Open Air Blues Festival Brezoi 2020 | Primele informații și artiști confirmați

Inițiat de Asociația Mentor Rock, promotor de peste 12 ani al evenimentelor live în România, organizat înparteneriat cu Primăria Orașului Brezoi și Aby Stage Events, Open Air Blues Festival Brezoi este unul dintre cele mai importante și galonate festivaluri de blues din România.

Aflat la a 4 –a ediție, reunește în răcoareadintre munți artiști internaționali de calibru, oameni iubitori de cultură și pasionați de natură.

Având alaturi parteneri importanți ce susțin inițiative de calitate, cu un puternic impact cultural și social, #BrezoiulLumii oferă o experiență completă pe durata a 4 zile de neuitat.

Publicul va experimenta un concept unic în care va lua contact cu nume sonore ale muzicii de profil, dar va avea și ocazia să descopere o nouă zonăturistică neexploatata. Va lua parte la acțiuni culturale și de ecologizare, va cunoaște producători locali șiobiective culturale, dar mai ales își va îmbogăți bagajul muzical cu un număr impresionant de artiști invitați înfestival, atât la scena principală cât și la scena de jam session.

Festivalul oferă posibilitatea de preînregistrare pentru ediția 2020 celor care doresc să fie la curent cu ultimele noutăți și să afle primii când se pun în vânzare abonamentele. De asemenea, preînregistrarea oferă prioritate și prețuri preferențiale la achiziționarea abonamentelor și se poate face accesând linkul http://bit.ly/BREZOI2020

Primii artiști care au răspuns pozitiv invitației de a face parte din lineup-ul ediției 2020 sunt Samantha Fish, Eric Gales și Popa Chubby.

După ce s-a lansat în muzică în anul 2009, Samantha Fish s-a poziționat încă de la început ca un artist de un imens potențial în lumea blues-ului contemporan.  Încă de atunci, tânăra și carismatica cântăreață și chitaristă și-a câștigat reputația de chitarist virtuos și performer de excepție, lansând albume apreciate în întreaga lume ce puneau în valoare spiritul ei creativ neobosit și versalitatea ei muzicală. New York Times a numit-o pe Samantha “o impresionantă chitaristă de blues ce performează cu forță și dulceață” și “una din cele mai promițătoare tinereartiste ale genului”.

Având primul album lansat la numai 16 ani, și fiind încă de atunci considerat unul dintre cei mai buni tineriartiști de blues ai lumii, Eric Gales este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști de blues contemporani și proaspăt câștigător al premiului “Best Blues Rock Artist”, decernat de către The Blues Foundation. Cariera lui este incontestabil una plină de premii, apreciere și calitate, lucru confirmat de mari muzicieni de blues ai lumii!

“One of the best, if not the best guitar player in the world” – Joe Bonamassa

“He is absolutely incredible” Carlos – Santana

Popa Chubby, născut Ted Horowitz, a zguduit bluesul prin modul său aprig de a performa de mai bine de 30 de ani. De-a lungul unei cariere care datează din 1994, el este o forță de luat în serios la chitară, iar interpretarea lui temperată și plină de suflet face deja parte din istoria genului. O figură impunătoare, cu capul bărbierit, brațele tatuate, barba goatee și un performance care poate fi descris drept “the Stooges meets Buddy Guy, Motörhead meets Muddy Waters, and Jimi Hendrix meets Robert Johnson,”, Popa Chubby este un personaj minunat și una dintre cele mai populare figuri ale genului.

Open Air Blues Festival Brezoi – Ce a însemnat ediția a treia. Ce headlineri au pregatit deja organizatorii și ce surprize îi așteaptă pe fanii blues-ului la următoarea ediție din 2020!

Open Air Blues Festival Brezoi – Vâlcea 2019

Peste 10 000 de oameni au dansat și s-au bucurat de un regal de blues în cadrul Open Air Blues Festival Brezoi 2019.

Festivalul a avut loc în micuțul oraș Brezoi, amplasat într-o zona superba de pe Valea Oltului, la doar 35 km de Rm Vâlcea.

Conceput încă de la prima ediție ca Festival Internațional, OABFB 2019 a venit în cel de-al treilea an de existență cu un lineup de excepție, al cărui cap de afiș a fost Beth Hart, considerată una dintre cele mai bune voci feminine din lume la ora actuală.

Ediția 2019 a adus în fața publicului cele mai multe nume internaționale aflate vreodată pe aceeași scenă în regiunea noastră.

Lineup-ul excepțional din acest an, în care pe lângă Beth Hart s-au regăsit nume ca Oscar Benton, Ana Popovic, Jonathon Boogie Long sau Eb Davis & The Superband, a încântat publicul iubitor de blues timp de 4 zile și 4 nopți de poveste.

În a patra zi de festival, alături de EB Davis și Oscar Benton, pe scenă a urcat AG Weinberger, un artist pe cât de controversat, pe atât de iubit, cu un repertoriu vast și versatil, promotor înfocat al blues-ului american în Romania.

VIDEO PRO TV

„Open Air Blues Festival Brezoi nu este Woodstock-ul României. Este, începând de astăzi, Brezoiul lumii!” a declarat de pe scenă artistul, în aplauzele întregului auditoriu.

Open Air Blues Festival Brezoi 2019, în cuvintele publicului:

„ Locul, oamenii, aerul, soarele, până și ploaia și nu în ultimul rând organizarea, m-au făcut să am senzația că Beth Hart, EB Davis, Oscar Benton și tot ceilalți au cântat… în <curtea noastră>, la o întâlnire cu prietenii. Atât de natural, atât de excepțional și totodată familiar. Felicitări!”

„Unul din motivele pentru care mai de mult îmi trecea prin minte eventualitatea unei emigrări era să pot merge la festivaluri ca cel de anul ăsta de la Brezoi. Mă bucur că acum au venit festivalurile lângă mine”

„Atmosferă frumoasă, bună organizare și, în primul rând, muzică de calitate”

„Extraordinară experiența, organizare bună, atmosfera minunată, oameni faini. Așa da. Cine nu a fost acolo are ce regreta.”

„Open Air Blues Festival este visul așteptat de mult timp și realizat acum al lui Mihai Răzvan Mugescu și o mână de “bluesmen”, artiști din Liga I a muzicii. Este un exemplu clar că se poate face artă, entertainement, turism la scară mare și de inaltă clasă.

Felicitări tuturor celor care au conlucrat pentru a realiza acest proiect, aplauze și plecăciune artiștilor care ne-au încântat de pe scenă!”

Ecourile acestui an încă nu s-au stins, însă organizatorii pregătesc deja ediția din 2020, anunțând și primul nume din lineup-ul anului viitor, Samantha Fish.

Lansată în muzică în anul 2009, Samantha Fish s-a poziționat încă de la început ca un artist cu un potențial imens în lumea blues-ului contemporan, fiind numită de New York Times „o impresionantă chitaristă de blues ce performează cu forță și dulceață” și „una dintre cele mai promițătoare tinere artiste ale genului”.

Festivalul a fost inițiativa Asociației Mentor Rock și este organizat în parteneriat cu Primăria Brezoi.

Notorietatea sa a crescut de la an la an, susținut fiind atât de Consiliul Județean Vălcea cât și de o serie de branduri dornice să se asocieze cu un eveniment ce promite să devină una dintre cele mai apreciate alternative culturale de petrecere a timpului liber.

RSS
Follow by Email