Ediţiile de anul acesta ale festivalurilor Electric Castle, Untold, Jazz in the Park şi Neversea, anulate

 

Ediţiile de anul acesta ale festivalurilor Electric Castle, Untold şi Jazz in the Park din judeţul Cluj, precum şi cea a festivalului Neversea din Constanţa au fost anulate, potrivit anunţurilor făcute de organizatorii evenimentelor.

Electric Castle a transmis marţi: „În ultimii 7 ani, am construit, cu fiecare ediţie, o lume în care putem fi liberi şi de care să ne putem bucura cu toţii în siguranţă. Anul acesta, până în ultimul moment, am încercat să găsim un scenariu ideal care ne-ar fi putut permite să ne revedem la castel”.

„Din păcate e prea multă incertitudine cu privire la măsurile de siguranţă şi sănătate pe care ar trebui să le implementăm, restricţiile de călătorie pentru perioada următoare şi alte detalii pe care le plănuim în avans pentru a putea livra experienţa mult aşteptată. Nici de la autorităţi nu am primit până acum răspunsuri referitoare la detalii specifice, de planificare sau în legătură cu situaţia festivalului”.

Organizatorii au decis să amâne EC8 pentru 14 – 18 iulie 2021 şi să încerce reconfirmarea tuturor artiştilor anunţaţi. Twenty One Pilots, Foals şi The Neighbourhood se numărau între numele anunţate pentru Electric Castle 2020.

Ei au precizat că biletele cumpărate rămân valabile pentru ediţia de anul viitor, iar cei care nu vor putea participa vor avea la dispoziţie alte opţiuni ce vor fi anunţate curând.

Untold (Foto: Inquam Photos/ Ştefan Sandu)
Untold (Foto: Inquam Photos/ Ştefan Sandu)

Untold a anunţat tot marţi că nu va merge înainte cu ediţia de anul acesta. „Le-am cerut autorităţilor să ne anunţe, cât de curând posibil, dacă ne va fi permis să organizăm festivalul anul acesta. Cu toate incertitudinile exsitente în industria de evenimente din România, credem cu tărie că trebuie să fim responsabili şi să luăm decizia finală. (…) Cu tristeţe, trebuie să vă informăm că vom amâna ediţie pentru 2021”.

Biletele şi abonamentele pentru festivalul de anul acesta au fost vândute în proporţie de 95%, au mai spus organizatorii. Ele vor rămâne valabile pentru oricare dintre următoarele trei ediţii. Imediat după ce vor fi anunţate noile date ale evenimentului, cumpărătorii vor avea la dispoziţie 30 de zile pentru a alege dacă le păstrează sau cer rambursarea lor.

Ediţia a opta a festivalului Jazz in the Park a fost, de asemenea, amânată pentru 2021. Într-un comunicat remis News.ro marţi, organizatorii au anunţat: „Ţinând cont de faptul că pandemia de Covid-19 continuă să evolueze imprevizibil şi având în vedere restricţiile impuse de autorităţile române în desfăşurarea evenimentelor de mari dimensiuni, organizatorii festivalului Jazz in the Park au decis reprogramarea ediţiei din acest an”.

Astfel, cea de-a opta ediţie a festivalului, care trebuia să se desfăşoare între 25 şi 28 iunie, în parcul Central din Cluj-Napoca, a fost amânată şi va avea loc în perioada 24 – 27 iunie 2021.

Jazz in the Park
Jazz in the Park

Jazz in the Park a fost fondat în 2013 de Fapte. Evenimentul a devenit unul dintre cele mai importante festivaluri europene de gen, pe scenele lui concertând artişti precum Marcus Miller, Judith Hill, Ghost Note, Richard Bona, Bill Laurance, Dhafer Youssef, Robert Glasper, Nouvelle Vague sau Hindi Zahra. În 2019, Jazz in the Park a câştigat trofeul categoriei „Best Small European Festival’’ la cea de-a XI-a ediţie a competiţiei European Festival Awards, devenind primul festival de jazz din România care a obţinut o distincţie la acest eveniment. Din 2018, festivalul Jazz in the Park este membru al European Jazz Network.

 

Festivalul Neversea, lansat în urmă cu trei ani, a decis, de asemenea, să amâne ediţia pentru 2021. Biletele şi abonamentele rămân valabile, iar imediat după ce vor fi anunţate noile date ale evenimentului, cumpărătorii vor avea la dispoziţie 30 de zile pentru a alege dacă le păstrează sau cer rambursarea lor.

Concertul pe care trio-ul italian Il Volo urma să îl susţină anul acesta la Bucureşti, amânat pentru iulie 2021

Concertul pe care trio-ul italian Il Volo, un omagiu adus tenorilor José Carreras, Plácido Domingo şi Luciano Pavarotti, urma să îl susţină anul acesta la Bucureşti a fost amânat pentru iulie 2021.

Il Volo şi-a amânat turneul mondial „The best of 10 years” pentru vara anului viitor. Astfel, concertul ce ar fi trebuit să aibă loc la Bucureşti pe 15 iulie 2020 a fost amânat, se arată într-un comunicat remis News.ro.

Evenimentul este programat pentru 8 iulie 2021, la Sala Palatului.

Echipa BG Sound Stage, organizatorii concertului, a transmis spectatorilor din România: „În această perioadă incertă, sălile de concerte sunt închise, iar măsurile de securitate impuse nu permit organizarea evenimentelor de amploare. De asemenea, este o prioritate pentru noi să protejăm sănătatea publicului, a muzicienilor, a tehnicienilor, a tuturor celor care lucrează la realizarea unui concert”.

Biletele sunt în continuare disponibile pentru cumpărare pe site-ul Eventim. Cele deja achiziţionate rămân valabile pentru noua dată. Organizatorii nu au făcut precizări legat de rambursare.

Se deschid terasele şi plajele, se reiau spectacolele şi concertele în aer liber, dar şi competiţiile sportive, fără spectatori. Deplasarea între localităţi este liberă

 

A doua etapă de relaxare a măsurilor impuse pentru limitarea pandemiei de coronavirus are loc la 1 iunie.

De duminică noapte, deplasarea în afara localităţii se face fără completarea prealabilă a unei declaraţii pe propria răspundere şi fără a mai specifica motivul.

La 1 iunie, se deschid terasele şi plajele, se reiau competiţiile sportive în aer liber, fără spectatori, dar şi programele de pregătire fizică a sportivilor.

În plus, este permisă desfăşurarea spectacolelor şi a concertelor, în aer liber, dar şi a evenimentelor de tipul drive-in.

Ministerele de resort au stabilit reguli pentru derularea fiecărei activităţi, astfel încât să se limiteze contactul între persoane şi să se păstreze distanţa. De exemplu, intrarea la terase se va face cu rezervare, pe baza unui ”triaj observaţional”, iar accesul clienţilor cu simptome vizibile de infecţie respiratorie va fi interzis.

La plajă se va descuraja aglomeraţia şi se vor stabili trasee diferite pentru intrarea şi ieşirea de pe plajă. Vizita la muzeu trebuie limitată la 2 ore şi se face cu purtarea măştii de protecţie. Sunt interzise lansările de carte, iar evenimentele în aer liber se limitează la 500 de persoane.

Sportivii vor fi supuşi triajului epidemiologic şi fiecare va avea propria sticlă de apă şi propriul echipament de protecţie.

A doua etapă a relaxării măsurilor impuse de autorităţi are loc la 1 iunie, moment în care deplasarea în afara localităţilor redevine liberă.

Nu se mai completează o declaraţie pe propria răspundere pentru părăsirea localităţii şi nu se mai declară motivul delasării.

De asemenea, se reiau o serie de activităţi economice, sportive, culturale şi de agrement.

"Începând cu data de 1 iunie, sunt permise activităţile de preparare, servire şi consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special amenajate din exteriorul clădirilor unităţilor de alimentaţie publică (terase) şi totodată sunt permise activităţile de operare a plajelor turistice”, au stabilit autorităţile.

Pentru derularea în bune condiţii a acestor activităţi au fost emise Ordinul nr. 1.809 - Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - şi, respectiv, Ordinul nr. 1.810 - Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Prin cele două acte normative au fost stabilite măsurile specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, într-o primă fază a repornirii activităţilor din domeniul turismului.

Astfel, măsurile sunt obligatorii pentru toţi operatorii economici din sectorul alimentaţiei publice şi, respectiv, pentru toţi operatorii economici sau, după caz, administratorii care desfăşoară activităţi de operare a plajelor turistice. În egală măsură, toţi clienţii teraselor sau plajelor turistice de pe litoralul românesc au obligaţia de a le respecta.

Regulile de respectat la terase

Ministerul Economiei precizează principalele măsuri specifice de protecţie a clienţilor teraselor.

"La intrare se va face un triaj observaţional, iar accesul clienţilor cu simptome vizibile de infecţie respiratorie va fi interzis. Operatorii economici din sectorul alimentaţiei publice se vor asigura că la intrare şi la grupurile sanitare există dispozitive cu produse biocide avizate, necesare dezinfectării mâinilor clienţilor, precum şi informarea acestora cu privire la modul de utilizare. Se recomandă stabilirea de circuite cu sens unic ce trebuie parcurse de clienţi în interiorul terasei, astfel încât să se minimizeze contactele între clienţi (exemplu: înspre şi dinspre toaletă)", arată Ministerul Economiei.

Se va interzice transferul meniurilor, solniţelor, olivierelor şi a altor obiecte, de pe o masă pe alta. Acestea vor fi dezinfectate după plecarea clienţilor de la o masă şi, unde este posibil, se vor folosi meniuri de unică folosinţă.

Personalul teraselor va purta mască şi mănuşi, iar mănuşile utilizate la servire nu vor fi utilizate la pregătirea mesei.

Se interzice consumul de produse în picioare, pentru a minimiza circulaţia clienţilor în interiorul terasei.

Se stabileşte un număr de maxim 4 clienţi care pot ocupa o masă, cu condiţia respectării unei distanţe de 1,5 metri între persoane, excepţie de la această regulă fac membrii aceleiaşi familii, care au acelaşi domiciliu.

"Se asigură respectarea unei distanţe de minimum 2 metri între ocupanţii meselor alăturate. Ocuparea locurilor se va face cu rezervare anterioară, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea în unitate şi să se faciliteze ancheta epidemiologică în cazul apariţiei unui caz de îmbolnăvire între clienţii localului", informează Ministerul Economiei.

Va exista, totodată, un registru de evidenţă a rezervărilor clienţilor, astfel încât în cazul apariţiei un caz de îmbolvnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul clienţilor unităţii de alimentaţie, să existe date concrete pe baza cărora să se poată efectua ancheta epidemiologică.

În plus, se asigură că se efectuează dezinfecţia meselor, după fiecare client/grup, cu produse biocide care necesită un timp minim de contact, avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide.

Regulile de respectat la plajă

Ministerul Economiei anunţă şi care sunt principalele măsuri specifice de protecţie a turiştilor pe plajele litoralului românesc.

"Operatorii economici sau administratorii, după caz, au obligaţia de a amplasa la loc vizibil regulamentele de acces şi de comportament pe plajă şi totodată de a asigura măsuri pentru respectarea unei distanţe de 2 metri (stânga/dreapta, faţă/spate) între şezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite. Administratorii vor asigura accesul pe plajă în limitele de capacitate adoptate, cu menţinerea distanţei fizice, descurajarea aglomerării şi limitarea adunărilor mari şi vor adopta măsuri pentru restricţionarea accesului la plajă dacă limitele de capacitate stabilite sunt depăşite şi distanţa fizică nu poate fi menţinută", arată ministerul.

Accesul va fi asigurat prin puncte de intrare clar semnalizate şi vor fi stabilite culoare unidirecţionale, separate, de intrare si de ieşire, cu semnalizarea distanţelor corespunzătoare.

Rezervarea utilizării plajei pe anumite perioade de timp se face prin intermediul unui sistem de rezervare online sau telefonic şi/sau adoptarea de ore strategice de funcţionare sau criterii de închidere flexibile.

"Trebuie să se menţină o distanţă de cel puţin 2 metri între persoane (inclusiv angajaţi) în orice moment, cu excepţia membrilor aceleiaşi familii sau dacă siguranţa activităţii de bază necesită o distanţă mai scurtă (de exemplu, ridicarea echipamentelor grele). Se amenajează zonele de lucru (de exemplu, scaune pentru salvamari, turnuri) astfel încât, cei care prestează servicii pe plajă să stea distanţaţi la cel puţin 1,5 metri. Atunci când distanţarea nu este posibilă, trebuie să se prevadă utilizarea măştilor de protecţie sau să se adopte bariere fizice, cum ar fi panourile de plastic/plexiglas", mai informează instituţia.

Servirea clienţilor se va face de către personalul angajat al plajei concesionate, fără deplasarea clienţilor în punctele de servire.

În cazul plajelor neconcesionate, administraţia publică locală va răspunde de menţinerea regulilor de distanţare fizică şi evitarea formării de aglomerări.

Echipamentul de plajă (de exemplu, scaune, şezlonguri, umbrele) trebuie folosit individual, fără ca aceste echipamente să fie partajate între persoane care nu sunt membrii de familie cu acelaşi domiciliu şi, înainte şi după fiecare utilizare, acestea vor fi curăţate şi dezinfectate cu produse biocide avizate.

Toaletele de pe plajă trebuie asigurate cu consumabile adecvate pentru respectarea igienei: apă, săpun, dezinfectant cu cel puţin 60% alcool, prosoape de hârtie şi coşuri de gunoi fără atingere. Se va asigura curăţarea şi dezinfecţia frecventă a acestora.

"Nu sunt premise activităţi sportive sau de agreement decât în spatii special amenajate cu acest scop, cu limitarea numărului de persoane care nu aparţin aceleaşi familii. Personalul operatorului economic sau al administratorului plajei, după caz, va purta mască şi se vor asigura dispozitive şi produse biocide avizate necesare dezinfectării mâinilor turistilor şi informaţii cu privire la modul de utilizare", adaugă ministerul.

Reluarea activităţilor culturale

Ministerele Sănătăţii şi Culturii au semnat ordinul comun cu privire la desfăşurarea activităţilor culturale după 1 iunie.

Reguli de respectat în galerii de artă şi muzee

Între restricţiile şi măsurile luate impuse angajaţilor galeriilor de artă, purtarea măştii este obligatorie şi izolare la domiciliu dacă au intrat în contact cu un caz suspect de SARS-CoV-2. Pe de altă parte, vizitatorii vor respecta distanţarea de minimum 2 metri şi vor fi obligaţi să poarte măşti. Nu poate fi depăşită, capacitatea de 50% a spaţiului nu poate fi depăşită iar vizita în muzeu va dura maximum 2 ore. De asemenea, vizitatorul va avea la dispoziţie soluţii dezinfectante, inclusiv pe covoarele de la intrare.

Reguli de respectat în biblioteci

În cazul bibliotecilor, în sălile de lectură cu suprafeţe mici va fi acces limitat. Custodele va fi cel care va aduce de la raft documentele sau cărţile solicitate de abonat. La calculatoare, în bibliotecă, accesul va fi limitat, documentele returnate intră în „carantină” 10 zile pentru dezinfecţie.

Reguli de respectat în librării

Librăriile vor fi deschise dacă se află în centre comerciale mici, de sub 15.000 de metri pătraţi, cu intrare exterioară. Sunt interzise lansările de carte.

Reguli de respectat pe platouri de filmare

"În cazul activităţilor de producţie cinematografică, ce au potenţial mediu-ridicat de infectare cu SARS-CoV-2, organizarea spaţiului de lucru va fi cu distanţa de 1,5 metri între oricare două persoane", se arată în document. Echipamentul tehnic, camere de filmat, microfoane, căşti, va fi dezinfectat. Contactul fizic între actori va fi limitat.

Potrivit normelor stabilite, scenele de interior cu o distribuţie mai mare de 10 persoane vor respecta regula distanţării fizice. Scenele cu contact direct care durează mai mult de 15 minute vor fi evitate, vor fi organizate spaţii separate de machiaj pentru actori şi figuranţi iar cetăţenii străini, care fac parte din echipele de filmare, vor face dovada testării negative la sosirea în ţară.

Reguli pentru concerte în aer liber

Angajaţii şi voluntarii vor primi din partea organizatorului măşti, mănuşi şi viziere. Publicul va avea acces în zona de eveniment cu asigurarea distanţării de minimum 1,5 metri şi nu mai mult de 500 de persoane. Concertele nu vor depăşi 4 ore.

"Scaunele mobile sau pufuri vor fi poziţionate la o distanţă de 2 metri". Vor fi amplasate toalete speciale pentru familii cu copii, dacă este posibil. Conform noilor reguli, băuturile pot fi consumate dacă sunt în recipiente închise, fără paie de unică folosinţă, iar mâncarea va fi ambalată. Artiştii ar trebui să folosească microfoane proprii.

La spectacolele organizate în sistem drive-in, accesul se va face doar cu autoturismul, iar staţionarea va fi la distanţă de 2 metri, cei care părăsesc maşina vor purta măşti.

Reluarea competiţiilor sportive

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru şi ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, au semnat un ordin comun privind competiţiile sportive organizate în aer liber sau în bazine acoperite ori aflate în aer liber.

Astfel, fiecare sportiv va trebui să aibă asigurate o sticlă potabilă şi un set individual de protecţie, compus din măşti medicale, batiste de unică folosiţă, şerveţele pentru igiena mâinilor impregnate cu alcool, gel dezinfectant, pahar de unică folosinţă.

În ceea ce priveşte transportul la locul evenimentului, acesta se va face cu autobuze/microbuze proprii sau rezervate în acest sens sau cu maşina personală.

Se vor evita schimburile de echipament sportiv, strângerile de mână sau îmbrăţişările la finalul evenimentului.

Conferinţele de presă se pot organiza exclusiv online. Declaraţiile de presă vor fi oferite reporterilor doar individual, păstrând distanţa de siguranţă. Acolo unde nu este posibilă reducerea aglomerării camerelor de luat vederi în alt fel, organizatorul competiţiei va instala pereţi despărţitori din plexiglas.

Pentru organizarea meciurilor s-au delimitat trei zone: Zona 1, care cuprinde terenul de joc, marginea terenului de joc, tunelul de acces şi zona vestiarelor. Zona 2 cuprinde zona tribunelor inclusiv spaţiile pentru administrative pentru transmisiunea TV a jocurilor şi zonele specifice media.

În Zona 3, zona exterioară, sunt incluse locul de parcare pentru transmisiile TV şi zona imediat exterioară a stadionului/terenului de joc.

În Zona 1 au voie maxim 80 de persoane, în Zona 2 maxim 85, iar în Zona 3 maxim 60.

Echipele vor ajunge la terenul de joc la ore diferite: echipa gazdă cu 75 de minute înainte de joc, iar echipa oaspete cu 90 de minute. Jucătorii celor două echipe nu vor ieşi în acelaşi timp la încălzire, iar mingile folosite la joc şi încălzire vor fi dezinfectate.

Nu sunt recomandate şedinţele tehnico-tactice în vestiar, intrarea pe teren se va face fără copii şi fără mascotă, nu se va face poză la mijlocul terenului, iar persoanele aflate pe banca de rezervă vor purta măşti, excepţie făcând antrenorul desemnat să ofere indicaţii tehnice.

Structurile sportive pot desfăşura activitatea de pregătire sportivă şi pot participa la competiţii fără să fie necesară continuarea măsurii de cantonament închis, pe baza asumării răspunderii, în condiţiile legii. În cazul în care se va produce infectarea cu SARS-CoV-2 a unui participant la activitatea de pregătire sportivă sau la competiţie, se aplică toate normele legale în vigoare cu provire la izolarea suspecţilor, şi contacţilor acestora, procedurile de anchetă epidemiologică şi măsurile legale dispuse de organele abilitate.

Brigada de arbitri va trebui să ajungă la meci cu 100 de minute înainte, iar delegatul de joc cu două ore.

Pentru reluarea activităţilor de nataţie în bazinele acoperite sau în aer liber, sportivii sunt obligaţi să poarte masca până la intrarea în bazin. Este interzis scuipatul sau suflatul nasului în bazin.  Este necesară menţinerea distanţei fizice de cel puţin 2 metri între oricare două persoane şi asigurarea unui spaţiu de cel puţin 7 mp/persoană.

Pe culoare de înot este permis accesul unui singur sportiv şi se recomandă instalarea de separatoare între duşuri.

Competiţiile se vor desfăşura fără public şi cu limitarea la minimum a stafului tehnic.

Prima etapă a relaxării măsurilor impuse de pandemie a avut loc în 15 mai, odată cu ieşirea din starea de urgenţă. Potrivit autorităţilor, dacă numărul cazurilor de îmbolnăvire scade sau rămâne constant mic, în 15 iunie ar urma a treia etapă a relaxării.

 

Cel mai mare avion comercial electric din lume a efectuat zborul său inaugural în această săptămână, în Statele Unite

 

Cel mai mare avion comercial în totalitate electric a finalizat în această săptămână zborul su inaugural, în Sttele Unite, relateză Reuters.

Avionul Cessna 208B Grand Caravan a decolat joi de pe un aeroport din Moses Lake, Washington, fiind dotat cu un motor de 750 de cai putere, integral electric, dezvoltat de o companie din Redmond, numită magniX.

Lucrările de convertire a avionului au fost efectuate de magniX şi o altă companie, numită AeroTEC.

“Avionul simbol Caravan a fost folosit decenii întregi pentru transportul pe distanţe scurte al oamenilor şi bunurilor. Acest prim zbor al eCaravan este încă un pas către operarea acestui avion destinat curselor pe distanţe medii la o fracţiune din costurile actuale, cu zero emisii, dinspre şi către aeroporturi mici”, a declarat Roei Ganzarski, directorul general al magniX.

“Acest avion comercial electric va permite servicii de zbor pentru oameni şi bunuri într-un mod care până acum nu era posibil”, a adăugat Ganzarski.

Primul zbor test din lume al unui avion integral electric cu destinaţie comercială a avut loc în decembrie 2019, în Canada. Hidroavionul DHC-2 de Havilland Beaver utilizat în zborul respectiv a fost dotat la rândul său cu un motor fabricat de magniX.

Potrivit Consiliului Internaţional pentru transporturi Nepoluante (International Council on Clean Transportation), ”aviaţia comercială este responsabilă de circa 2% din emisiile globale de carbon. La nivelul sectorului transporturilor, aceasta generează aproximativ 12% din emisiile de dioxid de carbon”.

Pentru a reduce impactul aviaţiei asupra mediului, unele companii aeriene, cum ar fi KLM, au utilizat biocarburanţi pentru avioane.

În ultimii câţiva ani, au efectuat zboruri o serie de avioane inovatoare.

În 2016, Solar Impulse 2, un avion cu echipaj uman alimentat cu energie solară a reuşit să înconjoare globul fără să folosească carburant. Călătoria a avut loc în 17 etape.

În 2018, un avion solar fără echipaj uman, construit de grupul european Airbus, a finalizat un zbor inaugural care a durat 25 de zile, 23 de ore şi 57 de minute.

Ludovic Orban a explicat că fotografia în care apar mai mulți membri ai Guvernului, în timp ce fumează și consumă băuturi alcoolice a fost făcută în biroul său, luni, 25 mai, de ziua sa

O fotografie în care apare premierul Ludvic Orban cu ţigara aprinsă în mână şi mai mulţi miniştri care au în mână pahare sau ţigări este distribuită intens pe Facebook. Fotografia a fost făcută într-unul dintre birourile de la Guvern, iar cele mai multe comentarii ale utilizatorilor sunt negative.

În fotografie apare premierul Ludovic Orban, aşezat pe scaun lângă o masă, având ţigara aprinsă. În faţă are un pahar cu ceea ce pare a fi bere.

De asemenea, este la masă vicepreimierul Raluca Turcan.

În încăpere mai sunt ministrul Bogdan Aurescu, care are în mână un trabuc, ministrul Virgil Popescu care are un pahar cu băutură în mână, dar şi ministrul Lucian Bode.

Din fotografie se vede clar că cel puţin o persoană mai este în încăpere.

Fotografia a fost intens distribuită pe Facebook, majoritatea comentariilor fiind critice.

Fotografia a dat motiv de critică şi multor politicieni.

”Porunca 1 - Să purtaţi masca în locuri închise!
Porunca a 2 a - să păstraţi distanţă socială!
Porunca a 3 a - să nu fumaţi în instituţîi publice!
Porunca a 4 a - să nu spui că nu ai bani de alocaţii pentru copii în timp ce tu bei un whiskey care costă cât alocaţia pe 6 luni
Porunca a 5 a - să nu nu spui că nu ai bani de pensii când fumezi cigars care costă cât pensia pentru o lună
Porunca a 6 a - poţi să faci ce vrei tu la Guvern pentru că acolo te-a pus Iohannis şi nu poporul/ deci batjocoreşte-i cât vrei că nu contează/ toate regulile sunt pentru “fraierii” de români nu pentru Echipa PNL
Porunca a 7 a - să ieşi să spui că whiskey şi cigar sunt rămase de la PSD şi ei doar distrugeau «ciumă roşie»
Porunca a 8, 9, 10 a - dacă îi mai votaţi pe aceşti oameni înseamnă că vă place să fiţi trataţi aşa!!!
Am întrebat şi eu foştii colaboratori de la Guvern ce făceau în acel birou şi la ce se uitau (cunosc biroul acela de la Etajul 1) - am aflat răspunsul : se uitau la televizor şi ascultau pentru că era Victor Ponta la RTV! Serios, a scris Ponta pe Facebook.

La rândul său, eugen Teodorovici cere demisia premierului.

”Asta se întâmplă în biroul prim-ministrului României‼ Ţara arde şi PNL-iştii ... Asta fac “liberalii” la guvernare‼ (...) Orban şi gaşca lui de hoţi şi trădători de ţară fumează, consumă băuturi alcoolice şi îşi ghiftuiesc burdihanele, culmea ... în birourile instituţiilor publice pe care le conduc‼ RUŞINE ORBAN, RUŞINE PNL‼ DEMISIA‼”, a scris Teodorovici pe Facebook.

Premierul Ludovic Orban a explicat, pentru Libertatea,  că fotografia în care apar mai mulți membri ai Guvernului, în timp ce fumează și consumă băuturi alcoolice, a fost făcută în biroul său, luni, 25 mai, de ziua sa. Mai mult, premierul a recunoscut că în încăpere mai erau „trei colegi care nu se văd în poză”.

În fotografia devenită virală pe Facebook apar ministrul Transporturilor, Lucian Bode, vicepremierul Raluca Turcan, premierul Ludovic Orban, ministrul Economiei, Virgil Popescu, și ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. Premierul fumează și are în față un pahar de bere, în timp ce ministrul Economiei are un pahar cu o băutură alcoolică. În fața ministrului transporturilor, Lucian Bode, sunt două pahare cu șampanie, iar ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, care are mănuși, ține în mână un trabuc.

„Da, am văzut fotografia. Este făcută de ziua mea de naştere, pe 25 mai. Au venit câţiva colegi. Este reală, nu pot să dezmint, cum fac alţii, lucruri de domeniul evidenţei. Era pe seară, în biroul meu. Muncisem toată ziua, în ziua mea de naştere, iar ei au venit să îmi facă o surpriză. După ora 17:30-18:00, au venit la mine mai mulţi colegi care se şi văd în poză. Mai erau trei care nu se văd în poză. I-am servit, cum este normal, cu un pahar de ceva. Am stat de vorbă şi i-am servit cu o gustare, cu un pahar de bere, nu am făcut nimic rău. Nu aveam mască pentru că mâncasem, se vede după farfuriile de pe mese. Le-am oferit o gustare colegilor mei apropiaţi, de cabinet. Veniseră să îmi ureze „La mulţi ani!”. Uitaţi-vă că în poză apar măşti şi farfurii. Primii care au difuzat sunt Vasilcoiu  şi Orlando Teodorovici. Nici nu vreau să mă gândesc cine a făcut-o. Mai rămân 3-4 oameni. Eventual, cine ne-a servit putea să facă poza”, a explicat premierul Ludovic Orban vineri seară.

 

Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Culturii au stabilit regulile pentru derularea activităţilor culturale după data de 1 iunie

 

 

Ordinul comun emis de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, cu privire la regulile de derulare a activităţilor culturale după data de 1 iunie a fost publicat în Monitorul Oficial, vineri seară.

Documentul prevede reguli generale - care privesc angajaţii şi angajatorii, dar şi relaţia cu publicul, dar şi reguli pentru deschiderea bibliotecilor, a librăriilor, pentru reluarea producţiei cinematografice, pentru evenimentele în aer liber şi pentru evenimentele de tipul drive-in.

Ordinul privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus şi pentru desfăşurarea activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul culturii a fost publicat, vineri seară, în Monitorul Oficial.

Documentul este semnat de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Potrivit ordinului, nerespectarea măsurilor se constată de către personalul îmnputernicit de Ministerul Snătăţii şi se sancţionează în confirmitate cu prevederile art 30, lit H din HG857/ 2011.

TERASELE de la 1 iunie | Maxim patru clienţi la o masă; meniurile nu se transferă de la o masă la alta; personalul de servire trebuie să poarte măşti şi mănuşi

 

Normele care trebuie respectate la redeschiderea teraselor au fost publicate în Monitorul Oficial, acestea stabilind că nu se va permite accesul clienţilor cu simptome respiratorii.

Totodată, la o masă vor putea sta maxim patru persoane, dacă nu sunt membri ai aceleiaşi familii, şi nu se vor transfera meniuri, solniţe sau alte obiecte de la o masă la alta, urmând să fie dezinfectate după plecarea clienţilor de la o masă.

Personalul de servire trebuie să poarte măşti şi mănuşi.

În Monitorul Oficial a fost publicat ordinul emis de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Economiei, Virgil Popescu, şi preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru siguranţa alimentelor prin care se aprobă normele pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2 la prepararea, servirea şi consumul produselor alimentare, băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special amenajate în exteriorul clădirilor unităţilor de alimentaţie publică.

În document se arată că trebuie reorganizate circuitele de producţie şi livrare, unde este cazul, trebuie monitorizată starea de sănătate a angajaţilor, dar şi existenţa unui registru de rezervări ale clienţilor, pentru ca în cazul apariţiei unei îmbolnăviri să poată fi făcută ancheta epidemiologică.

De asemenea, trebuie luate măsuri de respectare a distanţei între angajaţi sau, dacă acest lucru nu este posibil, trebuie luate măsuri suplimentare de protecţie (reducerea numărului de angajaţi şi lucrul în ture, folosirea de echipament de protecţie). Totodată, curăţenia şi dezinfectarea cu produse biocide a spaţiilor, echipamentelor şi ustensilelor trebuie făcute mai frecvent.

În ceea ce îi priveşte pe clienţi, nu li se va permite accesul celor cu simptome de infecţie respiratorie, iar la intrarea pe terasă şi la grupurile sanitare trebuie să fie puse dispozitive cu substanţe dezinfectante pentru mâini.

De asemenea, se interzice transferul de la o masă la alta al meniurilor, solniţelor, olivierelor şi altor obiecte, care trebuie dezinfectate după plecarea clienţilor de la o masă.

Conform documentului, este interzis şi consumul de alimente în picioare, pentru a se minimiza circulaţia clienţilor pe terasă. La o masă pot sta maxim patru persoane, cu respectarea distanţei de 1,5 metri între persoane, cu excepţia membrilor aceleiaşi familii, care locuiesc împreună. Între scaunele de la mese alăturate  trebuie să existe o distanţă de minim doi metri.

Locurile se vor ocupa cu rezervare anterioară, pentru a evita aglomeraţia şi a face mai uşoară o eventuală anchetă epidemiologică, dacă aceasta s-ar impune.

Personalul de servire trebuie să poarte mască şi mănuşi, iar mănuşile folosute la servire nu vor fi utilizate la pregătirea mesei.

RSS
Follow by Email
Set Youtube Channel ID