Primarul oraşului New York, epicentrul epidemiei de coronavirus din Statele Unite, Bill de Blasio, a descris, duminică, epidemia drept cea mai mare criză de la Marea Criză Economică şi a solicitat ca armata americană să se mobilizeze pentru a evita ca sistemul de asistenţă medicală să fie depăşit de situaţie, relatează Reuters.
„Dacă nu vom primi mai multe ventilatoare medicale în următoarele 10 zile, oamenii vor muri”, a declarat primarul Bill de Blasio, în condiţiile în care numărul de cazuri de COVID-19 a trecut de 8.000 în cel mai populat oraş al Statelor Unite în timp ce numărul deceselor a ajuns la 60.
La nivel naţional, numărul de cazuri a trecut de 29.000, cu cel puţin 385 de morţi, potrivit datelor Reuters.
Numărul de cazuri de COVID-19 din Statele Unite şi Spania este depăşit doar de cel din China şi cel din Italia, aceasta din urmă raportând săptămâna trecută un număr record de decese zilnice din cauza coronavirusului.
„Aceasta va fi cea mai mare criză internă din Marea Criză Economică.Acesta este motivul pentru care avem nevoie de o mobilizare la scară largă a armatei americane”, a declarat de Blasio pentru CNN, referindu-se la criza economică din anii ’30.”
Aproape unul din patru americani, respectiv 80 de milioane, au primit ordin să stea acasă, deoarece New York, California, Illinois, Connecticut şi New Jersey au instituit carantine la nivel naţional.
Pe tot globul, miliarde de oameni se adaptează la o nouă realitate, ţări precum Italia, Spania şi Franţa fiind practic blocate, în timp ce mai multe naţiuni din America de Sud iau măsuri similare pentru a încerca să evite contagiunea. La nivel global, numărul cazurilor de coronavirus a depăşit 300.000, iar cel al morţilor este de peste 13.000.
Restricţiile care afectează segmente mari ale publicului american pentru a încerca să se reducă răspândirea coronavirusului ar putea dura 10 până la 12 săptămâni, sau până la începutul lunii iunie, a declarat duminică secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin.
Parlamentarii de la Washington se apropie de un acord care ar putea injecta o sumă record de 1.000 de miliarde de dolari în economie pentru a limita daunele provocate de coronavirus.
Vorbind la emisiunea „Fox News Sunday”, Mnuchin a spus că pachetul de sprijin va acorda unei familii americane obişnuite de patru persoane o plată unică de 3.000 de dolari.
De Blasio a spus că oraşul nu primeşte din partea guvernului federal echipamentele medicale necesare pentru a lupta cu răspândirea rapidă a bolii uneori mortale.
„Dacă preşedintele nu acţionează, vor muri oameni care ar fi putut să trăiască”, a declarat Blasio pentru NBC.
Spitalele au nevoie de echipamente de protecţie pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii şi pentru ventilatoare, deoarece se pregătesc pentru un val de pacienţi care vor avea nevoie de ajutor pentru respiraţie, în condiţiile în care cazurile severe duc adesea la pneumonie şi la scăderea funcţiei pulmonare.
Andrew Cuomo, guvernatorul din New York, a cerut guvernului federal să preia achiziţia de materiale medicale, astfel încât statele să nu fie nevoite să concureze între ele pentru resursele de care au nevoie urgent. El a reiteral, de asemenea, o solicitare pentru Corpul de Ingineri al Armatei pentru a construi spitale temporare.
Săptămâna trecută, administraţia preşedintelui Donald Trump a făcut eforturi pentru a adopta măsuri agresive pentru a stopa impactul economic, după ce Trump a încercat să minimizeze riscurile generate de virus.
Trump a scris duminică pe Twitter că producătorii auto Ford Motor, General Motors şi Tesla au primit undă verde să producă ventilatoare şi alte articole deficitare.
Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional al Alergiilor şi Bolilor Infecţioase din SUA, a declarat duminică că administraţia de la Casa Albă a recunoscut urgenţa situaţiei din New York.
„Nu doar New York-ul încearcă doar să obţină resurse, ci vom obţine fonduri din partea guvernului federal”, a spus Fauci pentru CBS News.
Producătorul american de medicamente Merck a anunaţat că duminică dimineaţă a livrat în New York 500.000 de măşti donate.
Ajutorul nu vine destul de repede, a spus Cuomo.
„Timpul contează, minutele contează, iar aceasta este literalmente o problemă de viaţă şi de moarte”, a spus el.
De asemenea, el i-a criticat pe locuitorii din New York care au mers în parcuri şi în alte locuri şi nu respectat distanţarea socială. El a menţionat că 53% din cazurile din New York sunt ale unor persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani.
„Este insensibil, arogant, autodistructiv … şi trebuie să se oprească şi trebuie să se oprească acum”, a spus el. „Aceasta nu este o glumă şi nu glumesc.”