Viceprimarul oraşului Galaţi, Picu Apostol Roman, anunţă pe Facebook amenajarea unui drive cinema, la care gălăţenii să vizioneze filme din maşinile lor, pentru că astfel s-ar putea respecta distanţa socială, iar oamenii vor avea parte şi de divertisment.
Potrivit unei postări pe contul său, viceprimarul Galaţiului scrie că printr un astfel de proiect, gălăţenii ar putea trece mai uşor prin perioada de pandemie în care ne aflăm
„În perioada dificilă pe care o traversăm, vrem să facem tot posibilul pentru ca dvs să treceţi mai uşor peste acest obstacol al vieţii! În acest sens, respectând ordonanţele impuse, vrem ca în Galaţi să funcţioneze un DRIVE CINEMA la care dvs să veniţi şi să vă bucuraţi de momente minunate în condiţii de siguranţă. Cel mai probabil pe platoul din faţa Sălii Sporturilor” a scris viceprimarul Picu Apostol Roman!
Potrivit proiectului, ecranul pe care vor fi proiectate filmele va avea o lăţime de 14 m şi o înălţime de 7 metri.
Gălăţenii îşi vor putea cumpăra popcorn şi băuturi răcoritoare ca la orice alt cinema.
Proiectul anunţat de viceprimar a strâns sute de comentarii. Unii dintre internauţi au aplaudat iniţiativa, alţii l-au criticat pe alesul local, spunând că nu ştie „în ce vremuri trăim”, acum fiind nevoie ca oamenii să fie testaţi în masă pentru coronavirus ori au nevoie de locuri de muncă, iar bătrânii de condiţii decente în aziluri şi cămine.
În Galati, numărul deceselor din cauza Covid 19 se apropie de 70, multe dintre persoanele decedate fiind din azilul privat Sf Ilie din municipiu şi din azilul Sfântul Spiridon, de asemenea din oraş.