O serie de proiecţii gratuite de film în aer liber vor avea loc de marţi până pe 22 august în Parcul Crângaşi din Capitală în cadrul proiectului ”Cinema sub stele”.

Potrivit Primăriei Sectorului 6, în cadrul evenimentului, organizat prin Centrul Cultural European Sector 6, vor putea fi vizionate filmele „Borg vs. Mc. Enroe”, „Valerian şi oraşul celor o mie de planete”, „Rampage: Scăpaţi de sub control”, „Logan”, „Transformers: Ultimul Cavaler”, „Pacific Rim 2: Revolta”, „Super băieţi”, „Baywatch”, „Pasager în trenul terorii”.

Proiecţiile de film vor începe în fiecare seară de la ora 21,00. Intrarea este liberă.

Pentru asigurarea bunei desfăşurări a evenimentului, poliţiştii locali ai Sectorului 6 vor lua măsuri specifice de siguranţă publică în zonele adiacente Parcului Crângaşi faţă de persoanele care, prin comportament sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de ordine publică, precizează organizatorii.

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns