Zungoli, de lângă Napoli, și Sambuca, din Sicilia, sunt ultimele dintr-o listă de mai multe localități care au scos la vânzare proprietățile părăsite pentru prețul de 1 euro.
Edilii unui alt oraș, Cammarata, din Sicilia, au mers și mai departe. Dau casele părăsite gratuit, a informat CNN.
Există câteva condiții pentru a lua o casă părăsită din Cammarata, dar și un bonus. Condițiile și bonusul
Condițiile sunt următoarele: doritorii trebuie să se ducă cu un plan de reparație a proprietății dorite și să facă acest lucru în termen de maximum trei ani de la preluarea casei.
Oamenii trebuie să depună și o garanție de 5.000 de euro, care va fi luată înapoi după ce restaurarea va fi gata. Bonusul se referă la familiile cu copii mici. Acestea primesc 1.000 de euro în plus.
Primarul Vincenzo Giambrone, disperat să-și salveze orașul natal de la depopulare, și-a petrecut ultimii trei ani convingând proprietarii care au abandonat de mult timp locuințele să le predea gratuit, pentru a fi date mai departe, tot cu titlu gratuit, nou-veniților.
Nu suport să văd acest superb centru istoric vechi gol și cum se transformă într-o ruină. Mă doare!
Primarul din Cammarata, Vincenzo Giambrone: „Proprietarii sunt ignoranți. Nu-i interesează pagubele pe care le provoacă atunci când își abandonează casele și refuză să-și refacă locuințele antice. Lasă o cicatrice adâncă pe peisajul urban, cu riscul de prăbușiri periculoase”, a mai spus primarul.
Giambrone a precizat că există aproximativ o duzină de clădiri goale disponibile în prezent și „mai multe vor apărea în curând”. Sunt cel puțin o sută de alte locuințe abandonate, toate situate în cea mai veche parte a localității Cammarata.
„Acum, noii proprietari pot veni să salveze aceste ziduri și pentru a reînvia zona istorică”, adaugă el. Giambrone speră ca orașul pe care-l păstorește, aflat la 60 de kilometri distanță de Palermo, „să redevină un loc plin de viață”. Cammarata a fost fondat de grecii bizantini. Numele orașului provine de la cuvântul grecesc „kàmara”, care înseamnă „cameră boltită”.