Papa Francisc, un om auster și modest. Cum a implorat 3 lideri sudanezi să facă pace

Din 2013 arhiepiscopul de Buenos Aires a devenit Papa Francisc, şi întreaga lume şi-a aţintit privirile asupra celui care conduce Biserica Romano-catolică.

Este primul papă de origine latino-americană şi a adus la Vatican un suflu proaspăt, mai puţin rigid şi formal, mai cald şi mai apropiat de oamenii de rând. Prin toate discursurile sale, Papa Francisc se dovedeşte sensibil la drama refugiaţilor, de pildă, dar şi la crizele care străbat ţările lumii, nu numai în zone de conflict, ci şi în ţări paşnice.

13 martie, 2013, ora 19 şi 5 minute. După mai multe încercări, conclavul cardinalilor adunat în capela Sixtină a ales iar fumul alb s-a ridicat deasupra vaticanului. Cel de-al 266 lea Papă păşeşte zâmbitor în fata miilor de oameni adunaţi în Piaţa Sfântul Petru.

Jorge Mario Bergoglio este primul papă de origine latino-americană. S-a născut în Argentina, în 1936 într-o familie de emigranţi italieni. Studiază chimia în Buenos Aires, iar mai apoi teologia şi în1958, la 21 de ani intra în ordinul iezuit. Mai târziu îşi ia licenţa şi în filosofie şi predă literatură şi psihologie într-un liceu.

Este numit episcop de Buenos Aires în 1992 şi cardinal în 2001. Noul papă îşi alege numele de Francisc după numele sfântului Francisc de Assisi, omul săracilor, al cărui ideal era să fie cel mai mic dintre cei mici.

Papa Francisc: ”Înainte de a vă binecuvânta, vă cer vouă să vă rugaţi Domnului să mă binecuvânteze.Să facem în linişte această rugăciune de la voi pentru mine.”

Încă din primele zile de pontificat, omenirea a înţeles că noul papă este altfel faţă de predecesorii săi. Adeptul unei vieţi simple, a refuzat să locuiască în somptuasele apartamente papale şi s-a mutat în Casa Santa Marta, un hotel din Vatican în care stau cardinalii şi a permis pentru prima dată în istorie publicului să viziteze grădinile Castelului Gandolfo, reşedinţa de vară a papilor.
A săruta picioarele unor lideri sudanezi și a mângâiat fața unui bărbat desfigurat de boală
Nu se sfieşte să se amuze purtând un nas roşu de clovn sau postând poze pe care şi le face alături de tineri.  Iubeşte fotbalul. Cu blândețe, modestie, dar şi mult umor, Papa Francisc a cucerit lumea întreagă. Printre principalele teme pe care le abordează peste tot sunt famila şi toleranţa.

Va rămâne în istorie gestul de smerenie pe care l-a făcut luna trecută când a inghenuchet şi a sărutat picioarele a trei lideri sudanezi, aflaţi la capătului unui război care a durat 5 ani, implorându-i să facă pace

Este gestul pe care îl tot repetă pentru a-i face pe oameni să înțelegă că dragostea şi toleranţa trebuie să guverneze lumea. La doar o lună de la alegerea sa în fruntea bisericii catolice, suveranul Pontif a îngenunchiat pe podeaua de piatră dintr-un centru de detenţie din Roma şi a spălat picioarele unor tineri, apoi le-a şters şi le-a sărutat.

Printre ei se află şi o femeie. Un gest care i-a nemulţumit profund pe conservatori. Aşa cum i-au nemulţumit şi declaraţiile Papei legate de avort, contracepţie sau căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

Papa Francisc: “Dacă cineva este homosexual şi îl caută pe Dumnezeu cu sufletul curat, cine sunt eu să îl judec?”

Încă din primele zile de pontificat, Papa Francisc a început un adevat tur de forţă dintr-o parte în alta a pământului. Şi milioane de oamenii îi ies în cale, să-l vadă, să-l atingă, să-i asculte sfaturile. Se întâlneşte cu liderii lumii şi ai credinţelor şi încearcă să-i convingă pe toţi să păstreze pacea.
Papa Francisc întruchipează modestie, sinceritate, compasiune
Papa Francisc: “Este imperativ ca adepţii tuturor religiilor să-şi unească vocile pentru a cere pace, toleranţă şi respect pentru demnitatea şi drepturile tuturor”.

Este primul pontif care s-a adresat congresului american, primul papă care a apărut pe coperta revistei Rolling Stone, iar revista “Time” l-a desemnat omul anului în 2013.

Încă din primele luni la Vatican nu a câştigat doar inimile credincioșilor ci şi pe cele ale criticilor de modă. Revista Esquire l-a desemnat “cel mai bine îmbrăcat” bărbat al anului. Editorii şi-au motivat alegerea, cel puţin neconvenţională, spunând că garderoba modestă a lui Francisc reflectă o nouă eră în evoluţia Bisericii Catolice. Dacă predecesorii săi preferau bijuteriile extravagante, pantofii din piele roşie, de la Prada, şi pelerinele brodate cu blană, Suveranul Pontif a adoptat o garderobă mult mai modestă, în concordanţă cu modul de viaţă auster, pe care îl predică.

Tinerii, problemele şi viitorul lor sunt temele pe care le abordează aproape la fiecare ieşire în public.

Papa Francisc: “Trebuie să simţim ruşine, fiindcă generaţiile noastre le lasă tinerilor o lume divizată de neînţelegeri şi de războaie. Le lasă o lume devorată de egoism, unde tinerii, cei slabi, cei bolnavi şi cei bătrâni sunt marginalizaţi.”

Papa Francisc şi-a făcut un obicei şi din a-i suna pe oamenii despre care află că au nevoie de un sfat şi îi alină cu vorbe blânde şi pline de înţelepciune.

De multe ori merge prin spitale pentru a-i încuraja pe cei aflaţi în suferinţă. Iar îmbrăţişarea - cu Papa mângâind fața unui bărbat desfigurat de boală - a avut ecou în lumea întreagă. Este o metaforă a tuturor lucrurilor pe care noul lider al bisericii catolice le întruchipează: modestie, sinceritate, compasiune.

sursa: protv

VIDEO | Nicolas Cage a primit Trofeul Transilvania la TIFF 2019 - Am să pun acest trofeu lângă noptieră şi am să mă gândesc la prietenii mei de aici, la copiii nopţii, la lupi şi la lilieci

Actorul Nicolas Cage a primit, sâmbătă, la Cluj-Napoca, Trofeul Transilvania pentru contribuţia adusă cinematografiei mondiale, motiv pentru care s-a arătat entuziasmat pe scena TIFF, afirmând că va aşeza trofeul pe noptiera de lângă pat pentru a-i aminti de prietenii din România.

"Prieteni din Transilvania, vă mulţumesc! Sunt foarte fericit să mă întorc aici. Ştiţi că am făcut două filme aici "The Dying of the Light", în regia lui Paul Schrader şi "Ghost rider, spirit of vengeance", regizat de Mark Neveldine şi Brian Taylor. Amândouă experienţele au fost minunate, sunt mândru de aceste două filme şi de aceea mi-am dorit să mă întorc.

Întotdeauna am crezut cu tărie că fiecare loc are spiritul lui. Şi aici, în România, am simţit un spirit foarte bun, care m-a influenţat în mod benefic în munca mea.

Foto: Lucian Nuta

Fie că e vorba de efectul ţării voastre asupra imaginaţiei mele, mulţumită lui Bram Stoker şi fireşte a istoriei lui Vlad Ţepeş ori a experienţei de a petrece o noapte în Castelul lui Dracula, în impetuoşii Munţi Carpaţi, sunt pe deplin inspirat aici şi sper să fac încă un alt film cu voi", a spus pe scenă Nicolas Cage.

Actorul a mai spus că este nerăbdător să se întâlnească cu publicul, duminică, la ora 12.00, la masterclass-ul pe care îl va susţine la Hotel Platinia, şi speră ca în sală să se afle actori, regizori, tineri care vor să urmeze această carieră, şi cărora le va răspunde la toate întrebările.

"Îmi place foarte mult cum sună aceste două cuvinte: Transylvania Trophy", a spus în final Cage. "Am să pun acest trofeu pe noptiera de lângă pat şi, la ora 3.00 noaptea, când am să mă simt singur, am să mă gândesc la prietenii mei de aici, din Transilvania, şi, de asemenea, am să mă gândesc la copiii nopţii, la lupi şi la lilieci şi atunci inima mea se va încălzi.

Oricum, gata cu vorbele, acţiunea vorbeşte mai tare decât vorbele!", a subliniat Cage entuziasmat, invitând publicul să se bucure de "faţă în Faţă/ Face Off", în regia lui John Woo, unul dintre cele trei filme ale sale preferate.

Nicolas Cage, născut pe 7 ianuarie 1964, în oraşul californian Long Beach, cu numele Nicolas Kim Coppola, a câştigat un premiu Oscar pentru rolul din "Leaving Las Vegas" (1995) şi a fost nominalizat pentru interpretarea din "Adaptation” (2002).

La începuturile carierei, pentru a evita eventuale acuzaţii de nepotism, întrucât este nepotul celebrului cineast Francis Ford Coppola, şi-a schimbat numele, inspirându-se din benzile desenate Marvel dedicate supereroului Luke Cage.

El a interpretat personaje principale în mai multe filme, de la comedii romantice la drame şi de la filme SF la pelicule de acţiune.

Între filmele în care a jucat se numără producţii precum "Moonstruck”, "Con Air”, "City of Angels”, "Ghost Rider: Demonul răzbunării 3D/ Ghost Rider: Spirit of Vengeance 3D” şi "The Runner”. De asemenea, este protagonistul filmelor din franciza "National Treasure".

Următoarele filme în care va putea fi văzut sunt „Running With the Devil”, de Jason Cabell, în care joacă alături de Laurence Fishburne şi Leslie Bibb, "Primal" şi "Grand Isle".

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019 are loc până pe 9 iunie.

viewscnt

John Newman vine la Custom Reșița, iar organizatorii anunță și o reducere de 20% pentru abonamente

Odată cu începerea sezonului estival, organizatorii Custom Reșița Festival anunță un nou artist internațional care va urca pe scena din Poiana Golului, și anume pe John Newman.

Hiturile “Come and Get it”, “Love me again” și “Losing sleep”, renumite la nivel mondial, vor răsuna deasupra Resitei în festivalul care se desfășoară între 5-7 iulie. Cu multe premii și piese pe primele locuri în topurile muzicale, John Newman se alătură pleiadei de artiști internaționali deja confirmați: The Rasmus, Uriah Heep, Massive Wagons, UDO, Doro, Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra.

Mai mult, pentru a sărbători venirea verii, organizatorii dau startul unei campanii de reducere de 20% pentru primele 500 abonamente cumpărate de pe iabilet.ro prin codul CUSTOM2019.

Custom Reșița se adresează tuturor generațiilor de vârstă, încurajează părinții să își aducă copiii la festival, să vină să petreacă un weekend prelungit într-un mediu plăcut, în aer liber, pe platoul de deasupra orașului.

Pe lângă artiștii internaționali, pe scena festivalului cântă și trupe românești și din Republica Moldova consacrate, dar și abia înființate: Dimitri’s Bats, Melting Dice, Adam’s Nest, Rockabella, Baby Elvis, Camera 101, byron, trupa Celelalte Cuvinte și Gândul Mâței.

Mai multe detalii pe:

Facebook: https://facebook.com/customresita

Instagram: https://instagram.com/customresita

Link bilete: https://www.iabilet.ro/bilete-custom-resita-40485/

 

 

 

 

 

 

VIDEO | Rob Halford, solistul trupei Judas Priest, a lovit cu piciorul telefonul mobil al unui fan care filma un concert

Rob Halford, solistul trupei Judas Priest, a fost surprins într-un videoclip în timp ce loveşte cu piciorul un telefon mobil al unui fan care filma concertul de la Teatrul Rosemont, Illinois, din 25 mai.

În timp ce interpreta piesa "Judas Rising", Halford loveşte cu o lovitură puternică de picior telefonul unui fan din primul rând.

Anul trecut, Jack White şi-a exprimat acelaşi dezgust faţă de telefoanele mobile la concerte. Fostul solist al trupei White Stripes a decis să înterzică folosirea telefoanelor inteligente la o serie de concerte live pe care le-a susţinut. "Credem că astfel vă veţi bucura mai mult privind fără gadget-uri şi veţi experimenta muzica şi dragostea noastră împărtăşită de ea ÎN PERSOANĂ", se arăta într-o declaraţie a muzicianului.

Înfiinţată în Birmingham, în 1969, de chitaristul K.K. Downing şi basistul Ian Hill, trupa Judas Priest a lansat albumul de debut - „Rocka Rolla” - în 1974, după ce solistul Rob Halford, toboşarul John Hinch şi chitaristul Glenn Tipton s-au alăturat formaţiei. Grupul, considerat pionier al stilului heavy metal, a lansat 18 albume de studio, iar între cele mai cunoscute şi apreciate de critica de specialitate se numără „Sin after Sin” (1977), „Killing Machine” (1978, lansat drept „Hell Bent for Leather” în SUA), „British Steel” (1980), „Turbo” (1986) şi „Painkiller” (1990).

Grupul a câştigat un premiu Grammy în 2010, la categoria „Best Metal Performance”, iar în 2017 a fost nominalizat pentru a fi inclus în Rock and Roll Hall of Fame 2018.

TIFF 2019 | Nicolas Cage a ajuns la Cluj. Cum s-a deghizat ca să nu fie recunoscut

Nicolas Cage a ajuns în această după-masă la Cluj, apelând la un zbor de linie Munchen - Cluj. Celebrul actor a evitat să dea declaraţii la aeroport şi s-a grăbit spre hotelul în care este cazat.

Nicolas Cage a adoptat o ţinută aparte. Cu barba lăsată, Cage a purtat o pălărie de cowboy, iar ochii şi-a ascuns după o pereche de ochelari fumurii.

Asta pentru că actorul nu şi-a dorit să fie recunoscut în avion şi la destinaţie.  Nicolas Cage a încercat să fie cât mai discret şi pe aeroportul din Cluj.

FOTO: Ştiri de Cluj

Ştiri de Cluj scrie că Nicolas Cage va fi cazat într-un penthouse de lux de la etajul 11 al unui hotel din Cluj.

Potrivit sursei citate, apartamentul are o suprafaţă de 350 mp, are două dormitoare, două băi cu jacuzzi şi saună, un living uriaş cu bucatarie şi o terasă la 360 grade.

Actorul, regizorul şi producătorul Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru contribuţia adusă cinematografiei mondiale la cea de-a 18-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Vedeta americană se va afla la Cluj-Napoca între 31 mai şi 2 iunie. Nicolas Cage va primi trofeul în cadrul unui eveniment ce va avea loc pe 1 iunie, în Piaţa Unirii.

Va fi proiectat apoi thrillerul „Faţă în faţă/ Face/Off” (r. John Woo), în care Nicolas Cage interpretează, alături de John Travolta, alternativ, rolul unui ucigaş psihopat şi al poliţitului care se află pe urmele lui.

Facebook, Google şi LinkedIn vor susţine la Bucureşti workshop-uri pentru agenţii şi experţii în digital, la care studenţii vor avea acces gratuit

Organizatorii festivalului iCEE.fest: UPGRADE 100, care se va desfăşura pe 13 şi 14 iunie, au anunţat că Facebook şi Google vor veni la Bucureşti cu cel mai mare număr de speakeri şi traineri din istoria de opt ani a evenimentului.

Pe lângă prezentări legate de viziunea generală pe care o au, marile companii din digital vor prezenta atât tehnici avansate dedicate creşterii notorietăţii produselor şi serviciilor, cât şi workshop-uri specializate pentru generarea de vânzări online şi conversii.

Publicată de Upgrade 100 pe Marţi, 21 mai 2019

În plus, giganţii internetului beneficiază în premieră la acest festival de scene dedicate, tocmai pentru a facilita absorbţia de conţinut specific acestei zone. „Nimic exagerat: peste 80% din bugetele de publicitate online din România sunt tranzacţionate acum prin sistemele Google si Facebook, ambele platforme raportând cifre masive, de peste 10 milioane de utilizatori în ţara noastră”, explică Dragoş Stanca, fondator şi responsabil cu agenda evenimentului.

Experţii Facebook prezenţi la iCEE.fest: UPGRADE 100 se vor axa pe două direcţii strategice importante:

·        Viziunea generală si viitorul platformelor care trec, azi, prin transformări importante din dorinţa de a pune în centru protecţia datelor personale

·        Workshopuri adresate specialistilor care vizează generarea de conversii si vânzări directe din ecosistemul creat de produsele Facebook.

Workshop-ul "Facebook Marketing Partners (FMP) Academy & Networking Event" este primul asemenea format din regiune. Acesta este un workshop adresat profesioniştilor şi avansaţilor în domeniu. Accesul este permis doar celor care au un bilet valid la festival, dar numai cu aprobarea prealabilă a echipei Facebook. Facebook va prezenta în premieră la festival experienţe ale mai multor parteneri care au obţinut rezultate remarcabile folosind corect instrumentele puse la dispoziţie de gigantul global.

Va exista şi un workshop YouTube, in prima zi a evenimentului, pe Focus Stage 1, numit "Accelerate your creative advantage on YouTube", cu Teodora Patrauceanu, Agency Account Manager YouTube.

Participanţii vor lua contact cu cele mai noi tendinţe în zona video, formate creative si publicitare, şi vor analiza cum vede Google impactul inteligenţei artificiale în viitor.

Pe Focus Stage 3, în ziua doi de festival, va exista şi un workshop LinkedIn: "How to use LinkedIn to reach your business objectives", cu Sepideh Dundon, Partner Manager EMEA @ LinkedIn.

Pe site-ul UPGRADE 100 pot fi găsite detalii, studii de caz şi un preview a ceea ce va fi pe scena festivalului care va avea loc în Bucuresti, la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City, în 13 si 14 iunie.

Agenda festivalului de anul acesta cuprinde nu mai puţin de 11 linii distincte de conţinut, la care se adaugă speakeri-vedetă (precum Salim Ismail, co-fondator „Singularity University”, psihologul Davin JP Phillips sau futurologul Matthew Griffin.

HEXIS [Danemarca] [Black Hardcore Post Metal] la Rockstadt Extreme Fest 2019

Hexis este tot ce ai vrut vreodată de la o trupă DIY. Cu peste 700 de spectacole, din Insulele Feroe către Noua Zeelandă sau din Cuba până în Mongolia, acest proiect a fost arhetipul unei trupe care a muncit din greu iar rezultatul a fost un impact puternic pe scena metal.

Combinând hardcore cu black metal și adaugand fragmente de doom, post și sludge, acești oameni care se află raspanditi în întreaga Europă au fost lăudați atât pentru materialele lor cât pentru showurile intense care i-au propulsat la festivaluri de rang înalt cum ar fi Roskilde, Bloodstock, Roadburn sau Ieper Fest.

HEXIS [Denmark] [Black Hardcore Post Metal]

Hexis is everything you ever wanted from a DIY band. With over 700 shows everywhere from the Faroe Islands to New Zealand or from Cuba to Mongolia, under their belt, these guys have been the archetype of a hard-working and hard-hitting band.

Combining the energy of hardcore with the desolation of black metal and throwing in bits and pieces of doom, post and sludge, these folks that are located all over Europe have been praised for both their outstanding records and first and foremost for their intense live shows that took them to high ranking festivals such as Roskilde, Bloodstock, Roadburn or Ieper Fest.