Appletone by Strongbow, primul festival dedicat cidrului din România | Parov Stelar, main line up!

 

Din line-up-ul celei de a 5-a ediții Appletone fac parte şi Helen, The Motans, dar și alți artiști cool ai momentului

Se anunţă cel mai cool eveniment al toamnei – Appletone Party – primul festival dedicat cidrului din România, dând astfel startul pentru #RecoltaUrbană. Pe 7 septembrie, începând cu ora 15:00, ne întâlnim pentru a strânge împreună recolta de mere şi a bea un cidru delicios şi răcoritor marca Strongbow, chiar în mijlocul naturii.

Evenimentul se desfășoară ca în fiecare an pe malul lacului Străulești, într-o atmosferă care face trecerea de la vară la toamnă, în cel mai plăcut mod. Invitații devin parte dintr-o experiență urbană inedită care pare să transforme orașul într-o oază de natură idilică.

Ca și în anii anteriori, atmosfera va fi susținută de concerte ale unora dintre cei mai apreciați artiști ai momentului. În această toamnă, Appletone are un line-up care anunţă o seară specială, iar trupa Parov Stelar promite un show incendiar. Artistul austriac şi trupa sa sunt deja printre preferaţii publicului din România, iar acordurile de jazz împletite cu cele electro și pop, rezultă într-un sound unic, care te face să-i recunoști dintr-o mie.

Din line-up mai fac parte şi artiştii HelenThe Motans & Soundopamine, dar și DJ-ii VRTW.

Pe lângă muzică, la Appletone, participanţii vor avea parte de experienţe care le vor ridica andrenalina iar distracția se va mixa natural cu momentele de relaxare.

De la savurarea unui cidru în mijlocul naturii până la activități sportive cum ar fi Stand Up Paddle pe lacul Străuleşti sau experienţa de a urca pe un perete de escaladă, toate vor crea o atmosferă #urbanbynature.

Nici arta nu va lipsi de la Appletone. Anul acesta, cei prezenți vor putea experimenta o expoziție de artă interactivă – Have a slice of Art – curatoriată de One Night Gallery, unde vor expune ilustratoarele Alina Marinescu și Alexandra Iliesco.

“Ne dorim ca Appletone să păstreze ceva din bucuria verii, dar și să ne amintească, în fiecare an, cât de frumos este momentul recoltei, în prag de toamnă. Mărul, ingredientul de bază al cidrului Strongbow, ne-a oferit inspirația de a face primul festival din România dedicat cidrului și recoltei în mediul urban. De la an la an, am încercat să facem din Appletone o amintire memorabilă și un prilej de sărbătoare autentică și mereu proaspătă. Ca un cidru răcoritor”, spune Anca Mușat, Director Marketing HEINEKEN România.

Line-up Appletone 2019

by Strongbow

Main stage

  • 14:00 – 16:00 Podcast VRTW
  • 16:00 – 18:00 Soundopamine
  • 18:00 – 18.30 DJ Alexincase
  • 18:30 – 19:15 HELEN
  • 19:15 – 19:45 (DJ Alexincase)
  • 19:45 – 20:30 The Motans
  • 20:30 – 21:00 DJ Alexincase
  • 21:00 – 22:30 PAROV STELAR
  • 22:30 DJ Alexincase

Water Stage

  • 14:00 – 1:00 Ufe, Alt Om, Sauce

 Mere, cidru savuros, muzică bună, food truck-uri cu mâncare delicioasă, pe scurt, o atmosferă memorabilă, reprezintă rețeta de succes Appletone, singurul festival dedicat cidrului în România, o inițiativă marca Strongbow.

Intrarea la Appletone Party se face numai pe baza brăţarii de acces, care poate fi procurată prin intermediul comunităţilor Grădina Floreasca, Nuit SocialeCurtea Şcoalei şi H2O Shop.

Appletone Party este primul festival din România dedicat cidrului, care marchează momentul recoltei de toamnă, când se strâng merele, produsul de bază al cidrului.

Recolta Urbană este platforma prin care Strongbow anunţă începerea sezonului de cules mere într-un mod inedit şi urban. Vedeta campaniei este mărul, ingredientul care stă la baza cidrului – băutura autentică ce a cucerit consumatorii români în urmă cu 5 ani, atunci când brandul Strongbow a fost lansat pe piaţă şi a pus bazele a ceea ce urma să devină categoria de cidru în România, alături de branduri precum Old Mout sau Cidru Mândru.

 Pornit acum câțiva ani ca petrecerea ce marchează momentul recoltei, Appletone a crescut de la an la an, reuşind să aducă în Bucureşti atmosfera unui adevărat festival în aer liber, cu artişti internaţionali cunoscuţi, oferind totodată o nouă experienţă celor prezenți, prin activităţile variate din cadrul evenimentului.

Bucharest International Dance Film Festival 2019 | Laborator pentru dezvoltare de proiecte cinematografice

Bucharest International Dance Film Festival, care va avea loc între 4 şi 8 septembrie, îşi propune anul acesta să susţină noua generaţie de creatori şi colaborarea dintre tinerii regizori şi coregrafi prin proiectul EXPAND - laborator pentru dezvoltare de proiecte cinematografice.

Găzduit de Teatrul Apollo 111, laboratorul va consta într-o serie de conferinţe, sesiuni de prezentare a proiectelor selectate (pitching sessions), întâlniri one-to-one între artişti, mentori şi profesionişti din industrie.

Andy Wood (Marea Britanie), creator de film de dans recunoscut pentru estetica sa, Claudia Kappenberg (Marea Britanie), artistă, şi Peter Schneider (SUA), producător de teatru şi film american, primul preşedinte al Studiourilor Walt Disney (1985 - 1999), considerat omul care a reinventat producţia filmului de animaţie, vor fi mentorii celor 5 participanţi ai laboratorului.

Ei vor susţine, de asemenea, masterclass-uri deschise publicului: Andy Wood - pe 5 septembrie, ora 15.00; Claudia Kappenberg - pe 7 septembrie, ora 10.00; Peter Schneider - pe 8 septembrie, ora 11.00.

Accesul la cele trei masterclass-uri este gratuit, pe bază de înscriere, până pe 3 septembrie, la adresa de e-mail contact@bidff.ro.

În competiţia EXPAND au intrat 5 proiecte aflate în stadiul de dezvoltare, semnate de Simon Fildes (Marea Britanie), Bogdan Olarson (România), Cristian Fierbinţeanu (România), Jean Lorin Sterian (România) şi David Franklin (Spania), care folosesc limbajul non-verbal şi dansul ca principal vocabular şi tratează subiecte care ţin de problematici ale corporalităţii şi a influenţei dansului asupra spaţiului social.

Juriul BIDFF 2019 va fi format din Peter Schneider (SUA), Andy Wood (Marea Britanie), Ada Solomon (România), unul dintre cei mai importanţi producători de film din ţară, Gulin Ustun (Turcia), directorul Meetings on The Bridge, platforma de coproducţii din cadrul Istanbul Film Festival, şi Martine Dekker (Olanda), directorul festivalului Cinedans din Amsterdam.

Ei vor acorda premiul pentru cel mai bun film românesc, în valoare de 500 de euro, unuia dintre cele 8 scurtmetraje prezentate în competiţie. Cel mai bun musical, dintre cele 5 înscrise în concurs, va primi de asemenea un premiu în valoare de 500 de euro.

În competiţia internaţională şi în cursa pentru trofeul pentru cel mai bun film au intrat 30 de scurtmetraje, iar Conceptual Lab va oferi 1.000 de euro filmului care va avea cel mai puternic impact asupra juriului festivalului.

Acestora le va fi adăugat premiul pentru cel mai bun proiect din cadrul EXPAND, oferit de Asociaţia de Dezvoltare a Filmului Românesc, în valoare de 1.000 de euro. Ca în fiecare an, spectatorii îşi vor putea vota favoritul, iar BIDFF va acorda premiul publicului.

Cea de-a cincea ediţie a BIDFF va avea loc la Cinema „Elvire Popesco”, Cinema Muzeul Ţăranului, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, LINOTIP - Centru Independent Coregrafic, Fabrica Gastropub şi Apollo 111.

Salvamont va avea o bază la Păltiniş. Ministerul Turismului va finanţa 85% din valoarea investiţiei de bază, de 3,6 milioane de lei

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a semnat miercuri contractul de finanţare pentru proiectul de construcţie a bazei Salvamont de la Păltiniş, proiect în valoare de aproape 3,6 milioane de lei, iar Ministerul Turismului va finanţa 85% din valoarea investiţiei de bază, adică 2,3 milioane de lei, artaă un comunicat al ministerului.

Ministrul Bogdan Trif a efectuat o vizită la Sibiu, unde alături de mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor locale a mers în zona în care va fi construit un punct Salvamont ce va deservi pârtiilor de schi şi traseelor montane din staţiunea Păltiniş.

“Investiţiile în turism fac parte din programul de guvernare, iar acestea sunt prioritare pentru dezvoltarea sectorului de turism din ţara noastră. Iată că, săptămâna trecută am semnat un contract de finanţare la Ocna Sibiului pentru extinderea şi modernizarea Parcului Balnear şi Parcului Gării din localitate, iar astăzi am revenit la Sibiu pentru încă un contract de modernizare a infrastructurii turistice. Vorbim, de data aceasta, de construirea unui punct Salvamont aici, în staţiunea Păltiniş, care va conţine tot ceea ce este necesar pentru acordarea primului ajutor: de la camere de cazare pentru salvamontişti, la punct de prim-ajutor, garaj sau camere special destinate pentru echipele de intervenţie”, a declarat Trif.

El a mai spus că acesta este un proiect în valoare de aproape 3,6 milioane de lei, iar Ministerul Turismului va finanţa 85% din valoarea investiţiei de bază, adică 2,3 milioane de lei.

Procentul de finanţare a fost stabilit având în vedere că Păltinişul este staţiune turistică de interes local, iar în acest caz Ministerul poate asigura 85% din valoarea investiţiei de bază pentru proiectele autorităţilor locale, potrivit ministrului.

Proiectul ”Bază salvare salvamont în staţiunea Păltiniş, municipiul Sibiu” va fi realizat în următoarele 24 de luni.

ReBorn by AG Weinberger, peste 6 luni de prezenţă în topurile internaţionale de specialitate

Câștigător al categoriei Albumul anului în cadrul Galei Premiilor de Jazz – Premiile Muzza 2019, albumul ReBorn al bluesman-ului AG Weinberger inregistreaza o prezenţă constantă de peste 6 luni în top 50 Blues/Rock al Roots Music Report, care este considerat cel mai important top muzical independent la nivel mondial șicompilează albumele și piesele difuzate în playlisturile radiourilor din întreaga lume bazându-se strict pe informaţiile oferite de către acestea.

Astfel, albumul artistului român, înregistrat și promovat pe cont propriu, devansează artiști de renume internațional, ce au în spate echipe numeroase și case de producție influente în ecosistemul muzical, inregistrând o performanță unică la nivelul Europei Centrale și de Est.

Înregistrat la Budapesta alături de o echipa din Ungaria (Cseke Gabor – clape, Pusztai Csaba – tobe, Viktor Hars – bass, Voga Viktoria și Pusztai Kabelacs Rita – backing vocals)și avându-l invitat pe legendarul Bob Margolin (fost chitarist al lui Muddy Waters), ReBorn se bucura de aprecierea melomanilor nu doar din US ci și din Europa și chiar îndepărtata Australie.

ReBorn însumează un ansamblu de caracteristici și discursuri muzicale, care ne conduce în lumea unică a artistului. Prin această lucrare AG atinge o stare de maturitate și relaxare, atât de necesară pentru a-și asigura continuitatea prezenței sale în rândul celor de nivel internațional. Muzici noi, livrare excelentă, producție de talie mondială... Cele 12 piese depăsesc cu mult obișnuitele clișee ale genului blues, iar armoniile și ritmurile neobișnuite conferă prospețime limbajului mixt muzical. Pe albumul ReBorn putem asculta de la shuffle pînă la big easy second line, de la pop blues până la baladă country sau jazz.

Considerat de către legendarul B.B. King „un chitarist carismatic de cea mai înaltă clasă", AG Weinberger este singurul artist de blues şi jazz din România selectat pentru nominalizare la 7 categorii la Premiile Grammy, decorat în 2011 cu Ordinul Cultural în grad de Cavaler. El îşi continuă misiunea cu acelaşi zel, cu aceeaşi pasiune şi credință pentru a impune muzica bună în viaţa culturală din România.

ReBorn este disponibil pe platformele de distributie digitala precum Spotify, Deezer, iTunes , Tidal sau Zonga

Statui ale unor femei celebre pe străzile New York-ului

Pe străzile New York-ului au fost amplasate 10 statui ale unor femei celebre. Nu lipsesc copiile în mărime naturală și bronz ale unor vedete ca Oprah Winfrey, Jane Goodall, Pink sau Nicole Kidman. Fiecare are o plăcuţă pe care îi sunt inscripționate meritele.

Sunt numite Statuile Egalităţii și fac parte dintr-un proiect menit să promoveze egalitatea de gen.

Au fost realizate de un cuplu australian de artiști, Gillie și Marc. Ei au spus că la New York doar 3% din statui reprezintă personaje-femei.

Cei doi australieni vor să amplaseze câte o statuie similară în fiecare oraș american în următorii cinci ani.

Deja se lucrează, în Australia și Marea Britanie, la viitoarele monumente, iar publicul își poate alege personajul preferat.

BluesCruise 2019

BluesCruise 2019

Ce-i asta, mai întâi:

Hălăduim o zi întreagă (duminică, 1 septembrie) prin Delta Dunării. Cu muzicienii din festival, invitati, sponsori, presă și alți prieteni. Sculele sunt deja instalate, pianul si tobele sunt pe vapor, sunetul e brici. Cand au chef (și au, în fiecare an) muzicienii încing jam session, care durează cu orele.  Fain tare!

2019 marchează o premieră: și acest eveniment se deschide publicului.

De patru ani ne învârtim în jurul cozii. Nu știm cum să împăcăm capacitatea limitată a vaporului, cu numărul mare de doritori. Trei ani am restrâns numărul celor care participă la doar 80, atât cât poate duce nava de blues Cristina 10, administrată de prietenii noștri dela Hotelul Delta. (că veni vorba, dacă alergați după cazare, notați acest nume).

Apoi, am ales un vapor mai mare, de 150 de persoane.  Am fost mai mulți, așadar, însă nu am mai pătruns in Delta reală, ci am navigat pe Brațul Sfântu Gheorghe, până la mare. A fost frumos, dar nu am ajuns în sălbăticia locului.

Ne-am mai gândit, iar anul acesta avem soluția: oricine poate fi părtaș la BluesCruise.

Se întâmplă așa: artiștii, jurnaliștii și sponsorii (ce ne-am face fără vreuna dintre categoriile astea?!)  se vor îmbarca pe Cristina 10. Vor exista vaporașe, șalupe, chiar și catamaran. Oricine poate veni cu barca personală (ehe!).  În șir indian și pe drumuri sălbatice pornim către inima Deltei.

După o excursie de cam 2,5 ore (depinde de nivelul apei la final de vară), în care parcurgem un pic de Dunăre, Canalul 36, trecem pe lângă Scăunele, admirăm Lacul Nebunu, trecem prin zona lacurilor Meșter, Alb, Martin – zona cot Candura – Baclaneștii mari, unde ne și oprim.

Aici vaporul se înfige în stuf, iar vaporașele, șalupele și catamaranul, ancoreaza în jurul lui, formînd un veritabil amfiteatru pe apă. Pauză vreo 3 ore. Cântare mare. Se vede și se aude perfect. Middle of nowhere. Blues!

  

Către ora 15.30 ne repunem in mișcare către Tulcea. La ora 18 suntem înapoi.

Și gata.

Trebi tehnice:

Responsabil logistic pentru BluesCruise este Ciprian. El se ocupă de rezervări, el a făcut oferta de mai jos  și tot el se ocupă de borșul de pește și de prăjelile din diferite lighioane deltaice.

Oferta lui Ciprian dela  SAFCA DELTA TOURS sună așa:

Excursie o zi (orele 10-18) pe traseul de mai sus                                   – 100 lei/persoană

Masă pescărească pe ambarcațiune (Borș de pește și pește prăjit)     – 50 lei/persoană

Țuica și vinul sunt din partea casei.

Rezervările le puteți face aici:

cipriansafca@yahoo.com

Nota bene:

Deși cercul s-a deschis larg, locurile vor fi limitate, flota armatorului Ciprian nu e, totuși, sac fără fund. Nu lăsați pe ultima zi.

Program Dichis’n’Blues Festival Internațional Tulcea * Casa Avramide * 31.08-1.09.2019 | www.deltablues.ro

 

Miercuri – 28 August 2019 – Luncavița, Agropensiunea Valea Fagilor

10-18 – Tabăra de pictură “Pictăm sunete, ascultăm culori”

Joi, 29 august

Raul KUSAK – Laboratorul de muzică și ritm – Atelier pentru copii (I)
ora 14:00-16:30 grupa – 14-24 ani
ora 17:00-19:00 – grupa 8-13 ani

Vineri, 30 august 2019

Raul KUSAK – Laboratorul de muzică și ritm – Atelier pentru copii (II)
ora 10:00-12:00 – grupa 8-13 ani
ora 13:00-15:30 – grupa 14-24 ani

19.00 – 23.00 – concerte live:
THE BLUES OVERDRIVE (DK)
EQUILATERAL GUITAR UNION (RO)

de la 23.59 – Jam session – Restaurant La Liman

Sâmbătă, 31 august 2019

Raul KUSAK – Laboratorul de muzică și ritm – Atelier pentru copii (III)
15:30-17:00 – grupa 8-13 ani
14:00-17:00 – grupa 14-24 ani

11.00 – Workshop Marcian Petrescu – Importanța filmului Blues Brothers (1978)

11.00 – Plaja Ciuperca – recital Corina SÎRGHI & Marian ȘERBAN
Concert în beneficiul comunității vietnameze din Tulcea

19.00 – 23.00 – concerte live:
O SISTER! (SP)
KENNY NEAL (SUA)

De la 23.59 – Jam session – Restaurant La Liman

Duminică, 1 septembrie 2019

10.00-18.00 – BluesCruise – croazieră de blues în Delta Dunării.

Proiect cofinanţat de Municipiul Tulcea și Județul Tulcea.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Diverta, Cărturești, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Bilete în Tulcea – Teatrul Jean Bart.

Toate detaliile pe www.deltablues.ro

RSS
Follow by Email
Set Youtube Channel ID