Adrian Streinu-Cercel: Dacă vom înţelege să stăm în casă şi de Paşti, atunci acea estimare, precum că după Sărbătorile Pascale am putea avea o problemă mare, ar putea fi ştearsă cu buretele

 

Managerul Institutului Matei Balş, Adrian Streinu-Cercel, a făcut apel la calm şi linişte şi a precizat că, dacă vom înţelege să stăm în case de Paşte, cel mai negru scenariu în lupta cu coronavirusul ar putea fi şters cu buretele. Streinu-Cercel a mai adăugat că virusul trăieşte în praf şi mizerie.

”Cea mai mare nevoie o reprezintă nevoia de calm şi de linişte. E o bătălie foarte complicată, mai ales că acest virus parşiv se ascunde în praf şi mizerie. Am rugat autorităţile locale să spele străzi parcuri pentru că acolo se ascunde virusul.

Daca vom înţelege să stăm şi în casă de Paşti, atunci acea estimare, precum că după Sărbătorile Pascale am putea avea o problemă mare, ar putea fi ştearsă cu buretele. Dacă nu înţelegem acest lucru, acest scenariu va fi probabil la vedere”, a declarat la Antena 1, Adrian Streinu – Cercel.

Managerul Institutului Matei Balş mai spune că Institutul deja este plin şi se ia în calcul relocarea unor pacienţi în hoteluri.

”Dacă mă refer la Institutul Matei Balş, noi în momentul de faţă suntem la o capacitate de 20 de paturi de terapie intensivă şi conform planului alb, în următoarea lună trebuie să ajungem la 40 pentru ca  după două luni să fie undeva la 60 de paturi de terapie intensivă. Asta în  contextul în care un pavilion întreg a fost golit şi copiii, pentru că era vorba de un pavilion de copii, au fost transferaţi în alte clinici universitare în momentul de faţă acum punem adulţi.

Din păcate, deja Institutul este plin şi luăm în calcul sistemul de backup şi anume relocarea pacienţilor uşori şi asimptomatici în hoteluri”, a mai spus Streinu – Cercel.

Adrian Streinu – Cercel a precizat şi că aceste tipuri de virusuri îşi cresc virulenţa pe măsură ce trec de la un om la altul şi că persoanele de 40 – 60 de ani sunt cele care vor avea posibile probleme.

Covid-19 în Spania | Testele rapide cumpărate din China nu funcţionează

Testele rapide pentru detectarea Covid-19 cumpărate de Guvernul spaniol din China nu funcţionează, au alertat specialiştii, iar autorităţile susţin că le-au achiziţionat printr-un distribuitor spaniol care le-a oferit garanţii, informează El Pais, citat de news.ro.

Mai multe laboratoare de microbiologie din spitale importante din ţară au comunicat faptul că testele cumpărate de Guvern au o sensibilitate de 30% şi aceasta ar fi trebuit să depăşească 80%.

Rezultatele testărilor preliminare sunt descurajatoare. „Cu această valoare nu are sens să le folosim”, a spus unul dintre microbiologii care au analizat testul.

„Nu detectează cazurile pozitive, aşa cum era de aşteptat”, a declarat o sursă care a participat la testări.

Testele rapide sunt fabricate de compania chineză Bioeasy, cu sediul la Shenzhen.

Concluzia microbiologilor care au analizat aceste kituri este că trebuie folosite în continuare testele actuale, bazate pe tehnica moleculară PCR, care detectează ARN-ul virusului într-o mostră de exudat naso-faringian. Este o tehnică laborioasă, care necesită echipament specific, iar rezultatul este obţinut în 4 ore.

Testele rapide, în schimb, funcţionează similar celor de sarcină: mostra este luată tot din zona nasului sau faringelui, se diluează şi se plasează pe o casetă cu o bandă reactivă, care marchează prin linii rezultatul – pozitiv, negativ sau invalid. Rezultatul este obţinut în 10 sau 15 minute.

Guvernul spaniol a cumpărat 340.000 de astfel de teste şi are în plan testarea personalului medical şi a vârstnicilor din aziluri, apoi restul populaţiei. Miercuri, a anunţat că a comandat 5,5 milioane de astfel de teste, însă nu este cunoscut dacă fabricantul este acelaşi.

Ministerul Sănătăţii a confirmat rezultatele proaste ale analizelor de sensibilitate şi specificitate.

Autorităţile asigură că nu au cumpărat testele rapide de Covid-19 direct din China, ci prin intermediul unui distribuitor naţional, al cărui nume nu a fost dezvăluit.

Ministerul a transmis printr-un comunicat de presă că lotul de teste a fost returnat şi că era omologat pentru a fi achiziţionat şi comercializat în spaţiul comunitar european.

Ambasada Chinei în Spania a transmis joi, pe contul de Twitter, că respectivele kituri de teste rapide au fost cumpărate de o firmă fără licenţă. Ministerul Comerţului din China a oferit Ministerului Sănătăţii din Spania „o listă de furnizori clasificaţi”, între care nu se regăsea Bioeasy, a asigurat ambasada, care a adăugat că firma încă nu are „licenţă oficială din partea Administraţiei Naţionale de Produse Medicale din China pentru a îşi vinde produsele”.

Liderul Partidului Popular, Pablo Casado, a cerut explicaţii şefului Guvernului, socialistul Pedro Sánchez, cu privire la această problemă. „Dacă este adevărat, ne aflăm în faţa unei adevărate iresponsabilităţi care trebuie să aibă consecinţe”.

Ministrul spaniol al Sănătăţii, Salvador Illa, a declarat joi: „Lotul care ne-a parvenit a fost cumpărat de la un distribuitor naţional care ne-a garantat şi era un produs marca CE”.

În Spania, până în prezent, au fost confirmate 56.197 de cazuri de infectare cu Covid-19 şi 4.145 de decese. Peste 7.000 de persoane au fost vindecate.

VIDEO | Rafael Nadal, Roger Federer şi Novak Djokovic, mesaje de susţinere pentru medici, autorităţi şi poliţie în lupta împotriva coronavirus

Rafael Nadal, numărul 2 mondial, a transmis un mesaj de susţinere şi mulţumire personalului medical, autorităţilor şi poliţiei spaniole, fără să uite însă şi de familiile îndoliate.

„Mulţumim tuturor celor care ne ajută să ne simţim puţin mai în siguranţă, celor care sunt în prima linie, care riscă cel mai mult şi care sunt eroii noştri”, a spus Nadal.

El a mai transmis şi un mesaj de susţinere familiilor care şi-au pierdut pesoane dragi din cauza pandemiei de Covid-19.

 

viewscnt

https://www.instagram.com/p/B-CQ5WAnNz-/?utm_source=ig_embed

Propunere DSP: Transformarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, strict pentru tratarea pacienților cu COVID-19 din județele Brăila și Galați , iar pacienţii brăileni și gălățeni care nu au COVID-19 să fie tratați la Galați

Propunerea Direcției de Sănătate Publică Galați ca spitalele din municipiul Brăila, respectiv Spitalul Judeţean de Urgență, Spitalul de Pneumoftiziologie și Spitalul de Psihiatrie, interneze paciențîi suspecți sau confirmați cu noul coronavirus din județele Brăila și Galați a stârnit un val uriaș de comentarii negative pe rețelele de socializare.

Potrivit DSP Galaţi, pacienţi brăileni și galaţeni care nu au COVID-19 ar urma fie tratați în spitalele din municipiul Galați. 

Propunerea este în conformitate cu decizia Ministerului Sănătății care recomandă tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus în spitale separate de pacienții cu alte boli, strict pentru a nu-i infecta și pe aceștia, pentru a se evita situația creată ca precedent în Italia.

După ce a fost criticat în termeni duri de primarul Marian Dragomir și europarlamentarul Mihai Tudose, prefectul Catalin Boboc a reacţionat, precizând  „nu s-a luat o decizie oficiala în acest sens”.

Mai mult decât atât, Boboc le-a cerut lui Dragomir și Tudose „ lase populismul”, acuzandu-i  „s-au cățărat inacceptabil pe un subiect extrem de sensibil”.

Rușinos ce se întâmplă, doar pentru unii pozeze în salvatori și poarte un război fară sens! Acum e un singur război de dus, cu un virus! Dragi brăileni, cu toții trecem printr-o perioada foarte grea, însă, sub nicio forma, nu voi permite acest subiect, care are legătură cu sănătatea brăilenilor, fie exploatat politic! Ați văzut cu toțîi propunerea care circula în spațiul public, venita din partea DSP Galaţi către DSP Brăila. Însă, reţineti: NU S-A LUAT O DECIZIE OFICIALA în acest sens! Am luat legătură cu toți managerii și directorii medicali ai spitalelor din Brăila, cu domnul președinte al Consiliului Județean, Francisk Iulian Chiriac, și asigur împreună vom decide tot ce e mai bine pentru noi toți!”, a scris prefectul pe o rețea de socializare.

Tot în mesajul de pe Facebook, Cătălin Boboc a făcut referire la Dragomir și Tudose, care au vorbit despre demisia prefectului în cazul în care propunerea DSP Galaţi deveni realitate. „Le cer public domnului primar Marian Dragomir și domnului europarlamentar Mihai Tudose lase politica deoparte în aceste momente, lase populismul. Chiar nu este cazul în aceste momente existe abordări găunoase! Îmi doresc nu fie ceea ce bănuiesc, și anume o acțiune concertată a liderilor politici din Galați și Brăila, având în vedere toți fac parte din același partid, căci altfel nu-mi explic cum un astfel de document, care nu este decât o opinie a celor din Galați, a ajuns stârnească aceasta panica printre brăileni! Îi asigur pe acești domni, care s-au ţarat inacceptabil pe un subiect extrem de sensibil, toate masurile care vor fi luate îi vor avea principali beneficiari pe brăileni și orice măsură avea la baza doar argumente medicale… NU POLITICE!

Nu vreau se repete scenariul din Italia, unde interesele economice și cele politice au întârziat măsurile necesare, iar situația a degenerat, așa cum vedem cu toții! În final, dacă sistemul sanitar va ceda, neputând face față tratării atât pacienților cu COVID-19, cât și celor contaminați, raspunde domnul primar Dragomir pentru urmări?”, a concluzionat prefectul Boboc.

sursa: debraila.ro

Simptomele COVID-19, povestite de unul dintre primii sportivi infectați din Italia: ”M-am trezit pe 2 martie și mă simțeam inconfortabil. Aveam febră, dureri de cap și ochii îmi ardeau. Avusesem deja simptome în timpul nopții, când tremurasem de frig”

Alessandro Favalli (27 de ani) a fost al doilea fotbalist italian depistat pozitiv cu COVID-19.

Jucătorul echipei Reggio Audace, din Serie C, a povestit pentru BBC tot coșmarul pe care l-a trăit în ultimele săptămâni.

”M-am trezit pe 2 martie și mă simțeam inconfortabil. Aveam febră, dureri de cap și ochii îmi ardeau. Avusesem deja simptome în timpul nopții, când tremurasem de frig.

Am devenit suspicios. În ianuarie avusesem gripă. I-am sunat pe cei din familie și aveau simptome asemănătoare cu ale mele. Cinasem cu toții împreună cu câteva zile în urmă. Am știut că avem coronavirus”, a explicat sportivul.

Coronavirus | Ce simptome a avut sportivul italian

Imediat cum a realizat că a fost infectat cu COVID-19, Alessandro Favalli a intrat în auto-izolare. Apărătorul italian spune că s-a temut mai mult pentru rudele sale, decât pentru el însuși.

”Nu am avut niciodată febră mai mare de 37,8. Am avut febră timp de trei zile și dureri de cap oribile, dar nici acestea n-au durat prea mult. Rudele mele s-au simțit ceva mai rău, pentru că nu au vârsta mea și nivelul meu de pregătire fizică”, a adăugat Favalli.

Italianul spune că partea cea mai dificilă a fost izolarea, mai ales pentru un sportiv obișnuit cu activitate zilnică. S-a închis într-o cameră, iar soția sa îi lasă mâncarea la ușă.

Din punct de vedere mental, e dificil. M-au impresionat însă toate acele flash-mob-uri cu italienii cântând în balcoane. Le-am văzut la TV, pentru că în satul meu mic nu s-a întâmplat asta. Am zâmbit și mi-am zis că e atât de italienește.”

Coronavirus | Italia, cea mai afectată țară. ”Doar așa putem învinge virusul!”

Totodată, jucătorul de la Reggio Audace a criticat autoritățile care ar fi intervenit greoi și inconsistent. Serie A a fost suspendată pe 3 martie, prea târziu în opinia fotbalistului.

”Am fost șocat să văd că unele cluburi și campionate își doreau ca fotbalul să continue. A fost o decizie greșită, chiar și cu porțile închise”, a afirmat Alessandro Favalli, care i-a îndemnat pe italieni să rămână în case. ”Trebuie să fim responsabili, doar așa putem învinge virusul”, a încheiat sportivul.

Italia este țara cu cei mai mulți oameni decedați din cauza COVID-19. Până pe 21 martie, 4.032 de persoane au încetat din viață din cauza infecției cu noul coronavirus. Până la aceeași dată, 47.021 de italieni au fost depistați pozitiv cu această boală.

 

Coronavirus: Premierul italian a anunţat încetarea ”oricărei activităţi de producţie” neesenţiale

Premierul italian Giuseppe Conte a anunţat în noaptea de sâmbătă spre duminică încetarea ”oricărei activităţi de producţie” care nu va fi indispensabilă pentru a garanta aprovizionarea cu bunuri esenţiale a populaţiei, relatează AFP, citat de agerpres.

Guvernul a decis să ”închidă orice activitatea de producţie pe teritoriu care nu va fi strict necesară, crucială şi indispensabilă pentru a ne garanta bunurile şi serviciile esenţiale”, a spus el într-un discurs oficial pentru a anunţa acest ”pas suplimentar” în măsurile restrictive luate în încercarea de a opri pandemia cauzată de coronavirus.

Premierul a adăugat că farmaciile, supermarketurile şi magazinele alimentare, serviciile poştale, financiare şi de asigurare, transporturile vor continua să funcţioneze. „Încetinim motorul productiv al ţării, dar nu îl oprim”, a spus el despre o „decizie nu tocmai uşoară”.

”Nu putem ascunde realitatea care este în fiecare zi în faţa ochilor noştri. Este cea mai gravă criză pe care o traversează ţara de la cel De-al Doilea Război Mondial ”, a menţionat premierul italian.

”Măsurile adoptate necesită timp pentru a intra în vigoare. Trebuie să respectăm toate aceste reguli cu răbdare şi încredere”, a subliniat Giuseppe Conte.

Lorenzo Sanz, fost preşedinte al Real Madrid, a murit din cauza coronavirusului

Lorenzo Sanz, fost preşedinte al clubului Real Madrid, a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 76 de ani, din cauza coronavirusului, informează Marca.

Sanz a murit la Madrid.

Bărbatul a fost internat marţi, după ce i s-a înrăutăţit starea după opt zile în care a avut febră. După ce a fost internat, Sanz a fost testat pentru depistarea coronavirusului, iar rezultatul a fost pozitiv. O zi mai târziu, starea de sănătate a fostului preşedinte de club s-a agravat, iar sâmbătă bărbatul a încetat din viaţă.

MARCA in English

@MARCAinENGLISH

Former Real Madrid president Lorenzo Sanz has died of coronavirus

The 76-year-old had been hospitalised on Tuesday after developing a fever and tested positive for

RIP 🙏https://buff.ly/3beEKj6 

Vezi imaginea pe Twitter