Versiuni „Mona Lisa” şi „Salvator Mundi” realizate de cei mai buni elevi ai lui Leonardo Da Vinci sunt expuse la Muzeul Prado până la finalul lunii ianuarie 2022, a anunţat instituţia.

Muzeul madrilen inaugurează marţi o expoziţie centrată pe atelierul lui Leonardo Da Cinci şi pe copia lucrării „Mona Lisa” care a fost descoperită în colecţia sa în 2012.

Leonardo y la copia de la Mona Lisa. Nuevos planteamientos sobre la práctica del taller vinciano” reuneşte opere ale celor mai buni ucenici ai maestrului. O piesă importantă expusă aici este o copie „Salvator Mundi”.

Experţii muzeului au descoperit în 2012, după ce a fost înlăturat un fundal negru care fusese adăugat în trecut, o copie a lucrării „Mona Lisa” care provenea din acelaşi atelier cu originalul. Ei au concluzionat că a fost pictată în acelaşi timp cu lucrarea lui Da Vinci, sub supravegherea geniului Renaşterii, de unul dintre elevii lui.

Copia „Salvator Mundi” provine dintr-o colecţie privată, este de o asemănare „uimitoare” cu opera controversată vândută la New York pentru 450 de milioane de dolari, iar cercetătorii muzeului sunt siguri că ea a fost realizată de acelaşi discipol al lui Da Vinci, rămas necunoscut.

Este crezut că autorul ambelor lucrări a fost o persoană „foarte apropiată” lui Da Vinci, au mai concluzionat experţii.

Elevii lui Da Vinci învăţau să picteze copiind, dar fără a-şi pierde stilul propriu. Expoziţia este rezultatul studiilor făcute de pinacotecă în ultimul deceniu, în colaborare cu alte instituţii internaţionale, precum Muzeul Luvru, Laboratorul de Arheologie Moleculară de la Universitatea Sorbona şi Galeria Naţională din Londra.

viewscnt

Faci un comentariu sau dai un răspuns?