„My Universe”, colaborarea Coldplay cu BTS, pe primul loc în topurile americane ale single-urilor

 

„My Universe”, colaborarea grupurilor Coldplay şi BTS, s-a clasat pe primul loc în topurile americane ale single-urilor, Billboard Hot 100 şi Rolling Stone, după prima săptămână de la lansare.

La nivelul Statelor Unite, melodia a fost accesată online de peste 8,5 milioane de ori şi a fost descărcată de 136.000 de ori, în prima săptămână.

În topurile Billboard, „My Universe” a debutat pe primul loc în listele Hot 100, Global 200 şi Global Excl. U.S.

La nivel mondial, potrivit Billboard, colaborarea a generat 95,4 milioane de accesări online şi a fost descărcată de 142.400 de ori.

Coldplay ajunsese până acum doar o dată pe primul loc în Hot 100, cu „Viva la Vida”, în 2008. Grupul k-pop BTS a mai ocupat această poziţie de cinci ori, în ultimele 14 luni, cu „Dynamite”, „Savage Love (Laxed – Siren Beat)”, „Life Goes On”, „Butter” şi „Permission to Dance”.

viewscnt

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

RSS
Follow by Email