Surpriză la premiile Sindcatului Actorilor Americani (Screen Actors Guild/SAG). Filmul „Pantera Neagră”/”Black Panther” a luat marele trofeul la cea de-a 25-a gală care a avut loc duminică seară (28 ianuarie), la Los Angeles.

Actorul Chadwick Boseman, care joacă rolul principal în „Black Panther”, a mulţumit pentru premiul  „Interpretare extraordinată a unei distribuţii într-un lungmetraj” şi a vorbit despre importanţa fimului, primul cu supereroi cu o distribuţie formată aproape doar din actori de culoare. „Am ştiut că e ceva special”, a spus actorul, conform cnn.com

Ei sunt marii câştigători SAG 2019

Cu Oscarurile la uşă, premiile SAG sunt un bun indicator pentru cine ar putea să fie câştigător la gala premiilor Academiei Americane de Film. Aşa se face că marele favorit pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, Mahershala Ali, a plecat acasă cu un trofeu pentru prestaţia sa din „Green Book”, duminică seară. 

Glenn Close a luat premiul pentru actriţă în rol principal, pentru „The Wife”, iar Rami Malek a câştigat trofeul pentru rolul din „Bohemian Rhapsody. La categoria „Interpretare extraordinară a unei actriţe în rol secundar”, Emily Blunt a plecat acasă cu premiul, pentru filmul „The Quiet Place”. 

La categoriile pentru televiziune, „The Marvelous Mrs. Maisel” a câştigat trei premii, inclusic unul pentru distribuţie. 

Alan Alda, cunoscut mai ales pentru rolul din „M.A.S.H”, a primit premiul pentur întreaga carieră. Diagnostigat cu Parkison, actorul a fost aplaudat de întreaga sală. 

Iată lista completă a câştigătorilor SAG 2019

Interpretare extraordinară a unui actor în rol principal: 

  • Christian Bale, „Vice”
  • Bradley Cooper, „A Star Is Born”
  • Rami Malek, „Bohemian Rhapsody” *CÂŞTIGĂTOR
  • Viggo Mortensen, „Green Book”
  • John David Washington, „BlacKkKlansman”

Interpretare extraordinară a unei actriţe în rol principal: 

  • Emily Blunt, „Mary Poppins Returns”
  • Glenn Close, „The Wife” *CÂŞTIGĂTOR
  • Olivia Colman, „The Favourite”
  • Lady Gaga, „A Star Is Born”
  • Melissa McCarthy, „Can You Ever Forgive Me?”

Interpretare extraordinară a unui actor în rol secundar: 

  • Mahershala Ali, „Green Book” *CÂŞTIGĂTOR
  • Timothee Chalamet, „Beautiful Boy”
  • Adam Driver, „BlacKkKlansman”
  • Sam Elliott, „A Star Is Born”
  • Richard E. Grant, „Can You Ever Forgive Me?”

Interpretare extraordinară a unei actriţe în rol secundar: 

  • Amy Adams, „Vice”
  • Emily Blunt, „A Quiet Place” *CÂŞTIGĂTOR
  • Margot Robbie, „Mary Queen of Scots”
  • Emma Stone, „The Favourite”
  • Rachel Weisz, „The Favourite”

Interpretare extraordinară a unei distribuţii într-un lung metraj: 

  • „A Star Is Born”
  • „Black Panther” *CÂŞTIGĂTOR
  • „BlacKkKlansman”
  • „Bohemian Rhapsody”
  • „Crazy Rich Asians”

Interpretare extraordinară a unei distribuţii de cascadori într-un lung metraj: 

  • „Ant-Man and the Wasp”
  • „Avengers: Infinity War”
  • „The Ballad of Buster Scruggs”
  • „Black Panther” *CÂŞTIGĂTOR
  • „Mission: Impossible — Fallout”
  • Interpretare extraordinară a unui actor într-o miniserie: 
  • Antonio Banderas, „Genius: Picasso”
  • Darren Criss, „Assassination of Gianni Versace” *CÂŞTIGĂTOR
  • Hugh Grant, „A Very English Scandal”
  • Anthony Hopkins, „King Lear”
  • Bill Pullman, „The Sinner”

Interpretare extraordinară a unei actriţe într-o miniserie: 

  • Amy Adams, „Sharp Objects”
  • Patricia Arquette, „Escape at Dannemora” *CÂŞTIGĂTOR
  • Patricia Clarkson, „Sharp Objects”
  • Penelope Cruz, „Assassination of Gianni Versace”
  • Emma Stone, „Maniac”

Interpretare extraordinară a unui actor într-un serial de dramă: 

  • Jason Bateman, „Ozark” *CÂŞTIGĂTOR
  • Sterling K. Brown, „This Is Us”
  • Joseph Fiennes, „The Handmaid’s Tale”
  • John Krasinski, „Tom Clancy’s Jack Ryan”
  • Bob Odenkirk, „Better Call Saul”

Interpretare extraordinară a unei actriţe într-un serial de dramă:

  • Julia Garner, „Ozark”
  • Laura Linney, „Ozark”
  • Elisabeth Moss, „The Handmaid’s Tale”
  • Sandra Oh, „Killing Eve” *CÂŞTIGĂTOR
  • Robin Wright, „House of Cards”

Interpretare extraordinară a unui actor într-un serial de comedie:

  • Alan Arkin, „The Kominsky Method”
  • Michael Douglas, „The Kominsky Method”
  • Bill Hader, „Barry”
  • Henry Winkler, „Barry”
  • Tony Shalhoub, „The Marvelous Mrs. Maisel” *CÂŞTIGĂTOR

Interpretare extraordinară a unei actriţe într-un serial de comedie:

  • Alex Borstein, „The Marvelous Mrs. Maisel”
  • Alison Brie, „Glow”
  • Rachel Brosnahan, „The Marvelous Mrs. Maisel” *CÂŞTIGĂTOR
  • Jane Fonda, „Grace and Frankie”
  • Lily Tomlin, „Grace and Frankie”

Interpretare extraordinară a unei distribuţii într-un serial de dramă:

  • „The Americans”
  • „Better Call Saul”
  • „The Handmaid’s Tale”
  • „Ozark”
  • „This Is Us” *CÂŞTIGĂTOR

Interpretare extraordinară a unei distribuţii într-un serial de comedie:

  • „Atlanta”
  • „Barry”
  • „Glow”
  • „The Kominsky Method”
  • „The Marvelous Mrs. Maisel” *CÂŞTIGĂTOR

Interpretare extraordinară a unei distribuţii de cascadori într-un serial:

  • „Glow” *CÂŞTIGĂTOR
  • „Marvel’s: Daredevil”
  • „Tom Clancy’s Jack Ryan””The Walking Dead”
  • „Westworld”

Lasă un răspuns

RSS
Follow by Email
Facebook
Facebook
YOUTUBE
YOUTUBE
INSTAGRAM