Summer Well este mai mult decât un festival de muzică: este o mini vacanță și cel mai important festival din zona București. Ajuns la a 9-a ediție, va avea loc anul acesta în perioada 9 – 11 august, într-o locație unică, Domeniul Știrbey din Buftea. Summer Well 2019 va include: două scene, after party, zona de shopping, Summer Wellness, instalații de artă, expoziții, street food, glamping și multe altele.

Pentru mai multe informații, vizitați:

ARTmania Festival 2019 | Reguli acces, bilete, informatii utile!

Regulament festival

1. Organizatorul

ARTmania Festival 2019 este organizat de Societatea ARTMANIA EVENTS SRL, entitate juridica romana, cu sediul social in Sibiu, Str. Gheorghe Asachi Nr. 11, Judetul Sibiu, inmatriculata la Registrul Comertului de pe langa Tribunalul Sibiu sub nr. J32/778/2009 si avand CUI 26020184 (denumita in cuprinsul prezentului document organizatorul).

2. Festivalul

Cea de-a XIV-a editie a ARTmania Festival (denumit in cuprinsul prezentului document si festivalul), dedicata iubitorilor de muzica si arta, se va desfasura in Piata Mare din vechea cetate a Sibiului (zona festivalului).

Cele doua zile de concerte, expozitii, evenimente culturale si de activitati creative se vor derula (durata festivalului) in datele de 26 (vineri) si 27 (sambata) iulie 2019: evacuarea publicului larg din zona festivalului se va realiza in fiecare dintre cele doua zile, incepand cu ora 17:40, accesul participantilor fiind permis pana la ora 00:00 (ora 00.00 a datei de 28.07.2019 este considerata, in sensul prezentului document, ora de inchidere a festivalului).

(In cuprinsul prezentului document, notiunea cadrul festivalului va desemna durata si zona festivalului, impreuna.)

La ARTmania Festival 2019, fanii ii vor putea asculta pe unii dintre cei mai apreciati artisti ai momentului, precum Dream Theater, Opeth, Architects, Madrugada, Wardruna, Myrkur Folkesange si altii (artistii).

Programul complet al concertelor este disponibil pe site-ul: www.artmaniafestival.ro

3. Ceilalti termeni

Exceptand situatiile in care, in cadrul acestui document, se prevede un sens mai extins sau, dupa caz, in functie de anumiti factori, unul mai restrictiv, termenii utilizati au urmatoarele definitii:

Abonament – certificat nominal (netransmisibil), emis contra cost de catre organizator pe suport de hartie sau in forma electronica, prin care se acorda participantului dreptul de a participa la festival, pe intreaga durata a acestuia.

Adult – parinte sau tutore al copilului sau minorului pe care il insoteste la festival.

Bilet – certificat nominal (netransmisibil), emis contra cost de catre organizator pe suport de hartie sau in forma electronica, prin care se acorda participantului dreptul de a participa la festival, intr-una dintre cele doua zile ale desfasurarii acestuia.

Bratara – certificat (netransmisibil) emis de catre organizator la preschimbarea biletului, abonamentului sau invitatiei, prin care organizatorul acorda participantului dreptul de a intra in zona festivalului, pe durata unei zile sau a intregului festival, in functie de documentul preschimbat.

Copil – participant la festival sau la una dintre zilele festivalului care, pana la data de 28.07.2019, inclusiv (in cazul in care participa la intregul festival sau doar la cea de-a doua zi a festivalului), sau, respectiv, pana la data de 27.07.2019, inclusiv (in cazul in care participa doar la prima zi a festivalului), NU va fi implinit varsta de 12 ani.

Info Point – punctul de informare a participantilor cu privire la festival, in care acestia isi pot preschimba biletele, abonamentele sau invitatiile in bratari.

Invitatie –certificat identificat printr-un numar si/sau o serie de ordine, emis de catre organizator pe suport de hartie sau in forma electronica, prin care se acorda participantului dreptul de a participa la festival, intr-una dintre cele doua zile sau pe intreaga durata a festivalului.

Merchandise – orice bun de consum neperisabil, comercializat in cadrul festivalului (exemple: tricouri si alte produse vestimentare, CD-uri / DVD-uri / discuri vinil), ce NU pot fi achizitionate prin intermediul cardului FestiPay, ci doar prin plata cu numerar.

Minor – participant la festival sau la una dintre zilele festivalului care, pana la data de 28.07.2019, inclusiv (in cazul in care participa la intregul festival sau doar la cea de-a doua zi a festivalului), sau, respectiv, pana la data de 27.07.2019, inclusiv (in cazul in care participa doar la prima zi a festivalului), NU va fi implinit varsta de 16 ani si care NU este copil.

Obiecte interzise – bunuri, produse, materiale, substante s.a.m.d., a caror detinere este interzisa in cadrul festivalului.

Partener – persoana fizica sau juridica ce desfasoara activitati in cadrul festivalului, in baza unei relatii juridice cu organizatorul.

Participant – persoana care participa la festival, in calitate de cumparator al unui bilet/abonament sau in calitate de beneficiar al unei invitatii.

Persoana cu dizabilitati – participant la festival sau la una dintre zilele festivalului care detine un certificat de incadrare in grad de handicap valabil in ziua in care participa la festival.

Persoana sub 18 ani – participant la festival sau la una dintre zilele festivalului care, pana la data de 28.07.2019, inclusiv (in cazul in care participa la intregul festival sau doar la cea de-a doua zi a festivalului), sau, respectiv, pana la data de 27.07.2019, inclusiv (in cazul in care participa doar la prima zi a festivalului), NU va fi implinit varsta de 18 ani si care NU este minor sau copil.

Politica privind prelucrarea si protectia datelor cu caracter personal – totalitatea conditiilor in care organizatorul prelucreaza datele Dumnevoastra cu caracter personal, disponibile pe pagina de Internet www.artmaniafestival.ro.

Produs – orice bun de consum imediat, comercializat in cadrul festivalului (exemple: mancare, bauturi alcoolice, bauturi non-alcoolice).

Serviciu – orice alta prestatie ce NU reprezinta transmiterea unui produs sau a unui obiect de merchandise, efectuata in cadrul festivalului.

Site-ul organizatorului – pagina de Internet www.artmaniafestival.ro.

Site-urile vanzatorilor autorizati – paginile de Internet ale vanzatorilor de bilete la festival autorizati, repectiv www.artmania.ro, www.blt.ro, www.eventim.ro, www.kompostor.ro si www.iabilet.ro.

Termeni si conditii – totalitatea regulilor impuse de catre organizator participantilor, incepand cu momentul achizitionarii biletului/abonamentului sau al primirii invitatiei si pana la parasirea zonei de festival, ca urmare a incetarii duratei acestuia. Cumpararea unui bilet/abonament sau folosirea unei invitatii reprezinta acceptarea tuturor termenilor si conditiilor, iar incalcarea prezentelor reguli atrage, daca nu se prevede altfel, evacuarea din zona festivalului, organizatorul rezervandu-si dreptul de a sesiza autoritatile competente in caz de fapte antisociale.

Termenii si conditiile pot fi modificate pana la ora de inchidere a festivalului, dar numai ca urmare a unor modificari legislative (in sens larg, incluzand acte incidente ale administratiei locale), in situatii bine justificate (in care organizatorul isi asuma a depune toate eforturile pentru a limita/inlatura orice eventuala neplacere ce ar putea fi cauzata participantilor), precum si in cazul in organizatorul decide sa extinda drepturile in cadrul festivalului (exemplu: introducerea de sisteme de plata suplimentare, alternative), in toate ipotezele organizatorul urmand a lua toate masurile necesare pentru informarea participantilor in timp util. Modificarea pretului biletelor/abonamentelor (a se vedea 4.3., de mai jos) nu constituie modificare a termenilor si conditiilor.

4. Accesul la ARTmania Festival 2019

4.0. Biletele, abonamentele si invitatiile NU sunt transmisibile, neputand fi folosite decat de catre persoanele care le-au cumparat, respectiv primit, numai in cadrul festivalului.

4.1. Cumpararea biletelor si abonamentelor se poate realiza de la unul dintre punctele de vanzare ale vanzatorilor autorizati sau de pe site-urile acestora.

De asemenea, cumpararea biletelor si abonamentelor se poate realiza de pe site-ul organizatorului: persoana interesata isi va crea un cont (in care vor fi introduse numele, prenumele, adresa de e-mail si numarul de telefon), dupa care va fi redirectionata catre pagina de Internet a procesatorului de plati, unde va introduce datele cardului bancar, pentru plata online.

Procesatorul de plati este platforma NETOPIA mobilPAY, al carui website va rugam sa-l accesati pentru parcurgerea Termenilor si conditiilor si a Politicii de confidentialitate.

In ceea ce priveste aceste date, in legatura cu care va rugam sa parcurgeti „Politica privind prelucrarea si protectia datelor cu caracter personal”, persoanele interesate se obliga sa le furnizeze in mod corect si complet, organizatorul rezervandu-si dreptul de a sesiza autoritatile competente in caz de furnizare de informatii false sau orice alt fel de incercare de frauda.

Odata parcursa procedura de pe site si confirmata plata de catre procesatorul de plati, participantul va primi un e-mail continand biletul/biletele si/sau abonamentul/abonamentele, care se pot regasi oricand si in contul sau de pe site.

Biletul va va fi furnizat catre de catre platforma de ticketing BLT.ro, al carui website va rugam sa-l accesati pentru parcurgerea Termenilor si conditiilor si a Politicii privind datele cu caracter personal.

4.2. Persoanele care achizitioneaza bilete sau abonamente sunt rugate sa verifice veridicitatea biletului in momentul achizitionarii si, in cazul in care are vreo suspiciune, trebuie sa anunte de indata organizatorul, la adresa de e-mail info@artmania.ro

Reclamatiile ulterioare NU vor fi luate in considerare.

ARTmania NU va acorda despagubiri in caz de pretinsa frauda.

4.3. Organizatorul isi rezerva dreptul de a modifica oricand pretul biletelor sau abonamentelor (precum in situatia incheierii unei perioade promotionale), persoanele interesate trebuind a urmari site-ul organizatorului sau pe cele ale vanzatorilor autorizati (unde sunt afisate preturile) inainte de a proceda la cumparare. Modificarea pretului biletelor/abonamentelor NU afecteaza persoanele care au plata confirmata inainte de operarea modificarii.

4.4. Odata achizitionate, biletele si abonamentele NU pot fi returnate. Contravaloarea biletelor sau abonamentelor achizitionate poate fi restituita numai in situatia anularii festivalului de catre organizator, din cauze ce NU intra sub incidenta fortei majore (orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil si inevitabil).

4.5. Biletele si abonamentele, ca si invitatiile, vor fi scanate si, dupa confirmarea validitatii lor, preschimbate in bratari la accesul in festival, pentru o zi, respectiv abonament. Un Info Point va functiona in fiecare zi a festivalului, in intervalul orar 12:00 – 00:00.

Personalul din cadrul Info Point-ului este indreptatit sa solicite oricarui posesor de bilet/abonament/invitatie prezentarea unui act de identitate, pe care sa fie inscriptionata data nasterii.

Bratarile NU sunt transmisibile, asigurand accesul in cadrul festivalului (in zona de concerte si cele in care se deruleaza evenimentele conexe) doar persoanei careia i-a fost fixata dupa preschimbarea biletului/abonamentului/invitatiei.

Purtarea bratarii este obligatorie pe toata durata festivalului, iar aceasta poate fi verificata oricand, atat in perimetrele de acces in zona festivalului, cat si in interiorul acesteia.

Ruperea, deteriorarea sau pierderea bratarii anuleaza dreptul de participare si accesul participantului in zona festivalului. Pentru a reintra va fi nevoie de achizitionarea unui nou bilet si preschimbarea acestuia intr-o noua bratara.

Regulile privind bratarile, aratate la cele patru paragrafe anterioare, se aplica tuturor participantilor, indiferent de varsta, cu exceptia celei de la paragraful imediat anterior, care nu vizeaza si copiii.

5. Accesul anumitor categorii de participanti

5.1. Copiii au accesul gratuit in cadrul festivalului sau unei zile a festivalului, daca si numai daca sunt insotiti de un adult ce isi va fi achizitionat un bilet/abonament sau care este beneficiar al unei invitatii.

Copil – participant la festival sau la una dintre zilele festivalului care, pana la data de 28.07.2019, inclusiv (in cazul in care participa la intregul festival sau doar la cea de-a doua zi a festivalului), sau, respectiv, pana la data de 27.07.2019, inclusiv (in cazul in care participa doar la prima zi a festivalului), NU va fi implinit varsta de 12 ani.

Minor – participant la festival sau la una dintre zilele festivalului care, pana la data de 28.07.2019, inclusiv (in cazul in care participa la intregul festival sau doar la cea de-a doua zi a festivalului), sau, respectiv, pana la data de 27.07.2019, inclusiv (in cazul in care participa doar la prima zi a festivalului), NU va fi implinit varsta de 16 ani si care NU este copil.

Persoana sub 18 ani – participant la festival sau la una dintre zilele festivalului care, pana la data de 28.07.2019, inclusiv (in cazul in care participa la intregul festival sau doar la cea de-a doua zi a festivalului), sau, respectiv, pana la data de 27.07.2019, inclusiv (in cazul in care participa doar la prima zi a festivalului), NU va fi implinit varsta de 18 ani si care NU este minor sau copil.

La momentul preschimbarii biletului/abonamentului/invitatiei, adultul este obligat sa prezinte la Info Point o copie a certificatului de nastere a copilului si declaratia-tip, completata si semnata (declaratia tip se regaseste la ultima pagina a prezentului document).

Copilul va primi o bratara, pe care adultul va nota numarul sau de telefon.

Copilul NU va putea intra in zona festivalului neinsotit de catre adult.

De asemenea, copilul NU va putea parasi zona festivalului neinsotit de catre adult, cu exceptia situatiilor deosebite, precum evacuarea participantilor sau unei parti a participantilor sau cazurile medicale (situatii in care va fi insotit de personal medical).

Este recomandata purtarea castilor de protectie sau a dopurilor de urechi pentru copiii cu varsta mai mica de 10 ani. Organizatorul NU incurajeaza prezenta copiilor foarte mici la astfel de evenimente, unde nivelul fonic ridicat ar putea crea efecte negative asupra auzului acestora.

Adultul este raspunzator pentru siguranta copilului.

Este interzis accesul cu carucioare pentru copii.

 

5.2. Minorii pot participa la festival in cazul in care vor fi achizitionat un bilet/abonament sau vor fi primit o invitatie, daca si numai daca sunt insotiti de un adult ce isi va fi achizitionat un bilet/abonament sau care este beneficiar al unei invitatii.

La momentul preschimbarii abonamentului sau a biletului, adultul este obligat sa prezinte la Info Point o copie a certificatului de nastere a minorului si declaratia-tip, completata si semnata (declaratia tip se regaseste la ultima pagina a prezentului document). In cazul in care minorul are cel putin 14 ani, prezentarea certificatului de nastere de catre adult NU va mai fi necesara, minorul urmand a-si prezenta cartea de identitate.

Minorul va primi o bratara, pe care adultul va nota numarul sau de telefon.

Minorul NU va putea intra in zona festivalului neinsotit de catre adult.

De asemenea, minorul NU va putea parasi zona festivalului neinsotit de catre adult, cu exceptia situatiilor deosebite, precum evacuarea participantilor sau a unei parti a participantilor sau cazurile medicale (situatii in care va fi insotit de personal medical). Adultul este raspunzator pentru siguranta minorului.

5.3. Persoanele sub 18 ani pot participa la festival doar daca vor fi achizitionat un bilet/abonament sau vor fi primit o invitatie.

5.4. Persoanele cu dizabilitati beneficiaza de acces gratuit la festival.

In cazul in care persoana cu dizabilitati este incadrata in gradul de handicap grav cu asistent personal, aceasta va fi insotita de un asistent, care va avea acces, de asemenea, gratuit.

Persoanelor ce necesita asistarea unui insotitor NU li se va acorda bratara decat daca sunt insotite de un asistent personal. Persoanele ce NU necesita asistent personal NU vor beneficia de gratuitate decat ele insele, iar NU impreuna cu o alta persoana.

Pentru obtinerea bratarii, persoanele cu dizabilitati se vor prezenta, in cadrul acelorasi date si aceluiasi interval orar, mai sus mentionate, la Info Point, unde vor prezenta un act de identitate si certificatul de incadrare in grad de handicap valabile.

Persoanei cu dizabilitati si, eventual, asistentului personal al acesteia li se vor fixa cate o bratara, insotitorul avand obligatia de a nota numarul sau de telefon pe bratara persoanei cu dizabilitati.

6. Interdictii

6.0. Participantii sunt obligati sa se supuna controlului corporal sumar si sa permita controlul bagajelor, iar cei cu varsta peste 14 ani trebuie sa detina in permanenta asupra lor un act de identitate valabil, pentru a face dovada varstei.

Organizatorul isi rezerva dreptul de a interzice accesul sau, eventual, de a evacua din cadrul festivalului:

- persoanele ce refuza controlul de securitate,

- persoanele agresive,

- persoanele aflate sub influenta drogurilor sau alcoolului,

- persoanele care manifesta forme de comportament violent sau care ii deranjeaza pe ceilalti participanti,

- persoanele care prezinta un comportament ce contravine bunei desfasurari a festivalului,

- persoanele care sunt suspecte de punerea in pericol a altor participanti sau a bunei desfasurari a festivalului,

- copiii si minorii neinsotiti de un adult (accesul acestor persoane in zona festivalului va fi interzis, dar, in cazul in care ele se afla deja in zona festivalului, copiii/ minorii nu vor fi evacuati, organizatorul urmand a instiinta de indata organele de politie abilitate, in cazul in care adultul nu poate fi contactat la numarul de telefon notat pe bratara copilului/minorului).

Fiecare participant are obligatia sa prezinte un comportament civilizat fata de toate celelalte persoane ce se regasesc in cadrul festivalului, prin care sa nu aduca atingere drepturilor si intereselor legitime ale altor participanti, artistilor, organizatorului si partenerilor acestuia.

Participantii sunt rugati sa isi supravegheze in permanenta si cu atentie copiii si/sau minorii pe care ii insotesc si sa NU isi lase nesupravegheate bunurile.

De asemenea, participantii sunt rugati sa fie vigilenti si, in cazul in care observa eventuale incidente care pot pune in pericol participantii, bunurile acestora sau desfasurarea festivalului, sa se adreseze de indata celui mai apropiat reprezentant al organizatorului sau agent de paza.

Fiecare participant este raspunzator pentru pagubele provocate, iar organizatorul NU este responsabil pentru eventualele pierderi, furturi, deteriorari (partiale sau totale) sau orice alte actiuni/omisiuni din partea unei terte persoane (inclusiv reprezentantul unui partener) a carei consecinta este diminuarea valorii unui bun (inclusiv aparatura foto/video a membrilor presei).

 

6.1. Organizatorul se va afla in permanenta la dispozitia participantilor, pentru a ajuta la mentinerea bunei atmosfere si pentru evitarea eventualelor situatii neplacute.

In acest sens, organizatorul isi rezerva dreptul de a bloca temporar accesul participantilor in anumite perimetre, in cazul in care considera ca respectivele perimetre si-au atins capacitatea maxima in care festivalul se poate derula in conditii de siguranta.

Organizatorul NU este raspunzator pentru deteriorarea starii de sanatate a vreunui participant, cauzata de o afectiune preexistenta, cumulata cu elementele specifice unui astfel de festival (exemple: aglomeratie, zgomot, echipamente de iluminat).

De asemenea, organizatorul NU este raspunzator pentru deteriorarea starii de sanatate a vreunui participant, ca urmare a actiunii/omisiunii unui alt participant, unui partener sau a altei persoane care nu se afla in niciun raport cu organizatorul.

6.2. Este interzis accesul in cadrul festivalului cu:

- animale de companie,

- produse de consum aduse din afara zonei festivalului [exemple: alimente, bauturi racoritoare (inclusiv apa), bauturi alcoolice],

- substante psihoactive,

- orice fel de obiecte contondente sau care pot fi considerate periculoase, arme albe, bricege, lanturi etc.,

- materiale, substante sau produse pirotehnice,

- spray-uri (inclusiv spray-uri pentru autoaparare),

- orice fel de recipiente de sticla (inclusiv sticle de parfum sau de crema) sau de metal,

- produse cosmetice ce contin lichide inflamabile,

- lasere sau lampioane chinezesti,

- bidoane de plastic, cutii de conserve, cutii de bautura,

- umbrele (pliabile sau nu), si

- banner-e sustinute de bete,

- aparate de filmat si alte accesorii, in special de dimensiuni mari, orice fel de trepiede, blituri detasabile (fiind interzisa orice fel de fotografiere realizata cu blit sau printr-o alta modalitate care poate deranja bunul mers al festivalului sau pe ceilalti participanti),

- orice fel de substante interzise prin lege.

 

6.3. Este, de asemenea, interzis accesul in cadrul festivalului cu:

- bagaje avand dimensiuni mai mari de 55x40x20cm (cele acceptate, pentru bagaje de mana, si de companiile aeriene),

- casti de motocicleta, bicicleta, scuter etc.,

- carucioare, skateboard-uri, trotinete, biciclete etc.,

- scaune (normale sau pliabile),

aceste bunuri putand fi lasate spre pastrare la punctul de depozitare anume prevazut in zona festivalului, in care pot fi declarate, depuse si ridicate obiectele pierdute, recuperarea tuturor obiectelor depozitate fiind permisa doar pana in data de 28.07.2019, ora 02:00.

NU se vor primi spre pastrare in cadrul punctului de depozitare:

- alimente si alte produse perisabile,

- produse alcoolice,

- materiale, substante sau produse toxice, inflamabile, explozive,

- materiale, substante sau produse considerate de catre organizator periculoase pentru buna desfasurare a evenimentului sau care pot pune in pericol participantii,

- obiecte de valoare (precum bijuterii, bani, ceasuri, telefoane etc.) sau acte ce servesc pentru identificare, legitimare sau dovedirea starii civile.

 

6.4. Este permis accesul in cadrul festivalului cu:

- medicamente eliberate in baza prescriptiei medicale aferente (document ce trebuie prezentat, in caz de solicitare din partea organizatorului),

- pelerine de ploaie (in ceea ce priveste eventualitatea ploii),

- scaune rulante specifice (in ceea ce priveste persoanele cu dizabilitati locomotorii),

- aparate de fotografiat, inclusiv DSLR profesional (organizatorul isi rezerva dreptul de a stabili locuri/zone in care cu fotografierea si filmatul sa fie interzise; in caz de nerespectare, organizatorul are dreptul de a prelua aparatul foto/video strict pentru a sterge respectivele inregistrari, ramanand la latitudinea sa daca dispune si evacuarea participantului/participantilor),

- bagaje avand dimensiuni maximale de 55x40x20cm.

In ceea ce priveste produsele de consum, precizam ca ARTmania Festival 2019 va pune la dispozitia participantilor o zona de food special amenajata, care va functiona pe intreaga durata a festivalului. Astfel, cei sositi in Piata Mare din Sibiu se vor putea bucura de un spatiu dedicat preparatelor culinare si bauturilor, disponibile pentru toate gusturile si varstele.

 

6.5. Participantilor le sunt interzise in cadrul festivalului orice forma de activitate economica de orice fel (inclusiv promovarea serviciilor proprii sau prestate de o alta persoana) sau publicitara, demonstratiile, manifestatiile si mitingurile de orice natura, impartirea de pliante, incercarile de indoctrinare a altor participanti, precum si orice alte manifestari de comportament care pot afecta buna desfasurare a festivalului sau buna dispozitie a altor participanti.

 

6.6. Este interzisa vanzarea de tigari si bauturi alcoolice catre persoanele minore. Organizatorul si partenerii sai au dreptul de a solicita oricarui participant prezentarea unui act de identitate care sa ateste varsta.

7. Zona de prim ajutor

Zona de prim ajutor va fi amplasata in stanga scenei si va fi indicata in mod vizibil pentru toti participantii.

In cazul in care participantul nu se poate deplasa, acesta este rugat sa ceara ajutorul celui mai apropiat reprezentant al organizatorului sau agent de paza.

8. Plata in cadrul ARTmania Festival 2019

Detalii in curand.

9. Proprietatea intelectuala

9.0. Toate materialele prezentate pe site si pe suporturile din zona festivalului reprezinta proprietatea organizatorului sau a partenerilor acestuia.

Toate imaginile, emblemele, textele din zona festivalului sunt reproduse cu acordul proprietarului acestora (in cazul in care ele nu sunt deja cesionate organizatorului).

Toate aceste elemente se supun legislatiei in materie de proprietate intelectuala.

9.1. Participantii NU pot utiliza, copia, distribui, publica sau incorpora, in scopul obtinerii de venituri, astfel de elemente in cadrul altor documente sau materiale sub nicio forma fara acord expres, prealabil si exprimat in forma scrisa din partea organizatorului sau a partenerilor acestuia.

9.2. Organizatorul are dreptul de imagine asupra intregului festival si poate utiliza imaginile foto si video, efectuate atat de propriul personal, cat si de participanti, in diverse materiale realizate cu ocazia festivalului.

9.3. Prin acceptarea Termenilor si conditiilor, participantii accepta faptul ca organizatorul, partenerii acestuia, membrii presei, alti participanti si alte persoane carora le este permis accesul in cadrul festivalului pot realiza inregistrari audio si/sau video ale festivalului.

9.4. Prin acceptarea Termenilor si conditiilor, participantii isi ofera acordul pentru inregistrarea si publicarea imaginii, infatisarii si actiunilor lor, intelegand si acceptand ca organizatorul poate stoca si duplica inregistrarile si le poate distribui/disemina prin mijloace specifice, le poate difuza sau le poate face publice in alt mod, inclusiv prin informarea publicului cu privire la editiile viitoare ale festivalului, concerte si programe, prin mijloace de transmisie a datelor prin cablu sau prin orice alte mijloace electronice (exemple: YouTube, Facebook, Instagram) sau de alt tip.

9.5. Prin acceptarea Termenilor si conditiilor, in limitele prevazute de lege, participantii renunta la orice pretentie financiara sau de alta natura impotriva organizatorului decurgand din actiuni precum cele de mai sus.

9.6. In limitele Termenilor si conditiilor, precum si ale legii, participantii au dreptul sa realizeze, in cadrul festivalului, inregistrari de imagini, audio si/sau video, prin intermediul unor dispozitive care nu contin, ca parte componenta, obiecte interzise si care nu reprezinta, prin ele insele, obiecte interzise.

9.7. Participantilor care vor realiza inregistrari in cadrul festivalului le este interzis, fara acord expres, prealabil si exprimat in forma scrisa din partea organizatorului, comercializarea lor sau utilizarea lor cu scopul mediat de a obtine bani sau alte foloase materiale.

10. Raspunderea organizatorului. Dispute

10.1. Suplimentar fata de situatiile mai sus indicate, organizatorul NU isi asuma raspunderea pentru:

- nicio pretentie ridicata de catre persoane care vor fi patruns in zona festivalului fara a avea dreptul sau cu incalcarea Termenilor si conditiilor ori a legii,

- nicio pretentie privind actiuni, omisiuni, evenimente s.a.m.d., realizate in afara zonei festivalului,

- eventualele intarzieri in evacuarea publicului larg din zona festivalului, cauzate de acesta sau de alti factori externi,

- durata procesului de intrare in zona festivalului,

- modificarea anumitor segmente ale festivalului, necesare bunei desfasurari a acestuia,

- evolutiile artistilor,

- absenta intempestiva si neanuntata a vreunuia dintre artisti (organizatorul asumandu-si luarea de indata a tuturor masurilor necesare bunei desfasurari a festivalului),

- calitatea si/sau conformitatea produselor, serviciilor si obiectelor de merchandise comercializate de catre parteneri,

- nicio pretentie intemeiata pe actiune sau omisiune din partea unui alt participant, unui partener sau a altei persoane care nu se afla in niciun raport cu organizatorul,

- nicio pretentie intemeiata pe un eveniment cauzat de un lucru de a carui paza juridica NU este responsabil organizatorul,

- nicio pretentie atunci cand este intemeiata pe o cauza in privinta careia legea prevede inlaturarea raspunderii organizatorului,

- nicio pretentie, in mod integral, atunci cand este intemeiata pe o cauza in privinta careia legea prevede limitarea raspunderii organizatorului.

10.2. Orice persoana care are pretentii impotriva organizatorului il va contacta pe acesta la sediul sau social, pentru a incerca solutionarea pe cale amiabila a diferendului.

In cazul in care, dupa parcurgerea incercarii de a solutiona diferendul pe cale amiabila, nu se ajunge la niciun consens, acesta poate fi deferit instantei de judecata competente.

Descarca declaratia pentru minori

Noi restricții de viteză pe Autostrada Soarelui, pentru lucrări

Restricții de viteză între 40 și 60 de kilometri pe oră sunt impuse până la prânz pe un sector al Autostrzii Soarelui, pentru lucrări, conform Mediafax.

Potrivit CNAIR, se intervine în acest moment pe Autostrada Soarelui, pe sensul de mers București- Constanța, banda 1, la km 16+300, pentru refacerea planeității prin frezarea unui dâmb de asfalt și detensionarea dalei de beton.

Pe sectorul de aproximatix 1 kilometru afectat de lucrări se circulă pe banda a doua, cu restricții de viteză cuprinse între 60 km/h și 40 km/h, iar zona este semnalizată corespunzător.

Se estimează că lucrările se vor încheia în jurul orei 13.00.

Brutari şi bucătari din Germania şi Franţa vor găti la Sibiu în cadrul programului Regiune Gastronomică Europeană

 

Calfe brutari şi bucătari germani şi francezi vor găti în următoarele trei săptămâni, fiind vorba de meşteşugari călători, care în fiecare an se reunesc în Sibiu, în Casa Calfelor situată în centrul istoric al municipiului, potrivit unui comunicat de presă publicat de AGERPRES.

"Asociaţia Casa Calfelor Sibiu /  Gesellenherberge Hermannstadt, organizează, cu sprijinul Consiliului Local Sibiu, al Primăriei Municipiului Sibiu şi al societăţii Deutsche Gesellschaft e.V. Berlin, şi în vara acestui an ateliere de lucru ale calfelor călătoare.

În perioada 29 iulie-18 august se întâlnesc din nou, la Sibiu, meşteşugari călători din diferite ţări europene pentru a lucra împreună şi a-şi prezenta meşteşugurile şi tradiţiile. (...) Special la proiectul din acest an este faptul că oferă sibienilor şi turiştilor ocazia de a participa la câteva workshop-uri gastronomice alături de calfele brutar şi bucătar prezente în oraşul de pe malul Cibinului.

Brutarii germani şi francezi aduc cu sine în cadrul acestor ateliere o serie întreagă de cunoştinţe cu privire la diverse specialităţi de brutărie - un sector gastronomic foarte bine dezvoltat în Germania şi Franţa.

Sibienii interesaţi vor avea ocazia să cunoască o parte dintre secretele acestui domeniu", se arată în comunicatul organizatorilor.

Deschiderea festivă a evenimentului are loc pe 31 iulie, la ora 19,00, în curtea catedralei evanghelice din Piaţa Huet.

Pentru prima dată, calfele călătoare din Europa s-au reunit la Sibiu în anul 2007, anul Capitalei Culturale Europene.

Tradiţia calfelor călătoare s-a păstrat în ţări ca Germania, Austria, Elveţia, Franţa, Norvegia, Suedia.

Calfele călătoare europene sunt tineri cu o pregătire profesională (dulgheri, tâmplari, zidari, pietrari, sculptori, fierari etc. ) care au ales, în prezent, să pornească la drum pentru trei ani şi o zi, purtând uniforma şi pălăria calfelor, respectând normele impuse de frăţia lor.

Astfel, pentru a putea purta uniforma de calfă, tânărul nu are voie să fie căsătorit, să aibă copii, alte obligaţii sau datorii, trebuie să facă faţă cu cinste şi onoare angajamentelor pe care şi le asumă şi trebuie să respecte regulile şi tradiţiile frăţiei din care face parte.

Atât prezenţa lor în Sibiu încă din Evul Mediu, cât şi călătoriile calfelor sibiene au contribuit, de-a lungul timpului, la întărirea legăturilor cu centrele meşteşugăreşti europene.

"Din toate punctele de vedere, ei sunt o punte neconvenţională, dar cu atât mai vie între Sibiu şi Europa", consideră organizatorii întâlnirilor calfelor de la Sibiu.

Cu toate că Sibiul a fost un mare centru meşteşugăresc, aceste tradiţii s-au pierdut în ţara noastră la începutul secolului XX, dar au supravieţuit în ţările din care provin calfele călătoare contemporane. Pentru a revigora şi a susţine arta meşteşugărească tradiţională, dar şi pentru a colabora cu oameni experimentaţi în tehnicile tradiţionale, Parohia Evanghelică a pus la dispoziţia calfelor o clădire din vecinătatea bisericii, lângă pasajul scărilor, în piaţa Huet nr. 3, care este renovată în prezent cu ajutorul acestora.

Această clădire a devenit în ultimul timp cunoscută sibienilor drept ''Casa calfelor''.

Istoria dezvoltării urbane a Sibiului este strâns legată de apariţia şi dezvoltarea breslelor.

Prima atestare documentară a breslelor sibiene datează din anul 1367 şi se referă la breasla tăbăcarilor, iar în 9 noiembrie 1376, reprezentanţii celor Şapte Scaune şi ai meşteşugarilor au aprobat primul stat pentru breslele din Sibiu, Sebeş, Sighişoara şi Orăştie.

Festivalul Anonimul 2019 | „The Dead Don’t Die” al lui Jim Jarmusch, în deschiderea ediţiei. Concerte şi o serie de documentare despre artă

Lungmetrajul „The Dead Don't Die” al americanului Jim Jarmusch, cu Bill Murray şi Adam Driver în distribuţie, va deschide cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care va avea loc în perioada 5 - 11 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Lungmetrajul, al 13-lea al cineastului american, a deschis ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Cannes, unde a fost selectat în competiţie.

Acţiunea filmului este plasată în Centerville, un oraş mic unde orele în care este lumină sunt imprecise şi animalele au comportamente ciudate. Nimeni nu ştie exact de ce. Ştirile sunt înspăimântătoare, iar oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi. Totuşi, ce este mai rău urmează să se întâmple.

Din distribuţia filmului, o comedie cu zombi, fac parte Tilda Swinton, Chloe Sevigny, Steve Buscemi, Danny Glover, Rosie Perez, Selena Gomez, RZA, dar şi doi muzicieni obişnuiţi cu universul lui Jarmusch - Tom Waits şi Iggy Pop.

„Cred că este un film furios. Nu m-am gândit la asta până acum, dar cred că este. M-am săturat de filme cu zombi. Adică, adevăraţii zombi se plimbă printre noi, fără să le pese de nimic, lăsând ca sfârşitul lumii să se întâmple. Există o replică în «Only Lovers Left Alive», când cuplul vorbeşte despre oameni care se transformă în zombi - pentru că nu sunt conştienţi de ce se întâmplă în jurul lor. Şi uitaţi-vă cât de inconştientă este lumea astăzi despre sfârşitul iminent. Este trist şi exasperant”, a spus Jim Jarmusch.

„The Dead Don't Die” va fi prezentat în premieră în România la Anonimul, prin amabilitatea Ro Image 2000.

În cadrul festivalului vor avea loc şi concerte, iar organizatorii au anunţat miercuri că Muse Quartet, Karpov not Kasparov, Sinicika - Grupul Vocal al Comunităţii Ruşilor Lipoveni din Mila 23, şi Gojira cu Planet H vor cânta pe scena din Green Dolphin Camping.

Documentare despre artă

Reunite în programul intitulat „Fluidităţi”, Studio Video Art prezintă în cadrul Anonimul patru documentare care ating teme precum artele plastice, muzica, tradiţiile culturale şi meşteşugurile: „Pangrati - Nouă personaje în căutarea unui atelier” (r. Laurenţiu Damian, 2017), „Muzică de petrecere” (r. Andrei Teodorescu, 2017), „Statuile nu mor. Eu da?”  (r. Francis Mraz, 2014) şi „Cu ochii-n lut” (r. Hadrian Gavriluţiu, 2015). Proiecţiile vor fi urmate de discuţii cu autorii filmelor.

„Filmul de artă nu este un film de nişă, e ca un concert cameral considerat drept eveniment de nişă, comparativ cu o simfonie cântată de o mare orchestră. Asta am încercat noi la Studioul Video Art, să lucrăm filme cu mărturii despre artişti, despre oameni de cultură, despre tradiţii şi obiceiuri, despre locuri religioase sau locuri tainice, încărcate de istorie, dar privite… Altfel, în aşa fel încât imaginea să surprindă ce nu poate vedea orice privitor”, a transmis profesorul Laurenţiu Damian.

Răspunsul la întrebarea CUM AJUNG LA SFÂNTU GHEORGHE? primește un update important:
din acest an, se pot rezerva bilete online la cursele NAVROM către Sfântu Gheorghe, și retur, din Tulcea și Mahmudia 🆒
👉 http://www.navromdelta.ro/cumpara-bilete/