Pe străzile New York-ului au fost amplasate 10 statui ale unor femei celebre. Nu lipsesc copiile în mărime naturală și bronz ale unor vedete ca Oprah Winfrey, Jane Goodall, Pink sau Nicole Kidman. Fiecare are o plăcuţă pe care îi sunt inscripționate meritele.

Sunt numite Statuile Egalităţii și fac parte dintr-un proiect menit să promoveze egalitatea de gen.

Au fost realizate de un cuplu australian de artiști, Gillie și Marc. Ei au spus că la New York doar 3% din statui reprezintă personaje-femei.

Cei doi australieni vor să amplaseze câte o statuie similară în fiecare oraș american în următorii cinci ani.

Deja se lucrează, în Australia și Marea Britanie, la viitoarele monumente, iar publicul își poate alege personajul preferat.

Lasă un răspuns