Este Anul Nou Thailandez, 'Sonkran', în limba localnicilor care îl sărbătoresc într-un mod cu totul special: se bat cu apă.
Timp de 3 zile, lumea lasă orice altă preocupare deoparte şi iese pe străzi înarmată cu pistoale cu apă şi găletuşe, pentru a face cât mai multe 'victime'.
URMARESTE VIDEO:
Nimeni nu se supără de duşurile în aer liber: e semn al curăţării şi spălării păcatelor din vechiul an.
Dar şi prilej de răcorire: sunt în acest moment temperaturi de 40 de grade Celsius în cea mai mare parte din ţară.
Se toarnă apă din belşug pe orice statuie a lui Buddha şi, tot parte din tradiţie, li se oferă mâncare călugărilor.
Toate ritualurile specifice sunt însoţite de petreceri de stradă cu muzică şi dans.
VIDEO | BANGKOK Songkran Festival 2019. Festivalul va avea loc intre 11-15 Aprilie.
Are 102 ani şi este cel mai longeviv actor de la Hollywood, dar vârsta înainte nu îl împiedică pe Kirk Douglas să se bucure de natură.
Starul a fost surprins des la plimbări prin Beverly Hills, cu asistenta sa, iar recent nepotul lui a publicat o serie de imagini cu Kirk într-un cort.
Cameron Douglas a publicat mai multe fotografii cu bunicul său într-un cort pus în grădina casei sale. "Acest om incredibil, bunicul meu, e o sursă de inspiraţie constantă. A mers cu cortul la 102 ani", a scris Cameron (40 de ani), în dreptul imaginilor.
Nepotul lui Kirk, Cameron, a publicat o serie de imagini cu bunicul său în cort, în grădina vilei
foto: Instagram
Desigur, veteranul actor a avut condiţii de cinci stele în cortul pus lângă piscina vilei sale. Din poze, se vede cum Kirk stă într-un cort spaţio, pe o saltea imensă, cu perne şi o pătură pufoasă care să îi ţină de cald. Însă imaginile cu starul care se bucură de aerul primăverii au emoţionat internauţii.
La 102 ani, Kirk Douglas face încă sport
Kirk Douglas a împlinit 102 ani în decembrie, iar cu câteva luni înainte, fiul lui, Michael a povestit că actorul încă face sport la vârsta sa. "Are un antrenor, face sport la 101 ani. Îmi amintesc cum tata avea 90 de ani şi lucra cu un antrenor de 30, 40 de ani. M-am dus la el într-o zi şi era supărat, l-am întrebat de are şi mi-a spus că i-a murit antrenorul. Când l-am întrebat câţi ani avea, mi-a spus că 94".
Kirk Douglas, Michael Douglas
Kirk Douglas a fost sărbătorit la vârsta veneralbilă de celebrul lui fiu, Michael Douglas
Foto: Instagram
Michael a mai dezvăluit, conform dailymail.co.uk, că Kirk este la pas cu noua tehnologie. "A descoperit FaceTime şi îl foloseşte mereu.
De-a lungul carierei sale prodigioase, Kirk Douglas a apărut în peste 90 de filme şi are o avere de 60 milioane de dolari. A fost însurat din 1943 până în 1954 cu Diana Dill, care i-a dăruit doi fii, Michael şi Joel (71 de ani). Din 1954, este însurat cu Anne Buydens (99 de ani).
Născut la 9 decembrie 1916, la Amsterdam, statul New York, Kirk Douglas a fost campion la lupte în tinereţe şi l-a avut ca rival pe celebrul Burt Lancaster.
În filmele sale, şi-a demonstrat mereu aptitudinile fizice excepţionale. Din păcate, însă, a avut şi mari probleme: un accident de elicopter, din care a scăpat în mod miraculos, un AVC, în 1996, care l-a lăsat paralizat parţial, o criză cardiacă, în 2001.
Şi totuşi, în prezent, la 102 ani, starul este încă în putere şi nu a ezitat să denunţe atitudinea preşedintelui Donald Trump. În 2012, Kirk Douglas a scris o carte intitulată “I'm Spartacus”.
Bogdan Veselovschi are 30 de ani și îi place să-și spună Smiley traveller (călătorul zâmbăreț). Și unde e povestea? ați putea întreba.
Povestea este că Bogdan a văzut mai mult de jumătate din lumea asta. Dar asta au făcut și alții, ați putea spune. Bogdan a plecat cu rucsacul în spate și cu un buget de 5 dolari pe zi pentru mâncare, bani pe care nu i-a cheltuit de fiecare dată pentru că a mâncat uneori la masa oamenilor primitori din diferite colțuri ale lumii.
A făcut autostopul și a dormit sub cerul liber, în parcuri, în autogări, în cort sau în locuri pe care nici măcar nu ni le-am imagina, cum îi place lui să spună, „sub bolta cu milioane de stele, nu într-un hotel cu doar cinci”.
Până la vârsta aceasta avut parte de experiențe pe care mulți dintre noi nici nu le visăm, a văzut locuri neturistice de pe patru continente, a cunoscut mii de oameni, a gustat cele mai ciudate mâncăruri și a trait aventura și pericolul la fiecare pas.
Și ca să fie tabloul complet, mare parte din aventura lui s-a derulat în programme de voluntariat în colțuri uitate de lume.
Acum se află între două mari călătorii: cea de doi ani pe care a făcut-o la pas în America de sud, și următoarea, pe durată nedeterminată în Asia. Ca „să nu-și iasă din mână”, a plecat în Spania unde, timp de o lună vrea să facă pe jos, El Camino de Santiago, un drum de 800 și ceva de kilometri.
Azi am povestit cu el cât în lună și în stele și la final am rămas cu un gust nostalgic asupra unei vieți aventuroase pe care mi-ar fi plăcut și mie să o trăiesc. Deocamdată mă mulțumesc însă cu aventurile pe care mi le imaginez din poveștile lui.
Care e povestea ta? Unde te-ai născut, câti ani ani, cu ce te ocupi?
Povestea mea începe ca una obișnuită … nu m-am născut cu șase degete la o mâna și nici cu superputeri, ci ca un puști normal, acum 30 de ani în București însă am copilărit într-un orășel din județul Argeș numit Mioveni. Părinții mei au ajuns acolo în urma repartiției, cum era pe vremea aceea. Mama l-a urmat pe tata, care era inginer. De la 7 ani am rămas doar cu ea, tatăl meu plecând dintre noi mult prea devreme. De la el am luat probabil calmul și răbdarea, însă sunt energic, dezinvolt, sociabil ca mama, cu care semăn și profesional. Este ghid, translator și profesor de italiană. Eu am terminat limbi străine, am făcut și cursul de ghizi, însă am lucrat ca profesor doar prin afară, implicat în diferite proiecte de voluntariat, iar ca ghid n-am ajuns să profesez … am devenit între timp călător de meserie.
Numele tău nu este unul romanesc, prin urmare imi imaginez că are origini rusești…
Străbunicii mei pe linie paternă au fugit din Rusia la revoluția bolșevică. Sunt mândru de a purta numele multor oameni de seamă, de la artiști la eroi decorați de țar.
Când și unde ai făcut prima călătorie?
Ai mei m-au cărat peste tot, însă dintr-un coșuleț de bebeluș nu știu cât aș putea să-mi aduc aminte; am călătorit mult și cu bunica, cu trenul, în excursii și tabere cu școala; a urmat apoi epoca studențească, cu prietenii și iubita, când mi-am cunoscut țara și am bănănăit munții.
Argentina Bariloche
Când erai mic ce îți doreai să te faci?
La un moment dat am vrut să mă fac indian😜. Mai târziu mi-a încolțit ideea de a fi prezentator și apoi regizor.
De ce facultatea de Litere? De ce nu inginerie? 😀
Chit că am fost în liceu la un profil de mate-info, mi-a plăcut matematica până în clasa a VIII-a. Am fost mai atras de partea umană. Fizica și chimia n-au fost niciodată punctele mele forte. Mi-au plăcut, în schimb, și geografia, biologia (parcă aș completa un oracol, cum se purta prin gimnaziu … “Și care sunt materiile tale preferate … De cine îți place din clasă?😂)
Când și cum ți-a încolțit ideea de a vedea lumea? Povestește-mi despre prima ta călătorie ca parte a planului de a străbate lumea. Cum ai plecat la drum? Ce idei aveai, ce planuri și ce s-a ales din toate acestea?
După facultate a fost visul meu să realizez un EuroTrip cu autostopul.
Nu aveam smartphone, căram după mine ditamai atlasul rutier al Europei, biblia autostopistului și îmi notasem în fiecare limbă „nu am bani”, însă am realizat imediat după ce am trecut frontiera că nici nu se pune problema să plătești autostopul.
Am prins ușor, ușor gustul călătoritului nonconformist, cu cortul și rucsacul în spinare, cu care eram totuși obișnuit și de pe la noi, însă nu pe termen lung. După trei luni cu rucsacul prin Europa, abia așteptăm următoarele trei, vara următoare. Mi-a permis și jobul pe care-l aveam. Eram consultant educațional făcând prezentări prin liceele din țară. Așa că vara îmi luam concediu neplătit ca să călătoresc.
Bugetul meu era de 10€ pe zi, acum e de 5 😛, zona de confort a crescut, mintea s-a deschis și mai mult, iar nevoile și fricile au scăzut. Însă experiența de un an ca voluntar în Malawi, Africa, a fost scânteia ce a declanșat adevarata pasiune pentru a străbate lumea.
Am zis că viața e prea scurtă pentru a fi trăită între patru pereți, iar lumea e prea mare și atât de fascinantă, bogată și diversă cultural.
Au urmat alte mici escapade prin Europa și Siberia, iar după un alt an petecut ca voluntar în Ecuador, pot spune că am avut parte de prima mea adevărată călătorie ca parte a planului de a străbate lumea: un an hoinarind prin America de Sud fără a sta mai mult de o săptămână în același loc.
Lumea pe care am întâlnit-o , locurile pe care le-am văzut și experiențele de care am avut parte mă fac să-mi doresc și mai mult să continui aventurile, să am încredere în oameni și să nu regret acest stil de viață.
Ai putea face un bilant al țărilor vizitate?
Sunt 56 de țări prin care am trecut până acum, împrăștiate pe 4 continente, însă cu cât călătorești mai mult realizezi că nu cifrele sunt importante, ci experiențele pe care le trăiești.
Dar al oamenilor pe care i-ai cunoscut?
Cu toți cei care mă ajută, fie că mă găzduiesc sau mă iau la autostop, fac o fotografie. Sunt mii de oameni … trebuie să sortez pozele la un moment dat.
Câti bani ai avut când ai plecat prima dată?
Bugetul meu e de 5€ pe zi, strict de mâncare, căci apelez la autostop pentru a mă deplasa și cort sau CouchSurfing pentru a dormi. În primele călătorii in Europa aveam 10 € pe zi, asta pentru că îmi cumpărăm multe brelocuri pentru colecția mea. De cele mai multe ori se întâmplă să cheltuiesc chiar mai puțin căci întâlnesc oameni cu suflet mare. Și chit că n-am profesat ca ghid, am noroc cu atestatul care îmi permite să vizitez multe muzee gratuit.
Înțeleg că de cele mai multe ori ai facut autostopul. Dar ca să ajungi în America de sud?
“Ia-mă nene” rămâne de bază. E și o bună modalitate de a cunoaște oameni și de a întra în contact cu localnicii. În America de Sud și Africa am ajuns cu niște proiecte de voluntariat care mi-au acoperit cheltuielile de zbor. 😁
Care a fost cea mai scumpă experiență a ta?
Chit că există un buget de rezervă pe care l-am economisit în caz de vreo urgență, rareori s-a întâmplat să apelez la el.
Până acum n-am plătit niciodată cazare, însă au fost mici excepții unde a trebuit să iau avionul (de, e mai greu să ajungi cu autostopul pe insule). Unul din cazuri a fost Insula Paștelui, pe care vroiam neaparat s-o vizitez. Și a meritat toți banii. A fost fix cu un an în urmă.
Am ajuns pe insulă de 1 Aprilie, când era Paștele, o coincidență fantastică. Fiind o destinație costoasă, eram unicul “mochilero” (backpacker) de pe acolo. N-am plătit decât zborul și taxa de vizitare, în rest am dat roată insulei cu autostopul sau pe jos, am dormit cu cortul pe plajă sau la localnici și mi-am adus conserve ieftine de pe continent, din Chile. Și bag mâna în foc că am înțeles cultura locală mai bine decât mulți care au plătit o căruță de bani pentru ghizi și tururi organizate.
La fel s-a întâmplat și-n Cuba și-n orice alt loc unde, vizitând sate, natura, locuri mai puțin turistice, intrând în contact cu oamenii locului, cunoști mai bine mentalități, culturi, istorie, tradiții și obiceiuri.
Care a fost locul cel mai impresionant în care ai dormit?
Vorbind de neobișnuit, de curând am dormit într-un mic castel părăsit din Sicilia; într-un cort tipic sami din Laponia, în noaptea dintre ani, eu, focul și o blană de ren; pe o plajă de lângă Rio de Janeiro am campat sub o barcă; într-un parc din Dublin m-am trezit din cort înconjurat de căprioare, iar în Skopje m-am alăturat unui protest și-am campat fix în centrul orașului.
Am mai dormit prin stații de autobuz, autogări, clădiri în construcție, camioane șamd, însă locurile care m-au impresionat cel mai mult rămân cele din natură: la 5000 m pe Chimborazo, cel mai înalt munte din Ecuador, într-un sat din Anzii peruani înconjurat de lame și alpaca, lângă cascada Gocta din Peru, puțin cunoscută, însă una din cele mai înalte din lume, în Lagonha do Leste, o plaja de vis din Brazilia unde accesul se face doar mergând ore bune prin pădure, și numeroși munți de unde cerul e mai aproape.
Vorba aceea, prefer o boltă cu milioane de stele, decât un hotel cu doar 5.
Dar cea mai șocantă mâncare pe care ai gustat-o?
Am încălcat regula „nu tot ce zboară se mănâncă”, așa că am gustat tot felul de zburătoare, rozătoare și târâtoare, ca de exemplu omizi, furnici, larve, porcușori de Guineea, oposum, papagal, dar poate cea mai șocantă pentru mulți rămâne porția de spaghetti cu șoricei mâncată în Malawi.
Cum ai ajuns să faci voluntariat și să predai engleza?
În ziua de azi totul e posibil. Trebuie doar să-ți dorești acel lucru din tot sufletul. Sunt destul de multe oportunități pentru tineri (și nu numai) de a face voluntariat. Te mai ajută și Internetul. O prietenă mi-a spus de un proiect SEV (Serviciul European de Voluntariat) în Malawi. N-am stat o clipă pe gânduri.
Programul avea în vizor un centru de tineret dintr-un sat; noi, voluntarii, trebuia să venim cu noi idei pentru a-i menține pe tineri activi și interesați de activități culturale, sportive etc. M-am făcut util și la grădinița, am predat și la școala primară, liceu, am ajutat și pe la spital și prin diverse proiecte comunitare, pe unde era nevoie, și credeți-mă, e mare nevoie!
Așa că am devenit nu doar profesor de engleză, ci și de educație fizică, franceză, științe sociale, informatică și chiar am ajuns să pun și diagnostice în sat, în limba Chichewa. Era simplu, în general aveai de ales între două, dacă tușești ai pneumonie, dacă ai febră, ai malarie. Va dați seama că m-am atașat de cei de acolo și mi-am făcut prieteni, doar am trăit un an în satul Chididi.
Ulterior am mai prins un program de voluntariat într-o tabră de vară de engleză în Siberia și imediat după am fost profesor voluntar un an într-o comunitate de indigeni din Amazonia din Ecuador, o experiența, de asemenea, de neuitat. N-aș fi crezut c-o s-ajung să predau. Îmi aduc aminte de un curs de pedagogie din facultate când profa ne-a întrebat de ce vrem sa devenim profesori. Eu am spus că nu vreau, poate profesor de timp liber … și oarecum asta am fost în Africa.
Cum adică mergi 800 de km pe jos în Spania?
Urmez El Camino de Santiago (Drumul Sf. Iacob), unul dintre cele mai renumite pelerinaje din Europa. Poți să-l faci pe jos, cu bicicleta, pe cal sau cu barca. Eu am ales varianta clasică, cu „pejosul”, însă drumul mai puțin popular, dar mai frumos și aventuros numit Camino del Norte sau Camino de la Costa (Drumul de Nord sau Drumul de coastă), un drum de mai bine de 800 km ce străbate patru regiuni ale Spaniei: Țara Bascilor, Cantabria, unde mă aflu acum, Asturias și Galicia.
Am parcurs cam o treime din traseul ce are ca punct final orașul Santiago de Compostela. Nu-l fac dintr-o ambiție spirituală în căutarea ascezei sau a sinelui pierdut sau dintr-o habotnicie creștină, ci am luat-o pur și simplu ca pe o provocare de a parcurge pe jos o distanță lungă timp de o lună trecând prin sate, natură și locuri noi.
Ce urmează să vezi și să faci în Asia?
Asia e într-adevăr următorul meu mare proiect. Cred că pe la sfârșitul lui mai voi porni cu autostopul pe o durată nedeterminată cu direcția est. Am pregătit un oarecare itinerariu și un proiect de vară în Rusia, dar nimic mai mult. Mi-ar plăcea să găsesc vreun voluntariat, poate pe undeva prin China, iar apoi să descopăr restul de țări minunate și atât de diferite cultural una de cealaltă.
Ce spun prietenii și familia ta despre aventurile tale? Îmi imaginez că prietenii te invidiaza, dar parinții? Ai mei ar fi spus: „bine-bine, mai așează-te și tu la casa ta și nu mai umbla hai hui” 😂
Prietenii ma încurajează; cu invidia nu știu ce să zic … căci dacă vrei să faci ceva, păi de ce n-o faci? Și oricum, multora chiar dacă le place să călătorească, în mod sigur nu ar face-o în maniera mea, ușor „extremă” pentru unii, fără comoditate, siguranță, confort etc.
Iar mama, ce să mai zică, săraca de ea … normal că-și dorește nepoți, mă vrea la casa mea, cu un job stabil etc.
Cât ai stat în România în ultimul an?
Cam o lună, după ce m-am întors în octombire din America de Sud. Apoi am plecat voluntar o lună în Laponia, Finlanda, la o fermă de câini husky.
Unde tragi când vii acasă?
În garsoniera din Piața Romană și în multe vizite și întâlniri cu prieteni și rude.
Este vreun continent pe care nu ai ajuns?
Încă nu cunosc America de Nord, iar din America Centrală n-am văzut decât Cuba, însă cum n-o văzusem de aproape trei ani pe mama, le-am lăsat pe altă dată ca să mai trec și pe acasă. De asemena Asia nu o cunosc aproape deloc, nici Oceania.
Când am ajuns în Ushuaia, cea mai sudica localitate din lume, mi-am încercat șansa cu Antarctica; am întrebat câteva agenții de turism dacă pot ajuta cu ceva, aș fi șters și pinguinii la fund, însă n-am avut noroc. Ori ajungi acolo ca cercetător, ori plătești o croazieră de mii de dolari. Poate la un moment dat în viața m-oi face și cercetător😜, căci milionar n-am tragere de inimă.
Reușești să-ți acoperi ceva din cheltuieli cu blogul? Sau este doar un jurnal ca să nu uiți pe unde ai fost?
Blogul (https://smileytraveler.com) nu mai e la zi de mult timp. Mi-e aproape imposibil să mă ocup de sortat, editat, când accesul la tehnologie e cam limitat și nici nu prea e timp. De curând, de dragul prietenilor, mi-am deschis un cont de Instagram și un canal YouTube. Mă ajută un prieten când are și el timp cu filmulețele. Mă puteți urmări căutând smiley.traveler. https://www.youtube.com/channel/UCfgRINfA9GEEMsgtI7OwPDg
Mi te imaginez la bătrânețe, bunicul care știe cele mai multe povești din lume. Care e imaginea ta pentru viitorul îndepărtat?
Mi-ar plăcea să transmit mai departe generațiilor care vor veni gustul călătoriilor. Cu siguranța voi avea multe povești de spus nepoților. Dar toate la timpul lor; până atunci, „carpe diem!”
Ai o iubită?
Momentan nu am pe nimeni și nici nu mă așteaptă vreo Penelopa acasă. E greu să găsești pe cineva compatibil cu tine în călătorii, mai ales de lungă durată. Fosta mea iubită, de exemplu, cu care am călătorit destul de mult, mai ales prin țară, e arhitectă, „om serios” acum. Fetele vor în general confort, stabilitate, nu greierași hoinari😜
Care a fost cea mai periculoasă aventură?
Probabil mulți în pielea mea s-ar fi simțit în pericol să traverseze o țară în criză precum Venezuela, sau cunoscută pentru narcotrafic precum Columbia sau pentru criminalitatea ridicată precum Brazilia, însă dacă-ți vezi de treaba ta și gândești pozitiv și Zâmbești, totul va fi bine. Și la cât de optimist sunt, n-are de ce să-mi fie frică. Au fost câteva situații mai dificile prin natură, una prin Chile, în munții din Patagonia, unde n-am crezut că poate exista un vânt așa puternic. Și-n combinație cu o ploaie torențială pe o creată îngustă a fost rețeta ideală. Dacă nu aveam rucsacul în spate să atârne la greutate, cred că puteam zbura. Și pe la noi m-am întâlnit de două ori cu ursul, în Zambia cu un elefant, în casa din Malawi am avut mulți oaspeți șerpuitori și așa mai departe. Chiar îmi aduc aminte de prietenii mei din Malawi care mă considerau nebun că am coborât pe timp de noapte din satul nostru de munte. Ce mi s-ar fi putut întâmpla, am întrebat eu? Și cum superstițiile sunt la mama lor acasă pe acolo, n-ar fi trebuit să mă surprindă răspunsul unora: “te-ar fi ucis să-ți taie testiculele să le vândă în Germania ca momeală pentru rechini”. 😂
Imaginea emoţionantă a unei fetiţe honduriene care plânge în timp ce mama ei este percheziţionată de un agent al poliţiei de frontieră americane, a fost aleasă ''fotografia anului'' în cadrul World Press Photo.
Această imagine realizată în iunie 2018 de John Moore, fotograf al agenţiei Getty, o arată pe Sandra Sanchez şi pe fiica ei Yanela în momentul în care sunt reţinute de poliţişti după ce au traversat ilegal frontiera dintre Statele Unite şi Mexic.
Juriul a estimat că această imagine, care a făcut înconjurul lumii, ilustrează "o altfel de violenţă, care este psihologică".
În faţa emoţiei generale create de fotografie, serviciul american al vămii şi cel pentru protecţia frontierei au precizat că Yanela şi mama sa nu figurează printre miile de migranţi care au fost separaţi la sosirea în Statele Unite.
"Totuşi, dezaprobarea generală în ceea ce priveşte această practică controversată l-a determinat pe preşedintele Donald Trump să-şi revizuiască politica în iunie anul trecut", au declarat membrii juriului concursului desfăşurat în Amsterdam.
John Moore era pe punctul de a-i fotografia pe agenţii serviciului de frontieră în noaptea de 12 iunie, în valea Rio Grande, când a fost arestat un grup de persoane care încerca să traverseze frontiera.
"Puteam vedea frica pe feţele lor, în ochii lor", a mărturisit fotograful pentru un post de radio american.
El a povestit că a realizat fotografia în momentul în care Sandra Sanchez şi-a lăsat fetiţa din braţe pentru a putea fi percheziţionată. Atunci copilul a început să plângă. "Am pus un genunchi în pământ şi aveam foarte puţin timp la dispoziţie înainte ca acest moment să ia sfârşit", a povestit fotograful în vârstă de 51 de ani, care realizează fotoreportaje la frontiera SUA cu Mexic de mai multe zeci de ani.
"Voiam să spun o altă poveste", a declarat acesta pentru AFP cu ocazia ceremoniei de decernare a premiului de la Amsterdam. "A fost pentru mine posibilitatea de a arăta o imagine a umanităţii care, de cele mai multe ori, nu apare decât în statistici", a adăugat fotograful.
"Cred că un subiect ca acesta, problema migraţiei, are un ecou dincolo de graniţele SUA, în lumea întreagã", a mai declarat Moore în faţa sutelor de invitaţi prezenţi la ceremonie
Problema sensibilă a migraţiei a fost, de asemenea, pusă în lumină, joi, în cadrul categoriei ''World Press Photo Story of the Year Award'' (Premiul pentru cel mai bun fotoreportaj).
Juriul a premiat seria de imagini realizate în octombrie 2018 de fotograful Pieter Ten Hoope, care spune povestea a numeroase familii care au părăsit Honduras într-o remorcă pentru a ajunge în SUA.
Aceste imagini "sunt mărturia unui sentiment ridicat al demnităţii", a declarat unul dintre membri juriului.
Anul acesta, juriul a selecţionat câştigătorii dintre 78.800 de imagini trimise de peste 4.730 de fotografi din lumea întreagă, potrivit organizatorilor. Trei fotografi au AFP au fost recompensaţi la diferite categorii: John Wessels, Brendan Smialowski şi Pedro Pardo.
Lara Fabian revine la București în luna Noiembrie, în cadrul turneului internațional 50 WORLD TOUR, un turneu foarte special pentru mult îndrăgita artistă deoarece prin intermediul acestuia celebrează alături de fani frumoasa vârstă de 50 de ani.
Turneul 50 WORLD TOUR, care va începe spre sfârșitul anului 2019, este special din trei puncte de vedere: artista împlinește 50 de ani, celebrează 30 de ani de carieră și lansează cel de al paisprezecelea album – Papillon.
Piesele de pe noul album sunt definite de emoția și căldura hiturilor care au consacrat-o pe mult iubita artistă. În cadrul concertelor, Lara Fabian va interpreta atât melodiile noi, cât și piese celebre precum “Je t’aime” și “Je suis malade”.
Cea mai bine vândută artistă belgiană a tuturor timpurilor va susține două concerte la București pe 18 și 19 Noiembrie.
Biletele se găsesc pe eventim.ro, în rețeaua Eventim și la Sala Palatului.
bi
Lara, pentru a cincea oară în România
Primul concert al Larei Fabian în România a fost în martie 2012, la Sala Palatului din București, fiind nevoie de două reprezentații pentru a putea acoperi cererea mare de bilete. A revenit doi ani mai târziu, în octombrie 2014, tot în Capitală, iar concertul s-a desfășurat tot cu casa închisă. Așa că a decis sa se ”extindă” la Cluj-Napoca, acolo unde a susținut primul concert în 2016: pe 20 aprilie peste 4.000 de oameni au venit la Sala Polivalenta să o asculte pe cea care își numește fanii ”îngeri”. Lara Fabian este extrem de îndrăgită de români, așa că a revenit și în Martie 2018 cu două concerte la București și Cluj.
Deoarece există o conexiune atât de specială între Lara Fabian și fanii din România, artista dorește să celebreze frumoasa vârstă de 50 de ani alături de ei și le-a dedicat doua concerte la Sala Palatului din București. Vor fi două concerte unice, încărcate de emoții puternice.
Lara Fabian își vrăjește pur și simplu publicul de fiecare dată, reușind să îi aducă într-o lume unică, unde versurile din melodii precum „Caruso” sau „Je t’aime” prin viață, iar cu interpretările pline de pasiune și sensibilitate ale “Immortelle”, sau “Le secret” aduce lacrimi în ochii spectatorilor.
“Sensul vieții mele este legătura pe care o am cu voi, publicul. Însemnați atât de mult pentru mine și cred ca și eu însemn ceva pentru voi. Fără voi, nimic din toate acestea nu ar fi posibil. Voi cânta pentru voi și pentru fetița mea”, spunea cântăreața în timpul primului său concert în Romania. De altfel, ea obișnuiește sa vorbească înainte de a interpreta piesele, despre lucrurile care au inspirat-o, despre prietenie, reincarnare și îngeri.
O cariera de poveste, începută cu…Moș Nicolae
Lara Fabian, sau Lara Crokaert pe numele său real, s-a născut pe 9 ianuarie 1970, in Etterbeek (Bruxelles – Belgia). În primii cinci ani din viață ea a locuit în Sicilia, pentru ca în 1975 sa se reîntoarcă în tara natală.
Conturarea carierei sale a început în 1978, când, de Mos Nicolae, a primit în dar de la părinții săi un pian. Odată ce acest vis al sau s-a împlinit, Lara a început sa compună primele sale melodii și sa participe la diferite concursuri de amatori. În 1986 a câștigat concursul Le Tremplin de Bruxelles, competiție ce a dus la înregistrarea primului sau single, “L’Aziza”.
Recunoașterea internațională a artistei vine doi ani mai târziu, în 1988, după participarea la Eurovision cu melodia “Croire”, unde s-a clasat pe locul al patrulea. Primul sau disc a fost lansat în 1991 și a fost foarte apreciat, aducându-i nominalizarea la premiile canadiene Felix și un turneu de doi ani pe tot cuprinsul Canadei.
În 1994, ea lansează al doilea album, “Carpe Diem”, ce i-a adus premiile Felix (care recompensează artiști din Quebec) și Juno (Oscarurile muzicale din Canada).
În 1996, Lara Fabian devine cetățean canadian și este aleasă de studiourile Walt Disney să împrumute vocea sa Esmeraldei, pentru producția “Cocoșatul de la Notre Dame”.
A dovedit lumii întregi că are o voce excepțională, prin interpretarea pieselor “Adagio” și “I Will Love Again” (numărul 1 în Bilboard). Melodii ca “I Am who I Am”, “Love By Grace” și “Quedate” se bucură de succes în Brazilia, Spania și Portugalia. Ea cântă de altfel în patru limbi: engleză, franceză, spaniolă și italiană.
Lara Fabian este o artistă plină de talent, căldură sufletească, dăruire și o forță interpretativă excepțională, iar prin melodiile compuse și interpretate unic, a devenit parte a istoriei muzicii pop.
Concertul face parte din turneul de promovare al celui de-al cincilea album al artistei,
Heart To Mouth
LP, artista a cărei voce inconfundabilă a cucerit întreaga planetă odată cu lansarea hitului “Lost On You“ revine cu al treilea concert în București, pe 24 iunie, la Arenele Romane, și va aduce publicului piese de pe cel de al cincilea album al său, anunță organizatorii evenimentului, Events.
Heart To Mouth reprezintă manifestul cel mai apropiat de modul în care LP își vede muzica – fără filtre, fără cenzură și fără inflorituri.
"Când ajung în fața microfonului și încep să fac muzică, simt că există o cale directă de la inima mea și până la gură", spune ea.
"În trecut, parcă era un oraș plin de străzi care aveau nevoie constant de atenția mea. Acum, simt că există o autostradă principală pentru a îmi comunica emoțiile. Indiferent dacă sunt piese mai triste sau melodii de impact, toate provin din același loc."
A deschis calea pentru acea autostradă în anul 2015 cu piesa „Lost On You”.
Cel mai mare hit al artistei de pînă acum, a depășit 500 de milioane de ascultări și a câștigat platina în Rusia, Polonia, Grecia, Elveția, Italia, Franța și multe teritorii.
Numărul total de vizualizări al videoclipurilor pieselor "Lost On You", "Muddy Waters" și "When We're High" a depășit 280 milioane într-un an în timp ce publicații ca Billboard, Paper, Out Magazine, V Magazine, Interview, British Vogue și nu numai au plasat-o pe culmile gloriei.
Mai mult, față de spectacolele care au oprit inimi pentru o clipă de la The Tonight Show cu Jimmy Fallon și The Late Show Show cu James Corden, la Conan și Jools Holland, LP a bucurat și publicul de la Coachella, Osheaga, Outside Lands și Mad Cool.
Bazându-se pe încrederea câștigată cu greu și folosindu-se de statutul de artist independent care are ceva important de spus, a început să strângă idei pentru acest ultim album încă din 2017, lucrând împreună cu colaboratorul și producătorul Lost On You, Mike Del Rio [Eminem, X Ambasadori, Skylar Gray] și scriitorul Nathaniel Campany.
"Am învățat foarte mult de-a lungul anilor în ceea ce privește ce vreau pentru mine, ce vreau să spun, ce vreau să transmit oamenilor și ce vreau să fac", continuă ea. "În cele din urmă, pot să fiu cine vreau să fiu și în ce mod vreau.
Totul izvorăște din libertate în munca mea. Nu trebuie să cer permisiunea nimănui Pot fi eu însumi și chiar aveam lucruri pe care voiam să le spun. Nici unul dintre noi nu trece prin viață nevătămat, dar măcar poate scrie despre ce i s-a întâmplat. "
Iar LP chiar a scris despre experiența personală Heart To Mouth este sunetul unui artist incapabil de a se abține. În schimb, ea vorbește sincer despre dragoste, dorință, frică, nesiguranță, infidelitate, regret și izbăvire.
Soundul efervescent al primului single, "Girls Go Wild" o prezintă ca pe "proscrisul de dinafară". În același timp, acordurile de pian ale următoarei piese, "Recovery", subliniază durerea unui iubit care înșeală, în timp ce refrenul oglindește durerea brută și puterea în piesa “I’m In Recovery.”
"În mod ironic, am compus albumul din perspectiva fostei mele partenere de a fi înșelată, iar apoi am ajuns în aceeași ipostază, nu după mult timp", recunoaște LP.
"Sentimentul e groaznic. Niciodată nu îți dai seama până nu ești în ambele părți ale situației. E groaznic să frângi inima cuiva dar e și mai groaznic să ți se întâmple. ”
Mai departe pe album, ea adaugă un "sentiment bântuit"artificiilor vocale pline de suflet pe "Die For Your Love".
Chitara delicat mânuită și cuvintele șoptite din "One Night In The Sun" descriu o relație în ultimele clipe dintr-o perspectivă poetică și plină de dor. O altă piesă, "Dreamer", se bazează pe un fredonat sumbru, în stil blues în timp ce își dezvăluie frustrările legate de "un iubit care are vise mari, dar nu va face nimic să își materializeze visele".
“Pot trece printr-o gamă întreagă de emoții într-o zi“, spune ea. “Am învățat cum să mă.exprim mai succint, cu mai puține cuvinte. Acesta a fost scopul. Nu există prea mult.”
Cu acest album, LP își scoate toate sentimentele la lumină și sună bine de tot.
"Sunt norocoasă să am un public care înțelege", încheie ea. "Ei pot vedea și auzi că am trecut prin multe pentru a ajunge la acest punct și apeciază asta, pentru că tuturor ni se întâmplă, de la leagăn până la mormânt. Sunt doar aici ca să cânt despre asta. Dacă vă place, minunat, pentru că mie îmi place. Dacă nu, la naiba ', râde LP.
Biletele sunt disponibile în presale, până pe 24 aprilie, la prețurile de 117 lei pentru Access Normal și 171 lei, pentru Golden Circle, online pe www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone și rețeaua Carrefour, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti și librăriile Diverta).
Partener: Kiss FM.
Despre Events
Events este una dintre cele mai mari companii organizatoare de evenimente din România, a cărei misiune este să aducă entertainmentul cât mai aproape de oameni. Din anul 2000, sloganul lor este “de neuitat” iar printre evenimentele care vor rămâne mereu în memoria spectatorilor se numără concertele The Rolling Stones, Linkin Park, Aerosmith și Leonard Cohen, Pink Martini spectacolele Cirque du Soleil sau Sensation.
Loredana, Alternosfera, Șuie Paparude și CTC vor da startul oficial al programului de pe scena principală în fiecare zi a festivalului Electric Castle 2019.
Lor li se alătură nume noi, atât din țară cât și din străinătate, respectiv trupe selectate din cele mai importante showcase-uri europene.
Alternosfera sărbătorește 20 de ani de activitate alături de publicul Electric Castle, cel mai mare festival la care trupa va cânta în acest an. Joi, 18 iulie, trupa revine la castel cu un nou album, cel de‑al șaselea material discografic pe care îl semnează.
Vineri, scena principală îi are ca prim act pe cei de la CTC. O surpriză este confirmarea Loredanei, pentru seara de sâmbătă, 20 iulie.
Artista este prezentă în topurile românești de peste 35 de ani, timp în care s-a reinventat constant, trecând de la colaborări cu BUG Mafia la Agurida, iar în 2019 pregătește un show complex pentru prima ei prezență la Electric Castle.
Tot sâmbătă, Subcarpați ocupă scena principală într-o variantă exclusivă: Hanu’ Hanu’, Bragă, Motanu’, Mara și Surorile Osoianu sparg granițele dintre hip-hop, folclor și electro.
Ultima zi din festival pornește cu Șuie Paparude, pe care toată lumea îi așteaptă cu materialele de pe cel mai nou album al lor, lansat recent.
Grimus și Moonlight Breakfast revin în festival după o pauză de câțiva ani, timp în care parcursul celor două trupe a inclus materiale noi și foarte multe concerte, pentru a păstra contactul cu importantele comunități de fani de care ambele trupe se bucură în România.
Spunem „1.000 de DA” prezenței la Electric Castle a The Mono Jacks, o trupă ce trece printr-o perioadă foarte creativă și productivă.
Zmei3 sunt promotorii „esenței sufletului românesc” în lume și vor cuceri noi fani în rândul publicului de la castel, care vor ocazia o rară ocazie de a vedea o trupă ce concertează foarte rar în țară, fiind mai mereu în turnee prin Germania, Austria sau Spania:
Alături de nume deja consacrate, festivalul propune și o privire mai atentă asupra artiștilor români mai puțin cunoscuți, dar foarte talentați.
Trei nume românești trebuie să figureze pe agenda tuturor: Valeria Stoica, Zimbru, For The Wicked. Toți au un potențial pe care susținerea publicului îl poate transforma în notorietatea pe care o merită pe deplin.
Fie că au mai cântat deja la Electric Castle sau au putut fi văzuți în festivaluri mai mici, Satellites, Karpov not Kasparov, Maru și mulți alții ne vor reaminti că e important să susținem artiștii ce cred în muzica lor și au entuziasmul celor pentru care arta nu e doar un mijloc spre o carieră de succes.
Organizatorii Electric Castle au fost prezenți în ultimul an la cele mai importante showcase-uri organizate la nivel internațional – evenimente ale industriei la care participă organizatori de festivaluri alături de case de discuri, impresari sau producători, precum International Festival Forum, Eurosonic, Reeperbahn, Budapest Showcase sau The Great Escape.
De aici, au fost alese cele mai promițătoare nume ale anului. Selecția propusă îi include pe Delaporte, un duo electronic italiano‑spaniol, Glass Museum, doi artiști care și-au folosit pasiunea pentru jazz pentru a crea un nou vibe în muzica electronică, The Slow Reader Club, care reușesc să adune mii de oameni la concertele lor din Manchester-ul natal, GatoPreto, cu un amestec de muzică africană și sud‑americană, și mulți alții.
Toți vor avea, la ediția din acest an, o scenă dedicată–Courtyard este locul din care fiecare festivalier va pleca cu cel puțin o nouă descoperire, un nume despre care va spune, în scurt timp, „i-am ascultat înainte de a fi populari”.
SKA cu influențe maghiare? Dacă vi se pare o combinație imposibilă, probabil ar trebui să-i descoperiți pe Pannonia Allstars Ska Orchestra (PASO). Au reușit, chiar, să mai adauge în mix și influențe jazz și reggae, rezultatul transformându-I în regii petrecerilor pline de energie și ambasadori ai stilului ska în întreaga Europă.
Electric Castle se pregătește să anunțe în curând și Own The Stage, concursul anual prin care trupe sau DJ-i pot concura pentru a fi incluși în lineup-ul festivalului.
Lista completă a artiștilor confirmați pentru ediția 2019 poate fi găsită pe www.electriccastle.ro.Până în 18 aprilie, abonamentele mai pot fi achiziționate la prețul promoționale de 499 de lei.
bi
