Ne despart doar câteva zile până la întâlnirea publicului din Pitești cu artiștii din distribuția celui mai apreciat musical din România, desemnat „Spectacolul anului 2018” – „MAMMA MIA!”.
Vineri, 1 noiembrie, de la ora 19:30, scena Casei de Cultură a Sindicatelor va deveni spațiul de poveste al excelentei producții artistice pe muzica legendarei trupe Abba.
LOREDANA, CORNEL ILIE, ECATERINA LADIN, IOANA SIHOTA, ADRIAN NOR, ERNEST FAZEKAS, BIANCA PURCĂREA sau SILVIU MIRCESCU sunt doar câțiva dintre protagoniștii musicalului „MAMMA MIA!” care vor da viață personajelor complexe, vor dansa și vor cânta hiturile „Mamma Mia”, „Voulez-vous”, „Dancing Queen” sau „The winner takes it all”, iubite de milioane de oameni din întreaga lume.
Cu energie debordantă, peste 70 de artiști și dansatori le vor oferi celor prezenți experiența unui spectacol total transpus într-o poveste fascinantă despre dragoste și familie, plină de amuzament. Pusă în scenă de regizorul Răzvan Ioan Dincă, producția este una spectaculoasă, cu momente coregrafice speciale, decoruri impresionante și nu mai puțin de 200 de costume pentru cele 17 numere scenografice!
Biletele pentru reprezentația programată pe 1 noiembrie, la Casa de Cultura a Sindicatelor din Pitești pot fi achiziționate în format electronic de pe Iabilet.ro sau din magazinele Flanco, Diverta, Cărturești, precum și de la casa de bilete a Casei de Cultură a Sindicatelor, la prețuri cuprinse între 80 de lei și 240 de lei.
Turneul național „MAMMA MIA!” va continua cu reprezentații în următoarele orașe: Târgu Mureș – 4 noiembrie, Cluj-Napoca – 6 noiembrie, Brașov – 7 noiembrie, Bacău – 13 decembrie, Piatra Neamț – 14 decembrie, iar pe 15 decembrie, la Iași.
„MAMMA MIA!“ prezintă povestea lui Sophie, o tânără aflată în ajunul nunţii, care îşi doreşte să-şi cunoască tatăl natural şi să fie condusă de acesta la altar. Dar se confruntă cu trei posibile variante, aşa că decide să-i invite pe micuţa insulă grecească pe toţi cei trei bărbaţi din trecutul romantic al mamei sale, fără a le dezvălui motivul. Lucrurile vor lua întorsături complet neaşteptate, care vor crea multe momente amuzante și vor încânta publicul prezent!
În fiecare zi, în întreaga lume au loc cel puțin 7 show-uri „MAMMA MIA!“ și mii de reprezentații jucate în sute de țări, pe șase continente. Musicalul „MAMMA MIA!“ a fost lansat în 1999 la Londra, pe West End, și apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Dramaturga Catherine Johnson și producătoarea Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson și Bjorn Ulvaeus, foști membri ai formației ABBA. Datorită succesului înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgård în rolurile principale, iar în 2018 a fost lansat filmul Mamma Mia 2.
DISTRIBUȚIE PITEȘTI:
Loredana – Donna
Cornel Ilie – Sam
Ecaterina Ladin – Rosie
Ioana Sihota – Tanya
Adrian Nour – Bill
Ernest Fazekas – Harry
Bianca Purcărea – Sophie
Silviu Mircescu – Sky