Cineastul neozeelandez Peter Jackson, cunoscut pentru producţii ca „Lord of the Rings”, va realiza un documentar despre The Beatles din 55 de ore de înregistrări video din perioada „Let It Be”. 

Într-un mesaj publicat miercuri pe Facebook, muzicianul Paul McCartney a anunţat începerea colaborării. 

Miercuri se împlinesc 50 de ani de la concertul susţinut de The Beatle pe acoperişul Apple Records din Londra.

„Noul film va fi bazat pe 55 de ore de înregistrări video care nu au fost niciodată difuzate cu The Beatles în studio, realizate între 2 şi 31 ianuarie 1969.

Aceste sesiuni de înregistrări de studio au dus la realizarea albumului «Let it Be», premiat cu Grammy, cu melodia premiată cu Oscar. Albumul a fost lansat 18 luni mai târziu, în mai 1970, după câteva luni de la destrămarea grupului”, arată mesajul.

Iniţial, filmările au fost realizate pentru un program TV special, însă nu au mai fost folosite.

Peter Jackson a transmis: „Cele 55 de ore de filmări niciodată difuzate şi cele 140 de ore de înregistrări audio puse la dispoziţia noastră asigură faptul că acest film va fi cea mai tare experienţă la care fanii The Beatles au visat de mult timp”.

„Am fost uşurat să aflu că realitatea este foarte diferită de mit, este pur şi simplu un tezaur. Privindu-i pe John, Paul, George şi Ringo lucrând împreună, creând piese clasice de la zero, nu este doar fascinant, ci amuzant, emoţionant şi suprinzător de intim”.

Anul trecut, Peter Jackson a lansat documentarul „They Shall Not Grow Old” despre Primul Război Mondial, comandat prin programul centenar britanic 14-18 NOW împreună cu Imperial War Museums.

The Beatles a fost înfiinţată în anul 1960, în Liverpool, şi a devenit celebră în formula John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr. Formaţia este considerată cea mai influentă din zona muzicii rock. Cele 27 de albume de studio, 52 de compilaţii şi 4 albume live au fost vândute peste 180 de milioane de copii în întreaga lume. Trupa, care s-a destrămat în 1970, a fost recompensată cu 10 premii Grammy şi cu un Oscar (pentru piesa „Let it Be”).

viewscnt
Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns

RSS
Follow by Email
Facebook
Facebook
YOUTUBE
YOUTUBE
INSTAGRAM