ANAT: Vouchere de vacanţă în valoare de 244 de milioane de euro, în primele 10 luni ale anului

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a anunţat, vineri, că valoarea voucherelor de vacanţă, acordate în primele 10 luni ale anului, a fost de 244 de milioane de euro, o sumă de 8,4 ori mai mare faţă de cea de anul trecut. 

”În primele 10 luni ale anului au fost emise 23,2 milioane de vouchere de vacanţă pe hârtie şi suport electronic. Potrivit estimărilor ANAT, potenţialul pieţei este de 372 de milioane de euro numai în acest an, suma reprezentând acordarea voucherelor în valoare de 1.450 de lei/persoană celor 1,2 milioane de angajaţi în sistemul public”, se arată în comunicat.

În luna octombrie au fost emise un număr de 1,2 milioane de vouchere, atât pe hârtie cât şi pe suport electronic, în valoare de 14 milioane de euro, o sumă dublă faţă de luna septembrie. Octombrie a fost şi luna cu cele mai multe vouchere pe suport electronic emise, comparativ cu celelalte luni ale anului, şi anume un număr de 352.469, de 4,5 ori mai mare faţă de întreg anul 2017, potrivit ANAT.

Potrivit statisticilor ANAT, iunie râmâne luna cu cea mai mare valoare a voucherelor emise în 2018, de 125 de milioane de euro.

“Se văd roadele folosirii voucherelor de vacanţă în acest an. Zonele turistice populare, dar şi cele mai puţin frecventate în anii anteriori, au înregistrat un trafic ridicat. 2018 a fost anul în care pachetele de vacanţă în România realizate de agenţiile de turism s-au vândut cu rapiditate nu numai în timpul verii, ci şi pentru sărbătorile de iarnă. Agenţii de turism i-au îndrumat pe proprietarii de vouchere să aleagă cea mai bună opţiune pentru ei”, a declarat preşedintele ANAT, Nicolae Demetriade.

Facebook, amendat cu zece milioane de euro în Italia, în urma unor abuzuri cu privire la datele personale ale utilizatorilor

Gigantul Facebook a fost amendat cu zece milioane de euro (11,4 milioane de dolari) din cauza lipsei de transparenţă în ceea ce face cu datele utilizatorilor, a anunţat vineri autoritatea italiană în domeniul concurenţei AGCM.

Potrivit autorităţii, consumatorii nu sunt informaţi corect cu privire la o potenţială utilizare comercială a unora dintre datele personale care li se cer atunci când îşi fac cont pe Facebook.

Gigantul a fost amendat, de asemenea, pentru că încurajează - pe ascuns - persoanele care şi-au făcut cont să permită reţelei de socializare să le transmită datele către terţi, prin intermediul unor setări de confidenţiale predefinite.

Orasul Faptelor Bune 2018

Orașul Faptelor Bune se redeschide, pentru al treilea an consecutiv, în Piața Universității din Capitală. Visurile a sute de români se vor împlini și anul acesta cu ajutorul celor care își doresc să ajute. 

Primăria MunicipiuluiBucurești, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al MunicipiuluiBucurești, în colaborare cu Radio ZU, organizează, în perioada 15 - 21decembrie, în Piața Universității din Capitală (peesplanada cu statui), cea de-a treia ediție a campaniei umanitare – OrașulFaptelor Bune. 

În cadrul evenimentului,devenit dejatraditie, oameni de radio, reprezentanți ai Primăriei Municipiului București șiartiști îndrăgiți vor lucra împreună pentru a aduce magia sărbătorilor de iarnăîn cât mai multe case din România.

Astfel, timp de o săptămână,8 dintre DJ-ii Radio ZU se vor muta într-o casă special construită în PiațaUniversității și vor avea ca misiune să realizeze cât mai multe faptebune. 

Cele 8 vedete care vor locui în Orașul Faptelor Bunesunt: Daniel Buzdugan, Mihai Morar, Răzvan Popescu, Flick „Domnul Rimă”,Raluca Benavides, Emma, Tea Teodorescu și Adi Mihăilă „The Hitman”. 

Pe parcursul evenimentului, domiciliul acestora va fi în Piața Universității, acolo unde vor avea la dispoziție o combinație de studio de radio și apartament, care va conține toate lucrurile de care cei 8 au nevoie pentru a își duce misiunea la bun sfârșit: microfoane, mixer, dormitoare, dușuri, o bucătărie mică, o zonă de relaxare și o echipă de colegi gata să îi ajute pentru a împlini cât mai multe dorințe. Totul se va întâmpla în direct, 24 de ore din 24.

Ca și în anii trecuți, celemai cunoscute voci de la Radio ZU îi vor îndemna pe români să privească înjurul lor și, daca vor putea ajuta pe cineva care are nevoie, să o facă. Celor8 DJ li se vor alătura unii dintre cei mai cunoscuți artiști români care vorveni în Orașul Faptelor Bune și vor susține concerte acustice, într-un spațiuspecial amenajat din Piața Universității.

Evenimentul Orașul Faptelor Bune îșipropune să fie punctul de plecare al acestei inițiative, iar, împreună, româniidin întreaga țară să înfăptuiască România Faptelor Bune

Cei care vor dori să se implice, vor putea consulta platforma disponibilă pe  www.radiozu.ro, acolo unde se vor putea înscrie atât cei care au nevoie de ajutor, cât și cei care sunt dispuși să ajute.

Radio ZU și PrimăriaMunicipiului București, prin creart, au împlinit peste 600 de dorințe în primiidoi ani de desfășurare a campaniei umanitare.

La primele două ediții s-au strânsfonduri de aproximativ 700.000 de euro. În plus, au existat cazuri care aunecesitat ajutor punctual de electrocasnice, electronice sau obiectevestimentare care, de asemenea, au fost acoperite.

Mai mult decât atât,mobilierul din Casa Radio ZU a fost oferit la finalul primei ediții unor copiinevoiași din mai multe orașe din țară.

Vino și tu să îi saluți pe cei 8 DJ în Piața Universității, în perioada 15 – 21 decembrie, sau urmărește-i și ajută-i pe www.radiozu.ro

Directoarea financiară Huawei a fost arestată în Canada

Directoarea financiară a Huawei a fost arestată în Canada. Poliţiştii au pus în aplicare un mandat emis pe numele acesteia în Statele Unite.

Femeia este fiica fondatorului companiei şi a fost reţinută pe aeroportul din Vancouver. Urmează să fie extrădată în SUA, au anunţat autorităţile canadiene.

Potrivit unor surse citate de presa americană, este acuzată de faptul că Huawei - al treilea cel mai mare producător mondial de telefoane inteligente - a încălcat sancţiunile împotriva Iranului.

China a protestat faţă de arestare şi a cerut eliberarea imediată.

Compania Huawei este acuzată că ar fi trimis în Iran produse fabricate în SUA. De cealaltă parte, firma chineză susţine că respectă toate reglementările din ţările în care operează.

Nominalizări Globurile de Aur 2019: lista completă

Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA) a anunţat nominalizările la cea de-a 76-a ediţie a Globurilor de Aur ce premiază cele mai bune producţii de cinema şi televiziune ale anului.

Nominalizările la Globurile de Aur 2019 deschid calea mult râvnitelor premii Oscar care vor fi decernate, anul viitor, la sfârşitul lunii februarie. 

  Lungmetrajul „Vice“ a primit cele mai multe nominalizări la Globurile de Aur 2019, respectiv şase

– Cel mai bun musical sau comedie, Cel mai bun actor într-un musical sau comedie (Christian Bale), Cea mai bună actriţă în rol secundar (Amy Adams), Cel mai bun actor în rol secundar (Sam Rockwell), Cel mai bun regizor (Adam McKay) şi Cel mai bun scenariu (McKay).  

„Vice“ prezintă povestea lui Dick Cheney şi cum a reuşit un birocrat de la Washington, un om uns cu toate alifiile, să devină cel mai puternic om din lume din funcţia de vice-preşedinte al lui George W. Bush Jr.      

„Bohemian Rhapsody“, „A Star is Born“, „Black Panther“, „Crazy Rich Asians“, „The Favourite“ şi „Mary Poppins Returns“ se numără printre filmele nominalizate la gala Globurilor de Aur 2019.   

În plus, „Black Panther“ devine astfel primul film cu super-eroi nominalizat la Globurile de Aur, la categoria Cel mai bun film, notează ew.com.   

De asemenea, artista Lady Gaga a fost şi ea nominalizată la categoria Cea mai bună actriţă într-un film dramă, iar Rami Malek, actorul care-l interpretează pe Freddie Mercury în filmul biografic „Bohemian Rhapsody“, a fost nominalizat la categoria Cel mai bun actor într-un film-dramă.     

Cea de-a 76-a ediţie a galei va avea loc pe 6 ianuarie 2019, la Beverly Hilton din Los Angeles, şi va fi prezentată de actriţa canadiană Sandra Oh (47 de ani), cunoscută din serialul de succes „Grey's Anatomy şi actorul american Andy Samberg (40 de ani).     

Nominalizări Globurile de Aur 2019

CINEMA:

Cel mai bun film-dramă   „Black Panther“ „Bohemian Rhapsody“ „If Beale Street Could Talk“ „A Star is Born“ „BlacKkKlansman“  

Cel mai bun film de comedie/musical   „Vice“ „Mary Poppins Returns“ „Green Book“ „The Favourite“ „Crazy Rich Asians“  

Cel mai bun regizor   Bradley Cooper, „A Star is Born“ Alfonso Cuaron, „Roma“ Peter Farrelly, „Green Book“ Spike Lee, „BlacKkKlansman“ Adam McKay, „Vice“  

Cea mai bună actriţă într-un film-dramă   Glenn Close, „The Wife“ Lady Gaga, „A Star Is Born“ Nicole Kidman, „Destroyer“ Melissa McCarthy, „Can You Ever Forgive Me?“ Rosamund Pike, „A Private War“  

Cea mai bună actriţă într-un film de comedie/musical   Emily Blunt, „Mary Poppins Returns“ Olivia Colman, „The Favourite“ Elsie Fisher, „Eighth Grade“ Charlize Theron, „Tully“ Constance Wu, „Crazy Rich Asians“  

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un lungmetraj   Amy Adams, „Vice“  Claire Foy, „First Man“ Regina King, „If Beale Street Could Talk“ Emma Stone, „The Favourite“ Rachel Weisz, „The Favourite“  

Cel mai bun actor într-un film-dramă   Bradley Cooper, „A Star Is Born“ Willem Dafoe, „At Eternitys Gate“ Lucas Hedges, „Boy Erased“ Rami Malek, „Bohemian Rhapsody“ John David Washington, „BlacKkKlansman“  

Cel mai bun actor într-un film de comedie/musical   Christian Bale, „Vice“ Lin-Manuel Miranda, „Mary Poppins Returns“ Viggo Mortensen, „Green Book“ Robert Redford, „The Old Man & the Gun“ John C. Reilly, „Stan & Ollie“  

Cel mai bun actor în rol secundar într-un lungmetraj   Mahershala Ali, „Green Book“ Timothee Chalamet, „Beautiful Boy“ Adam Driver, „BlacKkKlansman“ Richard E. Grant, „Can You Ever Forgive Me?“ Sam Rockwell, „Vice“  

Cel mai bun scenariu   Barry Jenkins, „If Beale Street Could Talk“ Adam McKay, „Vice“ Alfonso Cuaron, „Roma“  Deborah Davis and Tony McNamara, „The Favourite“ Peter Farrelly, Nick Vallelonga, Brian Currie, „Green Book“  

Cea mai bună animaţie   „Incredibles 2“ „Isle of Dogs“ „Mirai“ „Ralph Breaks the Internet“  „Spider-Man: Into the Spider-Verse“  

Cel mai bun film străin   „Capernaum“ „Girl“ „Never Look Away“ „Roma“ „Shoplifters“   Cea mai bună coloană sonoră   Marco Beltrami, „A Quiet Place“ Alexandre Desplat, „Isle of Dogs“ Ludwig Göransson, „Black Panther“ Justin Hurwitz, „First Man“ Marc Shaiman, „Mary Poppins Returns“  

Cel mai bun cântec   „All the Stars“, „Black Panther“ „Girl in the Movies“, „Dumplin“ „Requiem For a Private War“, „A Private War“ „Revelation“, „Boy Erased“ „Shallow“, „A Star Is Born“  

TELEVIZIUNE:  

Cel mai bun serial TV – dramă:   „The Americans“ „Bodyguard“ „Homecoming“ „Killing Eve“ „Pose“  

Cea mai bună actriţă într-un serial TV – dramă:    Caitriona Balfe, „Outlander“ Elisabeth Moss, „The Handmaid’s Tale“ Sandra Oh, „Killing Eve“ Julia Roberts, „Homecoming“ Keri Russell, „The Americans“  

Cel mai bun actor într-un serial TV – dramă:    Jason Bateman, „Ozark“ Stephan James, „Homecoming“ Richard Madden, „Bodyguard“ Billy Porter, „Pose“ Matthew Rhys, „The Americans“    

Cel mai bun serial TV – comedie/musical:  „Barry“ „The Good Place“ „Kidding“ „The Kominsky Method“ „The Marvelous Mrs. Maisel“  

Cea mai bună actriţă într-un serial TV – comedie/musical:    Kristen Bell, „The Good Place“ Candice Bergen, „Murphy Brown“  Alison Brie, „Glow“ Rachel Brosnahan, „The Marvelous Mrs. Maisel“  Debra Messing, „Will & Grace“  

Cel mai bun actor într-un serial TV – comedie/musical:    Sasha Baron Cohen, „Who Is America?“ Jim Carrey, „Kidding“ Michael Douglas, „The Kominsky Method“ Donald Glover, „Atlanta“  Bill Hader, „Barry“  

Cea mai bună miniserie / lungmetraj TV:  „The Alienist“ „The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story“ „Escape at Dannemora“ „Sharp Objects“ „A Very English Scandal“  

Cea mai bună actriţă într-o miniserie / lungmetraj TV:   Amy Adams, „Sharp Objects“ Patricia Arquette, „Escape at Dannemora“ Connie Britton, „Dirty John“ Laura Dern, „The Tale“ Regina King, „Seven Seconds“  

Cel mai bun actor într-o miniserie / lungmetraj TV:    Antonio Banderas, „Genius: Picasso“ Daniel Bruhl, „The Alienist“ Darren Criss, „The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story“  Benedict Cumberbatch, „Patrick Melrose“ Hugh Grant, „A Very English Scandal“  

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie sau lungmetraj TV:    Alex Bornstein, „The Marvelous Mrs. Maisel“ Patricia Clarkson, „Sharp Objects“ Penelope Cruz, „The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story“ Thandie Newton, „Westworld“  Yvonne Strahovski, „The Handmaid’s Tale“  

Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial, miniserie sau lungmetraj TV:    Alan Arkin, „The Kominsky Method“ Kieran Culkin, „Succession“ Edgar Ramirez, „The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story“ Ben Whishaw, „A Very English Scandal“ Henry Winkler, „Barry“

Pete Shelley, solistul trupei Buzzcocks, a murit la vârsta de 63 de ani

Colegii de trupă ai artistului Pete Shelley au anunţat că acesta a murit, joi, în Estonia, potrivit The Guardian.

„Confirmăm cu mare tristeţe moartea lui Pete Shelley, unul dintre cei mai influenţi şi prolifici compozitori ai Marii Britanii şi cofondatorul trupei originale de punk Buzzcocks,” a spsu trupa, joi seară.  

„Muzica lui Pete a insiprat generaţii de muzicieni, de-a lungul unei cariere care s-a întins pe cinci decenii şi atât împreună cu formaţia sa, cât şi ca artist solo a fost apreciat de către industria muzicală şi fanii săi din toată lumea.”  

Se bănuieşte că Shelley a murit în urma unui atac de cord, joi, în Estonia, acolo unde locuia, potrivit BBC.  

Compozitorul a scris cântecul cel mai cunoscut al formaţiei, „Ever Fallen in Love (With Someone You Shouldn’t’ve), care a fost lansat în 1978, la doi ani după naşterea formaţiei Buzzcocks.  

Shelley s-a născut în Leigh, aproape de Wigan şi a format trupa Buzzcocks în Bolton, în 1975, împreună cu Howard Devoto.  

Formaţia a fost parte integrantă din scena punk a Regatului Unit. 

Sfânta Filofteia, considerată îngerul păzitor al copiilor

Prăznuită în fiecare an pe 7 decembrie, considerată ocrotitoarea copiilor şi a fetelor pe care le ajută să se căsătorească, în ziua sfintei Filofteia nu se folosesc obiecte ascuţite în casă. Se spune că aceasta este sora îndepărtată a Sfântului Ilie.

Pe 7 decembrie, în tradiţia populară, se păstrează obieciul de a nu folosi cuţitul, nici pâinea nu e bine s-o tăiem cu cuţitul în această zi, se rupe cu mâna, pentru a avea spor şi sănătate.

De asemenea, Sânta Filofteia mai este numită şi "aducătoarea de ploi", fiind considerată o sora îndepărtată a Sfântului Ilie.

Scrierile teologice consemnează mai multe procesiuni cu moaştele Sfintei pe timp de secetă, iar tradiţia spune că prin mijlocirea ei în faţa lui Dumnezeu a plouat, iar roadele au fost bogate.  

Copilărie petrecută în credinţă   Sfânta Muceniţă Filofteia s-a născut la începutul secolului al XIII-lea în apropiere de oraşul Târnovo (Veliko Târnovo din Bulgaria de astăzi), capitala Ţaratului (româno-)bulgar, într-o familie de ţărani.

Este crescută în dreapta credinţă şi evlavie de mama sa, care moare când Filofteia era încă mică.

Copila postea, asculta Scripturile, învăţa să-şi păzească neîntinată fecioria, iar mai presus de toate era foarte milostivă. Copila săvârşea cu statornicie şi răbdare toate faptele bune.

După ce mama sfintei a murit, tatăl ei s-a însurat a doua oară. Mama vitregă nu a iubit-o pe Filofteia, astfel că o bătea şi o certa, pârând-o tatălui ei ca şi acesta să o certe.  

Nu se oprea din înfăptuirea binelui  

Cu toate acestea, tânăra fecioară nu se oprea din înfăptuirea binelui comunitar şi le împărţea săracilor şi flămânzilor hainele ei şi mâncarea pe care mama vitregă i-o dădea ca să o ducă la ţarină tatălui ei.

Aflând de acţiunile ei şi văzând că le împărţea săracilor, tatăl ei este biruit de mânie şi uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, apucând-o de cosiţe ca să o bată până ce se va linişti. Dar, nemaifiind stăpân pe el, a aruncat în ea cu toporul pe care-l avea la brâu şi, lovind-o, a rănit-o la un picior. Iar din această rană, sfânta , care avea 12 ani, a murit pe loc.  

Trupul era greu ca piatra  

Înspăimântat, ucigaşul a alergat în cetate şi le-a spus arhiepiscopului şi conducătorilor cetăţii ce nenorocire  s-a întâmplat şi că trupul fetei este acoperit de o strălucire cerească. 

Aflând neaşteptata veste, ahiepiscopul, însoţit de mai-marii cetăţii şi de multă lume au pornit spre locul dramei cu multe  lumânări aprinse, cu tămâie , rostind rugăciuni. Când au văzut că trupul copilei este învăluit de acea lumină dumnezeiască, s-au minunat cu toţii, lăudându-l pe Dumnezeul minunilor.  

Apoi, împreună cu arhiepiscopul, cei veniţi au încercat să ridice trupul sfintei şi să-l ducă în cetate. Dar n-au putut să-l urnească din loc, nici când au rostit multe rugăciuni şi s-au înspăimântat. Trupul ei era greu ca piatra.

  Atunci, s-au gândit că aceasta poate vrea să se odihnească într-un anumit loc sfânt. De aceea, cei care-l ajutau pe tatăl Sfintei Filofteia să-i ridice trupul au început să numească nume de ţări, de mănăstiri şi de biserici rânduite în preajma locurilor natale, apoi şi pe cele existente peste Dunăre.

Abia când a fost pomenit numele Bisericii Domneşti din Târgul Argeşului, trupul ei a devenit mult mai uşor şi cei prezenţi, care asistau la ineditul eveniment, au trimis o scrisoare domnitorului Radu Vodă ( cel care zidise acea biserică), vestindu-l că Sfânta vrea să se odihnească în acel sfânt lăcaş.

  Blestemul moaştelor de la Curtea de Argeş  

Documentele istorice arată însă că moaştele muceniţei au rămas la Târnovo şi sunt aduse în Ţara Românească numai după anul 1393, când ţaratul bulgar de la Târnovo a fost ocupat de către turci.

Se pare că de aici sunt duse la Vidin, probabil până în anul 1396. Pentru a nu fi profanate, sunt dăruite domnitorului Mircea cel Bătrân (1386+1418), care le aşează în biserica domnească Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeş, pe atunci catedrală mitropolitană, ctitorie a domnitorului Basarab I Întemeietorul şi Nicolae Alexandru, fiul său.

Rămân acolo pană în anul 1893, când, datorită stării de degradare în care se află biserica, sunt mutate în biserica Sfântul Gheorghe, apoi în biserica Adormirea Maicii Domnului-Olari.

În timpul primului război mondial sunt duse în paraclisul Mănăstirii Antim din Bucureşti, apoi revin la Curtea de Argeş şi sunt găzduite în marea biserică ctitorită de Neagoe Vodă Basarab.

Racla în care se odihnesc moaştele Sf. Filofteia, aflată în Curtea de Argeş, a fost restaurată în 2004 la Monetăria Statului.

S-a drapat lemnul cu catifea roşie, s-au aurit piesele din argint, s-a reaurit capacul, s-au schimbat picioruşele de sprijin, confecţionate din aluminiu.

În plus, s-au înlocuit bucăţile deteriorate din lemnul de chiparos.

Meşterii de la Monetăria Statului au povestit că fost şocaţi când au găsit scris pe săculeţul care învelea moaştele un blestem.

„Blestemat să fie cel care va împrăştia vreodată moaştele Sfintei Cuvioase Filofteia!".