Fostul preşedinte american Barack Obama s-a deghizat în Moş Crăciun şi le-a făcut o mare surpriză unor copii bolnavi, într-un spital de la Washington.
Cu o bonetă de Moş Crăciun pe cap şi o desagă în spate, predecesorul lui Donald Trump le-a adus miercuri un moment de bucurie tinerilor pacienţi de la Children’s National, cărora le-a distribuit cadouri şi i-a mângâiat pe copiii, unii emoţionaţi.
”Vreau să vă spun mulţumesc tuturor. Am avut şansa să stau de vorbă cu nişte copii minunaţi şi cu familiile lor”, declară el într-o înregistrare postată pe contul de Twitter al spitalului.
”Ca tată al celor două fiice ale mele, îmi pot imagina că, în această situaţie, să existe personal, doctori şi infirmiere care să se ocupe de ei, să-i vegheze, să-i ţină de mână, este mai important”, spune el.
Un semn că nu i-a slăbit popularitatea în capitala americană, fostul preşedinte democrat a fost aclamat de o mulţime de aproximativ 100 de persoane, pacienţi şi membri ai personalului în domeniul sănătăţii la un loc.
„STAND-IN SANTA”: Former Pres. Barack Obama played Santa Claus for all the kids at the Children’s National Hospital in Washington, D.C. http://abcn.ws/2hFejwL 13K12:29 AM – Dec 20, 20184,152 people are talking about thisTwitter Ads info and privacy
Al 44-lea preşedinte al Statelor Unite locuieşte în continuare la Washington, unde, împreună cu soţia sa, Michelle, se duce să se întâlnească cu copii în cadrul unor acţiuni de binefacere.