Facebook a cerut unui judecător federal să respingă definitiv proceduri pe care le denunţă drept ”fără probe viable” ale Autorităţii americane a concurenţei (FTC), unul dintre cele mai ameninţătoare dosare împotriva gigantului reţelelor de socializare, acuzat de abuz de poziţie domnantă, relatează AFP.

FTC a depus o nouă plângere în august, după ce o primă plângere a fost respinsă în iunie de către judecătorul federal de la Washington James Boeasberg.

Autoritatea acuză Facebook de faptul că a ”cumpărat integral sau îngropat noii inovatori atunci când popularitatea acestora devenea o ameninţare la adresa existenţei sale” – o trimitere la aplicaţia Instagram şi la mesageria WhatsApp.

Agenţia ”nu prezintă nicio probă viabilă pentru a califica Facebook drept un monopol ilegal”, afirmă avocaţii gigantului din California în documente depuse luni.

 

Ei consideră că dosarul FTC ”nu ţine”, deoarece preşedinta autorităţii Lina Khan nu ar fi neutră.

Implicarea acesteia ”este cu atât mai îngrijorătoare, cu cât declaraţiile sale publice despre Facebook depăşesc cu mult raportul Congresului (care stă la baza plângerii) şi arată că doamna Khan înceracă să-şi servească propriile interese”, argumentează avocaţii.

Lina Khan, în vârstă de 32 de ani, o juristă nominalizată la conducerea instituţiei în iunie de către preşedintele democrat Joe Biden are reputaţia că este ostilă monopolurilor marilor platforme din domeniul tehnologiei.

Însă FTC a respins deja o cerere a Facebook de a o descalifica.

În dosarul său actualizat în august, FTC sublinia că ”reţelele de socializare personale constituie un tip de serviciu online unic şi distinct” şi o piaţă controlată în proporţie de 65% de Facebook prin platforma sa principală şi Instagram – deci un monopol.

Facebook, acuzat de faptul că a acumulat prea multă putere – atât economică, cât şi politică şi socială – depune eforturi să se apere pe numeroase fronturi de ani de zile.

Ritmul s-a accelerat recent, în urma dezvăluirilor unei avertizoare de integritate – Frances Haugen -, o fostă ingineră care a divulgat documente care arată, susţine ea, că gigantul cu aproximativ 3,5 miliarde de utilizatori lunari alege ”mai degrabă profilul decât siguranţa” utilizatorilor.

Ea urmează să le ceară marţi aleşilor americani să reglementeze Facebook, în cadrul unei audieri în Senat.

În plus, platforma Facebook, Instagram, WhatsApp şi Facebook Messenger au fost blocate aproape şapte ore, luni, din cauza unei pene tehnice majore.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?