Guvernul britanic face apel la sprijinul a 250.000 de voluntari care să ajute sistemul de sănătate

Guvernul britanic cere sprijinul a 250.000 de ”persoane în stare de sănătate bună”, pentru a ajuta serviciul său de sănătate să facă faţă epidemiei de coronavirus, transmite CNBC.

Secretarul penru Sănătate, Matt Hancock, a spus că studenţii în ultimul an la medicină şi asistentele medicale vor fi mutaţi în prima linie a Serviciului Naţional de Sănătate (NHS).

"Căutăm un sfert de milion de voluntari, oameni cu o sănătate bună, pentru a ajuta NHS, pentru cumpărături, pentru livrarea de medicamente şi pentru a-i sprijini pe cei care sunt protejaţi pentru a-şi proteja propria sănătate", a spus Hancock.

Se speră că reţeaua de voluntari - care va fi cunoscută sub denumirea de respondenţi voluntari NHS – îi va ajuta pe cei până la 1,5 milioane de oameni, vulnerabili în mod special la coronavirus, cărora li s-a spus să se „protejeze” timp de 12 săptămâni.

Cea mai recentă informare de presă a guvernului cu privire la extinderea rapidă a COVID-19 a avut loc pentru prima dată online şi nu prin prezenţă fizică, în urma adoptării unor restricţii mai stricte. Premierul Boris Johnson a anunţat noile măsuri luni, în încercarea de a ţine sub control epidemia.

Hancock a anunţat, de asemenea, că guvernul deschide un spital temporar, numit NHS Nightingale, care va avea două secţii cu o capacitate de 2.000 de pacienţi fiecare. Acesta va fi înfiinţat în apropierea centrului expoziţional Excel din Londra.

„Cu ajutorul armatei şi al medicilor NHS, ne vom asigura că avem capacitatea necesară pentru ca fiecare să poată primi sprijinul de care are nevoie”, a adăugat el.

Departamentul de Sănătate al Marii Britanii a raportat marţi alte 87 de decese ale pacienţilor care au fost diagnosticaţi cu COVID-19. Astfel, numărul total de decese din Marea Britanie a ajuns la 422, în timp ce numărul de cazuri confirmate a crescut la 8.077.

Marţi dimineaţa, toate clădirile şi instituţiile publice neesenţiale din Marea Britanie - de la biblioteci la biserici, săli de sport în aer liber şi locuri de joacă - au primit ordin să se închidă. Toate evenimentele sociale, inclusiv nunţi şi botezuri, au fost de asemenea oprite, în afară de înmormântări. De asemenea, au fost interzise grupurile de mai mult de două persoane, cu excepţia persoanelor care locuiesc împreună.

Britanicilor li s-a cerut să rămână acasă, aceşti putând să iasă doar pentru deplasări esenţiale, pentru a cumpăra alimente sau medicamente, pentru a oferi îngrijire unor persoane, pentru a mergei la muncă dacă este absolut necesar sau pentru a face exerciţii fizice o dată pe zi.

Măsurile cele mai stricte au intrat în vigoare după ce vremea bună la sfârşitul săptămânii a determinat mii de oameni să se îndrepte spre spaţii deschise precum parcuri şi plaje naţionale din Marea Britanie, în pofida recomandărilor autorităţilor de a păstra distanţa între ei.

Un preot italian, pentru care enoriaşii cumpăraseră un ventilator, a renunţat la aparat în favoarea unui tânăr şi a murit din cauza coronavirusului

 

Preotul italian Giuseppe Berardelli, în vârstă de 72 de ani, care a donat un ventilator unui tânăr pacient cu coronavirus pe care nu-l cunoştea, a murit de aceeaşi boală, scrie BBC, citat de news.ro.

Părintele Berardelli a murit în spitalul din comuna Lovere, regiunea Bergamo, unul dintre cele mai afectate oraşe de virus din Italia.

Cel puţin 50 de preoţi au murit din cauza noului coronavirus în Italia.

Cea mai afectată ţară din lume cu 6.077 de decese până acum, Italia este în carantină totală în încercarea de a opri răspândirea infectărilor din cea mai lovită regiune de nord, Lombardia.

Coronavirusul s-a răspândit rapid pe glob, afectând mai mult de 160 de ţări şi cauzând moartea a 16.000 de persoane.

Sunt mai mult de 400.000 de cazuri confirmate în lume. Europa este acum epicentrul crizei iar Statele Unite se confruntă cu numeroase cazuri.

Giuseppe Berardelli, principalul preot din oraşul Casnigo, a murit săptămâna trecută în spitalul din Lovere.

Potrivit spitalului, el a refuzat să folosească ventilatorul pe care enoriaşii l-au cumpărat pentru el, alegând să-l ofere unui pacient mai tânăr.

Locuitorii din Casnigo l-au aplaudat de la ferestre şi balcoane atunci când sicriul preotului a fost purtat către cimitir. Nu a existat o înmormântare.

Marţi, Papa Francisc s-a rugat pentru doctorii şi preoţii care au murit, "mulţumind lui Dumnezeu pentru exemplul lor eroic în a-i sluji pe cei care erau bolnavi".

Italia a închis majoritatea afacerilor şi a interzis publicului adunările la nivel naţional din 12 martie, în încercarea de a opri propagarea virusului.

Barurile, restaurantele şi majoritatea magazinelor au fost închise, dar şi şcolile şi universităţile.

Carantina a fost extinsă şi premierul Giuseppe Conte a anunţat că acest lucru a ajutat ca sistemul "să nu intre în colaps".

Marţi, a fost anunţată o uşoară scădere a ratei infectărilor pentru a treia zi consecutiv. Dar mai mult de 600 de decese pe zi, departe de a controla răspândirea pandemiei.

Italia a înregistrat 63.927 cazuri de Covid-19, boala cauzată de virus. Până acum au fost raportate 6.077 decese şi 7.432 de persoane au fost externate din spital după ce s-au vindecat.

Însă numărul celor infectaţi ar putea fi mai mare. Angelo Borrelli, şeful Protecţiei Civile din Italia, a declarat, marţi, pentru cotidianul La Repubblica că este posibil ca numărul cazurilor să fie de zece ori mai mare în realitate. "În următoarele ore... vom vedea dacă curba de creştere s-a aplatizat", a precizat el.

COMUNICAT: Se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei. Care sunt situaţiile care fac excepţie. Cei peste 65 de ani pot ieşi în intervalul 11 - 13. Restricţiile, valabile de astăzi, de la ora 12:00

Ministrul de Interne Marcel Vela a anunţat marţi că a emis Ordonanţa militară 3 prin care se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei, cu excepţia celor care merg la serviciu, la cumpărături de primă necesitate sau pentru animalele de companie. Cei peste 65 de ani se deplasează în intervalul 11 - 13, Excepţie fac cei care se deplasează în interes profesional sau agricultorii. Măsurile intră în vigoare de miercuri, de la ora 12:00.

UPDATE - Adaugă prevederi ale Ordonanţei militare 3

Art. 1. – Se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;

c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;

e) deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;

f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;

g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

h) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;

i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.

 

Art. 2. – Circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive:

a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

c) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea unui minor, asistenţa altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, ori în cazul decesului unui membru de familie;

d) deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi fizice colective), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice.

 

Art. 3. – Circulaţia persoanelor prevăzute la art. 2, în exteriorul locuinţei/ gospodăriei, este permisă şi în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activităţi agricole.

 

Art. 4. – (1) Pentru verificarea motivului deplasării:

a) angajaţii prezintă legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator;

b) persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniştii şi persoanele care practică activităţi agricole prezintă o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în alte situaţii decât cele prevăzute la alin.(1), se prezintă o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

(3) Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei, motivul şi locul deplasării, data şi semnătura.

(4) Adeverinţa eliberată de angajator sau declaraţia pe propria răspundere pot fi prezentate personalului autorităţilor abilitate şi prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar.

(5) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.

Art. 5. – (1) Se instituie măsura izolării la domiciliu sau, după caz, carantinării pentru toate persoanele care intră în România.

(2) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.

Art. 6. – (1) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să identifice şi să ţină evidenţa persoanelor fără adăpost, precum şi să asigure adăpostirea şi îngrijirea acestora.

(2) Evidenţa persoanelor fără adăpost se actualizează şi se raportează săptămânal la Centrul judeţean/al Municipiului Bucureşti de coordonare şi conducere a intervenţiei.

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.

Art. 7. – (1) Instituţiile publice şi operatorii economici au obligaţia de a marca zona destinată accesului cetăţenilor/clienţilor şi suprafaţa de relaţii cu publicul/vânzare cu semne vizibile care să orienteze persoanele în respectarea unei distanţe de siguranţă de minimum 1,5 metri.

(2) Administratorii pieţelor agroalimentare au obligaţia de a organiza activitatea de vânzare astfel încât să se păstreze o distanţă socială între producătorii agricoli, comercianţi şi cumpărători. Comercianţii şi producătorii agricoli aflaţi în pieţele agroalimentare sunt obligaţi să adopte măsuri de protecţie împotriva răspândirii COVID-19, respectiv să poarte mănuşi şi măşti.

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.

Art. 8. – Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Franţa şi Germania şi din Franţa şi Germania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile.

(2) Măsura nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi autorizărilor tehnice necomerciale.

(3) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 23.00, ora României.

Art. 9. – (1) Se interzice accesul piloţilor la bordul navelor, sosite din zonele de risc roşii/galbene în porturile maritime române, dacă nu dispun de echipament de protecţie stabilit de Direcţia de sănătate publică Constanţa sau dacă navele nu au efectuat perioada de carantinare de 14 zile de la ultimul port de escală situat într-o zonă de risc roşie/galbenă.

(2) Se interzice accesul navelor maritime şi fluvio-maritime în porturile situate pe Dunărea maritimă, până la efectuarea perioadei de carantinare de 14 zile de la ultimul port de escală situat într-o zonă roşie/galbenă, în următoarele două zone de staţionare în ancoră:

a) rada portului Sulina, pentru navele care vin dinspre Marea Neagră;

b) Dunărea, mila marină 44, pentru navele care vin dinspre canalul Bâstroe.

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.

Art. 10. – Ministerul Apărării Naţionale asigură, la solicitarea ministrului afacerilor interne:

a) preluarea în pază a unor obiective a căror protecţie este asigurată în prezent de către Jandarmeria Română;

b) personal şi mijloace logistice pentru sprijinirea activităţilor de ordine publică;

c) personal şi mijloace logistice pentru sprijinirea activităţilor Poliţiei de Frontieră Române, în punctele de trecere a frontierei de stat.

Art. 11. – Pentru verificarea respectării condiţiilor de carantinare sau izolare la domiciliu, instituţiile de securitate naţională vor proiecta sisteme de comunicaţii şi aplicaţii informatice, necesare Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii şi autorităţilor locale, pentru a comunica în timp real şi permanent cu persoanele carantinate sau izolate la domiciliu.

Art. 12. – (1) Documentele care expiră pe perioada stării de urgenţă, eliberate de autorităţile publice, pot fi preschimbate într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgenţă.

Art. 13. – (1) După alineatul (2) al articolului 2 din Ordonanţa militară nr.2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.232 din 21 martie 2020, se introduce un nou alineat, alin.(21), cu referire la activităţi permise în centrele comerciale, cu următorul cuprins:

„(21) Suspendarea temporară a activităţii comerciale potrivit alin.(1) nu se aplică:

a) vânzării produselor electronice şi electrocasnice de către operatorii economici care asigură livrarea la domiciliul/sediul cumpărătorului;

b) vânzării produselor şi serviciilor de optică medicală.”

 

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Se interzice circulaţia tuturor persoanele în afara locuinţei sau gospodăriei, cu excepţii: deplasarea în interes de serviciu, deplasarea pentru asigurarea de bunuri, adică sunt permise doar deplasările pentru cumpărături, este permisă deplasarea pentru asistenţă medicală. Mai sunt exceptate deplasările din motive jusitificate, îngrijirea copilului, a persoanelor cu dizabilităţi. Sunt excluse activităţile sportive de echipă”, a anunţat ministrul.
Deplasarea în scopul donării de sânge şi în scop umanitar şi voluntariat, pentru activităţi agricole sunt alte excepţii.
Circulaţia celor peste 65 de ani este permisă între orele 11-13 strict pentru: cumpărături, pentru asistenţă medicală, pentru îngrijirirea unui minor etc
Circulaţia persoanelor peste 65 de ani este permisă şi în afara orele 11-13 dacă acest lucru se va face în interes profesional sau pentru realizarea de activităţi agricole.
 Angajaţii vor dovedi deplasarea la serviciu prezentând legitimaţia de serviciu sau adeverinţă semnată de angajator.
 Adeverinţa eliberată de angajator sau declaraţia pe propria răspundere pot fi prezentate şi de pe telefon sau tabletă.
Aceste măsuri intră în vigoare de miercuri, de la ora 12:00.
Se suspendă toate zborurile spre şi dinspre Franţa şi Germania pentru 14 zile, de miercuri, de la ora 23:00.
MApN asigură preluarea în pază a unor obiective păzite acum de Jandarmerie, activităţi de ordine publică şi va asigura personal pentru sprijinirea poliţiei de frontieră.
 Documentele care expiră pe perioada stării de urgenţă pot fi schimbate într-un termen de 90 de zile de la încetarea stării de urgenţă.
Suspendarea temporară a activităţii comerciale în mall-uri nu se aplică vânzării produselor electronice şi electrocasnice în cazul firmelor care asigură şi livrarea la domiliciu sau la sediul cumpărătorului şi nici centrelor de optică medicală.

Grupul farmaceutic francez bioMerieux a primit aprobarea FDA pentru producţia de teste anti-Covid pentru SUA

Grupul farmaceutic francez bioMérieux, o companie specializată în teste de diagnosticare, a anunţat marţi că a câştigat aprobarea Administraţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA) pentru produsul "biofire" conceput ca test pentru coronavirus, transmite marţi Reuters.

Compania bioMerieux a mai precizat că doreşte să mărească aprovizionarea cu acest produs de testare în SUA şi că acest test va fi disponibil şi pentru distribuţia comercială în SUA.

"În faţa acestei crize de sănătate fără precedent, bioMérieux lansează un al doilea test de diagnosticare pentru detectarea (virusului) SARS-CoV2", a declarat Dr. Mark Miller, vicepreşedinte executiv al companiei bioMérieux.

CIO anunţă oficial amânarea JO de la Tokyo

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a anunţat, marţi, amânarea pentru un an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, prevăzute în această vară.

"Având în vedere circumstanţele actuale, pe baza informaţiilor OMS, ale preşedintelui CIO şi ale premierului Jponiei, JO urmează să fie reprogramate, dar nu mai devreme de vara anului 2021, pentru a păstra sănătatea sportivilor şi a tuturor celor implicaţi în JO şi ai comunităţii internaţionale", a anunţat CIO.

Jocurile Olimpice ar fi urmat să aibă loc în perioada 24 iulie - 9 august.

De la înfiinţarea Jocurilor Moderne, în 1896, este pentru prima oară când jocurile sunt amânate pe timp de pace. Competiţia a mai fost anulată de două ori în timpul celor două războaie mondiale.

Iohannis: Se vor introduce noi restricţii de circulaţie, iar ceea ce a fost recomandare va deveni obligaţie. Am decis să folosim şi Armata

 

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că se vor introduce noi restricţii de circulaţie, iar ceea ce a fost recomandare va deveni obligaţie. Şeful statului a precizat că va fi folosită şi Armata pentru a gestiona şi mai bine situaţiile apărute în teren. Resticţiile vor intra în vigoare începând de miercuri.

”Am discutat măsurile suplimentare care se cer luate şi pot să vă spun. că am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a încetini răspândirea virusului. Se vor introduce noi restricţii de circulaţie. Ce a fost până acum o recomandare devine obligaţie. Evident că oamenii pot ieşi pentru a merge la servicu şi a-şi face cumpărătrule necesare, însă aceste restricţii devin obligaţii”, a precizat preşedintele după şedinţa de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 la care au participat prim-ministrul României Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Victor Costache şi ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă.
Iohannis a anunţat că pentru persoanele din carantină şi izolare vor fi pregătite  măsuri de supraveghere electronică, pentru că este necesar ca aceste măsuri să fie respectate intergral
”Am decis să folosim şi Armata, pentru a gestiona mai bine situaţiile apărute în teren şi care va trimite personal pentru a suplimenta efectivele de Poliţie, Jandarmerie şi Politie locală”, a adăugat preşedintele.
El a afirmat că persoanele cele mai vulnerabile sunt cele de peste 65 de ani, pentru care se vor introduce restricţii speciale pentru că vor trebui să stea practic tot timpul acasă, în interesul lor propriu.
”Aceste restricţii pe care le-am menţionat vor fi prelucrate în cursul zilei de astăzi şi vor intra în vigoare începând de mâine”, a subliniat Klaus Iohannis.

VIDEO | Rafael Nadal, Roger Federer şi Novak Djokovic, mesaje de susţinere pentru medici, autorităţi şi poliţie în lupta împotriva coronavirus

Rafael Nadal, numărul 2 mondial, a transmis un mesaj de susţinere şi mulţumire personalului medical, autorităţilor şi poliţiei spaniole, fără să uite însă şi de familiile îndoliate.

"Mulţumim tuturor celor care ne ajută să ne simţim puţin mai în siguranţă, celor care sunt în prima linie, care riscă cel mai mult şi care sunt eroii noştri", a spus Nadal.

El a mai transmis şi un mesaj de susţinere familiilor care şi-au pierdut pesoane dragi din cauza pandemiei de Covid-19.

 

viewscnt

https://www.instagram.com/p/B-CQ5WAnNz-/?utm_source=ig_embed