Condițiile de carantină, relaxate tocmai când este așteptat vârful epidemiei: Românii care se întorc în țară din Italia sau Spania vor sta în carantină la domiciliu, nu în centre păzite de autorități

 

Românii care revin în țară din așa-numitele zone roșii (Italia, Spania, Franța, Belgia, Marea Britanie, Statele Unite, Turcia sau Iran, unde există transmitere comunitară extinsă a coronavirusului), care erau plasați până acum în centre de carantină, vor putea sta în premieră în carantină la domiciliu, "pe baza declaraţiei pe propria răspundere", prevede un Ordin al Ministerului Sănătății publicat astăzi în Monitorul Oficial. Condiția este ca spațiul să permită carantinarea individuală sau în condiţii de separare completă de restul locatarilor în acelaşi domiciliu.

Pe lângă persoanele care se întorc în țară din zone roșii, în carantină la domiciliu vor putea sta și cele confirmate cu infecția cu virusul, care nu au simptome. Autoritățile au anunțat încă de acum câteva săptămâni că, dintr-un anumit punct al epidemiei, pacienții infectați cu coronavirus, dar cu forme ușoare ale bolii, vor putea fi tratați la domiciliu.

Decizia vine într-un moment în care, potrivit declarațiilor oficialilor responsabili cu gestionarea crizei coronavirusului, în țara noastră este așteptat, în săptămânile următoare, vârful epidemiei.

De asemenea, în perioada sărbătorii de Paști este de așteptat ca un număr mare de români să revină în țară, în ciuda apelurilor repetate ale autorităților ca românii din diaspora să evite revenirea în țară în această perioadă.

Pe lista zonelor roșii se află Italia, Spania, Franța, Belgia, Marea Britanie, Germania, Austria, Olanda, Elveția, Turcia, Statele Unite și Iran. Toți românii care se întorceau din aceste zone erau plasați până acum în carantină instituționalizată pentru 14 zile. Cei care se întorceau din alte țări, mai puțin afectate de pandemie, erau plasați în izolare la domiciliu timp de 14 zile.

Potrivit Ordinului publicat astăzi, prin carantină se înţelege atât instituirea măsurii de carantină instituţionalizată (în spaţii special amenajate), măsurii de carantină la domiciliu, cât şi instituirea izolării la domiciliu.

Cele 3 categorii de persoane care pot fi plasate în carantină la domiciliu, conform Ordinului Ministerului Sănătății, sunt:

  • persoanele asimptomatice care intră pe teritoriul României venind din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID-19 (zona roşie).
  • persoanele asimptomatice confirmate cu coronavirus.
  • membri de familie asimptomatici confirmaţi cu coronavirus care se carantinează la acelaşi domiciliu.

Ordinul Ministerului Sănătății publicat astăzi în Monitorul Oficial modifică Ordinul nr. 414/2020 privind instituirea măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situaţia de urgenţă de sănătate publică internaţională determinată de infecţia cu COVID-19. Ordinul este semnat de medicul Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

10.000 de oameni învață gratuit de acasă WordPress! Săptămâna aceasta vă puteți înscrie la cursul gratuit de limbă engleză​

 

 

În doar câteva zile, peste 10 000 de persoane din întreaga regiune au răspuns invitației LINK Academy de a rămâne acasă și de a-și folosi timpul petrecut în izolare ca să-și perfecționeze cunoștințele și abilitățile urmând cursul online gratuit WordPress.

Vă reamintim, LINK Academy a decis să ofere gratuit câteva dintre cele mai populare cursuri online care se studiază în cadrul acestei instituții internaționale de educare a experților IT, tuturor celor care doresc să avanseze în carieră sau să se pregătească pentru a-și căuta un job nou cât timp stau în izolare. Săptămâna aceasta toți cei interesați se pot înscrie la cursul online gratuit de limbă engleză.

LINK Academy oferă în fiecare săptămână noi cursuri online gratuite

LINK Academy vine în întâmpinarea celor care au nevoie de abilități pentru a-și găsi un job nou sau pentru a avansa în carieră și oferă în fiecare săptămână cursuri online gratuite celor care se înscriu.

Veți putea să frecventați cursuri din cele mai căutate domenii IT sau business: de la cursuri de programare, design și CAD, până la cursuri de limbi străine și abilități de IT business.

Cursurile sunt adaptate pentru începători și nu necesită cunoștințe prealabile, durează 30 de zile și se pot frecventa imediat după înscriere.

Săptămâna aceasta vă puteți înscrie la cursul online gratuit de limbă engleză

Azi, în multe profesii, cunoașterea limbii engleze este o necesitate. Mai ales când vorbim de programatori, designeri, manageri IT și administratori.

Cunoașterea limbii engleze vă deschide ușa companiilor din întreaga lume (chiar și a celor din zonele unde limba engleză nu este limba maternă) și vă pune la dispoziție și o bibliografie IT mult mai bogată, care este, în general, în limba engleză. Pe lângă aceasta, comunitățile IT comunică de obicei în limba engleză, așadar dacă doriți să lucrați la proiecte open-source, să primiți ajutor pentru corectarea bug-urilor și să fiți la curent cu cele mai noi tendințe, trebuie să știți engleză. În cele din urmă, oricine dorește să învețe programare, design sau administrare trebuie să cunoască măcar bazele acestei limbi, deoarece limbajele de programare și instrumentele principale sunt în engleză.

Tocmai din aceste motive, LINK Academy a decis să aloce gratuit cursul de limbă engleză tuturor celor interesați să-și îmbunătățească abilitățile în acest domeniu.

În cadrul acestui curs în primul rând veți face un test de evaluare a cunoștințelor, iar pe baza rezultatului obținut vi se va aloca nivelul corespunzător al cursului, care vă va ajuta să vă perfecționați cunoștințele existente, să asimilați un spectru nou de funcții ale acestei limbi în formă scrisă și orală, precum și să vă îmbunătățiți înțelegerea și utilizarea limbii engleze.

Invitați-vă prietenii să vi se alăture

La cursurile online gratuite oferite de LINK Academy se pot înscrie toți cei interesați. Dacă cunoașteți pe cineva căruia i-ar plăcea să frecventeze acest curs, îi puteți propune să acceseze această pagină și să se înscrie. Pe rețelele sociale puteți folosi hashtagul #staiacasă ca să răspândiți vestea despre cursuri gratuite.

Rămâneți acasă și profitați de acest timp

Ca să faceți parte din lumea IT, trebuie să dobândiți o educație de calitate și să asimilați abilități IT practice care vă vor oferi o carieră de succes.

Școlarizându-vă la LINK Academy, în doar 12 luni puteți asimila cunoștințele necesare care vă vor introduce într-unul dintre cele mai căutate 6 domenii IT.

Parte a companiei regionale de top LINK group, LINK Academy colaborează cu corporații și organizații IT globale precum Microsoft, Cambridge, Adobe, Oracle, Autodesk, Zend etc. Certificatele pentru care dați examen după absolvirea cu succes a școlarizării sunt recunoscute pe plan global.

Alături de cunoștințe IT practice, certificate oficiale și experiență practică pe care le veți dobândi în doar un an de școlarizare, veți avea și șanse excelente de a începe o carieră de succes în IT.

Înscrieți-vă aici și începeți studiul chiar azi. Și ca să nu ratați vreunul dintre cursurile oferite de LINK Academy în următoarele săptămâni, accesați cu regularitate această pagină.

Aproximativ 9.400 de persoane au intrat în țară, în ultimele 24 de ore, potrivit Poliției de Frontieră

 

Aproximativ 19.000 persoane, cetățeni români și străini, şi peste 13.600 mijloace de transport au trecut în ultimele 24 de ore prin punctele de frontieră. Potrivit Poliţiei de Frontieră, pe sensul de intrare au fost aproximativ 9.400 persoane cu 7.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 9.600 persoane cu 6.600 mijloace de transport.

În această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat, atât în punctele de trecere a frontierei, cât și pe fâșia de frontieră. Zilnic, aproximativ 4.400 de polițiști de frontieră sunt la datorie, mare parte dintre ei în punctele de frontieră la controlul documentelor.

În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 10.800 de persoane şi 8.400 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 5.700 de persoane cu 5.100 mijloace de transport.

Formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, mașinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare.

În zonele de competenţă - punctele de trecere şi „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat 13 fapte ilegale (3 infracţiuni şi 10 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 2.000 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 2.800 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a 5 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, precizează Poliția de Frontieră.

Evenimente publice şi sportive în 2021? Americanii ne spun că, fără vaccin, stăm în case până în 2022!

 

În acest moment, tot mai multe evenimente şi competiţii sportive sunt amânate pentru anul viitor. Doar că, din păcate, e posibil să asistăm la anularea lor şi în 2021!

CNN tocmai a publicat concluziile la care au ajuns oamenii din ştiinţa de la Harvard. Pe scurt, din acest studiu reiese că, dacă restricţiile vor fi relaxate, răspândirea coronavirusului va reveni în forţă cu efecte şi mai dure!

Drept urmare, cei de la Harvard au avansat o ipoteză şocantă: e posibil ca lumea să fie nevoită să stea în izolare până în 2022, dacă un vaccin nu va fi găsit repede!

De la declanşarea pandemiei s-a tot spus că cea mai realistă estimare pentru apariţia unui vaccin ar fi în toamna anului 2021.

Cu precizarea că şi din acel moment va dura mult timp până când acest vaccin va ajunge la toată lumea, având în vedere cererea imensă care va exista pentru el!

Festivalul Tommorowland se va organiza în vara anului 2021 (16-18 iulie şi 23-25 iulie)

 

Pandemia de coronavirus continuă să anuleze toate evenimentele publice din 2020 şi, la cum arată estimările oamenilor de ştiinţă, nici în 2021 nu se ştie dacă vor putea fi organizate astfel de acţiuni.

După 15 ani în care a dominat scena de muzică electronică, 2020 s-a dovedit a fi un an blestemat pentru Tommorowland.

Mai întâi, s-a anulat ediţia de iarnă, care ar fi trebuit să aibă loc, între 14 şi 21 martie, la Alpe d'Huez (Franţa).

În momentul anulării acestui festival, cu siguranţă, norocoşii care au prins un bilet pentru tradiţionala ediţie de vară, găzduită de comuna Boom (Belgia), s-au gândit că până la weekend-ul de 17-19 iulie, când ar fi trebuit să aibă loc festivalul, nebunia cu coronavirus va trece. Din păcate, nu s-a întâmplat aşa şi, miercuri seară, organizatorii au făcut anunţul pe care au tot încercat să-l evite.

„Cu durere în inimă, vă informăm că, în 2020, Tommorowland nu se poate organiza. Înţelegem şi sprijinim ordinul guvernamental care tocmai a fost dat. Ediţia cu numărul 16 a festivalului Tommorowland se va organiza în vara anului 2021 (16-18 iulie şi 23-25 iulie)“, e un fragment din comunicatul organizatorilor.

Din cauza anulării festivalului, care ar fi trebuit să aibă loc în două weekend-uri (17-19 iulie şi 24-26 iulie), datorită cererii uriaşe de bilete, Boom va pierde peste două milioane de euro.

În regulamentul întocmit de organizatori scrie, clar, că, în cazul anulării acestor evenimente, din motive ce ţin de „forţă majoră“, aici incluzând epidemii şi pandemii, „contravaloarea biletelor achiziţionate nu va fi restituită“.

Noi măsuri privind şomajul tehnic. Ordonanța de urgență pregătită de Guvern

 

 

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică OUG 30/2020 şi acordă dreptul la indemnizaţia de şomaj tehnic şi altor categorii de profesionişti, potrivit Agerpres. Astfel, potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ, şi "avocaţii pot beneficia de acordarea indemnizaţiei prevăzute de articolul XV din OUG 30/2020".

Totodată, se includ, ca beneficiari ai măsurilor de protecţie reglementate, "persoanele fizice titulare ale atestatului de impresar artistic, cuprinse în Registrul artelor spectacolului administrat de Ministerul Culturii, care obţin venituri exclusiv din această activitate".

De asemenea, conform documentului, "persoanele care realizează venituri din mai multe activităţi şi pentru care sunt aplicabile mai multe măsuri de protecţie socială pot beneficia de una singură, cea mai avantajoasă, în baza opţiunii exprimate la solicitare".

"Se prelungeşte termenul de depunere a solicitărilor pentru indemnizaţiile prevăzute de art. XV, astfel încât acestea să poată fi prelucrate pe măsură ce se transmit cererile de acordare a indemnizaţiilor, cu 5 zile lucrătoare pentru categoriile deja reglementate şi se stabileşte la 10 zile lucrătoare pentru categoriile nou introduse prin prezentul proiect de act normativ", se mai precizează în nota de fundamentare.

Pe ordinea de zi a şedinţei de guvern figurează şi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care Executivul va modifica şi completa OUG 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

Proiectul prevede, printre altele, modificarea termenului de decădere în interiorul căruia se poate solicita plata indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate, acordate în contextul pandemiei de COVID-19, de la 90 de zile la 180 de zile de la data încetării perioadei stării de urgenţă.

Executivul urmează să aprobe şi un memorandum care prevede stabilirea unor măsuri pentru sprijinul proiectelor mari de cercetare în domeniul sănătăţii, care să ia în calcul, între altele, construirea unei infrastructuri de cercetare în scopul asigurării producţiei de vaccinuri necesară la nivel naţional şi internaţional având în vedere posibilitatea apariţiei în orice moment a unei pandemii cu virus gripal.

Un alt memorandum care va fi supus adoptării în reuniunea guvernamentală are ca temă "continuarea şi amplificarea campaniei asumate de conştientizare şi informare a populaţiei de către autorităţile publice asupra importanţei prevenţiei răspândirii pe teritoriul României a noului coronavirus (COVID-19)".

Legat de rectificarea bugetară, premierul Orban a anunţat marţi seară că ordonanţa de urgenţă aferentă va fi pe masa Guvernului "în această săptămână", precizând că proiectul cuprinde câteva obiective precise: "creşterea alocărilor pentru sănătate şi de asemenea creşterea alocărilor către zona de muncă şi protecţie socială, pentru a asigura resursele financiare pentru a face toate plăţile".

"De asemenea, la rectificarea bugetară vom creşte plafonul pentru creditele garantate de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii de la 5 la 15 miliarde, pentru a putea asigura capitalul de lucru sau capitalul necesar pentru investiţii pentru cât mai multe întreprinderi mici şi mijlocii care vor accesa aceste produse puse la dispoziţie de guvern, şi anume credite care sunt garantate şi cu dobândă subvenţionată, ca să se ştie exact despre ce e vorba", a mai spus el.

Stadioanele şi sălile de concerte din Germania ar putea rămâne fără public pentru mai mult de un an

 

Amatorii de fotbal sau de concerte ar putea fi lipsiţi de spectacolele lor preferate pentru mai mult de un an şi jumătate în cel mai rău scenariu, potrivit preşedintelui Academiei naţionale de ştiinţe germane, scrie AFP, citat de news.ro.

Menţinerea închisă a stadioanelor şi a sălilor încă 18 luni "ar fi cu siguranţă foarte îndreptăţită", a declarat Gerald Haug, preşedintele Academiei de Ştiinţe Leopoldina, ale cărui sfaturi sunt urmate de guvern pentru a decide măsurile de luptă contra pandemiei de coronavirus.

''În ceea ce priveşte durata de un an şi jumătate, trebuie să aşteptăm, există evaluări mai optimiste'', a admis el într-un interviu, acordat luni seara postului public ARD. ''Dar aceasta va mai dura cu siguranţă câteva luni, ar putea ajunge până la un an şi jumătate''.

Luni, Academia a prevăzut o reîntoarcere "în etape" la normal dacă "se stabilizează la un nivel scăzut" noile cifre privind cazurile de contaminări şi dacă "măsurile de igienă sunt menţinute".

Sălile de spectacol şi stadioanele sunt închise de la mijlocul lui martie peste tot în Germania.

Liga germană de fotbal (DFL) trebuie să se reunească la 23 aprilie pentru a decide asupra unei eventuale reprize de campionat în mai, cu meciuri doar cu uşile închise dacă autorităţile sanitare permit acest lucru.