Posada Rock 2018

STRATOVARIUS este cel de-al doilea headliner confirmat la Posada Rock 2018!

Pe 31 august finlandezii de la Stratovarius aduc power metal-ul neoclasic la Câmpulung Muscel.

STRATOVARIUS se pregătește să aniverseze 30 de ani de la primul album, căruia i-a urmat o carieră fulminantă pe scena internațională. Numele trupei combină două instrumente celebre – chitara (Fender) Stratocaster și vioara Stradivarius – și, din această ingenioasă împletire a rezultat firesc stilul abordat: un rock energic cu influențe neoclasice.

16 albume de studio, 4 DVD-uri și 5 albume live, plus concerte și turnee pe tot globul au făcut din STRATOVARIUS una dintre cele mai influente trupe de power metal a ultimelor decenii.

La Posada Rock, STRATOVARIUS își va concentra întreaga carieră într-un recital de excepție, oferind publicului un „Best of…“ din care nu vor lipsi hiturile “Black Diamond”, “Eagleheart” sau “Hunting High and Low”.

STRATOVARIUS este a patra formație anunțată în recital la Posada Rock 2018, după americanii de la Ugly Kid Joe, danezii de la ROYAL HUNT și românii de la Luna Amara(OFFICIAL). În perioada următoare vom anunța încă 2 trupe din afara țării, precum și minim alte 3 trupe românești.
Festivalul Posada Rock 2018 este organizat de Asociația Rock Culture în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpulung, este proiect prioritar al Ministerului Culturii și Identității Naționale şi se va desfăşura în perioada 31 august – 2 septembrie pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel.

În seara de 31 august, danezii de la ROYAL HUNT vor îmbina melodia și virtuozitatea într-un recital excepțional, la Câmpulung Muscel.

ROYAL HUNT au în spate o carieră de aproape 30 de ani, cu peste 1,7 milioane de discuri vândute și turnee în întreaga lume.

Celor 14 albume de studio li se adaugă nu mai puțin de 5 albume live, ceea ce arată că trupa se simte foarte bine pe scenă, deși muzica pe care o cântă nu e una simplă: elemente de progressive și neoclassical metal turnate pe un schelet de rock clasic, peste care vocea inconfundabilă a americanului DC Cooper vine ca o potrivită încununare a soundului ROYAL HUNT.

În recitalul de la Posada Rock, trupa va promova cel mai recent album de studio, ”Cast in Stone”, lansat la începutul acestui an, despre care Andre Andersen, liderul trupei și principalul compozitor, spune că are toate elementele necesare pentru a sta la loc de cinste în discografia ROYAL HUNT: „originalitate, refrene care te prind, melodie, virtuozitate și o producție extraordinară“.

Din concertul de la Câmpulung Muscel nu vor lipsi însă hiturile trupei, precum ”Message to God” sau ”Last Goodbye”, cele care au încântat fanii de pe 5 continente.

UGLY KID JOE este prima trupa confirmata la Posada Rok si va urca pe scena cu un show special, dedicat aniversării albumului “America’s Least Wanted.

Datorită single-ului de debut “Everything about You”, care s-a vândut în peste 1.000.000 de exemplare, californienii de la UGLY KID JOE s-au transformat peste noapte într-un fenomen global. Albumul “America’s Least Wanted”, lansat în septembrie 1992, a primit două discuri de platină, conținând încă unul dintre cele mai cunoscute hituri ale deceniului, „Cats in the Craddle”.

Amestecul de heavy, funk și thrash metal, dublat de versurile pline de umor livrate publicului de energicul frontman Whitfield Crane au dus trupa pe cele mai mari scene din întreaga lume, pe stadioane arhipline, alături de legende precum Ozzy Osbourne, Bon Jovi și Van Halen.

În 2017, trupa a pornit un turneu prin care aniversează 25 de ani de la lansarea albumului “America’s Least Wanted”, urcând pe scene din Australia, Marea Britanie, Germania, Franța etc.

Pe 1 septembrie, californienii de la UGLY KID JOE revin în Europa la POSADA ROCK, unde vor cânta în întregime albumul care i-a propulsat în liga mare a rockului mondial, spre deliciul fanilor care au rămas la fel de tineri ca acum 25 de ani.

La cererea unui număr tot mai mare de fani, după cinci ani, clujenii de la Luna Amara (OFFICIAL) revin la POSADA ROCK, unde vor susține un recital în seara de 1 septembrie 2018.

Lansată în 2000, LUNA AMARĂ este cunoscută mai multor generații de consumatori de muzică live pentru îmbinarea dintre solourile de trompetă, riffurile de chitară și contrastul duetului de voci, dar și pentru mesajele sociale ale textelor.

Trupa clujeană se bucură de succes pe plan național dar și internațional, cu piese ca „Folclor“, „Roșu aprins“, „Gri dorian“, „Ego no.4“, „Oraș“, „Chihlimbar“ și „Pietre în alb“, cântate în peste 800 de concerte în țară dar și în Germania, Olanda, Franța, Ungaria, Republica Moldova, Bulgaria și Turcia.

În componența Mihnea Blidariu (voce, chitară, trompetă), Nnick Făgădar (voce, chitară), Andrei Boțan (chitară solo), Sorin Moraru (bas) și Răzvan Ristea (tobe), LUNA AMARĂ pregătește un nou album, pe care se vor afla piesele care au fost lansate ca videoclipuri în ultimele luni – „Nu știu, nu iau, nu sunt“, „Om“ și „Viu“ – și promite un show de zile mari la POSADA ROCK 2018.

LUNA AMARĂ este a doua formație anunțată în recital la POSADA ROCK 2018 alături de americanii de la UGLY KID JOE. În perioada următoare vom anunța încă 2 headlineri și 2 co-headlineri din afara țării precum și minim alte 3 trupe românești.

Festivalul Posada Rock 2018 este organizat de Asociaţia Rock Culture în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpulung, este proiect prioritar al Ministerului Culturii şi se va desfăşura în perioada 31 august – 2 septembrie pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel.

Festivalul Posada Rock 2018 este organizat de Asociaţia Rock Culture în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpulung, este proiect prioritar al Ministerului Culturii și Identității Naționale şi se va desfăşura în perioada 31 august – 2 septembrie pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel.

Structura orientativă a zilelor de festival va fi următoarea:

VINERI, 31 august:
16.00 – 18.30 5 trupe în concurs
19.00 – 20.00 recital 1
20.30 – 22.00 recital 2
22.30 – 24.00 recital 3

SÂMBĂTĂ, 1 septembrie:
16.00 – 18.30 5 trupe în concurs
19.00 – 20.00 recital 1
20.30 – 22.00 recital 2
22.30 – 24.00 recital 3

DUMINICĂ, 2 septembrie:
16.00 – 18.00 gala laureaților
18.30 – 19.30 recital 1
20.00 – 21.30 recital 2
22.00 – 23.30 recital 3

Biletele şi abonamentele au următoarele preţuri:
Early Bird (până pe 27 mai): 50 lei abonamentul pe 3 zile
Presale 1 (28 mai – 30 iunie): 30 lei / zi sau 70 lei abonamentul pe 3 zile
Presale 2 (1 iulie – 30 august): 40 lei / zi sau 100 lei abonamentul pe 3 zile

Un spaţiu destinat campării va fi amenajat în imediata vecinătate a zonei care găzduieşte festivalul. Camparea va fi gratuită pentru deţinătorii de bilet sau abonament.

Vă așteptăm la POSADA ROCK 2018!!!

Biletele se gasesc pe www.iabilet.ro si in reteaua iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Expirat Halele Carol (18-22h), Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman, in Statiile de Plata SelfPay si pe aplicatiile de IOS si Android iaBilet.

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu Cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.

Please follow and like us:

Festivalul Posada Rock 2018: Program, camping, concurs

În perioada 31 august – 2 septembrie a.c, pe Stadionul Municipal din Cîmpulung Muscel, se va desfăşura Festivalul Posada Rock 2018.

Acesta este organizat de Asociaţia Rock Culture în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpulung, fiind proiect prioritar al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

Festivalul va rămîne şi în acest an o rampă de lansare pentru trupele rock tinere, păstrîndu-şi şi consolidîndu-şi statutul de cel mai vechi şi important festival concurs din ţară.

Zilnic, cîte 5 trupe în concurs

De asemenea, va oferi publicului şi recitaluri cu formaţii importante ale acestui gen muzical, din ţară şi străinătate.
Structura orientativă a zilelor de festival va fi următoarea:
vineri, 31 august:
16.00–18.30 5 trupe în concurs;
19– 20 MAGICA;
20.30–22 ROYAL HUNT;
22.30– 24 STRATOVARIUS;
sîmbătă, 1 septembrie:
16–18.30 5 trupe în concurs;
18.30 –19 GRAY MATTERS;
19.30–20 YELLOW CAKE;
20.30–22 LUNA AMARĂ;
22.30–24 UGLY KID JOE;
duminică, 2 septembrie:
16–18 Gala Laureaţilor
18.30–19.30 LAST HOPE;
20–21.30 E.M.I.L.;
22–23.30 DOG EAT DOG.
 Un spaţiu destinat campării va fi amenajat în imediata vecinătate a zonei care găzduieşte festivalul. Camparea va fi gratuită pentru deţinătorii de bilet sau abonament. Mai multe detalii sînt disponibile pe www.posadarock.com.
Please follow and like us:

Evenimente muzicale în august – Festivaluri electro şi rock, concerte Nightwish şi Snoop Dogg

Untold, Rockstadt Extreme Fest, Awake şi Cerbul de Aur se numără printre festivalurile care vor avea loc în luna august în ţară, în timp ce la Bucureşti vor concerta, între alţii, trupa Nightwish şi rapperul Snoop Dogg.

Muzica electro va fi bine reprezentată în evenimente organizate luna aceasta. Cluj-Napoca dă tonul, odată cu a patra ediţie a festivalului Untold, care va avea loc între 2 şi 5 august.

Aici, au fost confirmaţi, între alţii, Black Eyed Peas, The Chainsmokers, The Prodigy, Jason Derulo, Armin van Buuren, Kygo, Diplo, Steve Aoki, Dimitri Vegas & Like Mike, Afrojack, Tiesto şi Parov Stelar.

Biletele şi abonamentele pentru festival pot fi cumpărate din reţeaua Eventim. Preţul – fără taxe – al unui abonament este de 603,9 lei, iar cel al unui bilet pentru o zi porneşte de la 247,5 lei.

In Flames, WASP, Amorphis şi Obituary sunt capetele de afiş ale celei de-a şasea ediţii a Rockstadt Extreme Fest, care va avea loc în perioada 2 – 5 august, pe terenul de biatlon de la baza Cetăţii Râşnov.

Abonamente pentru festival vor putea fi cumpărate, pe tot parcursul celor patru zile de festival, la casa de bilete amplasată la intrarea principală, la preţul de 300 de lei.

În zilele de 11 şi 12 august, pe domeniul Ştirbey (Buftea) va avea loc a opta ediţie a festivalului Summer Well. Pe scene vor cânta Justice, Bastille, The Kooks, Kodaline, Cigarettes After Sex, Sofi Tukker, Oscar and the Wolf, Tom Grennan, HMLTD & Isaac Gracie, Lady Leshurr şi Little Simz, şi proiectul „Culese din Cartier” – Subcarpaţi, Cred Că Sunt Extraterestru, Fraţii Grime, Fantome, Basska, Argatu’ şi Moş Martin, Celula de Criză şi Hanu’ cu Bragă.

Preţul unui bilet porneşte de la 195 de lei, iar al unui abonament, de la 315 lei. Ele pot fi cumpărate din reţeaua Eventim.

Awake Festival a ajuns la a doua ediţie. Pe domeniul Teleki din Gorneşti (Mureş) vor concerta, între alţii, Milky Chance, Morcheeba, Viţa de Vie „În Corzi” & Filarmonica de Stat Târgu Mureş, Wilkinson, The Subways, Akua Naru, The Parlotones şi Fink.

Biletele pentru o zi sunt disponibile în reţeaua Eventim, la preţul de 99 de lei, iar abonamentele costă 199 şi 225 de lei.

Formaţia finlandeză Nightwish revine după trei ani în România, pe 17 august, la Romexpo, într-un show care face parte din turneul mondial „Decades” şi care va marca două decenii de activitate a trupei. Trupele Fallen Arise, din Grecia, şi A Tear Beyond, din Italia, vor cânta în deschidere.

Biletele au preţuri cuprinse între 149 şi 300 de lei şi pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro. În ziua concertului, ele vor costa între 159 şi 320 de lei.

The Hives, UB40 featuring Ali Astro & Mickey şi Ky-Mani Marley sunt capete de afiş ale celei de-a cincea ediţii a festivalului GreenSounds care va avea loc în parcul Herăstrău, între 24 şi 26 august. Accesul este gratuit.

Jessie Ware, Kovacs, Nouvelle Vague, Mihail şi Moonlight Breakfast reprezintă lineup-ul festivalului Full Moon, care va avea loc în zilele de 25 şi 26 august la Arenele Romane din Bucureşti. Biletele şi abonamentele pot fi cumpărate din reţeaua Eventim, la preţuri de 119 şi 169 de lei, respectiv 199 şi 299 de lei.

Rapperul american Snoop Dogg va susţine, pe 29 august, un concert la Arenele Romane din Bucureşti. Biletele, disponibile în reţeaua Eventim, costă 239 de lei, până pe 28 august, iar în ziua concertului, 250 de lei.

Cea de-a 18-a ediţie a festivalului Cerbul de Aur va avea loc în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov. Aici vor avea loc concursul de interpretare şi recitaluri susţinute de artişti români şi străini.

Între cei care vor cânta pe scena festivalului se numără James Blunt, Amy Macdonald, Gigliola Cinquetti, Edvin Marton şi Eleni Foureira, Delia, Andra, Horia Brenciu, Loredana şi Carla’s Dreams.

Pentru cele cinci zile ale festivalului, organizatorii au pus în vânzare mai multe categorii de bilete şi abonamente, cu preţuri pornind de la 50 de lei. Acestea sunt disponibile în reţeaua Eventim.ro. Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Ugly Kid Joe, Stratovarius, Dog Eat Dog şi Royal Hunt sunt capetele de afiş ale festivalului Posada Rock 2018, care va avea loc în perioada 31 august – 2 septembrie, pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel.

Biletele sunt disponibile în reţeaua iabilet.ro, la preţul de 40 de lei, iar abonamentele costă 70 de lei.

Please follow and like us:
RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
https://nightnews.ro/tag/posada-rock-2018">
YOUTUBE