George R.R. Martin şi-a asigurat fanii că va termina romanul "Game of Thrones"

George R.R. Martin, cunoscut pentru că scrie lent, lucrează la următorul volum din seria "Game of Thrones" - "The Winds of Winter" de şapte ani, dar şi-a asigurat fanii că îl va termina. 

Într-un mesaj pe blogul său, George R.R. Martin le mulţumeşte fanilor pentru că au primit bine volumul "Fire & Blood", cea mai recentă carte a sa de 400 de pagini, publicată la sfârşitul lunii noiembrie, care povesteşte originile lumii din Westeros, altădată dominată de dinastia Targaryen.

"Ştiu că vreţi The Winds of Winter şi vi-l voi oferi, dar sunt fericit că aţi rămas cu mine şi pentru acesta", a scris romancierul.

"Răbdarea şi sprijinul vostru înseamnă totul pentru mine. Mă întorc în fortăreaţa singurătăţii şi la Westeros. Nu va fi mâine, nici săptămâna viitoare, dar veţi primi finalul "A Song of Ice and Fire", i-a asigurat scriitorul pe fani.   

Autorul uneia dintre cele mai vândute istorii din toate timpurile aminteşte şi de viitorul sezon, final, din "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones". "Iarna nu este singurul lucru care vine", conchide el. 

Ultimul sezon al serialului "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones", al optulea al producţiei HBO, va avea premiera în aprilie 2019.

George Raymond Richard Martin, născut pe 20 septembrie 1948, în Bayonne (New Jersey), este un autor american de fantasy, horror şi science fiction, scenarist şi producător.

A publicat pentru prima dată la vârsta de 21 de ani - povestea ”The Heros” a apărut, în februarie 1971, în revista Galaxy. A absolvit cursuri de jurnalism şi a predat doi ani la Clarke College, din statul Iowa.

Din 1979, George R.R. Martin s-a dedicat scrisului, iar până în prezent a publicat peste 15 romane şi 10 colecţii de povestiri, dar şi o lucrare pentru copii - ”The Ice Dragon”. A scris scenarii pentru seriale de televiziune ca ”Twilight Zone” şi ”Beauty and the Beast”.

Este membru al  Science Fiction & Fantasy Writers of America.

Cum ţii corect postul negru. Cele 10 reguli ale părintelui Argatu: Dacă esti sărac, măcar o felie de pâine dă celui flămând

Părintele Ilarion Argatu spune de ce este bine să ducem postul până la capăt, dacă tot am pornit pe acest drum, şi de ce nu trebuie să mergi în vizite în acea zi. În cartea „Pe treptele suirii către cer”, ediţia a II-a, 2007, preotul arată cele 10 reguli care trebuie respectate la ajunare.

1. În ziua în care ajunezi sau ţii post negru nu mănânci nimic toată ziua.  

2. În zilele de post, nu trebuie să te cerţi cu nimeni, orice s-ar întâmpla, oricât te-ar supăra cineva, orice ispite ai avea, nici cu cei din afară şi nici cu cei din casă. Îţi învingi orgoliile, îţi stăpâneşti firea, treci cu vederea orice umbră a răului sau a răutăţii cuiva, rabzi şi ierţi orice. Altfel, ţi-a “furat” diavolul postul, degeaba mai posteşti.  

3. Postul nu este numai abţinere de la mâncare şi băutură, ci şi abţinere de la orice păcat şi răutate.  

4. Nu trebuie să dormi în ziua postului, pentru ca nu cumva, diavolul să “râdă” că ai vrut să treacă mai uşor şi mai repede postul ca să nu simţi osteneala şi greutatea lui.  

5. Nu te duci în vizite în ziua când posteşti, pentru a nu fi servit cu ceva de mâncare şi să te descoperi că posteşti. Când posteşti, nu trebuie să spui la nimeni şi să nu ştie nimeni, adică „când posteşti închide-te în cămara ta, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti”.  

Cum fură diavolul postul  

6. Mâncarea pe care ar fi trebuit s-o mănânci în acea zi împarte-o la săraci, n-o păstra pentru când ai să termini de postit. Diavolii pot să râdă şi să zică că ai făcut economie sau că ai recuperat ce trebuia să consumi. Postul întotdeauna trebuie însoţit de milostenie. Dacă eşti sărac, măcar o felie de pâine dă celui flămând.  

7. Dacă te simţi slăbit şi simţi că nu mai poţi duce postul, poţi lua în cursul zilei o bucăţică de anaforă şi 3 înghiţituri de aghiazmă.  

8. Dacă nu poţi duce postul toată ziua şi-l întrerupi, atunci nu mânca mai mult decât o singură masă şi tot de post. Dacă ai mâncat prea mult diavolii ţi-au furat postul, spunând că ai mâncat cât pentru toată ziua în care ai postit.  

9. Nu poţi întrerupe postul la orice oră. Dacă ţii post pentru izbăvire de vrăji şi descântece, pentru că vrăjitorii au anumite ore când îi trimit pe diavoli la treabă, trebuie să ţii cont de acest lucru. Unii trimit la ora 15.00, alţii la ora 18.00, la ora 21.00, la ora 24.00. Trebuie să duci postul până la aceste ore pentru ca să te găsească în post şi să poţi respinge loviturile vrăjitorilor.  

10. Postul-ajunare începe la ora 18.00 din ziua anterioară şi ţine până în ziua de post la ora 24.00. Cine nu poate duce până la ora 24, se poate opri aşa cum am arătat, la ora 15.00, la ora 18.00, la ora 21.00.

Ora până la care duci postul reprezintă momente ale pătimirii Mântuitorului Iisus Hristos, şi anume: la ora 12.00 – a fost răstignit; la ora 15.00 – şi-a dat duhul pe Cruce; la ora 18.00- a fost dat jos de pe Cruce şi  îngropat; la ora 21.00- s-a aşezat piatra pe mormânt fiind pecetluită; la ora 24.00 – s-a coborât la iad sfărâmând porţile de aramă, risipind pe diavoli şi scoţând pe cei drepţi din iad.  

Cine a fost părintele Ilarion Argatu  

Părintele Ilarion Argatu s-a născut într-o familie numeroasă, primind la botez numele de Ioan. Tatăl său, Alexandru, aşa cum îşi va boteza şi părintele Ilarion un fiu, a îndeplinit functia de primar în comuna Valea Glodului, vreme de 16 ani.

Rămânând văduv, şi-a rânduit copiii, iar mai apoi s-a retras la Mănăstirea Neamţ, unde s-a şi călugărit.

Tânărul Ioan a urmat şcoala primară din localitatea natală, în Valea Glodului, iar mai apoi, îndemat de unchiul său, părintele Epifanie Crăciun, stareţ al Mănăstirii Cocoş, din Dobrogea, s-a înscris la Seminarul Teologic din Dorohoi.

Terminând seminarul, Ioan va urma şi cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi. Simultan, Ioan Argatu a urmat şi cursurile Şcolii Militare din Bacău, ajungând sublocotenent.

Dupa facultate, Ioan Argatu se va înrola în armată, undeva la graniţa cu Ungaria. În ziua de 10 noiembrie 1940, Ioan Argatu se căsătoreşte cu Georgeta, fiica preotului Sebastian Mihăilescu, din localitatea suceveana Oniceni. Împreună, cei doi soţi vor da nastere la cinci copii: Ştefan, Gabriela, Alexandru, Ioan şi Ana. În cele din urmă, cele doua fete vor ajunge preotese, iar cei trei băieţi vor ajunge preoţi.  

A renunţat la haina militară pentru preoţie   Renunţând la serviciul militar, Ioan Argatu îşi depune dosarul pentru a fi hirotonit preot, pe seama localităţii Oniceni.

Astfel, în anul 1940, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, tânărul Ioan va fi hirotonit preot, slujind împreună cu socrul său, care era deja preot în acel sat. În anul 1972, părintele Ioan Argatu rămâne vaduv.

La mai puţin de un an, în luna ianuarie 1973, el se va călugări la Mănăstirea Antim, din Bucureşti, primind numele de Ilarion Argatu.

După câţiva ani petrecuţi în Mănăstirea Căldăruşani, părintele s-a retras mai apoi, pentru ultimii 19 ani din viaţa sa, la Mănăstirea Cernica, unde nenumăraţi pelerini îi păşeau pragul.  

Exorcizările de la Cernica   La Mănăstirea Cernica, părintele a săvârşit nenumărate exorcizări.

Slujba de exorcizare începea cu Acatistul Domnului Iisus Hristos şi continua cu Sfânta Liturghie, cu Sfeştania de sfinţire a apei şi cu Taina Sfântului Maslu.

La sfârşit, părintele citea Moliftele Sfântului Vasile cel Mare şi pe ale Sfântului Ioan Gură de Aur.

După ţipete şi urlete inumane, omul posedat începea să se vaite puternic, ca în cele din urmă să cadă într-un somn adanc. După aceea, omul se trezea liniştit.

Îndemn de Sărbători de la Biserică: „Oricine poate fi Moş Crăciun! Fii Părintele unei familii sărace!“

Nu este Crăciun adevărat dacă nu ne gândim şi la binele celor mai nevoiaşi. Apropierea praznicului Naşterii Domnului este pentru oameni prilejul de a ajuta şi mai mult decât o fac în mod obişnuit.

La parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Constanţa este fierbere mare deoarece preoţii şi enoriaşii au trei proiecte pe care le vor duse la bun sfârşit până de praznicul Naşterii Domnului.

Primul proiect, „Oricine poate fi Moş Crăciun“, este iniţiat de Clubul Phoenix-Ştiinţa Constanţa, în parteneriat cu parohia Sfântul Mina.

Până la 15 decembrie, credincioşii sunt invitaţi să aducă la bisericuţa de lemn din Parcul Tăbăcărie haine şi jucării.

În cadrul acestei acţiuni, sâmbătă, 15 decembrie, la ora 18.00, la Sala Sporturilor din Constanţa se va disputa un meci de baschet caritabil între MK All Stars şi Phoenix - Ştiinţa Constanţa.

În loc de bilet de intrare, spectatorii sunt rugaţi să aducă un cadou: jucărie de pluş, îmbrăcăminte sau articole de igienă.

Totodată, ei sunt îndemnaţi să vină îmbrăcaţi în roşu, galben sau albastru pentru a forma împreună un mare steag tricolor. 

Toate darurile colectate vor fi oferite după data de 15 decembrie. Partenerii vor forma o caravană şi vor merge în judeţ pentru a le dărui celor 167 familii selectate, cu 486 copii şi 40 de bătrâni, din următoarele sate: Arsa (8 familii, 17 copii), Remus Opreanu (5 familii, 14 copii), Conacu (6 familii, 25 copii, 10 bătrâni), Vârtop (20 familii, 60 copii, 30 de bătrâni), Vâlcele (15 familii, 29 copii), Almalău (9 familii, 21 copii), Carvăn (4 familii,  14 copii), Gârliţa (16 familii, 56 copii), Lipniţa (15 familii, 30 copii), Ostrov (7 familii,  20 copii), Tufani (5 familii, 20 copii), Zorile (7 familii, 26 copii), Poarta Albă (15 familii, 58 copii) şi Galeşu (35 familii, 96 copii).

Cea de-a doua acţiune, „Fii Părintele unei familii sărace!“, este iniţiată de către parohia Sfântul Mina şi îi are parteneri pe Auchan-Vivo Constanţa şi Zip Escort.

Tot până la 15 decembrie în biserica Sfântul Mina şi la casele de marcat din Auchan vor fi colectate alimente neperisabile care vor fi dăruite aceloraşi beneficiari din acţiunea „Oricine poate fi Moş Crăciun“: 167 familii, 486 copii şi 40 de bătrâni din zone sărace ale judeţului Constanţa. Cel de-al treilea proiect, „Concert extraordinar de colinde“, este organizat la biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina“ din Constanţa în ziua de duminică, 23 decembrie, la ora 18.00.

Concertul este susţinut de către Corala ortodoxă bărbătească Armonia (dirijor: arhid. lect. univ. dr. Ion Iulian Dumitru) şi naistul Igor Podgoreanu.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, însă spectatorii vor fi îndemnaţi să îi răsplătească colindul, în cadrul unei colecte. 

Banii colectaţi vor fi folosiţi de către parohie pentru finalizarea lucrărilor la Aşezământul „Sfântul Cuvios Arsenie“ din Techirghiol, aşezământ social dedicat copiilor abandonaţi şi femeilor abuzate.

Construcţia aşezământului a început în anul 2015 şi se află la stadiul de finisaje. 

Bianca Bazaliu este jucătoarea care o va înlocui pe Cristina Neagu: România cheamă de urgenţă o handbalistă în Franţa

Echipa pregătită de Martin Ambros şi-a pierdut omul numărul 1, aşa că selecţionerul spaniol va completa lotul pentru partida de vineri din semifinale.

Cristina Neagu va sta 6 luni pe tuşă, dacă verdictul iniţial şi anume ruptura ligamentelor incrucişate la piciorul drept se va confirma de RMN-ul pe care îl va efectua, astăzi, în Franţa.  

Şi chiar dacă accidentarea se va dovedi a fi mai puţin gravă, Neagu, oricum, nu va mai intra pe teren la acest Campionat European. Drept urmare, potrivit trimisului prosport.ro la Nancy, Marius Huţu, selecţionerul Martin Ambros o va chema pe Bianca Bazaliu de urgenţă în Franţa pentru completarea lotului.  

„Lucrăm la treaba asta“, a spus Ambros Martin, potrivit prosport.ro.

Bianca Bazaliu (21 de ani) e legitimată, ca şi Cristina Neagu, la CSM Bucureşti.

Ea a fost componentă a echipei de junioare a României care a câştigat medalia de aur la Campionatul Mondial din Macedonia, în 2014.

Atunci, Bazaliu s-a clasat pe locul 2 în topul marcatoarelor, cu 76 de goluri înscrise, şi a fost votată în echipa ideală a turneului ca cel mai bun inter stânga.

Prima declarație a premierului Theresa May, după votul de încredere din Partidul Conservator: „Trebuie să livrăm Brexitul”

După ce Theresa May a câștigat votul de încredere al parlamentarilor din Partidul Conservator, aceasta a făcut câteva declarații, în care le-a mulțumit celor care o susțin în continuare. 

„Sunt recunoscătoare pentru vot. Trebuie să livrăm Brexitul britanicilor și să le oferim un viitor mai bun în această țară. O să mă duc mâine (joi – n. red.) la Consiliul European sa discut despre granița dintre Republica Irlanda și Irlanda de Nord”, a declarat Theresa May, imediat după votul de încredere al conservatorilor.

În continuare, premierul britanic a exclamat prioritățile sale în perioada următoare. 

„Trebuie să construim o economie mai puternică, să punem oamenii pe primul loc. Trebuie să aducem Brexitul oamenilor care au votat pentru el, trebuie să construim o țară mai bună și o țară pentru toți cetățenii britanici”, a conchis șefa executivului de la Londra.

Theresa May, premierul Marii Britanii, rămâne în funcția pe care o deține, la două zile după ce a anunțat amânarea votului în Parlament privind acordul Brexit.

În urma unui vot de încredere, desfășurat miercuri seară, membrii Partidului Conservator au arătat că o susțin în continuare pe șefa executivului britanic.




Ce diagnostic are Cristina Neagu și cât lipsește, după accidentarea șocantă din meciul cu Ungaria

Cristina Neagu, 30 de ani, accidentată grav în finalul meciului Ungaria - Romania 31-29 în Grupa Principală 2 de la Euro 2018 de handbal feminin, a primit un verdict crunt după investigațiile efectuate la genunchiul drept în această dimineață. GSP.ro informează că sportiva nu va mai juca în acest sezon și va reveni cel mai probabil abia la vară! 

Verdict crunt după accidentarea Cristinei Neagu, anunță Marian Ursescu, corespondentul Gazetei Sporturilor la Nancy, Franța: interul tricolorelor a suferit o ruptură de ligamente la genunchiul drept.

Pauza este de minimum 6 luni, ceea ce înseamnă că actualul sezon este încheiat! Neagu s-a accidentat grav în minutul 52 al partidei cu Ungaria (29-31, rezultat suficient pentru calificarea fetelor în semifinalele Euro 2018).

A fost scoasă cu targa de pe teren şi dusă în vestiar. Colegele plângeau, pur și simplu, pe bancă. 

Cristina nu a ajuns direct la spital, unde ar fi trebuit să aștepte câteva ore pentru a face rezonanţa magnetică. Doar i s-a imobolizat genunchiul într-o fașă ghipsată.

Joi dimineaţă la ora 7:00, ora Franţei, un ceas mai târziu la București, Neagu a fost la spitalul din Nancy unde staff-ul medical făcuse programare de miercuri seară, iar diagnosticul primit a fost crunt: ruptură de ligamente! 

Echipa GSP a surprins imagini dramatice cu Cristina, azi, înainte ca handbalista să plece la RMN: era deja în cârje și se simțea rău din cauză că i se umflase piciorul. 

Charlie Sheen, un an de când nu mai bea şi nu se mai droghează

Actorul american Charlie Sheen, cunoscut din serialul "Doi bărbaţi şi jumătate/ Two and a Half Men", a publicat o fotografie pe Twitter cu medalionul de la Alcoolicii Anonimi, inscripţionat cu numărul 1 care reprezintă 12 luni de când nu mai bea şi nu se mai droghează, scrie revista People. 

Pe monedă poate fi citit şi "pentru ca sinele tău să fie adevărat" şi are printate cuvintele "unitate" şi "recuperare". 

https://twitter.com/charliesheen/status/1072556540748546050/photo/1?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1072556540748546050&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.cnn.com%2F2018%2F12%2F11%2Fentertainment%2Fcharlie-sheen-one-year-sobriety%2Findex.html

Alături de fotografie, Sheen, în vârstă de 53 de ani, a adăugat: "Asta s-a întâmplat ieri! Un moment fabulos din noua mea călătorie", adăugând hashtag-ul "#Total concentrat". 

Actorul, tată a cinci copii, are o istorie legată de dependenţa de droguri. 

În 2011, într-un interviu la Today Show, Sheen a spus că nu a trebuit să meargă la dezintoxicare deoarece regulamentul de la Alcoolicii Anonimi a fost "scris pentru oameni normali, oameni care nu sunt speciali, care nu au sânge de tigru, ştiţi, ADN de Adonis". 

În noiembrie 2005, intervievat în aceeaşi emisiune, actorul a dezvăluit că a fost diagnosticat cu HIV. 

El i-a spus gazdei emisiunii Matt Lauer: "Trebuie să opresc acest atac, aceste neadevăruri şi poveşti foarte dăunătoare care ameninţă sănătatea multor altora". 

De atunci, actorul din "Plutonul/ Platoon" s-a dedicat alcoolului şi drogurilor şi în 2016 a spus trei cuvinte: "concentrat, treaz, încrezător". 

Carlos Irwin Estévez, născut pe 3 septembrie 1965, cunoscut sub numele de scenă Charlie Sheen, este un celebru actor american, cunoscut în special pentru rolurile sale din serialele ”Doi bărbaţi şi jumătate/ Two and a half Men” şi ”Anger Management”.

În anul 2010 Charlie Sheen a fost cel mai bine plătit actor din industria de televiziune, cu venituri de 1,8 milioane de dolari obţinute într-un singur sezon.

Viaţa privată a actorului Charlie Sheen a fost însă marcată de numeroase probleme cu justiţia, cauzate de consumul de alcool şi stupefiante, dar şi din cauza unor episoade de violenţă domestică.

Din acest motiv, starul american a fost concediat în martie 2011 de CBS şi Warner Bros din serialul "Two and a Half Men".