Galaţi: Numărul angajaţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă diagnosticaţi cu coronavirus a ajuns la 18. Acuzaţiile liderului sindical

 

Încă doi angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi au fost confirmaţi cu coronavirus, numărul total al persoanelor contaminate care lucrează în această instituţie ridicându -se la 18. Liderul de sindicat acuză că dezinfectarea ambulanţelor, dar şi la nivelul serviciului, a fost făcută deficitar.

Odată cu creşterea numărului de persoane infectate cu coronavirus la 18, Ambulanţa Galaţi devine printre cele mai afectate instituţii din acest judeţ, dat fiind că 18 angajaţi sunt infectaţi cu coronavirus iar mai mulţi sunt în izolare la domiciliu după ce au intrat în contact cu colegii lor bolnavi.

Liderul de sindicat al SAJ Galaţi, medicul Cătălin Roşu, afirmă că la această situaţie s-ar fi ajuns şi din cauza unor deficienţe în gestionarea de către conducerea instituţiei a situaţiei legate de răspândirea coronavirusului. Roşu menţionează un management defectuos în care dezinfectarea serviciului şi a ambulanţelor a fost făcută deficitar.

„Nu este exclusă nici proasta organizare a SAJ Galaţi, un management defectuos, pentru că decontaminarea a fost făcută deficitar. Noi am avertizat conducerea verbal şi am făcut-o şi în scris atât la instituţie, cât şi la Prefectură şi DSP. În cele din urmă a fost luate măsuri, dar cred ca a fost prea târziu şi au apărut primele îmbolnăviri. Prima colegă care s-a îmbolnăvit nu a participat la transportul bolnavilor cu COVID-19, aşa că de asta cred că s-ar fi putut contamina la serviciu”, a declarat liderul de sindicat al SAJ Galaţi.

Din cauza numărului mare de angajaţi care s-au îmbolnăvit, conducerea instituţiei a cerut Guvernului permisiunea de a face angajări, astfel încât activitatea instituţiei să nu fie afectată de numărul mare al îmbolnăvirilor de COVID 19 şi al persoanelor trimise în izolare la domiciliu, în urma anchetelor epidemiologice. Conducerea SAJ Galaţi anunţă că s-a aprobat angajarea a 19 persoane, iar până acum au fost încadrate în muncă, pe perioadă determinată de 6 luni, 17 persoane. Este vorba despre 10 şoferi, 2 îngrijitori şi 5 asistenţi medicali.

În judeţul Galaţi, erau confirmate cu coronavirus, la ultima raportare a Grupului de Comunicare Strategică, 182 de persoane.

Lasă un răspuns

RSS
Follow by Email