Ricky Martin, Katy Perry, Carla Morrison şi Sia, printre alţi artişti, au participat joi la un concert digital pentru a susţine comunitatea LGTBIQ+, care, din cauza pandemiei de coronavirus, nu a putut organiza tradiţionalele sale marşuri şi parade anuale, cunoscute sub numele de Gay Pride, relatează EFE.

 

Sub sloganul „Can’t Cancel Pride”, artişti şi personalităţi din industria spectacolului, precum Billy Porter, Adam Lambert şi Cara Delevingne, s-au reunit din casele lor într-un eveniment care a promovat drepturile comunităţii LGTBIQ+.

Unul dintre momentele cele mai aşteptate ale serii a fost recitalul susţinut de Ricky Martin, care a interpretat împreună cu cântăreaţa mexicană Carla Morrison piesa „Recuerda”, de pe noul său album „Pausa”.

 

Înainte de Ricky Martin şi Morrison, Katy Perry a prezentat noul ei single „Daisies” într-un clip plin de culoare, realizat cu ajutorul animaţiei computerizate.

 

Printre numerele muzicale s-au intercalat discursuri ale activiştilor, liderilor de organizaţii şi ale unor celebrităţi, precum Billy Porter, recompensat cu premiul Primetime Emmy pentru cel mai bun actor principal dintr-un serial dramatic, pentru interpretarea sa din „Pose”.

„În seara aceasta, înălţăm steagul nostru în culorile curcubeului şi salutăm valorile pe care le reprezintă: viaţă, unitate, veselie, naturaleţe şi spirit”, a spus el.

Vedete de la Hollywood precum Darren Criss („Glee”), Matt Bomer („Magic Mike”) şi Neil Patrick Harris („How I Met Your Mother”) au omagiat 20 de ani de la premiera spectacolului „Hedwig and the Angry Inch”, un musical care a devenit o operă cult pentru tematica sa transgender.

Donaţiile trimise evenimentului, ce pot fi încă expediate pe site-ul iHeartRadio, vor merge către organizaţii caritabile precum National Black Justice Coalition, GLAAD, SAGE şi The Trevor Project, cea din urmă fiind o linie telefonică pentru prevenirea sinuciderilor, care sunt de patru ori mai frecvente în comunitatea LGTBIQ+ decât în cadrul populaţiei generale.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns