Red Bull Soundclash 2019 | Subcarpaţi vs. Viţa de Vie, în octombrie la Sala Polivalentă

Grupurile Subcarpaţi şi Viţa de Vie vor cânta pe 9 octombrie la Sala Polivalentă din Bucureşti, într-o confruntare de patru runde, în urma cărora câştigătorul va fi desemnat de public.

Cea de-a treia ediţie a Red Bull Soundclash marchează prima confruntare din România între folclorul underground şi rock-ul alternativ, pe două scene.

Trupele vor interpreta câte trei piese din repertoriul propriu, pentru început, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

„Bătălia” va avea loc în 4 runde – The Cover (trupele aleg câte o piesă pe care o reinterpretează în stil prorpiu), The Takeover (Viţa de Vie va începe o piesă, Subcarpaţi o va prelua şi continua în stilul ei, apoi invers, timp de 4 piese), The Clash (fiecare trupă reinterpretează 3 piese proprii în tot atâtea stiluri muzicale diferite), The Wild Card (fiecare trupă are un invitat supriză).

„Am acceptat invitaţia ca fiind o provocare. Ne scoate din zona de confort şi ne pune în situaţii total diferite faţă de cele cu care noi suntem obişnuiţi”, a transmis Adrian Despot, liderul Viţa de Vie.

De cealaltă parte, MC Bean de la Subcarpaţi a spus: „Ştim conceptul, mi-a plăcut foarte mult şi ne întrebam când o să ajungem şi noi să facem asta… şi iată că a venit acel moment. O să fie o bătălie muzicală. Dacă Viţa de Vie o să arunce ceva în foc, o să fim pregătiţi”.

Prima ediţie a Red Bull SoundClash a avut loc în 2006, în Olanda, iar conceptul a fost prezentat pe cinci continente.

Biletele sunt disponibile pe redbull.ro/soundclash. Primele 300 de bilete costă 59 de lei. După epuizarea acestora, biletele pot fi achiziţionate la preţul de 79 de lei.

viewscnt

Sarbatoarea Subcarpati: Program si reguli de acces

Ca in fiecare an, traditia spune ca ne strangem pe 1 Decembrie la Sarbatoarea Subcarpati. Trupa isi sarbatoreste aniversarea si ne sarbatorim cu totii Ziua Nationala in cortul incalzit de la Arenele Romane.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Beraria H, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet si pe terminalele Selfpay din toata tara.

Pret bilete:

Acces General Presale – 65 lei

La intrare, in seara concertului – 80 lei

Luati-va bilete din timp, anul trecut a fost SOLD OUT!

PROGRAM

OPEN DOORS 20:00

Warm UP 20:00

Special Guest 21:00 – 21:30

SUBCARPATI 22:00…

REGULI DE ACCES

ATENTIE: FUMATUL in cortul incalzit al Arenelor Romane ESTE INTERZIS !!! Se fumeaza doar in locurile special amenajate !!!

Portile Arenelor Romane se deschid la ora 20:00, iar concertele incep la ora 20:00.

Accesul se face prin intrarea din parc a Arenelor Romane (cea mare, standard, de jos) si fiecare categorie de bilet va avea cate un coridor special. Accesul se face incepand cu ora 20:00, dar puteti veni la orice ora doriti sa vedeti trupele preferate, portile fiind deschise pana la finalul concertului.

Accesul in perimetrul evenimentului este permis pe baza de bilet valid. Odata intrati in incinta Arenelor Romane, nu puteti parasi locatia decat in caz de urgenta. In caz contrar va trebui sa cumparati un alt bilet. Posesorii de bilete Golden Circle vor primi o bratara speciala cu care pot intra si in zona de Acces General.

Accesul copiilor sub 7 ani NU este gratuit si este permis doar daca acestia sunt insotiti de cel putin unul dintre parinti, la randul sau posesor al unui bilet valid. Va recomandam sa aduceti casti speciale pentru protectia auzului copilului. Volumul puternic poate afecta auzul celor mici.

Minorilor cu varsta sub 14 li se va permite accesul in zona de concert doar daca acestia sunt insotiti de un adult si ambii sunt posesori ai unor bilete valide.

Zona de concert are o singura zona de acces si cinci iesiri de siguranta marcate ca atare. Normele de siguranta le gasiti mai jos. La locatie va fi prezent un punct de prim ajutor.

INFORMATII UTILE:

Este interzis in zona de concert:

– accesul cu arme sau obiecte periculoase

– accesul cu alcool sau alte bauturi si alimente din exteriorul zonei de festival.

– accesul cu materiale inflamabile, canistre pe gaz sau masini de gatit de orice fel

– umbrele (concertul are loc in cort incalzit)

– aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil)

– aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale.

De asemenea va rugam sa lasati animalele de companie acasa. Nu vor fi puse la dispozitie zone pentru depozitarea obiectelor de valoare dar ne bazam pe buna educatie si bunul simt al participantilor la festival.

Vanzarea de produse se face pe baza de jetoane care pot fi cumparate din zonele special amenajate. Va rugam sa solicitati bonul fiscal. La vanzare puteti gasi bere Ciuc, Silva Black, Ciuc fara alcool, Radler, vin, vin fiert, vodca, whiskey, Jagermeister, apa, diverse sucuri, long drink-uri, cafea, hotdogi, nachos, popcorn si multe altele.

MASURI DE SIGURANTA

Pentru a avea parte de un concert in siguranta, Arenele Romane au facut inca 4 iesiri de urgenta in cort (cu sageti verzi pe harta de mai jos) asa ca acum sunt 6 plus inca una in spatele scenei. A fost instalat un sistem de iluminat automat in caz de intrerupere a curentului electric. De asemenea, vom avea si un pompier privat la concert si stingatoare de incendiu de jur imprejurul cortului.

De asemenea, vor fi oameni de paza la toate iesirile de urgenta din Cort. Doua dintre ele duc in gangurile clasice iar patru dintre ele pe scarile care urca inspre iesirile de urgenta catre coronament care dau in parc.

OBLIGATIILE PUBLICULUI

-sa respecte masurile de aparare impotriva incendiilor, stabilite de SC Sfinx Experience SRL;

-sa nu introduca sau sa nu incerce introducerea in incinta de faclii, artificii, petarde, torte, recipiente, materiale incendiare ori fumigene, substante toxice, substante iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant (ori alte asemenea materiale, substante sau obiecte), obiecte artizanale si de distractie, pe baza de amestecuri pirotehnice, artificii din categoria \”obiecte zburatoare luminoase”, pocnitori ori altele asemenea ce pot favoriza producerea si propagarea incendiilor;

-sa nu aduca in stare de neutilizare, indiferent de mod, semnele, afisele, marcajele sau altele asemenea, destinate apararii impotriva incendiilor aflate in incinta

-sa nu aduca in stare de neutilizare, indiferent de mod, mijloacele tehnice de aparare impotriva incendiilor aflate in incinta;

-publicului ii este interzis sa dezlipeasca sau sa distruga reclamele, anunturile si afisele expuse de organizator in incinta ansamblului construit, precum si sa deterioreze, sa ridice sau sa mute semnele ori indicatoarele amplasate de organizator, pentru facilitarea accesului in incinta, a evacuarii persoanelor, a interventiei in situatii de urgenta sau a celor care semnaleaza existenta unui pericol pentru viata persoanelor;

-sa fumeze numai in locurile fara pericol de incendiu, special amenajate si marcate.

SUMMER WELL 2018. PROGRAM, ARTIȘTI, BILETE

Summer Well 2018

Summer Well 2018 aduce în România artiști de renume. În weekend-ul 11-12 august, românii se pot bucura de festival, în locul „magic” unde se ține anual, domeniul Palatului Știrbey, din Buftea. Este cea de-a opta ediție a festivalului Summer Well. 

Summer Well 2018 va avea loc pe 11-12 august și, conform formatului conscrat, în fiecare zi vor concerta câte cinci formații. Cea de-a opta ediţie a festivalului Summer Well va avea loc pe Domeniul Știrbey, acolo unde participanții se pot bucura de muzică în aer liber, dar și de alte activități interesante propuse de organizatori. Cei care vor să se ducă mai devreme, o pot face de vineri, 10 august,  la Night Picnic, la care vor cânta Rhye şi Bucharest Symphony Orchestra.

Programul Summer Well 2018

Vineri, 10 august – Night Picnic

  • 18:00 Deschiderea porților
  • RHYE
  • Bucharest Symphony Orchestra

Sâmbătă, 11 august

12:00 Deschiderea porților

Main Stage:

  • Tom Grennan
  • Oscar and the Wolf
  • Cigarettes After Sex
  • Kodaline
  • Justice

Red Bull Music Stage:

  • Tsar B
  • Lady Leshurr

After Party:

Logan Fisher

Duminică, 12 august

12:00 Deschiderea porților

MAIN STAGE:

  • Isaac Gracie
  • HMLTD
  • Sofi Tukker
  • The Kooks
  • Bastille

Red Bull Music Stage

  • Subcarpați
  • Cred că sunt extraterestru
  • Frații Grime
  • Fantome
  • Basska
  • Celula de Criză
  • Hanu’ cu Bragă

Artiștii pe care îi vei dea la Summer Well 2018

 

Summer Well 2018. Pe scena principală, vor urca la 10 artiști străini.  Trupa Bastille revine pe scena festivalului, unde a mai susţinut un concert în 2014.

Line-up-ul este completat de Justice, Kodaline, Sofi Tukker, Tom Grennan, HMLTD, Isaac Gracie The Kooks, Cigarettes After Sex şi Oscar and the Wolf.

Ca noutate, în acest an, publicul are parte de o nouă scena, Red Bull Music Stage, unde vor cânta, pe 11 august, Lady Leshurr şi Little Simz, iar pe 12 august, Subcarpaţi, Fraţii Grime, Fantome, Basska, Cred că sunt extraterestru, Argatu şi Moş Martin, Celul de Criză şi Hanu’ cu Bragă.

Xavier de Rosnay şi Gaspard Augé formează, din 2003, Justice. Duo-ul electro a debutat cu albumul „†“ în 2007, care a primit şi o nominalizare la premiile Grammy.

Un prestigios trofeu a fost obţinut de „Electric Feel (Justice Remix)“, în 2009. Au urmat albumele „Audio, Video, Disco“ (2011) şi „Woman“ (2016). Grupului, care a fost recompensat de-a lungul timpului cu trei premii MTV Europe Music, două International Dance Music şi tot atâtea Victoires de la Musique, i-a fost dedicat un documentar, „A Cross the Universe“, lansat în 2008.

Bastille, pentru a doua oară la Summer Well

Trupa britanică Bastille revine în România, după ce a fost unul dintre capetele de afiş ale festivalului Electric Castle 2016.

Format în 2010, grupul indie rock a lansat până în prezent două albume de studio – „Bad Blood“ (2013) şi „Wild World“ (2016). Kodaline este o trupă irlandeză, formată în 2005, sub numele 21 Demands.

Din 2011, grupul activează drept Kodaline. Sub acest nume a lansat două albume de studio – „In a Perfect World“ (2013) şi „Coming Up for Air“ (2015) – cărora li se adaugă 7 EP-uri.

Sofi Tukker este un duo newyorkez, format din Sophie Hawley-Weld şi Tucker Halpern, care a lansat un singur album de studio până în prezent. „Soft Animals“ a apărut în iulie 2016, iar anul trecut piesa „Best Friend“ a devenit celebră după ce a fost folosită în campania de prezentare a iPhone X şi a fost inclus în jocul Fifa 18.

Cântăreţul şi compozitorul britanic Tom Grennan a devenit cunoscut ca solist invitat al grupului Chase & Status pentru piesa „When It All Goes Wrong“. EP-ul de debut, „Something In The Water“, a fost produs de Charlie Hugall (Florence + The Machine, The Maccabees).

Primul lui album – „Lighting Matches“ – urmează să fie lansat în mai 2018. Tot din Marea Britanie vin şi HMLTD – grup glam-pop cu trei albume la activ, recunoscut drept o prezenţă excentrică pe scena londoneză – şi cântăreţul şi compozitorul Isaac Gracie, asemănat cu Jeff Buckley, al cărui album de debut urmează să apară pe 13 aprilie.

De unde mai poți cumpăra bilete la Summer Well 2018

Summer Well 2018. Cei care vor să se bucure de experienţa completă a unui festival pot achiziţiona bilete de camping de pe site-ul easytickets.ro. Biletele pentru fiecare zi, dar şi abonamentele se pot cumpăra de aici. Prețul unui abonament este de 315 lei + taxe. Pentru vineri, biletul costă 81 de lei. Pentru cei care vor să se ducă doar într-una din cele două zile de weekend, un bilet costă 195 de lei + taxe.

Parov Stelar, Foreign Beggars, Stavroz, Jan Blomquist – alţi artişti care vor cânta la Untold

Parov Stelar, Foreign Beggars, Stavroz, Jan Blomquist – alţi artişti care vor cânta la Untold

 

Peste 200 de artişti internaţionali, dar şi din România, vor urca pe cele zece scene ale Festivalul Untold, care are loc între 5 şi 8 august la Cluj-Napoca, iar printre ultimele nume care au confirmat participarea se află Parov Stelar, Foreign Beggars, Stavroz, Jan Blomquist. Până în prezent, 65.000 de persoane au cumpărat abonamente pentru cele patru zile ale evenimentului muzical.

Potrivit organizatorilor, după confirmarea singurului show Black Eyed Peas din Europa în 2018 la Untold, lista festivalului este completată cu alţi 130 de artişti internaţionali dar şi din România, care se alătura celorlalţi anunţaţi deja printre care: The Chainsmokers, The Prodigy, Jason Derulo, Armin van Buuren, Kygo, Diplo, Steve Aoki, Dimitri Vegas&Like Mike, Afrojack, Tiesto, Solomun.

Astfel, Parov Stelar, Foreign Beggars, Stavroz, NU, Jan Blomqvist&Band, Blond:ish sunt doar câteva dintre numele mari care completează line-up-ul şi care vor urca pe cele 10 scene ale festivalului Untold. În line-up-ul din acest an se regăsesc şi unii dintre cei mai apreciaţi artişti din România cum ar fi Manuel Riva, Vanotek, Subcarpaţi, Golan, DOC, Grasu XXL, Deliric & Silent Strike, Şatra B.E.N.Z, Macanache, Parazitii şi mulţi alţii.

RSS
Follow by Email