Paris Hilton a făcut senzatie intr-un club din Bucuresti : “Sunt bine, am venit pentru prima dată în România. Sunt fericită”

Ieri noapte, Paris Hilton a fost gazda unei petreceri de fițe bucureștene. Moștenitoare lanțului hotelier Hilton a mixat muzică într-un club din București.

    Blondina, care nu se dă în lături de la petrecerile opulente, și-a descoperit acest hobby, de a fi DJ, în urmă cu ceva ani.

    Paris Hilton a ajuns pentru prima dată în România, joi, 5 iulie. Noaptea trecută, a susținut primul show live din țara noastră, în postura de DJ.

„Sunt foarte entuziasmată, este pentru prima dată când sunt în România. O să fie o seară distractivă”, avea să declare Paris, la sosirea pe aeroportul Otopeni.

Organizatorii evenimentului i-au pus acesteia la dispoziție cel mai scump apartament de la Hotelul Hilton din București.

Vedeta în vârstă de 37 de ani a susţinut un show într-un club din Capitală.

Cu o viaţă tumultoasă, dar şi numeroşi fani, Paris a reuşit să transforme cele 5 milioane de dolari de la bunicul său într-o avere de peste 300 de milioane.

Acum este DJ, însă are şi o linie de parfumuri, mai multe magazine de modă, dar şi localuri de noapte.

Paris Hilton: “Sunt bine, am venit pentru prima dată în România. Sunt fericită”

Chiar dacă iniţial trebuia să vină cu propriul avion, Paris Hilton a aterizat în România cu o cursă de linie.

A fost aşteptată de zeci de fani care au venit inclusiv din străinătate ca să o vadă. Îmbrăcată cu o ţinută lejeră şi flancată de bodyguarzi, Paris şi-a arătat mândră inelul de logodnă.

Prima vedetă despre care s-a spus că este “faimoasă doar pentru că este faimoasă” , Paris Hilton nu şi-a ascuns viaţa extravanta de ochii presei. Prin stilul nonconformist, a reuşit să ţină mereu primele pagini ale publicaţiilor din întreaga lume.

Străbunicul patern este fondatorul hotelurilor Hilton, Conrad Hilton. La moartea sa, acesta nu le-a lăsat prin testament nimic urmaşilor, însă bunicul lui Paris a contestat decizia şi a câştigat.

Culmea este ca 9 ani mai târziu el a hotărât că va lăsa aproape toată averea, estimată atunci la 2,3 miliarde de dolari, unei fundaţii de caritate.

Doar 3% din moştenire, adică aproape 70 de milioane de dolari, urma să revină urmasilor, 8 copii şi 23 de nepoţi.

Decizia lui a însemnat că moştenirea lui Paris s-a micşorat de la 100 la 5 milioane de dolari, după plata taxelor.

Tânăra a reuşit însă să mărească această sumă. A pus la punct planuri pentru noi hoteluri în New York, Las Vegas sau Dubai şi a deschis magazine şi cluburi pe plajă.

Cele 23 de parfumuri lansate de ea au avut vânzări de 2, 5 miliarde de dolari.

La începutul anilor 2000, a apărut în reality show-ul ″The Simple Life″.

Alături de prietena ei, Nicole, fiica lui Lionel Richie, Paris apărea în ipostaze complet străine pentru ea, curata camere de hotel, muncea la fermă şi servea într-un fast-food.

A devenit şi autoarea unui best seller, ″Confesiunile unei mostenitoare″⁣, iar apoi şi-a încercat talentul în muzică. N-a ratat nici joburi de fotomodel şi actriţă.

În aceeaşi perioadă, Paris era “abonata” cluburilor de noapte şi a fost prinsă de câteva ori conducând sub influenţa alcoolului.

Tot ei i s-au atribuit relaţii cu Randy Spelling, Oscar De La Hoya, Leonardo DiCaprio, Tom Sizemore şi jucătorul de poker Rick Salomon, alături de care a filmat o casetă deocheată.

În 2009 s-a afişat inclusiv cu fobalistul Cristiano Ronaldo, iar apoi cu Afrojack.

Acum, pare că vrea să se aşeze la casa ei alături de actorul Chris Zylka. Acesta i-a dăruit un inel de peste 2 milioane de dolari.

Paris este îndrăgostită şi de câini, pentru care a creat o linie de îmbrăcăminte.

În Bucureşti a venit în calitate de DJ. Onorariul ei este de aproape o jumătate de milion de dolari.

NEVERSEA 2018- DAY ONE

Neversea 2018

„DE FIECARE DATĂ CÂND AJUNG ÎN ROMÂNIA MĂ SIMT FANTASTIC. SUNTEȚI UN PUBLIC MINUNAT!” HARDWELL

 

 

Prima zi a celui mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA 2018 a fost un real succes! Nici măcar ploaia din mijlocul zilei nu i-a speriat pe cei peste 48.000 de festivalieri care au participat la evenimentele din perimetrul festivalului. Cei mai mulți dintre ei au așteptat însă să vină seara când pe scenele festivalului au urcat artiștii lor preferați. Artiștii care au concertat aseară pe scena principală au fost prezenți pentru prima dată la NEVERSEA și s-au arătat impresionați atât de numărul mare de fani cât și de dimensiunea impresionantă a scenei “The Gateway”.

 

Debutul celei de-a doua ediții a festivalului NEVERSEA a fost făcut de pe scena principală de Partydul Kiss Fm condus de Olix și Dan Fințescu, urmați de Alle Farben, Lucas&Steve și Alan Walker. Pe scena a răsunat și imnul NEVERSEA compus de Manuel Riva și Alexandra Stan. Cel mai așteptat artist din prima seară a fost dj-ul HARDWELL care s-a declarat încântat că s-a reîntors în România.

 

“Este pentru prima dată când vin la festivalul de aici, de la malul Mării Negre, însă vin în fiecare an la unul dintre festivalurile mele preferate, UNTOLD. România știe să se distreze, iar publicul de aici este extraordinar. ” , a declarat HARDWELL.

 

Show-urile lui Lucas&Steve, Alan Walker,Yellow Claw și GTA au putut fi urmărite live pe pagina de facebook și canalul de YouTube Neversea.

 

Deschiderea oficială a festivalului a fost marcată cu focuri de artificii acompaniate de acrobați suspendați de baloane cu aer cald, dar și de povestea NEVERSEA 2018. Pe scena principală a festivalului NEVERSEA au urcat în prima zi, Manuel Riva & Alexandra Stan, Alle Farben,  Lucas&Steve, Alan Walker, Hardwell și GTA. Pe celelalte scene au concertat alți peste 30 de artiști printre care Raresh, Cezar, Satra B.E.N.Z, DOC, NGHTMRE, MODESTEP, Acid Pauli și mulți alții.

Numărul exact de persoane participante la a doua ediție a festivalului NEVERSEA 2018 va fi comunicat la finele celor patru zile de festival.

Abonamentele la prețul final de 550 de lei cu toate taxele incluse dar și biletele de o zi pot fi cumpărate de pe neversea.com sau de la intrarea din festival.

ROCKSTADT EXTREME FEST 2018 - LINEUP FINAL SI PROGRAM PE ZILE

Ca in fiecare an, Rockstadt Extreme Fest va gazdui doua scene, programul integral fiind disponibil mai jos.
    Peste 50 de formatii si artisti din Europa, Africa de Sud, Canada si America de Nord si Sud vor concerta in perioada 2-5 august, pe deja cunoscutul teren de Biatlon din Rasnov.
    Lineup-ul final este completat de SINCARNATE, INDIAN FALL, CODE RED si HARMED.
    De asemenea, si in acest an vom incheia festivalul cu showul pirotehnic oferit de HYPNOSIS FIRESHOW, in timp ce deja celebrul Afterparty revine pe scena a doua, pe parcursul noptii si pana la rasarit.
    Biletele sunt disponibile online cat si in retele locale via:
www.rockstadtextremefest.ro
www.iabilet.ro
www.myticket.ro
www.bilete.ro
    Abonamentele sunt disponibile atat online cat si in retea nationala si internationala si vor putea fi achizitionate inclusiv pe toata perioada festivalului, de la intrarea oficiala.
    La fel ca si precedentele editii, NU vor exista bilete pe zile, ci doar abonamente ce asigura accesul in toate cele patru zile ale festivalului.
    Rockstadt Extreme Fest, cel mai mare festival dedicat muzicii metal in Romania, are loc in perioada 2-5 august, pe terenul de Biatlon din Rasnov.
      
      

UNTOLD 2018: The Chainsmokers, câștigătoarea unui Grammy, va urca pe scena festivalului

Trupa The Chainsmokers, castigatoarea unui premiu Grammy și cu miliarde de vizualizari pe internet, vine, în premieră, în țara noastra, la cel mai mare festival din Romania - UNTOLD.

Tot acolo sunt așteptați Jason Derulo si legendarul Tiesto.

Tot acolo sunt așteptați Jason Derulo si legendarul Tiesto. “Closer” sau “Something Just like this” sunt doar două dintre piesele care i-au consacrat pe cei doi DJ americani de la The Chainsmokers.

Anul trecut au primit un premiu Grammy pentru cea mai bună piesă dance, “Don t Leţ me Down”.

De asemenea, revista Forbes i-a clasat pe The Chainsmokers pe locul al treilea în topul celor mai bine plătiţi DJ ai lumii, cu încasări de peste 40 de milioane de dolari.

Organizatorii au anunţat că anul acesta pe scena Untold va urca şi cântăreţul american Jason Derulo. La acelaşi festival sunt aşteptaţi Tiesto şi Don Diablo.

 

 

Edy Chereji, director de Marketing şi Comunicare UNTOLD: “Am depăşit deja 35.000 de abonamente, ceea ce înseamnă că suntem peste jumătate din festival vândut.

Am crescut numărul de artişti anul acesta, vom mai avea o scenă în plus.

Vor fi aproximativ 250 de artişti în cele 4 zile de festival.”

Provocarea cea mai mare pentru cei care vor să ajungă la ″Untold″⁣ este cazarea.

Mulţi turişti şi-au făcut rezervări încă de anul trecut.

 

Black Eyed Peas cântă la Untold 2018: „Este singurul festival din Europa care a reuşit să-i convingă pe americani în acest an să ofere un show“

Trupa americană Black Eyed Peas va concerta în România, în cadrul festivalului Untold, care se va desfăşura în perioada 2-5 august în inima Clujului.

Organizatorii susţin că e singurul festival european la care artiştii au acceptat să cânte.

În mai puţin de două luni, membrii Black Eyed Peas, rapperii  will.i.am, apl.de.ap şi Taboo, vor susţine un show pe scena Untold 2018.

 

După succesul răsunator al turneelor „The E.N.D, The Beginning“, când au făcut sold-out stadioane în întreaga lume, trupa americană a luat o pauză pe termen nedeterminat, ulterior participând doar la unele dintre cele mai speciale evenimente din lume, precum Finala Champions League, Billboard Music Awards şi concertul caritabil al Arianei Grande din Manchester.

Untold 2018 ajunge astfel printre elite, fiind singurul festival din Europa care a reuşit să-i convingă pe americani în acest an să le ofere un show de excepţie fanilor săi, se arată în comunicatul organizatorilor.

Trupa Black Eyed Peas a fost premiată de mai multe ori cu discul de platină, deţine şase premii Grammy şi are peste 75 de milioane de discuri vândute în întreaga lume, ceea ce îi face una dintre cele mai vândute trupe de pe glob. Recent, hitul „I gotta feeling“ a primit Discul de Diamant.

Primul lor hit a fost single-ul „Where Is The Love?“ din 2003, urmat apoi de o serie lungă de hituri internaţionale, cum ar fi „Pump It“, „Let’s Get It Started“, „Don’t Stop the Party“, „Meet Me Half Way“, „Boom Boom Pow“, „My Humps“.

Sunt printre puţinele trupe care au ocupat simultan locul 1 şi 2 în Billboard Hot 100.

La concertul lor de pe plaja Ipanema din Rio de Janeiro au participat peste 1 milion de spectatori, iar concertul lor de la Cupa Mondiala din 2010 a fost urmărit de peste 700 milioane de telespectatori.

În 2017 show-ul lor de la finala Champions League, în faţa a peste 80 de mii spectatori a fost unul din cele mai apreciate concerte din lume, trupa americană fiind în ultimii 10 ani în topul trupelor cu cele mai impresionante prestaţii live.

Impresionaţi de renumele publicului Untold, trupa promite să aducă în România un show cu totul special, şi mai spectaculos decât cel de la finala Champions League.

DAVID GARRETT ”EXPLOSIVE LIVE”, la București, 13 si 14 septembrie 2018

Concertele DAVID GARRETT din cadrul turneului ”EXPLOSIVE LIVE”, se amana pana in septembrie!

 

LA BUCUREȘTI, CONCERTELE VOR AVEA LOC PE 13 ȘI 14 SEPTEMBRIE 2018 În plină perioadă de recuperare, violonistul David Garrett este din păcate forțat să amâne concertele "Explosive Live" de la Sofia (6 iunie) și de la București (8 și 9 iunie).

Astfel, concertele artistului David Garrett de la București au fost reprogramate în zilele de 13 și 14 septembrie, la Sala Palatului, de la ora 20.00.

David Garrett este aproape de finalul perioadei de recuperare după o operație de hernie de disc.

Cu toate acestea, la recomandarea medicilor, a fost necesară amânarea acestor 3 concerte.

Artistul regretă și este profund dezamăgit că nu va putea susține concertele programate pentru luna iunie, deși face efoturi pentru refacerea condiției fizice pentru reluarea turneului său spectaculos.

Este în același timp profund recunoscător pentru suportul, loialitatea și înțelegerea pe care fanii săi, din întreaga lume, i-au arătat-o în ultimele săptămâni.

"Mă simt mai bine acum, dar, din păcate, recuperarea completă durează mai mult decât mă așteptam", declară violonistul. "

Cu toate că prognosticul medicilor este încurajator și se așteaptă la o recuperare deplină, din păcate, nu îmi permit încă să susțin spectacole.

În momentul de față, cel mai important lucru este să am grijă de mine și de recuperarea mea completă din punct de vedere fizic indiferent de cât timp este necesar.

Deși mă simt mai bine, din păcate acest lucru înseamnă de asemenea și anularea mai multor concerte.

Întrucât am primit foarte multe mesaje și urări de însănătoșire grabnică, vreau să vă spun că apreciez înțelegerea dumneavoastră și vă mulțumesc încă o dată pentru cuvintele de susținere și pline de afecțiune.

Îmi dați o putere extraordinară și mă ajutați să trec prin aceste momente dificile.

Aștept cu nerăbdare să vă revăd în curând la unul dintre concertele anunțate.”

Toate biletele pentru concertele de la Sala Palatului București rămân valabile pentru noile date; biletele pentru data de 8 iunie vor fi valabile doar pentru concertul din 13 septembrie, iar biletele pentru data de 9 iunie vor fi valabile numai pentru cel din data de 14 septembrie.

În același timp, persoanele care vor dori recuperarea contravalorii biletelor, sunt rugate să se adreseze punctelor de vânzare de unde acestea au fost cumpărate.

 

Turneul David Garrett & His Band - “Explosive Live” 2018:

• 13.09. - RO – Bucuresti Sala Palatului

** ** Biletele pentru 08.06. sunt valabile doar pentru 13.09

• 14.09. - RO – Bucuresti Sala Palatului

** ** Biletele pentru 09.06 valabile doar pentru 14.09.

• 29.09. - BG – Sofia Arena Armeec

** ** Biletele pentru 06.06 valabile pentru 29.09

• 03.10. UA – Kiev National Palace

• 04.10. UA – Kiev National Palace

• 06.10. RUS – St. Petersburg Ice Palace

• 07.10. RUS – Moscova Crocus City Hall

• 10.10. H – Budapesta Arena Budapest

• 12.10. SLO – Ljubljana Center Stozice

• 13.10. HR – Zagreb Arena Zagreb

• 17.10. I – Roma Palalottomatica

• 19.10. I – Florenta Mandela Forum

• 20.10. I – Milano Forum Assago

• 21.10. I – Bolzano Palaonda

• 31.10. MEX – Merida Coliseo Yucatan

• 02.11. MEX – Mexico City Auditorio Nacional

• 04.11. MEX – Guadalajara Auditorio Telmex

• 07.11. MEX – Monterrey Arena Monterrey

Mii de tineri au ignorat ploaia şi au dansat până în zori, la festivalul Neversea

Neversea 2018

    Cel mai mare festival de pe litoralul românesc - Neversea - a început, joi seara, la Constanța, unde weekendul acesta va fi polul distracţiei.

Cei mai aşteptaţi artişti ai momentului promit show-uri de excepţie şi clipe de neuitat pentru fanii care se afla pe plajă.

În prima seară de festival, Lucas & Steve, Allan Walker şi Hardwell au deschis seria concertelor de la malul mării şi mii de tineri au vibrat pe ritmurile lor.

Primele amintiri de la cel mai aşteptat festival de la malul mării s-au scris deja, în prima seară de festival, unde tinerii au dansat fără oprire.

După miezul nopţii pe scena festivalului Neversea a urcat cunoscutul DJ Hardwell.

Tinerii au dansat şi au cântat până în zori când cu greu s-au lăsat purtaţi către camerele de hotel. După câteva ore de odihnă aceştia o vor lua de la capăt.

Vineri seara, pe scenă vor urca Jonas Blue, Galantis, Steve Angello şi alţi artişti.

 

 

sursa: protv