|
|
|
|
Vineri, 17 august, trupa Nightwish revine după 3 ani în România pentru un concert aniversar.
Sărbătoreşte 20 de ani de activitate şi a pornit într-un turneu mondial numit „Decades”. Show-ul de la noi are loc în aer liber la Romexpo, începând cu ora 18.30, şi îşi va purta publicul într-o călătorie prin întreaga discografie a trupei.
Cu 8 albume la activ, Nightwish a ajuns în topurile din întreaga lume, primind numeroase premii şi distincţii. Preţul biletelor la concert pornesc de la 149 de lei şi ajung la 300 de lei.
Nightwish vine cu turneul mondial „Decades”, cu care sărbătoreşte 20 de ani de activitate, urmând să etaleze o producţie specială.
Showul are loc în aer liber şi este deschis de către Fallen Arise, care vine din Atena. Trupa are aproape un deceniu de activitate şi a lansat în această perioadă două albume şi un EP. Acesta din urmă poartă numele de „Eternal” şi debuta în 2011, urmat de primul LP, „Ethereal”.
Muzicienii abordează un symphonic metal care se pliază bine pe stilul Nightwish. Pe parcursul anilor au fost pe aceeaşi scenă cu Paradise Lost, Moonspell, Destruction, Katatonia sau Pain of Salvation. Componenţa Fallen Arise este aceasta: Fiona Creaby – Voce, Vlassis K. – Voce, Gus – Clape, Giacomo Paradiso – Chitara, Paul Kull Culley – Bass, MariosK – Tobe.
A Tear Beyond vin din ţara iubirii, Ferrari-urilor şi a celor de la Lacuna Coil, Italia. În cazul acestei trupe publicul se va bucura de un neo gothic, cu influenţe de industrial. Şi această trupă are un deceniu de carieră şi trei albume la activ. Sunt momente în care grupul aminteşte de Turbo Negro, altele în care aduce cu The 69 Eyes sau chiar cu Type O Negative.
Toate pigmentate cu câte un ritmuri doom în fundal şi cu nişte clape foarte bune. Aceasta trupă a cântat alături de Fleshgod Apocalypse, At the Gates, Anthrax sau Enslaved. A Tear Beyond înseamnă: Claude Arcano – Voce, Ian – Chitara, Undesc – Chitara, Canve – Bass, Phil – Clape, Skano – Tobe.
Nightwish ne va oferi o călătorie muzicală prin întreaga sa discografie, într-un concert memorabil la Romexpo, în aer liber! Trupa are 8 albume lansate până acum, majoritatea sub tutela fondatorului Tuomas Holopainen, care se ocupă acum de pian, clape şi sintetizator. Finlandezii au cimentat symphonic metal-ul în conştiinţa publicului, iar recent albumul „Endless Forms Most Beautiful” a primit discul de aur în Cehia, Germania şi Elveţia, plus un dublu disc de platină în Finlanda.
Componenţa actuală a grupului Nightwish este:
– Tuomas Holopainen – clape, pian, sintetizator
– Emppu Vuorinen – chitară
– Jukka Nevalainen – tobe, percuţii
– Marco Hietala – bas, voce
– Troy Donockley – chitară, bouzouki, bodhran, voce, fluier
– Floor Jansen – voce
– Kai Hahto – tobe
Biletele puse în vânzare au următoarele prețuri:
– presale: 300 lei Cat. A, 245 lei Cat. B, 189 lei Cat. C, 149 lei Cat. D
– la intrare: 320 lei Cat. A, 255 lei Cat. B, 199 lei Cat. C, 159 lei Cat. D
Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM.
Untold, Rockstadt Extreme Fest, Awake şi Cerbul de Aur se numără printre festivalurile care vor avea loc în luna august în ţară, în timp ce la Bucureşti vor concerta, între alţii, trupa Nightwish şi rapperul Snoop Dogg.
Aici, au fost confirmaţi, între alţii, Black Eyed Peas, The Chainsmokers, The Prodigy, Jason Derulo, Armin van Buuren, Kygo, Diplo, Steve Aoki, Dimitri Vegas & Like Mike, Afrojack, Tiesto şi Parov Stelar.
Biletele şi abonamentele pentru festival pot fi cumpărate din reţeaua Eventim. Preţul – fără taxe – al unui abonament este de 603,9 lei, iar cel al unui bilet pentru o zi porneşte de la 247,5 lei.
In Flames, WASP, Amorphis şi Obituary sunt capetele de afiş ale celei de-a şasea ediţii a Rockstadt Extreme Fest, care va avea loc în perioada 2 – 5 august, pe terenul de biatlon de la baza Cetăţii Râşnov.
Abonamente pentru festival vor putea fi cumpărate, pe tot parcursul celor patru zile de festival, la casa de bilete amplasată la intrarea principală, la preţul de 300 de lei.
În zilele de 11 şi 12 august, pe domeniul Ştirbey (Buftea) va avea loc a opta ediţie a festivalului Summer Well. Pe scene vor cânta Justice, Bastille, The Kooks, Kodaline, Cigarettes After Sex, Sofi Tukker, Oscar and the Wolf, Tom Grennan, HMLTD & Isaac Gracie, Lady Leshurr şi Little Simz, şi proiectul „Culese din Cartier” – Subcarpaţi, Cred Că Sunt Extraterestru, Fraţii Grime, Fantome, Basska, Argatu’ şi Moş Martin, Celula de Criză şi Hanu’ cu Bragă.
Preţul unui bilet porneşte de la 195 de lei, iar al unui abonament, de la 315 lei. Ele pot fi cumpărate din reţeaua Eventim.
Awake Festival a ajuns la a doua ediţie. Pe domeniul Teleki din Gorneşti (Mureş) vor concerta, între alţii, Milky Chance, Morcheeba, Viţa de Vie „În Corzi” & Filarmonica de Stat Târgu Mureş, Wilkinson, The Subways, Akua Naru, The Parlotones şi Fink.
Biletele pentru o zi sunt disponibile în reţeaua Eventim, la preţul de 99 de lei, iar abonamentele costă 199 şi 225 de lei.
Formaţia finlandeză Nightwish revine după trei ani în România, pe 17 august, la Romexpo, într-un show care face parte din turneul mondial „Decades” şi care va marca două decenii de activitate a trupei. Trupele Fallen Arise, din Grecia, şi A Tear Beyond, din Italia, vor cânta în deschidere.
Biletele au preţuri cuprinse între 149 şi 300 de lei şi pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro. În ziua concertului, ele vor costa între 159 şi 320 de lei.
The Hives, UB40 featuring Ali Astro & Mickey şi Ky-Mani Marley sunt capete de afiş ale celei de-a cincea ediţii a festivalului GreenSounds care va avea loc în parcul Herăstrău, între 24 şi 26 august. Accesul este gratuit.
Jessie Ware, Kovacs, Nouvelle Vague, Mihail şi Moonlight Breakfast reprezintă lineup-ul festivalului Full Moon, care va avea loc în zilele de 25 şi 26 august la Arenele Romane din Bucureşti. Biletele şi abonamentele pot fi cumpărate din reţeaua Eventim, la preţuri de 119 şi 169 de lei, respectiv 199 şi 299 de lei.
Rapperul american Snoop Dogg va susţine, pe 29 august, un concert la Arenele Romane din Bucureşti. Biletele, disponibile în reţeaua Eventim, costă 239 de lei, până pe 28 august, iar în ziua concertului, 250 de lei.
Cea de-a 18-a ediţie a festivalului Cerbul de Aur va avea loc în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov. Aici vor avea loc concursul de interpretare şi recitaluri susţinute de artişti români şi străini.
Între cei care vor cânta pe scena festivalului se numără James Blunt, Amy Macdonald, Gigliola Cinquetti, Edvin Marton şi Eleni Foureira, Delia, Andra, Horia Brenciu, Loredana şi Carla’s Dreams.
Pentru cele cinci zile ale festivalului, organizatorii au pus în vânzare mai multe categorii de bilete şi abonamente, cu preţuri pornind de la 50 de lei. Acestea sunt disponibile în reţeaua Eventim.ro. Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.
Ugly Kid Joe, Stratovarius, Dog Eat Dog şi Royal Hunt sunt capetele de afiş ale festivalului Posada Rock 2018, care va avea loc în perioada 31 august – 2 septembrie, pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel.
Biletele sunt disponibile în reţeaua iabilet.ro, la preţul de 40 de lei, iar abonamentele costă 70 de lei.
|
|