Bucureşti | 18 dosare penale deschise unor persoane care au prezentat adeverinţe false emise de angajator pentru a-şi justifica deplasările

 

Poliţiştii bucureşteni au deschis vineri 18 dosare penale unor persoane care au prezentat adeverinţe false emise de angajator pentru a-şi justifica deplasările.

”În data de 01.05, în cadrul acţiunilor de verificare a măsurilor privind restricţionarea circulaţiei, poliţişti din cadrul Direcţiei  Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada Rutieră, au întocmit 18 dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals sub semnătură privată. În urma verificării documentelor prezentate , a unor adeverinţe emise de angajator, s-a stabilit că persoanele în cauză, fie aveau contractele de muncă suspendate, fie nu au fost niciodată angajaţi ai societăţilor respective”, anunţă Poliţia.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea unităţilor de parchet, urmând a se stabili modul în care persoanele respective au intrat în posesia adeverinţelor.

”Va informăm că aceste acţiuni continuă şi încercările de eludare a legii vor fi descoperite. Falsul în declaraţii este infracţiune şi este pedepsit de legea penală”, amintesc poliţiştii.

GALERIE FOTO | Urmele lăsate de "diaspora" după carantinare în unitățile hoteliere din Galați

Mormane de gunoaie au rămas în urma persoanelor care au primit cazare în spaţiile de carantină ale Primăriei Galaţi. Unele apartamente au fost inaugurate recent. „Şi maimuţele din junglă dacă ar fi fost ţinute în acele încăperi şi tot nu ar fi reuşit să lase asemenea dezastru” - comentează oamenii.
De la declanşarea epidemiei, acestea au fost folosite pentru persoanele care trebuie să stea în carantină. La finalul celor 14 zile de izolare, angajaţii Primăriei Galaţi şi ai Direcţiei de Sănătate Publică au constatat dezastrul.
Firmele plătite de Primărie au strâns mormanele de gunoaie, iar angajaţii municipalităţii au reparat lucrurile stricate.
Conducerea Primăriei a anunţat că analizează posibilităţile legale pentru a-i trage la răspundere pe cei vinovaţi.

"Comportamentul de un primitivism înfiorător al unor așa-ziși cetățeni cărora li s-a pus totul la dispoziție pe perioada carantinei și care au înțeles că trebuie să-și bată joc de România, de Galați și de munca unor oameni dedicați. Pentru exemplificare voi posta 14 poze cu felul în care au fost primiți și 26 poze cu dezastrul lăsat în urma lor." a comentat viceprimarul Galatiului, Picu Apostol Roman.

"Cum Doamne iartă-mă aflu de oameni cărora li s-au anulat biletele de avion plătite de către ei personal, neputând ajunge în țară, iar unora li se pun la dispoziție curse de avion umanitare, autocare, dube, etc?
Nu cumva anumite țări profită de pandemie ca să-și facă curățenie în ogradă? Nu mai sunt cu toții cetățeni europeni?

Cu prețuire, viceprimar Picu Apostol Roman! 🇹🇩"

FOTO: CUM AU FOST PRIMITI!

FOTO: CUM AU LASAT IN URMA!

Iris, Days of Confusion, The Sonic Taste şi Jurjak, concerte online pentru cadrele medicale din prima linie în lupta cu Covid-19

Iris, Days of Confusion, The Sonic Taste şi Jurjak, concerte online pentru cadrele medicale din prima linie în lupta cu Covid-19

 

Iris, Days of Confusion, The Sonic Taste, The Kryptonite Sparks, Nicole Cherry, Dora Gaitanovici, Jurjak şi Les Elephants Bizarres se numără între cei care vor susţine concerte online în sprijinul cadrelor medicale din prima linie în lupta cu Covid-19.

SolidarLocal Festival, subintitulat „Cel mai mare festival de muzică din sufrageria ta”, se va desfăşura online pe 1 mai.

Peste 40 de concerte susţinute de trupe şi artişti români vor fi disponibile pe platforma SolidarLocal.ro.

Biletul de intrare reprezintă o donaţie către asociaţia Dăruieşte Viaţă, prin intermediul iaBilet.ro. Donaţia minimă este de 30 de lei. Fiecare donator va primi un cod pe care să îl folosească, pe 1 mai, pentru a viziona concertele de pe site. Platforma de streaming este oferită de vStage.ro. Donaţia nu include comisionul de procesare şi streaming de 4%.

Printre artiştii confirmaţi se numără Iris, AG Weinberger, Days of Confusion, The Sonic Taste, The Kryptonite Sparks, Toulouse Lautrec, Liviu Teodorescu, Nicole Cherry, Dora Gaitanovici, Jurjak, Valeria Stoica şi Les Elephants Bizarres. Multe alte nume vor fi anunţate în curând.

Concertele, care vor fi înregistrate în prealabil, au o durată de 10 - 20 de minute, vor fi consecutive şi vor fi prezentate de DJ-i şi MC de la mai multe posturi de radio româneşti.

Lista completă artiştilor şi programul festivalului vor fi anunţate pe pagina de Facebook SolidarLocal şi pe site.

Dimitri Vegas, Lost Frequencies, Sunnery James & Ryan Marciano, Danny Avila -LIVE, azi, 1 mai 2020, începând cu ora 22.00

 

Dimitri Vegas, Lost Frequencies, Sunnery James & Ryan Marciano şi Danny Avila se numără între DJ-ii care au pregătit momente speciale pentru petrecerea de 1 mai care va fi transmisă vineri noapte de Pro TV.

Cabral va fi gazda producţiei ce va fi difuzată începând cu ora 22.00, pe protvplus.ro. El va fi acompaniat de DJ Pascal, iar invitaţi vor fi şi INNA, Grasu XXL şi Dirty Nano.

De la ora 23.00 începe petrecerea Overnight, live, pe protvplus.ro şi untold.com, iar de la ora 01.15, Pro TV va difuza segmentele pregătite de Dimitri Vegas, Lost Frequences, Sunnery James & Ryan Marciano, Danny Avila special pentru aceasta.

Telespectatorii vor putea intra în direct cu gazda emisiunii, Cabral, şi cu artiştii UNTOLD, a anunţat postul de televiziune într-un comunicat.

Tot vineri, Pro TV va transmite, de la ora 12.00, în cadrul campaniei #nefacembine, pe platforma nefacembine.ro, festivalul online Solidar Local. Peste 40 de artişti români vor concerta în casele lor pentru a susţine asociaţia Dăruieşte Viaţă, care construieşte un spital modular destinat tratării pacienţilor bolnavi de Covid-19, aflaţi în stare gravă.

Overground Music lansează Overground Showroom – concerte live la tine acasă!

Agenţia de management, booking şi PR muzical Overground Music lansează OVERGROUND SHOWROOM, o bibliotecă video on demand dedicată concertelor, ce propune un serviciu similar altor platforme de streaming video (cum ar fi Netflix). Catalogul va conţine concerte live ale artiştilor din România, filmate full HD şi cu sunet de înaltă calitate. Concertele vor fi disponibile pentru streaming 24/7, iar veniturile generate de platformă vor fi direcţionate către artişti.

Pentru 9 euro pe lună, echivalentul unui bilet la concert, utilizatorii au acces la toate concertele disponibile în biblioteca online, urmând a fi adăugate periodic producții noi.

Primele producții disponibile pe Overground Showroom (https://showroom.overground.ro/) sunt concerte ale trupelor byron, The Mono Jacks, Luna Amară, Diamonds are Forever și Melting Dice. Concertele byron – byronnouălive la Cincșor și The Mono Jacks – Gloria la Arenele Romane, filmate în acest an, sunt disponibile în premieră și în exclusivitate doar pe Overground Showroom.

Despre noile concerte byron și The Mono Jacks disponibile în premieră 

byronnouălive este o sesiune live filmată și înregistrată de trupă la Transylvania Guesthouses, Cincșor, în primele zile din martie 2020. La începutul anului 2018, byron și-au mutat studioul de înregistrări la Transylvania Guesthouses în Cincșor, jud. Brașov, pentru prima tabără de creație din istoria trupei. Acolo au luat naștere primele piese de pe ce avea să devină albumul „Nouă„. Doi ani mai târziu, după lansarea albumului și terminarea turneului de promovare, byron au revenit la Cincșor pentru a-l interpreta live în întregime într-o sesiune live cu totul specială.

byron – Azi (live la Cincșor)

https://showroom.overground.ro/programs/byron-azi-live-la-cincsor-726fb7

 

The Mono Jacks – Gloria la Arenele Romane este concertul integral susținut de către trupă la Arenele Romane în București, pe 8 februarie 2020, cu ocazia lansării noului album Gloria. Concertul a fost sold-out și a fost urmat de un turneu național de promovare. Pe parcursul celor 11 piese de pe noul album, The Mono Jacks reiau abordarea muzicală la intersecția dintre indie, alternative și post-punk, rafinând o amprentă stilistică proprie împreună cu versurile în română.

The Mono Jacks – Nemuritori (live la Arenele Romane)

https://showroom.overground.ro/programs/the-mono-jacks-nemuritori-live-la-arenele-romane-437d3a 

Despre abonarea la noua platformă de streaming concerte Overground Showroom 

Overground Showroom oferă utilizatorilor posibilitatea de a alege din mai multe tipuri de abonamente care le vor da acces la toate producțiile disponibile:

– abonament lunar – 9 euro + TVA / lună
– abonament 3 luni – 26 de euro + TVA / trimestru
– abonament 6 luni – 51 de euro + TVA / semestru
– abonament anual – 99 de euro + TVA / an

De asemenea, utilizatorii pot viziona un singur concert din catalog timp de o lună pentru 4.99 euro +TVA.

Mai multe detalii despre abonare aici: https://showroom.overground.ro/join

Întrebări frecvente: https://showroom.overground.ro/pages/faq

www.showroom.overground.ro
https://www.facebook.com/overgroundmusic/

 

 

Adrian Streinu-Cercel: În România suntem pe panta ascendentă şi urmează câteva zile de foc, respectiv 1 şi 2 mai/ Situaţia este gravă

Adrian Streinu-Cercel: În România suntem pe panta ascendentă şi urmează câteva zile de foc, respectiv 1 şi 2 mai/ Situaţia este gravă

 

Managerul Institutului ”Matei Balş” din Bucureşti, profesorul Adrian Streinu-Cercel, a declarat, joi seară, că România este pe o pantă ascendentă a pandemiei şi urmează câteva zile de foc. Profesorul spune că situaţia este în continuare ”gravă”.

”Noi, în România, suntem pe panta ascendentă şi urmează câteva zile de foc, respectiv 1 mai 2 mai. Sunt zile libere, dacă mai este şi vremea plăcută, vă daţi seama că va exista o tendinţă din partea populaţiei să se aerisească puţin după ce au stat ceva vreme în casă. În acest context, sfatul meu cât se poate de sincer este să stea în casă şi să nu se aventureze pentru că este o zonă periculoasă”, a declarat Adrian Streinu Cercel, joi seară, la Digi 24.

Streinu-Cercel afirmă că numărul de cazuri după sărbători nu a fost exgtrem de mare, dar încă nu s-a terminat toată perioada de incubaţie.

”O serie de cazuri au început să apară, dar puţine comparativ cu aşteptările, dar nu s-a terminat perioada de incubaţie. Până nu trecem de această perioadă de incubaţie, plus o zi, două, trei nu vom avea date care să fie foarte complete şi reale”, a mai spus managerul Institutului ”Matei Balş”.

Acesta consideră că abia după 15 mai începe o monitorizare care să fie cât se poate de corectă din punctul de vedere al datelor epidemiologice.

Întrebat în România cât de gravă consideră că este situaţia, Adrian Streinu-Cercel a spus: ”Când mor cu sutele pe zi, e gravă, foarte gravă. Noi ne uităm la Germania. Germania spus foarte clar: vă relaxaţi o să avem o problemă. Şi a spus-o chiar persoana cancelarului Angela Merkel. Nu este de joacă cu epidemia. Cine se joacă cu epidemiile cum i se năzare să îşi ia gândul pentru că microorganismele învaţă obiceiurile proaste inclusiv de la oameni”.

De asemenea, întrebat despre relaxarea măsurilor, Streinu-Cercel a afirmat: ”Vrem să relansăm economia, lăsăm distracţia de-o parte. Asta înseamnă că ne ducem la seviciu, ne întoarcem de la serviciu şi stăm în casă cum am stat şi până acum. Asta e o variantă. Vrem să dăm mai multe libertăţi? Da! Orice libertate ai dat-o, ai dus un risc în plus de transmitere a virusului în populaţie. Ca atare, cei care vor decide vor trebui să fie foarte atenţi la aceste elemente. Dacă noi avem o rată de mortalitate mică (...) nu trebuie să o ducem mai departe”.

Adrian Streinu-Cercel afirmă că al doilea val al pandemiei ”va veni oricum”.

”Dacă vrem să amânăm un vârf 2, pentru că el va veni oricum (...) trebuie să fim suficient de inteligenţi şi ei aplecaţi asupra problemei să menţinem măsurile de distanţare socială: ne ducem şi ne spălăm pe mâini, ne spălăm pe faţă când ajungem acasă, facem toate aceste lucruri ca lumea, purtăm masca acoperind şi nasul şi gura. Când mă uit la televizor mă apucă groaza pentru că văd cum poartă măştile pe sub nas şi aşa nu folosesc la nimic, doar de design, sau ca să îşi facă poză pe Facebook. Dar din punct de vedere epidemiologic nu au nicio valoare. Mai mult decât atât, masca are o bandă metalică, ea trebuie pusă deasupra nasului şi apăsată aşa încât să ia controlul feţei. Nu facem aşa, masca îşi pierde valoarea de a proteja persoana respectivă şi persoana respectivă poate să ia virus”, a mai afirmat profesorul Cercel.

Bogdan Gheorghiu propune deschiderea muzeelor, bibliotecilor şi librăriilor într-o primă etapă; desfăşurarea evenimentelor cu 50, 100, 300 de participanţi în etapa a II-a

 

 

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat, joi, în cadrul unei întâlniri în regim de videoconferinţă cu reprezentanţi ai antreprenorilor şi ai mediului artistic, că va propune Ministerului Sănătăţii reluarea progresivă a activităţii în domeniul artistic. Într-o primă etapă se va avea în vedere deschiderea muzeelor, bibliotecilor şi librăriilor, după care, într-o etapă ulterioară, progresiv, se va permite desfăşurarea evenimentelor cu 50, 100, 300 de participanţi.

Întâlnirea, organizată de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali (COAL), la care au participat Răzvan Adrian Ailenei, managerul drepturilor de autor pentru aproximativ 300 de artişti, trainer-ul Alexandru Agarici, artista Andreea Bănică, designerul Adrian Oianu şi Emil Pantelimon, managerul corului Madrigal, că "sectorul cultural creativ trebuie să se adapteze noilor condiţii de lucru şi trai".

"Această industrie se presupune a fi cea mai creativă şi se află în situaţia de a găsi astfel de resurse. Noi, toţi, trebuie să găsim şi să ne adaptăm noilor condiţii, să dezvoltăm granturi, proiecte noi, să concepem platforme online, să ne reinventăm. Ne concentrăm pe măsurile pe care le putem lua cu efecte pe termen scurt şi mediu, însă analizăm şi soluţiile pe termen lung care se referă la infrastructura culturală. Totul este realizat în baza dialogului social. Strategia principală a Ministerului Culturii este de a construi pârghiile necesare pentru protejarea domeniilor culturale. Am urmărit atât implementarea obiectivelor prevăzute în programul de guvernare, cât şi a celorlalte provocări apărute de-a lungul timpului", a declarat Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii.

În cadrul întâlnirii, ministrul Culturii a mai precizat că a solicitat Guvernului analizarea oportunităţii modificării exigibilităţii TVA pentru veniturile obţinute din prestările de servicii din domeniul organizării de evenimente (servicii publicitare, marketing, producţie, sponsorizări), inclusiv din vânzarea biletelor pentru spectacole/ festivaluri.

Propunerea ar fi ca TVA să devină exigibil în luna în care are loc evenimentul, iar termenul de plată să fie la 25 ale lunii următoare sau în trimestrul în care a avut loc evenimentul.

O altă propunere vizată de Ministerul Culturii, care să vină în sprijinul organizatorilor de spectacole, este ca aceştia să aibă posibilitatea să prelungească valabilitatea biletului pentru evenimentul/ festivalul ce ar fi trebuit să aibă loc în perioada 8 martie - 30 septembrie 2020 - fără obligaţia de a rambursa contravaloarea - până la o dată ulterioară la care acesta va avea loc. Evenimentul, astfel, ar trebui să fie reprogramat până cel târziu la 30 septembrie 2021.

"Ne bucurăm că putem crea o platformă de comunicare nu numai pentru antreprenori, dar şi pentru mediul cultural. Pentru că ne propunem să nu ignorăm niciun sector afectat de criză, în cadrul acestei întâlniri am dezbătut problemele întâmpinate de sectorul cultural - artistic, unul dintre cele mai afectate în această perioadă. Să nu uităm că acesta este, în definitiv, un segment de business, care are nevoie de susţinere şi de resurse financiare", a declarat Sebastian Buşi, preşedintele Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali.

În afara măsurilor anunţate deja pentru sprijin financiar al artiştilor, lansarea de proiecte de finanţare, suplimentarea bugetului Muzeului Naţional de Artă Contemporană pentru achiziţionarea de artă contemporană, Ministerul Culturii caută soluţii astfel încât impactul crizei asupra sectorului cultural - creativ să se reducă cât mai mult posibil.

RSS
Follow by Email
Set Youtube Channel ID